Este ateismul dogmatic?!

Recunosc deschis faptul că puține lucruri mă deranjează mai mult decât afirmația că ateismul ar fi dogmatic, sau ar fi doar o altă religie. Această poziție denotă fie o totală lipsă de înțelegere a termenilor folosiți, fie o combinație de prostie și rea-voință.

Sigur că e ușor să recurgi la citate amuzante de genul „Ateismul este o religie exact în măsura în care a nu colecta timbre este un hobby” sau „Ateismul este o credință exact la fel cum chelia este o culoare de păr” sau „Ateismul este o religie tot așa cum sănătatea este doar o altă boală”. Însă nu mi-am propus să fac bășcălie de niște oameni care, poate în mod sincer (cel puțin unii dintre ei), chiar nu înțeleg absurdul afirmațiilor.

O poziție dogmatică este una inflexibilă și care nu acceptă analiza critică, de obicei susținută și impusă de o autoritate, impermeabilă la argumente sau dovezi. Ateul este în esență o persoană care nu crede că există o entitate supranaturală care a creat și supraveghează sau dirijează universul. Din ce cauză are ateul un asemenea punct de vedere? Pentru că nu există dovezi în sprijinul unei asemenea teorii. Ateismul este o poziție provizorie și flexibilă prin excelență. Oricare ateu este deschis în a recunoaște acest lucru. Oricare ateu poate furniza în orice moment o listă kilometrică cu descoperiri sau evenimente pe care le-ar considera drept dovadă a existenței a ceea ce uzual denumim dumnezeu. Problema este că acestea întârzie să apară, și ca urmare poziția ateului rămâne aceeași. În contrast evident se află teistul. Am discutat cu zeci de credincioși, am discutat problema pe forumuri, și, fără nici o excepție, am avut parte de același răspuns:

indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent ce s-ar descoperi vreodată, indiferent ce argumente îmi vei aduce, credința mea nu va dispărea!

Sinceritatea afirmației este de apreciat, dar impermeabilitatea la argumentație sau dovezi de orice natură, existente sau potențiale, este, după mine, una dintre cele mai rușinoase condiții în care se poate afla un om. Este o capitulare totală și necondiționată a intelectului.

Am găsit în semnătura unui user de pe alt forum un citat care ilustrează perfect punctul de vedere pe care doresc să-l combat:

Atheism is indeed the most daring of all dogmas . . . for it is the assertion of a universal negative (ateismul este cea mai îndrăzneață/agresivă/obraznică dintre toate dogmele … pentru că este susținerea unui universal negativ).

Oare chiar așa să fie? Ce-ar fi să înlocuim ateismul cu poziția cuiva care nu crede în existența balaurului cu 7 capete, sau în spiriduși, sau în vampiri. Oare nu este firesc să spui “eu nu cred că există spiriduși”? Este acela un universal negativ? Este o poziție îndrăzneață? Nu. În primul rând, autorul nu afirmă cu tărie că nu poate exista nici un soi de spiriduș, nicăieri, niciodată – ca urmare nu e un universal negativ. El doar afirmă faptul că nu crede că ar exista așa ceva. În al doilea rând, are motive clare să creadă că nu există spiriduși, pentru că știe de unde provine legenda, știe că nu are acoperire științifică etc.. Sigur că, atunci când spiridușul este bine definit ca locație, proprietăți, istoric ș.a.m.d. pot exista argumente care să-l treacă din categoria extrem de improbabil în categoria imposibil. Este exact ceea ce face ateul cu conceptul de dumnezeu. Ideea de creator în sensul cel mai vag cu putință, apropiat de deism, nu poate fi respinsă în totalitate. Tocmai de aceea niciun ateu nu are pretenția că știe totul despre originile universului,  sau că orice formă de creator este esențialmente imposibilă. Ateul doar susține cu argumente variate că o asemenea entitate este foarte improbabilă. Atunci când se trece însă la dumnezei particulari, care au un istoric și niște definiții mai clare, se găsesc imediat contradicții majore între proprietățile lor, sau între pretinsele istorii și realitatea pe care o cunoaștem deja. Ca urmare, putem afirma cu tărie că nu există un dumnezeu care să fi produs un potop la scară planetară, sau un dumnezeu care să fi fabricat animale și plante într-o oarecare zi, sau unul care să fi oprit Soarele din mișcarea sa în jurul Terrei (!) pentru a permite unui trib să măcelărească un alt trib.

A spune că nu crezi că există șoricei cu înălțimea de 15 metri nu este o poziție îndrăzneață care afirmă un negativ universal. Chiar fără să poți scana fiecare metru pătrat al Pământului, este în regulă să faci afirmația de mai sus. În plus, ești de acord că poziția ta este provizorie, și dacă MegaMouse va ieși cândva la iveală, vei accepta că ai greșit. Până atunci însă, a te ascunde în spatele unor exprimări de genul “sunt agnostic în privința șoriceilor de 15 metri” reprezintă doar un soi de pudoare intelectuală de prost gust.


Etichete: ,

Posted 11 mai 2010 by LazyPawn in category "Argumente filozofice