Ace scumpe din Canada

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, cred că ar fi bine să explic în câteva cuvinte modul în care se testează ipotezele medicale în ziua de astăzi, și cauzele pentru care se procedează așa și nu altfel. O mare parte din interpretările greșite la nivelul nespecialistului rezultă din lipsa de cunoaștere sau înțelegere a acestor noțiuni de bază.

Să presupunem că vin cu o teorie oarecare de natură medicală. Voi alege intenționat una aiuristică, pentru a nu se face vreo legătură cu tratamente concrete. Să presupunem că teoria mea este următoarea: folosirea unei tablete preparate după o rețetă specială, dintr-o anumită combinație de plante plus adjuvanți, tratează cu succes cefaleea (durerile de cap). Cum pot demonstra eu (sau alții) că teoria este corectă? Evident, este nevoie de anumite teste.

1. Prima idee ar fi să administrez pur și simplu tableta unor indivizi care se plâng de cefalee și, în cazul în care unii spun că se simt mult mai bine, să declar că noul medicament funcționează. Acest tip de test însă este irelevant, deoarece nu pot fi sigur că respectivii se simt mai bine ca urmare a tratamentului meu, sau a altora, sau a fost o ameliorare spontană. La urma urmei, cefaleea trece și de la sine de cele mai multe ori. Așadar, aceasta este simpla relatare anecdotică, cea mai lipsită de încredere dintre toate.

2. Ca urmare, pasul următor ar fi să împart pacienții în două categorii. Un lot care primește tableta, și un lot de control care nu primește nimic. Ulterior se poate constata dacă între cele două grupuri există sau nu diferențe semnificative statistic. E un test față de un grup de control simplu. Continue reading

Mai rău decât prostituţia

Am primit un mesaj critic pe e-mail cu vreo două zile în urmă, de la un domn care pretinde că este specialist oncolog.  Dacă este adevărat, e cu atât mai trist. Dânsul părea indignat că am adăugat homeopatia la lista aberațiilor woo-woo într-un articol precedent. Nu mă voi referi la numeroasele greșeli de exprimare și punctuație – poate limba română nu este punctul său forte. Mă voi referi însă la conținut. Citatele de mai jos sunt toate din acea scrisorică plină de reproșuri.

Actualmente se considera stiintifica medicina bazata pe dovezi.

Actualmente? Pe ce altceva ar trebui să se bazeze?

Astfel Mister Randi demoleaza homeopatia datorita procentului de rezultate pozitive la un test. Nu e suficient de mare!

În primul rând, nu este domnul Randi cel care demolează homeopatia, ci este întreaga comunitate științifică. Randi este un tip simpatic, care face ceva în plus: pune și o sumă de bani la bătaie pentru oricine ar putea dovedi că lucruri precum homeopatia, sau oricare altele din sfera paranormalului, ar funcționa. Cu sau fără Mister Randi, homeopatia ar avea exact același statut în rândurile oamenilor raționali, undeva pe picior de egalitate cu descântecele și vrăjile mamei Omida. Continue reading

Sâmburii vindecători

Nu este foarte greu să-ți dai seama când un anumit tratament este de fapt doar o șarlatanie ordinară. Chiar înainte de a cerceta ce spun studiile serioase, poți remarca faptul că din repertoriul celor care-l promovează nu lipsesc câteva idei tipice:

  • este revoluționar
  • este foarte eficient
  • este natural/naturist
  • a fost folosit de fapt de diverse triburi izolate din timpuri străvechi
  • este lipsit de efecte adverse sau toxicitate
  • este util într-o gamă foarte largă de afecțiuni
  • poate fi folosit de oricine, indiferent de vârstă, sex, sau prezența altor afecțiuni
  • se poate lua și în scop profilactic (preventiv) pentru a nu apărea bolile respective
  • totuși, medicina tradițională nu-l recunoaște
  • există o conspirație motivată financiar și politic împotriva acestui tratament
  • există cărți și pagini de internet pline de „mărturii” ale unor vindecări miraculoase ca urmare a acestei noi cure
  • eventualele studii care arată că nu este eficient au fost, desigur, sponsorizate de dușmanii adevărului, care nu au interesul ca leacul minune să fie dezvăluit

Indiferent despre ce tratament este vorba, când apar la un loc o mare parte din ideile de mai sus, putem fi convinși că nu are nicio valoare. Spre comparație, un preparat care chiar ajută, în mod categoric are un efect țintit, pentru o plajă îngustă de afecțiuni, are efecte adverse și contraindicații (tocmai pentru că face CEVA), este dovedit ca eficient în studiile efectuate, este îmbrățișat cu căldură de medicina clasică și, evident, nu există niciun soi de conspirații planetare îndreptate împotriva lui pe linie medicală. Continue reading

Actorie … alternativă

Am ezitat destul de mult înainte de a publica acest post. E vorba de o tânără de douăzeci și ceva de ani, pe care am revăzut-o după mai mult timp, întâmplător. Având în vedere particularitatea cazului, nu este deloc dificil pentru cei implicați direct sau indirect să realizeze despre cine este vorba, așa încât am considerat corect să-i cer permisiunea direct înainte de a mă apuca de scris. Poate că unii vor avea de învățat ceva din istoria de mai jos. Din păcate, nu o vor citi destui încât să aibă un impact adevărat.

Povestirea începe cu 3 luni în urmă, când pe ușa cabinetului meu a intrat domnișoara în cauză, însoțită de mama ei. O fată deosebit de frumoasă, elegantă, inteligentă, dar pe fața căreia se citeau clar semne de suferință. Mi-a relatat că problemele ei începuseră cu câteva luni în urmă, printr-o senzație de țiuit în urechea stângă, aparent și cu o scădere a auzului de aceeași parte. Ulterior, treptat, au apărut amețeli, o oarecare nesiguranță la mers și mici tulburări de echilibru. Asocierea unor semne vestibulare cu tulburări de auz este, pentru un neurolog, un semn de posibilă afectare a nervului VIII cranian (vestibulo-cohlear). Evident, prima mea întrebare a fost dacă în cele câteva luni de la debut făcuse vreo analiză în acest sens, în primul rând o audiogramă (care arată eventuala scădere a auzului). Răspunsul a fost sec: nu, niciun fel de analiză ORL.

Trecând la examenul obiectiv neurologic, am găsit niște semne sugestive. Nu vreau să vă plictisesc cu detalii tehnice, voi aminti doar pentru eventualii medici care citesc acest blog: nesiguranță la proba Romberg (o probă care verifică echilibrul), hipoacuzie stângă la o examinare grosieră, hipoestezie (scăderea sensibilității) în teritoriul primei ramuri trigeminale pe stânga și abolirea reflexului cornean pe stânga. Toate acestea sugerau o topografie binecunoscută neurologilor, un așa numit sindrom de unghi ponto-cerebelos. Este o zonă străbătută de mai mulți nervi cranieni, printre care și cei suferinzi în cazul pacientei.

În timpul examinării mama domnișoarei a vorbit non-stop, principala temă fiind cât de frumoasă și deșteaptă e fiica ei, care urmează să devină actriță, și ce ghinion cu amețelile astea care o cam supără în ultimul timp. La un moment dat chiar mi-a pus o întrebare care m-a lăsat cu gura căscată: Continue reading