O zi de lucru

Având în vedere calitățile și defectele mele native, s-ar putea ca meseria de medic să nu fi fost cea mai strălucită alegere, și spun asta cu toate că mă consider suficient de bine pregătit profesional. Fără îndoială că aș fi reușit mult mai mult în domenii mai strâns legate de științele exacte, unde am excelat întotdeauna. Pe de altă parte, dintre toate ramurile medicale, neurologia este singura care mi se potrivește, și dacă aș fi din nou student la medicină, aș alege-o din nou, fără ezitare. Înțelegerea modului în care lucrează sistemul nervos central și tabloul patologiei neurologice mă fascinează la fel de mult ca pe vremea când făceam cunoștință cu scrierile lui Oliver Sacks” Ați citit The Man Who Mistook his Wife for a Hat? Dacă nu, merită să o faceți. Sunt niște descrieri de cazuri care te lasă cu gura căscată. Ați văzut excepționalul film bazat pe una din experiențele sale, Awakenings, cu Robert de Niro și Robin Williams? Adăugați-l pe listă. Continue reading

Category: Argumente ştiinţifice, Neurologie | 19 Comments on O zi de lucru

NDE & OBE – vom avea un răspuns?

Poate că cea mai dificilă problemă pe care un individ o are de înfruntat din punct de vedere psihologic este aceea a propriei sale morți. Ideea că tu, ca persoană, pur și simplu încetezi să exiști, este greu de digerat, pentru că, din punctul tău de vedere, tot ceea ce există este trecut prin filtrul propriilor tale percepții și propriei tale conștiințe. Ca urmare, se creează o legătură inseparabilă în mintea individului între existența exterioară și modul în care ea se reflectă în universul interior personal.

Pentru cei mai mulți oameni, criza a fost și este rezolvată prin imaginarea unei existențe care trece dincolo de moarte, existența unui „suflet”, a unei identități spirituale, care continuă să existe după încetarea celei fizice. Printre numeroasele surse ale religiei, consider că frica de moarte are un rol determinant, și nu este surprinzător că mai toate religiile din toate timpurile au ca dogmă centrală tocmai ideea că moartea corpului nu reprezintă sfârșitul existenței personale. În contrast cu această viziune care poartă pecetea de neconfundat a gândirii de tip deziderativ, adepții curentelor sceptic-raționale au oferit o mulțime de motive pentru care dualismul corp-suflet (sau conștiință) nu numai că nu poate fi dovedit, ci chiar că este extrem de improbabil. Însă la acest tip de argumentație mă voi referi într-un articol ulterior. Tot din rândurile acestei categorii provin și încercări de a face față psihologic unui lucru neplăcut prin excelență. Poate că două citate din gânditori separați de 2000 de ani vor exprima concis acest punct de vedere:

Filozoful grec Epicur, cel care a formulat sintetic problema răului, spunea:

Moartea nu ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că, atât timp cât noi existăm, moartea nu este prezentă. Și când ea sosește, noi nu mai existăm. Continue reading

Category: Argumente ştiinţifice, Neurologie | 7 Comments on NDE & OBE – vom avea un răspuns?

Sâmburii vindecători

Nu este foarte greu să-ți dai seama când un anumit tratament este de fapt doar o șarlatanie ordinară. Chiar înainte de a cerceta ce spun studiile serioase, poți remarca faptul că din repertoriul celor care-l promovează nu lipsesc câteva idei tipice:

  • este revoluționar
  • este foarte eficient
  • este natural/naturist
  • a fost folosit de fapt de diverse triburi izolate din timpuri străvechi
  • este lipsit de efecte adverse sau toxicitate
  • este util într-o gamă foarte largă de afecțiuni
  • poate fi folosit de oricine, indiferent de vârstă, sex, sau prezența altor afecțiuni
  • se poate lua și în scop profilactic (preventiv) pentru a nu apărea bolile respective
  • totuși, medicina tradițională nu-l recunoaște
  • există o conspirație motivată financiar și politic împotriva acestui tratament
  • există cărți și pagini de internet pline de „mărturii” ale unor vindecări miraculoase ca urmare a acestei noi cure
  • eventualele studii care arată că nu este eficient au fost, desigur, sponsorizate de dușmanii adevărului, care nu au interesul ca leacul minune să fie dezvăluit

Indiferent despre ce tratament este vorba, când apar la un loc o mare parte din ideile de mai sus, putem fi convinși că nu are nicio valoare. Spre comparație, un preparat care chiar ajută, în mod categoric are un efect țintit, pentru o plajă îngustă de afecțiuni, are efecte adverse și contraindicații (tocmai pentru că face CEVA), este dovedit ca eficient în studiile efectuate, este îmbrățișat cu căldură de medicina clasică și, evident, nu există niciun soi de conspirații planetare îndreptate împotriva lui pe linie medicală. Continue reading

Category: New Age & alte tâmpenii similare | 9 Comments on Sâmburii vindecători

Din nou despre Kalam-itate

Cu ceva timp în urmă am publicat un articol în care arătam din ce cauză argumentul Kalam revizuit, chiar dacă ar avea vreo valoare (nu are), nu ar putea preciza absolut nimic despre natura cauzei Universului. Într-un articol ulterior am evidențiat sintetic motivele pentru care argumentul respectiv este eronat, fiind bazat pe premise nedemonstrate și folosindu-se din plin de pledoarii speciale, ipoteze ad-hoc și argumentul ignoranței. Este o încercare disperată de cosmetizare a defunctului argument cosmologic. Toate argumentele prezentate acolo mi se par cât se poate de clare și le consider valabile. Syme, un cititor al blogului, convertit la creștinism de vreo câțiva ani, a publicat un răspuns prin care aduce critici respectivelor argumente. Mi-a adresat rugămintea să comentez articolul său și voi face acest lucru în cele ce urmează. Așa cum se va vedea în continuare, criticile sale sunt pe fond eronate. Singurul lucru de apreciat este faptul că, fără îndoială, a muncit o groază de timp pentru a căuta nod în papură unor argumente cât se poate de clare, rezultând un articol foarte lung și cu numeroase divagații.

Subliniez însă că nu mă voi angaja într-o polemică ulterioară. Motivul: dacă ceea ce am scris în acest articol este insuficient pentru a face pe cineva să-și schimbe părerea, consider că este victima unui dogmatism rigid, sau are o problemă de comprehensiune care nu poate fi ameliorată de eforturi ulterioare ale mele.

Pentru a înțelege fundamentul greșelii pe care Syme o face în mod repetat, trebuie în primul rând să discutăm despre structura unui silogism. Cei doi piloni pe care se sprijină, premisele sale, trebuie să fie certitudini. Aproape toate contraargumentele prezentate suferă de aceeași boală, și anume faptul că se face un transfer al sarcinii dovezii combinat cu apelul la ignoranță. Voi explica în cele ce urmează esența acestei greșeli, repetate ad nauseam. Paragraful următor (pe care-l voi denumi „chenar” datorită formatării) este cheia întregii dispute și voi face trimitere la el de oricâte ori este necesar. Dacă Syme sau oricare alt cititor nu înțelege sau nu acceptă ceea ce este prezentat mai jos, discuția este moartă din fașă și lectura paragrafelor ulterioare nu mai are niciun rost. Continue reading

Category: Argumente filozofice, Greşeli de logică | 16 Comments on Din nou despre Kalam-itate

Străbunicu’, arborele filogenetic şi Australopithecus sediba

Să presupunem că într-o bună zi îmi vine ideea năstrușnică de a căuta rămășițele vreunui strămoș  care a trăit în urmă cu 200 de ani. În anumite condiții speciale, părți ale scheletului pot rezista secole sau chiar milenii. Să mai presupunem că am idee cam pe unde a trăit și cam pe unde aș putea găsi ce a mai rămas din el (desigur, cu aproximație). Și, ca să fie norocul și mai mare, să zicem că am reușit după săptămâni de săpături și căutări să găsesc un schelet păstrat parțial sau chiar integral. Care ar fi șansele ca ceea ce am găsit să fie, într-adevăr, tocmai ce a rămas din ilustrul meu înaintaș? Nu există niciun soi de nume sau piatră funerară care să mă ghideze. Nu am vreo fișă dentară și nici posibilitate de a extrage ADN pentru a-l compara cu al meu.

Mai mult ca sigur, ceea ce am găsit nu este o persoană care să-mi fie strămoș direct, ci doar un alt individ care s-a întâmplat să moară cam în același loc și în același timp. E posibil ca cei doi (strămoșul meu și scheletul găsit) să fi fost rude, însă nu neapărat apropiate. Pe de altă parte, s-ar putea ca îmbrăcămintea sau alte obiecte găsite în împrejurimi să-mi dea o idee destul de bună despre nivelul de trai și preocupările populației din acea zonă, în acel moment.

Un lucru oarecum similar se petrece în paleontologie, cu deosebirea că aici în loc de indivizi discutăm despre specii. În locul străbunicului, discutăm despre specia din care a provenit o altă specie ulterioară. În locul rudelor discutăm despre specii înrudite. În locul unui schelet avem de a face cu fosile sau urme fosilizate. Greșeala cea mai comună, pe care o observ mereu printre cei mai puțin inițiați în domeniu, este să vadă evoluția într-un mod liniar, sau dacă nu liniar cel puțin ca un arbore cu ramuri rare. În realitate, așa cum deja știm la ora actuală, acele ramuri sunt foarte dese, dar 99,99% din ele nu mai există la ora actuală. Speciile de pe rămurica terminală respectivă sunt dispărute, fie datorită schimbărilor de mediu și climatice la care nu s-au putut adapta, fie datorită unor catastrofe naturale, fie datorită faptului că nișa lor biologică a fost ocupată de o altă specie mai dotată. Continue reading

Category: Paleontologie | 10 Comments on Străbunicu’, arborele filogenetic şi Australopithecus sediba

Creaţioniştii şi testul cepei

Printre numeroasele dovezi care arată legăturile de rudenie dintre toate viețuitoarele, una dintre cele mai puternice este cea reprezentată de analiza genetică a unor porțiuni nefuncționale ale ADN-ului, așa numitele pseudogene, a căror distribuție între specii confirmă întrutotul arborele filogenetic evoluționist. Am analizat ideea și am dat doar câteva exemple din foarte multele existente într-un articol anterior. Exemple există însă mult mai multe, bunăoară avem cam 800 de gene olfactorii în comun cu șoriceii, rudele noastre ceva mai îndepărtate, dintre care la noi cam jumătate au fost inactivate și transformate în pseudogene.

Un cititor al blogului mi-a reamintit, printr-o remarcă a sa, de una dintre minciunile preferate ale creaționiștilor puși în față cu acest tip de dovadă. Desigur că, în lumea lor, Creatorul nu putea să ne fabrice porțiuni inutile de cod genetic, și cu atât mai puțin să le structureze în așa fel încât să sugereze exact gradele de rudenie între specii pe care deja teoria evoluționistă le susținea de mult.

Pentru a înțelege totala lipsă de onestitate și/sau înțelegere a creaționiștilor care fac asemenea afirmații, voi începe cu un mic istoric al termenului de junk-DNA. Prin anii 50, cercetătorii au început să studieze mărimea genomului, fiind deja conștienți de faptul că acolo se află informația care transmite caracterele ereditare. S-a observat că între membrii unei aceleiași specii, precum și între celulele aceluiași individ, practic nu există diferențe. Toate celulele tuturor membrilor unei specii au aceeași mărime a genomului, ca urmare acea mărime este specifică speciei respective. Fiind o constantă pentru o specie dată, s-a notat cu „C-value” (valoare constantă). Pe de altă parte, era de așteptat ca, cu cât o specie este mai complexă, având mai multe tipuri de țesuturi, organe, funcții etc., cu atât să aibă un C-value mai mare, întrucât este nevoie de mai multe gene care să codifice toate acele trăsături. Ceea ce s-a observat a fost însă cu totul altceva, și anume că valorile respective nu aveau nicio legătură cu gradul de complexitate a speciei. Homo sapiens, spre exemplu, nu strălucește în niciun fel față de alte animale, având un C-size mai mic decât multe dintre ele, ba chiar mai mic decât o mulțime de plante! Aceste constatări au dus prin anii 70 la formularea așa numitului „C-value paradox”. Paradoxul constă în faptul că o specie mai complexă nu are neapărat un genom mai mare decât una mai simplă. Ca urmare, explicația logică a fost aceea că, probabil, o parte din genom este nefuncțională. Fiind vorba de porțiuni lipsite de funcție utilă (ca un „gunoi”), prezența lor în cantitate mai mare la o specie mai puțin complexă face ca genomul ei să fie mai mare per total, chiar dacă partea utilă a genomului (cea care codifică) este mai mică. În anul 1972 Susumu Ohno a denumit pentru prima dată acea parte „junk-DNA”, și chiar a sugerat un mecanism prin care s-ar putea acumula aceste „resturi” – duplicarea unor gene urmată de inactivarea lor. Astăzi știm că acela este doar unul dintre mecanisme, responsabil doar pentru o parte a ADN-ului care nu codifică proteine. Există și alte mecanisme, precum elementele genetice mobile autoreplicante. Voi reveni asupra acestui aspect ulterior. Continue reading

Category: Dovezi genetice | 6 Comments on Creaţioniştii şi testul cepei

Record mondial la aberat? (II)

Am văzut în prima parte a acestui articol cam cât de multe aberații woo-woo și-au găsit domiciliul într-un singur site.  Acum voi trece la analiza sumară a paginii propriu-zise, cea referitoare la designul inteligent. Dacă despre site în întregime se poate spune că aproape fiecare articol este o jignire la adresa inteligenței, despre pagina amintită se poate afirma că aproape fiecare propoziție este o minciună.

Acest documentar analizează și combate cu argumente științifice teoria evoluționistă …

Minciună. Documentarul nu oferă niciun fel de argumente care pot fi denumite științifice. Singura idee a întregului documentar este cea a complexității ireductibile. Deoarece anumite structuri biologice sunt foarte complexe, nouă ni se pare că nu ar fi putut lua naștere pe cale naturală, și ca urmare au fost proiectate de o inteligență. Poate fi denumit cel mult un argument filozofic.

Ei nu susţin creaţionismul neapărat ca nişte credincioşi dogmatici…

Minciună prin omisiune. În cuprinsul acelui documentar, evident, nu se folosesc argumente religioase în sine, pentru că ar da în vileag agenda acestor indivizi. Însă obiectivele lor sunt trădate de afiliația lor religioasă (evangheliști americani), și mai ales de documentele în sine ale mișcării ID, centrate pe institutul Discovery, documente scrise și semnate tocmai de personajele din film. Strategia WEDGE propune eliminarea viziunii științifice materialiste, și înlocuirea ei cu una în care supranaturalul să fie acceptat. Prin această formulare, este evident că ideea în sine este de distrugere a științei, și nu de lărgire a orizonturilor ei. Strategia wedge este o acțiune de natură politică și socială concepută de Institutul Discovery, leagănul mișcării intelligent design. Strategia a fost expusă de Institutul Discovery într-un manifest cunoscut drept documentul WEDGE, care descrie o agendă largă socială, politică și academică al cărei scop final este „să învingă materialismul științific” reprezentat de evoluție, „să  înlocuiască viziunea materialistă opresivă cu o știință în conformitate cu convingerile creștine și teiste”. Strategia  își propune „să afirme realitatea lui Dumnezeu”. Scopul ei este să reînnoiască cultura americană prin promovarea unor politici publice care să reflecte viziunea creștină fundamentalistă, mai exact valorile celei protestant-evangheliste. Însuși Philip Johnson, cel cu care se deschide materialul video, a declarat: Aceasta nu este și nu a fost niciodată o dezbatere științifică. Este despre religie și filozofie. Continue reading

Category: Generalităţi pe teme evolutive, New Age & alte tâmpenii similare | 9 Comments on Record mondial la aberat? (II)

Cum se naşte un mit

Sunt abonat la o mulțime de surse de informare științifică (reviste, plus articole și feed-uri online), și sunt uimit și în același timp încântat de viteza cu care apar noutățile în domenii dintre cele mai variate. Sigur că nu toate au o utilitate imediată. În multe alte cazuri sunt necesari ani de la faza de studiu la faza de aplicabilitate practică, tehnologică. Ceea ce este, însă, interesant, este faptul că omul de rând este dezinteresat și neinformat cu privire la aceste lucruri. Și mai dureros este faptul că, atunci când e vorba de o prostie care pare să contrazică mainstream-ul științific, ea este imediat preluată și comentată pe larg. Dezmințirile ulterioare, studiile care denotă incorectitudinea celui precedent, opiniile experților adevărați în domeniu, nu mai au efect. Într-un fel, este același lucru care se întâmplă și atunci când o persoană este calomniată pe nedrept. Luați o personalitate oarecare, convingeți un ziar de scandal să spună că are o amantă, sau o bubă mare pe buca stângă, și așa rămâne. Indiferent cât de convingătoare ar fi dovezile ulterioare că a fost o minciună, în rândul maselor largi impresia rămâne cea inițială, cea care generează senzaționalul.

Dușmanii științei cunosc foarte bine acest lucru. De aceea, de multe ori nici nu se obosesc să apere prea mult un punct de vedere antiștiințific (nici nu ar avea cum). Pentru ei, este suficient să „facă niște valuri”, să alimenteze ignoranța celor care nu înțeleg nimic din domeniul respectiv, paranoia celor însetați de teorii conspiraționiste, naivitatea celor care văd totul prin ochelarii unor preconcepții mistice și credulitatea omului de rând. Odată ce în rândurile acestor categorii a fost însămânțată ideea trăznită, ea va rămâne acolo pentru foarte mult timp, indiferent de cât de convingător ar fi combătută. Ba chiar mai mult, printr-un soi de contorsionare ciudată a logicii, însuși faptul că adevărații profesioniști din domeniu demonstrează falsitatea noii idei, pare în lumea credulității woo-woo o nouă dovadă a faptului că „e ceva acolo”. Cu cât le arăți mai mult că e o tâmpenie, cu atât sunt mai convinși că nu e așa, pe baza principiului „nu iese fum fără foc”. Continue reading

Category: New Age & alte tâmpenii similare | 5 Comments on Cum se naşte un mit

Record mondial la aberat? (I)

Am primit un e-mail de la MedStudent, un cititor al acestui blog, tip civilizat și destupat la minte, cu următorul conținut:

Acum câteva zile am discutat cu un amic de al meu care susține această idee, Intelligent Design adică, și îmi susținea că știința nu poate dovedi totul pentru că teoriile oamenilor de știință se rescriu (wtf) … adică de exemplu ce a spus Newton în privința gravității a doborât Einstein cu totul cu teoria relativității! În fine … discuția a continuat și am ajuns să îmi trimită link-ul ăsta … ckeck it out … are și un documentar de 1 oră … dacă te interesează să vezi și să îmi răspunzi aș fi recunoscător, mai ales la ce scrie textul înainte de documentar!

Înainte de a trece la lectura paginii de mai sus, se impune o precizare, pe care am mai făcut-o de câteva ori: știința nu avansează prin ștergerea cu buretele a vechilor teorii. De cele mai multe ori, acestea se dovedesc a fi doar o aproximație mai grosieră a noii teorii, sau valabile doar într-un context mai restrâns decât noua teorie care are o capacitate de generalizare sporită. Voi da din nou legătura către acest clip, care arată cât de bine a sintetizat ideea Asimov.

Acum se poate trece la analiza paginii sugerate ca lectură de prietenul cititorului meu. Îmi propun ca în această primă parte să mă refer la conținutul site-ului în general, iar într-un articol următor strict la pagina respectivă, legată de ID. De la început, vă rog să luați avertismentul următor cât se poate de serios: dacă vă apucați să „răsfoiți” articolele de pe acel site, s-ar putea să aveți niște crize incontrolabile de râs sau de plâns, sau, în cazul cel mai nefericit, vreun infarct sau accident cerebral. În 35 de ani de citit este prima dată că văd atâtea aberații și atât de diverse aglomerate într-un singur loc. Aș fi în stare să pun pariu că nu au ratat  niciuna din teoriile woo-woo și conspiraționiste din câte există pe undeva. Vreme de vreo oră am funcționat cam așa: click la întâmplare, citit câteva fragmente, făcut ochii mari :blink: , click pe altă pagină, citit fragmente, uimire și mai mare :w00t: … între timp tot îmi spuneam „this can’t be real, I am dreaming!”. Oare chiar există oameni care înghit toate acele prostii? Probabil că da, din moment ce e oferit ca sursă de informare?! Continue reading

Category: New Age & alte tâmpenii similare | 12 Comments on Record mondial la aberat? (I)

Intelligent Design Reloaded

Uitându-mă peste feed-urile de pe sait, mi-a sărit în ochi un titlu din categoria “theory of evolution”, și anume “Intelligent Design Facts”. Dau pe link să văd despre ce e vorba și găsesc o știre despre lansarea unui nou sait care își propune să popularizeze designul inteligent. Dar ce cred distinșii susținători ai ID-ului, lansează saituri așa, de capul lor, fără să le vad și eu? Așa că am intrat să văd despre ce “facts” e vorba. Dezamăgire totală, în loc sa prezinte dovezi pentru ID aruncă doar critici la adresa teoriei evoluției, dar asta nu o să mă împiedice să îi fac un review. Așadar, here we go! O să răspund ideilor prezentate în acel sait în mod succint, cât mai succint posibil, nu merită prea multe cuvinte. “Argumentele” ID-ului au fost refutate și refutute de mii de ori, dar nu strică să le reiau, repetiția – mama științei. Primul:

Evolution on a small scale seems incapable of being able to create the changes to the forms of living things on a large scale that Darwin based his theories upon

Clasica abureală cu microevoluția posibilă dar nu și macroevoluția, indiferent ce dracu o însemna macroevoluția asta. E ca și cum ar zice că aș putea să urc pe munte, dar nu voi reuși să-l trec, pentru că muntele e atât de mare, iar eu fac niște pași atât de mici… Domnii creaționiști, pardon, susținători ai designului inteligent, nu țin cont de faptul că modificările pe scară largă reprezintă multe, multe modificări mici care adunate fac o modificare mare. Continue reading

Category: Generalităţi pe teme evolutive | 43 Comments on Intelligent Design Reloaded

Tot şopârlă, dar diferită

Discutam într-un articol precedent despre modificările genetice suferite de bacteriile din studiul lui Lenski, o dovadă formidabilă a modului în care lucrează selecția naturală. Un lucru similar, dobândirea de noi caracteristici fenotipice ca urmare a unei mutații favorabile, a fost prezentat într-un alt articol. Chiar și asemenea exemple elocvente îi lasă reci pe cei care nu înțeleg teoria evoluționistă și biologia, în general. Pentru mulți dintre ei, dacă e microorganism nu e valabil. „Bacteria a rămas tot o bacterie” spune creaționistul vesel. 🙂

Desigur, timpul lung necesar nu ne permite să observăm în decursul vieților noastre trecerea unei specii într-o specie complet diferită. Fenomene de speciație în sine s-au observat, o mulțime sunt amintite aici, dar, așa cum este firesc, diferențele între cele două specii sunt inițial mici fenotipic. Alta ar fi situația dacă am reveni peste 50.000 de ani, să nu mai vorbim de 500.000. Totuși, populațiile sunt deja distincte genetic și nu se mai pot împerechea, satisfăcând criteriul biologic pentru a vorbi de specii diferite.

Nu mă voi referi în acest articol la vreunul din exemplele de speciație, ci la un exemplu relativ recent de selecție naturală rapidă, în decursul a doar câteva zeci de generații. Cei care urmăresc ce se petrece prin lumea fascinantă a evoluționismului probabil că deja știu, cel puțin în linii mari, istorioara de mai jos. Dar … să descriu mai întâi locul unde s-au desfășurat evenimentele. Este vorba de două insulițe situate în apropierea coastei croate a Mării Adriatice. Una se cheamă Pod Kopište, cealaltă, la vreo 4 kilometri distanță, este Pod Mrčaru. Deși sunt separate de o distanță mică, între cele două există diferențe clare. Continue reading

Category: Experimente | 20 Comments on Tot şopârlă, dar diferită

Este calul mai norocos?

Mă gândesc că, având în vedere natura nu prea veselă a subiectului din acest articol, n-ar fi rău să  vă reamintesc un banc. Așa, pentru contrast.

E vorba de un accident, un camion care „spulberă” o căruță. Ajuns la fața locului, polițistul găsește calul într-o baltă de sânge, suferind cumplit, în agonie. I se face milă, scoate pistolul și îl împușcă. Aude niște gemete vagi din șanț, unde, cu câțiva pași mai încolo, era căruțașul. Îngrijorat, îl întreabă: „Vai de mine, vă simțiți bine, domnule?”. Căruțașul, care văzuse scena precedentă, răspunde speriat: „Oh, da, așa bine nu m-am simțit în viața mea!”.

Trecând la lucruri mai serioase, motivul pentru care scriu articolul este ceea ce s-a petrecut în urmă cu o săptămână. Poate că unii dintre voi au auzit de scleroza laterală amiotrofică (SLA, denumită și boala Lou Gehrig în literatura anglo-saxonă). Și dacă nu știți ce este, mai mult ca sigur că aveți măcar imaginea mentală a lui Stephen Hawking, savantul practic complet paralizat, care folosește un sintetizator vocal pentru a comunica cu cei din jur. Ei bine, Hawking este un caz cât se poate de norocos, pentru că este în viață după atâția ani. Sunt foarte puțini cei care se pot lăuda cu așa ceva. De cele mai multe ori, boala evoluează inexorabil spre deces, care survine la doar câțiva ani de la debut. Pentru cei din branșa mea, neurologi, este un adevărat coșmar. Nu se cunoaște nici astăzi cu precizie cauza acestei afecțiuni neurodegenerative. Anumite studii sugerează o etiologie genetică, altele vorbesc de factori infecto-contagioși. Lucrurile stau și mai rău în privința tratamentului care strălucește prin … absență. Ca să nu fiu cinic – există un preparat care se pare că ar prelungi durata vieții cu câteva luni, și altele aflate în testare, dar speranțele nu sunt prea mari. Continue reading

Category: Diverse | 66 Comments on Este calul mai norocos?

Ce ne facem cu reglajul fin?

Fiind întrebat la un moment dat dacă a existat, totuși, măcar un argument al adversarilor de idei care să-l pună puțin pe gânduri vreodată, Richard Dawkins a răspuns că singurul care s-ar apropia de o asemenea clasificare ar fi cel al aparenței de reglaj fin al constantelor fundamentale ale Universului (fine-tuned Universe).

Ideea este bine-cunoscută și nu doresc să intru în detalii de ordin științific (nici nu pretind că le-aș cunoaște, nefiind domeniul meu). Există anumiți parametri fizici fundamentali, precum raportul dintre masa protonului și a electronului, valoarea forței nucleare slabe sau a forței nucleare tari, raportul dintre tăria forței electromagnetice și a cele gravitaționale – care, dacă ar avea valori chiar și foarte puțin diferite de cele pe care le constatăm, nu ar mai fi fost posibilă existența unui Univers ca cel pe care-l cunoaștem, sau apariția stelelor, sau formarea ulterioară a elementelor grele, respectiv în cele din urmă apariția vieții. În funcție de sursa studiată, numărul acelor parametri fundamentali variază de la un minimum de 4, până la vreo 34 (numărul lor crește cu atât mai mult cu cât este mai religios autorul articolului :smile:). În viziunea teistă, Creatorul este văzut ca un soi de fizician care a învârtit cele 4 – 34 de butoane exact atât cât trebuie încât peste vreo 14 miliarde de ani să apară omul pe importanta planetă Terra. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că sunt tocmai acele valori și nu altele?

Ca multe alte argumente de tip teleologic, și acesta pare să aibă un oarecare merit pentru că ne satisface orgoliul personal. Există un soi de infatuare înnăscută, o lipsă de înțelegere a argumentului mediocrității, care combinate cu tendința de a căuta agenți inteligenți și scop în jurul nostru, duc la un asemenea raționament defectuos, unul care sugerează că Universul există cu menirea de a ne crea pe noi, și a fost special reglat de cineva pentru ca să ne simțim noi bine. Continue reading

Category: Argumente filozofice, Argumente ştiinţifice, Greşeli de logică | 48 Comments on Ce ne facem cu reglajul fin?

Pentru ca să alunece sania lui Moş Crăciun

Ca orice părinte, am amintiri pe care le consider neprețuite din perioada în care copiii mei erau micuți. Unele sunt teribil de amuzante, fie prin desfășurarea evenimentelor, fie prin cele spuse de juniorii mei. La categoria „copiii spun lucruri trăznite”, cred că aș acorda medalia de aur următorului episod:

Pe marginea aleii din zona în care locuiam se găsea un șir de copaci înalți, pe care-i puteam admira și de pe balcon. Când Victor avea 3-4 ani, ca orice copil la vârsta respectivă, a început să facă corelații între diferite fenomene. Printre altele, a observat că, de câte ori era furtună sau bătea vântul cu putere, acei copaci se scuturau și se legănau. Sau, cel puțin așa ar formula ideea un adult.  Încercând eu să-i fac de mic educație științifică 🙂 , așa, ca pentru vârsta lui, am început prin a-i explica originea unor fenomene. De ce există zi și noapte, de unde vine ploaia și altele de același tip. S-a arătat foarte receptiv și absorbea totul ca un burete. Când am ajuns la episodul „vânt”, m-a oprit din start:

Tati, ăsta știu de unde vine, am văzut! Vântul vine din cauză că se mișcă așa tare copacii ăia, și împing tot aerul – vuu, vuu!

Pentru medalia de argint, am o discuție între cei doi băieți, între care există o diferență de doi ani. Victor, cel mai mare, era acum pe post de profesor pentru cel mic, în locul meu. Problema este că, pentru a-l impresiona pe cel mic, el dădea răspunsuri la toate întrebările, chiar dacă sursa era propriul lui căpșor și nu taică-so. Am surprins la un moment dat un dialog în care cel mic îl întreba (foarte inteligent, de altfel) – „de ce iarna ninge în loc să plouă?” La care Victor, după un moment de gândire profundă, a găsit răspunsul:

Păi iarna ninge pentru ca să alunece sania lui Moș Crăciun! Continue reading

Category: Argumente filozofice, Greşeli de logică, Religie şi societate | 16 Comments on Pentru ca să alunece sania lui Moş Crăciun

Din nou despre agnosticism

În articolul precedent am expus opinia mea legată de felul în care trebuie înțeles agnosticismul. Așa cum am anticipat, opiniile celor care au comentat au fost variate, unii aflându-se pe poziții apropiate de ale mele, alții mai puțin. Oricum, le mulțumesc tuturor pentru contribuții.

Deoarece câteva puncte de vedere expuse în comentarii au fost interesante, mi se pare util să le reiau într-o formă mai sintetică într-un nou articol, împreună cu mici adăugiri.

Ca o caracteristică generală, se pare că sunt într-o minoritate optimistă, cea care consideră că este mai probabil să nu existe lucruri ascunse cunoașterii în principiu, sau etern. Am expus motivele aici. Asta nu înseamnă obligatoriu că vom ajunge să le cunoaștem. E posibil să nu mai existăm ca specie pe vremea aceea. Spre deosebire de mine, aproape toți cei care au comentat sunt pe poziția unui agnosticism permanent, considerând că există anumite bariere sau limite ale cunoașterii care nu pot fi depășite.

Această poziție a fost susținută și de logosfera, care consideră că totalitatea lucrurilor care există se împarte în lucruri care pot fi cunoscute, și altele care nu pot fi cunoscute. Desigur, poziția este asumată axiomatic, neputând exista o demonstrație a faptului că ar exista o categorie de lucruri care nu pot fi cunoscute – exact așa cum nici eu nu pot demonstra opusul. A urmat o discuție interesantă în care logosfera a susținut că, și dacă există dumnezeu, el tot nu ar putea dovedi convingător acest lucru umanității. Punctul cheie al discuției a fost definirea a ceea ce înțelegem prin dovezi, cunoaștere, a ști în general. Punctul meu de vedere exprimat în acest comentariu este acela că, dacă acceptăm faptul că există posibilitatea cunoașterii, acel presupus dumnezeu ar fi, fără îndoială, capabil să satisfacă orice criteriu fixat de noi pentru a-l include în categoria lucrurilor pe care le cunoaștem ca reale. În final, logosfera s-a arătat de acord cu acest raționament, menționând doar că, personal, tot nu ar avea încredere. Aici, după părerea mea, face o greșeală atât de principiu (nu poate fi convins(ă) de niciun soi de dovezi), cât și de strategie din punctul de vedere al unui ateu. Unul din punctele forte ale ateismului este tocmai faptul că se declară o poziție temporară, care s-ar schimba la apariția unor dovezi convingătoare ale existenței unui Creator, și asta în contrast cu dogmatismul evident teist, care nu acceptă niciun soi de argument și este inflexibil. Continue reading

Category: Argumente filozofice | 53 Comments on Din nou despre agnosticism

Care este locul agnosticilor?

În primul rând vreau să-i informez pe toți cei care vor fi tentați să mă trimită la definiții din dicționare că le-am citit și le cunosc. Și am citit mult în plus de acele definiții simpliste. Am citit ce spun agnosticii despre ei înșiși, în detaliu, am citit și ce spun alții despre agnostici. În cazul unor poziții filozofice complexe, nu este suficient să înșiri niște cuvinte dintr-un dicționar. Acelea sunt doar încercări mai mult sau mai puțin reușite de a sintetiza în câteva vorbe ceva mult mai complex și sunt în general destinate profanului care are nevoie doar de o idee, de o orientare rapidă.

Din observațiile mele, există TREI moduri de a vedea agnosticismul. Eu mă situez pe cea de a treia poziție de mai jos. Să le luăm pe rând.

1. Agnosticismul este o poziție separată și bine definită, care stă pe propriile picioare, este calitativ diferită de celelalte poziții. Există teiști, există atei, și există agnostici. Teiștii cred că există dumnezeu, ateii cred că nu există, iar agnosticii spun că nu se pot pronunța. Unii agnostici susțin că nu se știe deocamdată (agnosticism temporar), și alții susțin că problema nu poate fi cunoscută în principiu (este pentru totdeauna în afara posibilităților noastre de cunoaștere). Mie, sincer, această din urmă poziție mi se pare absurdă. Cum ar putea cineva să știe în ce fel ne vom dezvolta în viitor, ce noi posibilități de cunoaștere vor exista, ce vom afla despre Univers? Sau dacă există un dumnezeu care se decide să ne dovedească existența sa? E ceva imposibil în asta? Trebuie acceptat că există, cel puțin în principiu, posibilitatea ca știința să dea un răspuns cândva, sau ca dumnezeu în persoană, dacă există, să-și facă cunoscută prezența. Cred că agnosticismul definitiv poate fi exclus din categoria pozițiilor raționale și care merită luate în considerare. Agnosticismul temporar însă este o poziție de bun simț, și, așa cum voi expune la punctul 3, cred că de fapt că cei mai mulți ne încadrăm în acest grup.

2. Agnosticismul este termenul pe care-l folosim pentru partea de mijloc a spectrului care se întinde de la credința absolută în dumnezeu până la convingerea fermă că nu există dumnezeu. Așadar, e vorba de o gradație, o diferență doar de ordin cantitativ nu calitativ. O variantă foarte răspândită, conform căreia diferența dintre ateu, agnostic și teist este doar una de „intensitate” a convingerii că există dumnezeu. Profesorul Dawkins chiar propune o scară cu 7 trepte, unde pe treapta 1 ar fi cei care susțin că știu 100% că există dumnezeu, și pe treapta a 7-a ar fi cei care susțin că 100% nu există. Pe sine se pune pe treapta a 6-a, unde s-ar găsi marea majoritate a celor care se autointitulează atei. Treptele 3, 4, și 5 ar fi cele rezervate agnosticilor, cu 3 fiind agnosticul teist, 5 agnosticul ateu, și 4 agnosticul pur.

3. Termenul de agnostic este răspunsul la o întrebare diferită față de întrebarea al cărei răspuns este „teist” sau „ateu”. La întrebarea „credeți că există dumnezeu?” nu pot exista decât două răspunsuri, și anume „da” sau „nu”. În funcție de răspunsul dat, individul este teist sau ateu. Cel care întreabă nu dorește să știe ce părere ai despre dovezi, ci doar dacă tu (indiferent de dovezi sau lipsa lor) crezi că există sau că nu există. Răspunsul nu presupune faptul că ar exista dovezi în sensul poziției respective. Poate există, poate nu. Nu se afirmă o cunoaștere a realității, ci este doar ceea ce crede individul. El poate să considere că are dovezi clare în favoarea poziției sale, cu alte cuvinte că „cunoaște” care este adevărul, sau că nu există dovezi (nu se cunoaște) răspunsul la întrebare – în acest din urmă caz ar fi agnostic. Cu alte cuvinte, între termenii de teist/ateu, pe de o parte, și termenii gnostic/agnostic, pe de altă parte, nu există vreo contradicție. La termenul din prima categorie (teist/ateu) se adaugă unul din cea de a doua (gnostic/agnostic) pentru a da descrierea completă a poziției acelei persoane. Vreau să atrag atenția asupra faptului că termenul de gnostic nu prea este folosit sau acceptat în acest sens, ca opus al agnosticului, și asta pentru a nu se confunda cu gnosticismul ca și curent religios. Îmi voi permite să-l folosesc totuși, pentru simplitate, ca desemnând gradul de gnozie (cunoaștere). Vă rog să înțelegeți că prin gnostic, mai jos, înțeleg unul care crede că știe, că are dovezi (opusul agnosticului). Continue reading

Category: Argumente filozofice | 51 Comments on Care este locul agnosticilor?

Cine este Eva mitocondrială?

Trecând în revistă ce mai e nou pe forumuri și cam ce mai scot creaționiștii din puțul gândirii, am rămas surprins să găsesc mai multe comentarii de genul următor:

De altfel, și știința a demonstrat deja că Adam și Eva au fost personaje reale, citește despre Eva mitocondrială!

E binecunoscută tactica credincioșilor de a respinge toate rezultatele științifice care arată falsitatea ideilor lor și de a îmbrățișa și striga în gura mare proporția infimă a celor care par să le susțină poziția, sau cel puțin sunt compatibile cu poziția lor. Într-un articol recent, Jerry Coyne exprima acest lucru sintetic:

Când se găsesc dovezi împotriva lor, precum vârsta medievală a giulgiului din Torino sau studiile care arată că rugăciunea nu are efect, cei credincioși spun „Nu, Dumnezeu nu se poate testa”. Dacă însă giulgiul din Torino ar fi fost datat cam la anul 30, sau dacă rugăciunea ar fi vindecat oamenii în testele dublu-orb, exact aceiași credincioși ar fi trâmbițat până la cer dovada credinței lor. Dovezile care sprijină credința se pun; cele care sunt împotrivă se resping din start.

Este clar că persoanele care folosesc termenul de Eva mitocondrială în contextul unui argument biblic nu înțeleg acest concept. S-ar putea să fie derutați și de numele ales de cercetători (Eva). O parte de vină s-ar putea să o aibă și peisajul internautic. Înainte de a scrie acest articol, am avut curiozitatea să văd dacă altcineva a mai făcut ceva similar (în limba română). M-am îngrozit de ce mi-a arătat motorașul Google. Un peisaj dominat de niște site-uri  și forumuri creștine, care pun semnul egalității între Eva mitcondrială și Eva biblică.

Pentru a înțelege ce este Eva mitocondrială, trebuie pornit de la conceptul intitulat „coalescență genetică“. Acesta susține un lucru foarte simplu, și anume că urmărind oricare genă a oricărei specii din prezent, și mergând înapoi în timp, se va ajunge obligatoriu la un cel mai recent strămoș comun care avea gena respectivă. Cu alte cuvinte, toate animalele care au în prezent gena aceea o au de la un anumit strămoș. În funcție de gena examinată, acel strămoș poate să fi trăit acum câteva mii, zeci de mii, sute de mii sau milioane de ani. Este extrem de important de înțeles câteva lucruri legate de acest „cel mai recent strămoș comun pentru gena respectivă”: Continue reading

Category: Dovezi genetice | 11 Comments on Cine este Eva mitocondrială?

Problema Răului

Dintre numeroasele argumente aduse împotriva existenței unui dumnezeu de tipul celui imaginat de creștini, probabil că cel mai popular este cel al existenței „răului”, unde prin rău se înțelege nedreptate și suferință gratuite. Am găsit chiar opinii care susțin că este cel mai puternic argument împotriva divinității. Eu nu aș merge chiar atât de departe, însă este evident că teiștii au o mare problemă în a găsi un răspuns satisfăcător, lucru recunoscut chiar și de mulți dintre ei. Spre exemplu, filozoful creștin James F. Sennett ne informează că:

Le spun mereu studenților mei de la cursurile de religie că, dacă sunt într-adevăr creștini, și problema răului nu-i ține treji noaptea, înseamnă că nu o înțeleg!

Argumentul este foarte simplu. Conform dogmelor creștine, Dumnezeu este atotputernic, infinit de bun și atotștiutor. O ființă care este infinit de bună ar trebui să încerce să prevină existența răului. Acest lucru îi stă în putință, deoarece este atotputernică. În plus, cunoaște faptul că răul există, fiind atotștiutoare. Cu toate acestea, lumea în care trăim este plină de nedreptăți și suferințe uneori extreme. Singurele explicații logice sunt că, fie Dumnezeu nu există, fie există dar nu are acele proprietăți (cel puțin nu toate 3 simultan). Argumentul a fost prezentat sub diferite forme de numeroși gânditori de la Epicur încoace, și teologii au schițat de-a lungul timpului o mulțime de încercări de a găsi un răspuns satisfăcător. În cele ce urmează voi enumera câteva dintre cele cu care m-am întâlnit mai des și motivul pentru care nu le consider valabile.

1. Din moment ce ateii nu recunosc un standard absolut la care să raporteze ideea de bine sau rău, nu au cum să comenteze despre anumite evenimente sau acțiuni ca fiind bune sau rele. În viziunea pur naturalistă nu există asemenea repere, totul este relativ. Un „argument” de o prostie sinistră, întâlnit surprinzător de frecvent. Lăsând la o parte faptul că există moduri de a defini suferința și dreptatea fără a recurge la supranatural, cei care vin cu acest tip de discurs nu înțeleg esența problemei, și anume că argumentul existenței răului este o demonstrație de tipul reducerii la absurd. Nu este ateul cel care face afirmații legate de bine și rău. Ateul pornește de la premisele teiste și arată că ele duc în mod necesar la o contradicție. Este exact ca și cum un individ ar susține că are vârsta de 30 de ani și că a fost amantul secret al divei Marilyn Monroe. Nu are nicio importanță cât de priceput sunt eu la aprecierea vârstei în funcție de chipul unei persoane, și nici ce cred eu despre șansele lui de a o face pe Marilyn să se îndrăgostească de el. Contează doar că urmând premisele pe care EL le susține, se ajunge la o contradicție, la o absurditate (Marilyn Monroe a murit înainte ca el să se nască). Continue reading

Category: Argumente filozofice | 39 Comments on Problema Răului

Un monument aparte

În orășelul Dalby, din Queensland, Australia, se găsește un monument cu totul și cu totul deosebit. Și asta nu prin aspectul său, care, să recunoaștem, nu e cine știe ce:

Ceea ce-l face special este identitatea celor cărora le este închinat. Nu e vorba de eroi, artiști, personaje istorice … e vorba de niște molii care distrug cactușii, pe numele lor științific Cactoblastis Cactorum. Să prezentăm și o poză a distinsei specii, care, în viziunea australienilor, merită un monument: Continue reading

Category: Experimente | 2 Comments on Un monument aparte

Credinciosul Mihnea Măruţă – analiză pe text

Am dat în mod întâmplător pe HotNews.ro de o așa-zisă dezbatere intitulată pompos: Umanist sau teist, două definiții ale omului modern. Doi jurnaliști, îmbrățișând puncte de vedere diametral opuse, au scris un scurt text prin care au încercat să-și justifice poziția. Despre varianta umanistă, susținută de Daniel Gabriel Secară, nu am ce comenta, pot eventual doar să-l aplaud. Mă voi referi însă pe larg la punctele de vedere exprimate de domnul Mihnea Măruță, deoarece le găsesc emblematice pentru gândirea găunoasă a teistului modern. Parcă ar fi citit conținutul blogului meu, și ar încerca cu orice chip să bifeze fiecare căsuță din rubrica „așa nu”.

În cele ce urmează, toate porțiunile citate sunt fragmente din  crezul mai sus menționat.

In fata mesei la care scriu avem o planta de apartament. Nu stiu cum se numeste. Ii place atat de mult in sufrageria noastra, incat creste continuu, debordand de verde si concurandu-se, parca, pe sine. Are niste frunze mari si late care plesnesc de viata. Cea mai tanara dintre ele aproape atinge tavanul. E o planta in delir, daca ma intelegeti. Nu-i facem nimic special: am asezat-o in fata geamului, i-am legat tulpina de un bat de lemn, sa nu se rupa, si ii dam apa, la cateva zile. Au venit vecine mult mai pricepute intr-ale florilor, ne-au cerut “pui” de-ai plantei fericite (caci ii rasar urmasi, in acelasi ghiveci, fara interventia noastra), dar in casele lor n-au crescut. Nu stim de ce, nu intelegem. Dar, de fiecare data cand vorbim despre asta, singura noastra explicatie e ca planta se hraneste si cu altceva. Poate cu veselia copiilor din casa. Nu stim.

Așadar, există o plantă de apartament, care se dezvoltă nemaipomenit de bine în ghiveciul și locația proprie, dar mai puțin bine în alte părți. Atât domnul Măruță, cât și vecinele „mult mai pricepute” se declară uimiți în fața acestui fenomen, care, ni se dă de înțeles, ar fi echivalentul unui miracol. Bineînțeles că nu au pentru o clipă curiozitatea sau onestitatea intelectuală de a cere o expertiză științifică, a celor calificați. Fără îndoială că un botanist, pe baza unor măsurători de laborator ale solului sau luminozității (de exemplu), ar veni cu o explicație clară. Dar asta ar strivi corola de minuni a lumii, nu-i așa? De ce să afli cauza reală a unui fenomen, când poți foarte bine să-l declari miracol și să-l integrezi în worldview-ul mistic propriu ca atare? Acum câteva sute de ani, un curcubeu era văzut drept o dovadă solidă de miracol divin, așa cum e definit de biblie, ca dovadă a unui legământ sacru. În prezent, e un banal (chiar dacă încântător din punct de vedere subiectiv, estetic) fenomen de refracție pe care orice elev îl poate reproduce. Cel puțin, pe vremea curcubeelor-miracol exista scuza că nimeni nu știa cauza reală. Însă astăzi nu trăim într-o epocă a plantelor-miracol. Chiar dacă am presupune prin absurd că nu putem găsi o explicație științifică pentru bunăstarea plantei, ar însemna asta că explicația este divină? E un apel la dumnezeul golurilor, god of the gaps, cel care „explică” ceea ce nu știm încă. Continue reading

Category: Argumente filozofice, Greşeli de logică, Religie şi societate | 7 Comments on Credinciosul Mihnea Măruţă – analiză pe text