Mai rău decât prostituţia

Am primit un mesaj critic pe e-mail cu vreo două zile în urmă, de la un domn care pretinde că este specialist oncolog.  Dacă este adevărat, e cu atât mai trist. Dânsul părea indignat că am adăugat homeopatia la lista aberațiilor woo-woo într-un articol precedent. Nu mă voi referi la numeroasele greșeli de exprimare și punctuație – poate limba română nu este punctul său forte. Mă voi referi însă la conținut. Citatele de mai jos sunt toate din acea scrisorică plină de reproșuri.

Actualmente se considera stiintifica medicina bazata pe dovezi.

Actualmente? Pe ce altceva ar trebui să se bazeze?

Astfel Mister Randi demoleaza homeopatia datorita procentului de rezultate pozitive la un test. Nu e suficient de mare!

În primul rând, nu este domnul Randi cel care demolează homeopatia, ci este întreaga comunitate științifică. Randi este un tip simpatic, care face ceva în plus: pune și o sumă de bani la bătaie pentru oricine ar putea dovedi că lucruri precum homeopatia, sau oricare altele din sfera paranormalului, ar funcționa. Cu sau fără Mister Randi, homeopatia ar avea exact același statut în rândurile oamenilor raționali, undeva pe picior de egalitate cu descântecele și vrăjile mamei Omida.

În al doilea rând, nu este vorba neapărat despre procentajul de rezultate pozitive, care nu ar fi suficient de mare. Este vorba despre faptul că în testele dublu orb efectuate riguros, apare evidentă lipsa oricărui efect. Mai exact, ca să fiu corect, există doar același efect placebo pe care îl are și apa chioară sau un praf cu îndulcitor. În plus, meta analizele arată exact tendința tipică tratamentelor lipsite de efect, și anume, cu cât se lucrează pe loturi mai mari, cu atât rezultatele se apropie de zero.

In acelasi spirit va intreb stiintificele chimioterapice in ce procent vindeca cancerosii? Mult sub 50%! (cu exceptia leucemii la tineri) Dar totusi nu infirma rezultate la homeopatie- doar procentul e problema. Totusi daca toate remediile sunt cum actioneaza ele? Inafara unor explicatii sau nomenclaturi diagnostice?

Este uimitor cum un pretins specialist oncolog pune sub aceeași umbrelă chimioterapia și homeopatia. Sigur că prima este eficientă doar în anumite forme și stagii ale bolii canceroase, dar nici nu pretinde cineva că ar face mai mult de atât. În schimb, cea de a doua are eficacitate zero în boala canceroasă – nici nu ar putea fi altfel, din moment ce este doar apă. Și încă ceva – se știe care este structura și modul de lucru al drogurilor anticancerigene. Cele homeopate strălucesc prin lipsa totală din produsul final administrat.

Limitarea , obtuzitatea , ca sa nu mai pomenim interesele sunt responsabile de atacurile asupra homeopatiei.

Tipic woo-woo, a arăta faptul că o pretinsă metodă magică este ineficientă, și reprezintă doar o șarlatanie care pică toate testele serioase dublu-orb, reprezintă în viziunea acestor indivizi obtuzitate și interese ascunse. Sigur că la ușa mea stau niște mafioți care plătesc bani grei pentru a critica homeopatia. Și întreaga comunitate științifică este obtuză și limitată. Domnii ca cel care mi-a scris preferă să închidă ochii și să creadă în miracole și relatări anecdotice, chiar atunci când li se arată că greșesc. Homeopatia este poate cel mai clar exemplu de nivelul absolut al ridicolului și penibilității credule la care poate ajunge un individ. Metoda nu are cum să fie eficientă, nici măcar teoretic, în principiu, și voi motiva acest lucru în cele ce urmează.

Să reamintim ideile de bază ale homeopatiei, care nu s-au schimbat cu nimic în ultimii 200 de ani, de când un individ pe nume Hahnemann le-a născocit. Bănuiesc că cei mai mulți deja le cunosc. În principiu, se folosește ca substanță activă una care are același efect ca și simptomul care se dorește tratat. Spre exemplu, dacă e vorba despre lăcrimare și înroșirea ochilor, se poate folosi ca substanță homeopată un extract de … ceapă. De ce? Pentru că și ceapa dă acele semne. Un fel de „cui pe cui se scoate”. Evident, această idee este absurdă din start. În continuare, acea substanță presupus activă se diluează în mod progresiv, inițial o picătură la 99 de picături de apă, realizând o soluție de 1% (1C în limbajul lor). Ulterior, din acea soluție se face o nouă diluare similară, o picătură la 99, ajungându-se la o soluție de 1 la 10.000 (2C). Procedeul continuă până la nivele de genul 15, 20 sau chiar 30C. Încă cu mult înainte de a se ajunge la acele diluții, în soluție nu mai există nici măcar o moleculă din substanța inițială. Practic este doar apă.

Desigur, homeopații cunosc foarte bine faptul că preparatul lor nu conține substanță activă, însă recurg la ipoteze SF ca să justifice pretinsa lui eficacitate. Cea mai comună este aceea că apa păstrează oarecum memoria substanței care a fost în ea, și acționează ca atare, chiar dacă substanța nu mai există. Nu este nevoie să adaug faptul că nu există niciun soi de bază științifică, nici măcar una ipotetică, pentru modul în care moleculele de apă ar ține minte structura unei alte molecule care a fost cândva printre ele. Ba chiar mai mult, ar trebui ca, prin același mecanism miraculos, memoria acelor molecule de apă să se transmită și viitoarelor molecule de apă de la diluțiile succesive. Și, ca să pună capac la tot, apa respectivă trebuie să aibă un efect pe care, de fapt, substanța originală în sine nu-l are. Pentru că, vedeți dumneavoastră, dacă iei pur și simplu bucata de ceapă, ea nu vindecă lăcrimarea produsă de răceală. Însă dacă ceapa aia trece prin nșpe procese de diluare în apă, ei bine, apa care ține minte că a fost ceapă prin ea, brusc știe să vindece răceala. Nici nu mai comentez asupra faptului că, în încercarea de a jumuli cât mai mulți bani de pe pielea naivilor, de prin anul 2000 a apărut o nouă teorie homeopată, care spune că memoria apei se poate transmite chiar și prin telefon. Intri frumos pe site, plătești cu cardul, dai telefon la specialistul homeopat, pui telefonul în apropierea unui pahar cu apă, și puff! – miracol – apa din paharul tău va fi transformată în leac homeopat. Nu e nicio glumă, au încercat chiar să publice asemenea lucrări. Asta ca să vedeți până unde merge nesimțirea unora și naivitatea altora.

Au existat, ce e drept, și câteva raportări izolate ale faptului că apa ar avea memorie. Nu au putut fi reproduse de alții și când au fost verificate au picat testele, iar cei care au lansat ideea s-au făcut de râs într-un mod lamentabil. Cea mai bine cunoscută este cea originală, a unui francez pe nume Jacques Benveniste, din 1988. Acesta a publicat o lucrare în care susținea că diluții extreme ale unor anticorpi au avut efect asupra bazofilelor, sugerând faptul că apa în care au fost cândva anticorpi păstrează memoria lor. Revista Nature a trimis experți să verifice corectitudinea experimentului, care a fost repetat sub ochii lor. La prima încercare, rezultatul părea să confirme ceea ce afirmase Benveniste, însă era o problemă de procedură – cei care făceau numărătoarea bazofilelor activate erau conștienți de natura eprubetei (apă-apă, sau apă-homeopată). Atunci s-a recurs la repetarea testului, de data aceasta „numărătorii” având în față sticluțe cu niște coduri a căror identitate nu le spunea nimic. Conform așteptărilor, s-a dovedit că apa-homeopată avea exact același efect ca și apa-apă. O încercare importantă de resuscitare a „memoriei apei” a fost făcută mai recent de Madeleine Ennis. De data aceasta, s-a făcut un test cât se poate de serios, profesionist, dublu-orb, urmând cele mai severe protocoale care să evite erorile. S-au folosit numărătoare electronice, pentru a exclude factorul subiectiv uman. Randi a pus premiul de 1 milion de dolari la bătaie. Rezultatul a fost cât se poate de clar – efectul zero, apa nu are niciun soi de  memorie. BBC-ul a făcut și un documentar pe această temă.

Dar hai să trecem peste asta. Hai să presupunem că studiile dublu-orb sunt mincinoase. Să presupunem că homeopatia funcționează printr-un mecanism oarecare, deocamdată necunoscut. Ia să vedem, cam ce ar implica asta? Dacă ne gândim puțin la circuitul apei în natură, devine clar faptul că orice sursă de apă, inclusiv cea de la robinet, a avut cândva contact cu o altă moleculă de apă care a avut contact cu alta în care cândva s-a găsit *orice*. Poți să fi sigur că apa din Oceanul Pacific a intrat cândva în contact cu ceapa, și valurile au agitat soluția ca lumea, și ca urmare apa oceanului are memoria cepei, la fel cum o are și pe cea a oricărei alte substanțe de pe Terra. Și dacă o are oceanul, o au și norii, și ploaia, și râurile, și apele subterane, și apa din propriul nostru corp. Practic, ar însemna că DEJA suntem tratați homeopat non-stop de toate afecțiunile existente. Propriul nostru corp, prin apa pe care o conține, se comportă deja ca un remediu homeopatic excelent. Nebunia devine mai mult decât evidentă când realizezi că anumite substanțe și remedii homeopate din farmacii au efecte opuse. Unul crește tensiunea, altul o scade, unul îți dă energie, altul te liniștește, unul îți dă poftă de mâncare, altul ți-o taie și e bun la slăbit ș.a.m.d.. Doar o cruntă lipsă a oricărui simț critic poate explica orbirea celor care continuă să nu realizeze contradicțiile aberante la care se ajunge presupunând că există ceva în spatele homeopatiei.

Evident ca dusmanii homeopatiei nu au luat sau nu au vazut cum poate actiona un remediu similar-, lucru care se este o regula in practica artei homeopatice.

„Arta homeopatică” este cam ca și „arta chiromanției” 🙂 .„Dușmanii homeopatiei” sună cam ca și „dușmanii levitației”. 🙂

Îmi spunea un coleg revoltat că ceea ce fac medicii care își deschid cabinete de homeopatie este prostituție medicală. Nu sunt de acord. Comparația nedreptățește prostituatele. Când o femeie își vinde corpul pe bani, poți să faci pe-a moralistul și să o acuzi de felurite lucruri. Însă, cel puțin, ceea ce oferă ea este exact ceea ce dorește plătitorul. Are efectul scontat. Târfele homeopate iau bani și nu oferă nimic în schimb. Poate cel mult iluzii.