Cum se naşte un mit

Sunt abonat la o mulțime de surse de informare științifică (reviste, plus articole și feed-uri online), și sunt uimit și în același timp încântat de viteza cu care apar noutățile în domenii dintre cele mai variate. Sigur că nu toate au o utilitate imediată. În multe alte cazuri sunt necesari ani de la faza de studiu la faza de aplicabilitate practică, tehnologică. Ceea ce este, însă, interesant, este faptul că omul de rând este dezinteresat și neinformat cu privire la aceste lucruri. Și mai dureros este faptul că, atunci când e vorba de o prostie care pare să contrazică mainstream-ul științific, ea este imediat preluată și comentată pe larg. Dezmințirile ulterioare, studiile care denotă incorectitudinea celui precedent, opiniile experților adevărați în domeniu, nu mai au efect. Într-un fel, este același lucru care se întâmplă și atunci când o persoană este calomniată pe nedrept. Luați o personalitate oarecare, convingeți un ziar de scandal să spună că are o amantă, sau o bubă mare pe buca stângă, și așa rămâne. Indiferent cât de convingătoare ar fi dovezile ulterioare că a fost o minciună, în rândul maselor largi impresia rămâne cea inițială, cea care generează senzaționalul.

Dușmanii științei cunosc foarte bine acest lucru. De aceea, de multe ori nici nu se obosesc să apere prea mult un punct de vedere antiștiințific (nici nu ar avea cum). Pentru ei, este suficient să „facă niște valuri”, să alimenteze ignoranța celor care nu înțeleg nimic din domeniul respectiv, paranoia celor însetați de teorii conspiraționiste, naivitatea celor care văd totul prin ochelarii unor preconcepții mistice și credulitatea omului de rând. Odată ce în rândurile acestor categorii a fost însămânțată ideea trăznită, ea va rămâne acolo pentru foarte mult timp, indiferent de cât de convingător ar fi combătută. Ba chiar mai mult, printr-un soi de contorsionare ciudată a logicii, însuși faptul că adevărații profesioniști din domeniu demonstrează falsitatea noii idei, pare în lumea credulității woo-woo o nouă dovadă a faptului că „e ceva acolo”. Cu cât le arăți mai mult că e o tâmpenie, cu atât sunt mai convinși că nu e așa, pe baza principiului „nu iese fum fără foc”.

Ca exemplu, mă refer la o istorioară dintr-un domeniu în care aș putea, de fapt, să prezint și altele similare. În februarie 1998, în prestigioasa revistă Lancet a apărut un articol semnat de un medic pe nume Andrew Wakefield, fost chirurg, în vârstă de 41 de ani la vremea respectivă. Articolul descria un studiu efectuat pe un număr de 12 copii (numele nu au fost menționate) care ar fi dezvoltat tulburări gastrointestinale și la scurt timp tulburări neuropsihice verosimil ca efect advers după administrarea unui vaccin de tip MMR (mumps, measles, rubella – adică împotriva oreionului, pojarului și rubeolei). Trivaccinul respectiv era administrat de rutină copiilor în jurul vârstei de un an, nu doar în Marea Britanie, ci și în foarte multe alte țări din lumea întreagă. Wakefield a făcut o legătură între vaccin și dezvoltarea unor semne de autism la copii, pe baza acelui lot de 12. Trivaccinul fusese deja administrat de decenii și de el beneficiaseră zeci de milioane de copii pe plan mondial, fără efecte adverse. Wakefield a pornit o campanie de publicitate, apărând în numeroase emisiuni televizate inclusiv peste Ocean, semnând o mulțime de articole și petiții, prin care solicita interzicerea acelui trivaccin, și, eventual, înlocuirea lui cu altele.

Ceea ce a urmat și continuă și astăzi este o isterie de neimaginat. Mamele copiilor cu probleme din lumea întreagă brusc și-au amintit că și odrasla lor a făcut, dacă nu acel vaccin, atunci măcar un altul, care și el conținea mercur. Firesc, într-o lume civilizată toți copiii sunt vaccinați, dar exact la fel fac mii de alte lucruri, de ce să dai vina pe vaccin pentru cazurile nefericite de copii bolnavi? Bineînțeles că mamele isterice, popii și adepții teoriilor conspiraționiste s-au grăbit să facă legătura de cauzalitate între cele două. Personalități publice precum ditamai premierul britanic Tony Blair sau actrița americană Jenny McCarthy au pus paie pe foc. O mulțime de creștini de tot soiul de orientări abia au așteptat prilejul pentru a-și reînteți propaganda anti-vaccin și anti-știință în general. În următoarea decadă, numărul vaccinărilor a scăzut dramatic nu doar în UK, ci și în USA și alte țări, inclusiv a noastră. Au apărut articole tendențioase care raportau veniturile companiilor farmaceutice, rezultate din fabricarea vaccinurilor, și găseau conspirații și comploturi mondiale dintre cele mai ridicole.

Între timp, lumea medicală și a cercetătorilor a făcut ce era normal să facă. A trecut la testări și studii. Mii și mii de teste. Absolut toate au arătat unul și același lucru, fără echivoc: nu există nicio legătură între vaccinare și autism. Niciun soi de corelație. E adevărat că numărul raportărilor de autism a crescut în anii 90, dar acest lucru a venit ca un rezultat al recunoașterii mai timpurii a simptomatologiei la copii, și a modificării criteriilor de diagnostic (lărgirea lor). Dovada supremă a lipsei de legătură este aceea că procentajul copiilor suferind de autism a continuat să crească semnificativ și în anii următori, în timp ce numărul de vaccinări a fost într-o scădere dramatică. Sunt două curbe care merg în sens invers. Cu totul altfel stau lucrurile în privința bolilor infecto-contagioase ale copilăriei, care au cunoscut o recrudescență fără precedent în epoca modernă. Medicii pediatri și infecționiști au fost și sunt confruntați cu cazuri despre care citeau prin cărți pe băncile facultății, dar erau rarități pe vremea când copiii erau vaccinați normal.

Studiul 1 (57.000 de copii) – Nu există legătură între vaccinarea anti-pojar și autism.

Studiul 2 (28.000 de copii) – Vaccinul MMR și cele pe bază de mercur excluse drept cauză a autismului.

Studiul 3 (1047 de copii) – Studiul nu suportă o legătură cauzală între expunerea la vaccinele cu conținut de thimerosal și deficiențe neuropsihice la copii cu vârste 7-10 ani.

Observați numărul de cazuri studiate, și comparați cu lista de 12 cazuri a lui Wakefield, cel care a pornit toată isteria. Mai adaug aici și o listă sumară cu alte studii, pentru care nu mai ofer linkuri, și care sunt unanime în a arăta orice lipsă a legăturii între vaccinare și problemele psihice ale copilului.

Adevărul științific exprimat cu claritate de toate acele studii și multe altele nu are însă succes. Tacticile folosite de indivizii ca Wakefield și acoliții lor sunt pe cât de perfide, pe atât de eficiente. Rețeta standard a fost folosită cu succes de multe ori și în multe domenii diferite (primul exemplu care îmi vine în minte cel al luptei anti-evoluționiste). Nu strică să o amintesc:

1. Susținerea cu tărie a existenței unei conspirații. Ca urmare, deși consensul științific este cu totul altul, el nu are valoare, fiind rezultatul unei înțelegeri ascunse.

2. Folosirea unor pseudo-experți care nu au prea mult de a face cu domeniul respectiv, dar care au ceva titluri pe undeva, și care „confirmă” că adevărul este altul decât cel din lumea oficială a științei.

3. Trâmbițarea pe toate canalele a unor povești care par să susțină cauza în chestiune, și ignorarea completă a preponderenței dovezilor care sunt de natură opusă.

4. Apelarea la sentimentalisme ieftine – o mamă în lacrimi cu un copil handicapat, pe un fundal în care este prezent un medic fioros cu niște ace în mână = iată un tablou perfect.

5. Schimbarea continuă a pretențiilor adresate lumii științifice. Când aceștia dovedesc ceva, se cere dovada unui alt lucru, pretinzând că precedentul nici măcar nu a fost contestat (moving the goalposts).

6. Folosirea oricăror greșeli de logică fără scrupule. Gigel a fost vaccinat, Gigel e bolnav, vaccinul e de vină, pentru că Gigel era sănătos pe vremuri. Sau … acum 15 ani o companie farmaceutică a susținut un medicament, care s-a dovedit a avea efecte adverse, e clar că și acum se face la fel. Sau … cutare ticălos e pro-vaccin, deci e clar că vaccinarea este rea.

7. Prezentarea falsă a lumii științifice ca fiind împărțită în două tabere, pro și contra, și insistarea asupra faptului că există o controversă acolo unde nu este. Dacă vocea taberei anti-vaccin nu se aude, insistă că este din cauză că e cenzurată și respectivii oprimați.

Este de înțeles că omul de rând nu are de unde să știe despre toate aceste studii, și pleacă urechea la cei care-l prostesc cu vorbele cele mai meșteșugite. Însă povestea domnului Wakefield, cel care, rețineți, a declanșat toată nebunia, printr-un articol pe 12 cazuri, are și un final neașteptat. Investigațiile făcute inițial de un ziarist, ulterior de forurile medicale, au scos la iveală următoarele aspecte:

1. Wakefield fusese angajat încă cu doi ani în urmă de o firmă pentru a „fabrica” dovezi împotriva diviziei care producea vaccinul MMR. Angajatorii i-au solicitat lui Wakefield să inventeze orice soi de scuze pentru a lovi în inamicul lor.

2. Contractul a fost unul deosebit de profitabil pentru domnul Wakefield, care a negociat o taxă de 150 de lire sterline pe oră plus alte cheltuieli ocazionale. În total, pentru „prestația” sa, a primit frumușica sumă de 435.643 lire sterline.

3. La originea întregii afaceri s-a aflat dorința de promovare a unui ALT VACCIN, produs de o firmă concurentă, în locul clasicului MMR. Când au gândit mișcarea, nu și-au dat seama de proporțiile pe care le va lua, nu au realizat că va duce la o respingere a vaccinării în general (dorința era doar de a scoate MMR din circulație).

3. Comisiile medicale au găsit dovezi clare de manipulare a datelor copiilor, care au fost modificate în așa fel încât să sugereze existența unei legături între vaccin și problemele lor de sănătate. De aceea, rezultatele nu au putut fi replicate de niciun alt studiu ulterior.

4. Ca urmare, articolul inițial din Lancet a fost retras, domnului Wakefield i s-a retras licența de medic, și a părăsit teritoriul UK. A găsit însă un refugiu în SUA, unde este în continuare idolatrizat de mamele convinse că luptă pentru ca bebelușii lor să fie sănătoși.

Pentru amatorii de desene, artistul Darryl Cunningham a făcut o prezentare picantă, pe care o reproduc mai jos.

Din punct de vedere medical, moral, juridic și oricare altul – lucrurile sunt mai mult decât clare. Însă piatra a fost aruncată, și toate dezmințirile, toate discursurile raționale se vor împiedica încă o bună bucată de timp de aparatul de zgomote woo-woo conspiraționist. Iată cum se nasc miturile, și cât de greu mor.