Intelligent Design – de ce nu poate fi luat în serios?

În primul rând le mulțumesc tuturor celor care m-au contactat prin mesaje private și pe e-mail, oarecum îngrijorați de lipsa postărilor. Sunt cât se poate de sănătos, bine vitaminizat, roșu în obraji, vesel și în stare de libertate. Motivele pentru care nu mai postez sunt de cu totul altă natură, legate în primul rând de aranjarea priorităților într-o ordine firească. Nu sunt vreun soi de activist care să aibă o normă de îndeplinit, mai scriu câte ceva atunci când am timpul și dispoziția necesară.

Ies din hibernare provocat fiind de o discuție pe care am avut-o cu un coleg cardiolog din aceeași generație cu mine (40+) și care, spre uimirea mea, s-a declarat adeptul teoriei proiectantului inteligent, mai cunoscută drept intelligent design sau ID. Pe colegul respectiv îl cunosc de vreo 20 de ani, știu că e un tip dotat intelectual și citit, așa că am fost cu atât mai surprins de faptul că a înghițit o asemenea gălușcă pe nemestecate. Impresia mea este că după vreo două ore de discuții am reușit să-l fac să-și schimbe părerea. E una din caracteristicile oamenilor raționali, aceea că pot fi convinși de argumente logice. Ceea ce l-a convins nu au fost atât exemplele punctuale, cât mai ales discuțiile de ordin general despre pretențiile pe care trebuie să le îndeplinească o idee înainte de a fi promovată la rangul de teorie științifică și luată în serios, ca atare, de comunitatea științifică. Chiar dacă am mai atins tangențial multe din aspectele de mai jos pe acest blog, cred că merită să le sistematizez aici. Continue reading

Category: Generalităţi pe teme evolutive | 19 Comments on Intelligent Design – de ce nu poate fi luat în serios?

Theological lunacy

Știu că este penibil să fii nevoit să discuți despre niște lucruri elementare, așa cum o voi face eu în cele ce urmează. Ar trebui ca orice individ cu o vârstă de peste 10 ani, cu o brumă de educație și un intelect măcar mediocru să cunoască pe deplin cele de mai jos. Dacă ar fi așa, articolul nu și-ar avea rostul. Din păcate, discuțiile și argumentele prezentate de unele persoane, în special din sfera teistă, m-au convins că nu înțeleg principiul elementar expus în cele ce urmează.

Voi porni de la un exemplu. Să presupunem că badea Gheorghe, un cioban analfabet din vârful munților, are niște dureri de piept, ajunge pe mâna medicilor la un spital oarecare, și după investigații amănunțite este informat că este necesar să i se facă un by-pass coronarian, pentru că altfel îl paște un infarct miocardic major care s-ar putea să-l coste viața. Este foarte posibil ca pentru badea Gheorghe toți acești termeni să sune ca o limbă străină. Mai mult ca sigur, el nu știe ce este acela un by-pass coronarian, și exprimarea procedurii în engleză drept CABG (coronary artery bypass graft) nu-l va ajuta. Pacientul nostru va solicita o explicație care să-l lămurească cu privire la natura bolii sale și a intervenției la care urmează să fie supus.

Poate că un chirurg cardiovascular îi va explica faptul că acel by-pass este un procedeu care folosește un alt vas de sânge pentru a alimenta teritoriul vascular situat distal de obstacolul din interiorul unei artere coronare. Acel vas de sânge folosit ca și cale derivativă este frecvent artera mamară internă, sau poate fi recoltat dintr-o venă safenă. Dacă este amabil, doctorul nostru s-ar putea să-i arate și o imagine ca să-i ușureze explicația, ceva de genul celei din stânga.

S-ar putea însă ca ideea de coronară blocată să nu fie suficientă pentru a-l lămuri pe pacient. El nu știe nici măcar ce este aceea o coronară. În acest caz, medicul va merge cu un nivel mai jos cu explicația, definind coronarele ca niște artere care au rolul de a vasculariza inima. Dacă și termenul de arteră îi este necunoscut, i se va explica faptul că arterele și venele sunt vase de sânge, și diferența dintre ele este aceea că arterele duc sângele oxigenat spre organul țintă (periferie), în timp ce venele sunt vasele prin care sângele face drumul întors către inimă. Dacă și conceptul de vas de sânge este deasupra nivelului de cunoștințe al bietului ciobănaș, cel care îl educă va fi nevoit să mai coboare un nivel, și să ofere explicația privitoare la rolul de tuburi (sau conducte) al acestora. La un moment dat se va ajunge la niște lucruri suficient de simple încât să intre în aria de cunoștințe a celui care întreabă – de exemplu este probabil că înțelege și cunoaște ideea de țeavă, sau de curgere a unui lichid printr-un tub. Continue reading

Category: Argumente filozofice, Greşeli de logică | 31 Comments on Theological lunacy

Record mondial la aberat? (II)

Am văzut în prima parte a acestui articol cam cât de multe aberații woo-woo și-au găsit domiciliul într-un singur site.  Acum voi trece la analiza sumară a paginii propriu-zise, cea referitoare la designul inteligent. Dacă despre site în întregime se poate spune că aproape fiecare articol este o jignire la adresa inteligenței, despre pagina amintită se poate afirma că aproape fiecare propoziție este o minciună.

Acest documentar analizează și combate cu argumente științifice teoria evoluționistă …

Minciună. Documentarul nu oferă niciun fel de argumente care pot fi denumite științifice. Singura idee a întregului documentar este cea a complexității ireductibile. Deoarece anumite structuri biologice sunt foarte complexe, nouă ni se pare că nu ar fi putut lua naștere pe cale naturală, și ca urmare au fost proiectate de o inteligență. Poate fi denumit cel mult un argument filozofic.

Ei nu susţin creaţionismul neapărat ca nişte credincioşi dogmatici…

Minciună prin omisiune. În cuprinsul acelui documentar, evident, nu se folosesc argumente religioase în sine, pentru că ar da în vileag agenda acestor indivizi. Însă obiectivele lor sunt trădate de afiliația lor religioasă (evangheliști americani), și mai ales de documentele în sine ale mișcării ID, centrate pe institutul Discovery, documente scrise și semnate tocmai de personajele din film. Strategia WEDGE propune eliminarea viziunii științifice materialiste, și înlocuirea ei cu una în care supranaturalul să fie acceptat. Prin această formulare, este evident că ideea în sine este de distrugere a științei, și nu de lărgire a orizonturilor ei. Strategia wedge este o acțiune de natură politică și socială concepută de Institutul Discovery, leagănul mișcării intelligent design. Strategia a fost expusă de Institutul Discovery într-un manifest cunoscut drept documentul WEDGE, care descrie o agendă largă socială, politică și academică al cărei scop final este „să învingă materialismul științific” reprezentat de evoluție, „să  înlocuiască viziunea materialistă opresivă cu o știință în conformitate cu convingerile creștine și teiste”. Strategia  își propune „să afirme realitatea lui Dumnezeu”. Scopul ei este să reînnoiască cultura americană prin promovarea unor politici publice care să reflecte viziunea creștină fundamentalistă, mai exact valorile celei protestant-evangheliste. Însuși Philip Johnson, cel cu care se deschide materialul video, a declarat: Aceasta nu este și nu a fost niciodată o dezbatere științifică. Este despre religie și filozofie. Continue reading

Category: Generalităţi pe teme evolutive, New Age & alte tâmpenii similare | 9 Comments on Record mondial la aberat? (II)

Intelligent Design Reloaded

Uitându-mă peste feed-urile de pe sait, mi-a sărit în ochi un titlu din categoria “theory of evolution”, și anume “Intelligent Design Facts”. Dau pe link să văd despre ce e vorba și găsesc o știre despre lansarea unui nou sait care își propune să popularizeze designul inteligent. Dar ce cred distinșii susținători ai ID-ului, lansează saituri așa, de capul lor, fără să le vad și eu? Așa că am intrat să văd despre ce “facts” e vorba. Dezamăgire totală, în loc sa prezinte dovezi pentru ID aruncă doar critici la adresa teoriei evoluției, dar asta nu o să mă împiedice să îi fac un review. Așadar, here we go! O să răspund ideilor prezentate în acel sait în mod succint, cât mai succint posibil, nu merită prea multe cuvinte. “Argumentele” ID-ului au fost refutate și refutute de mii de ori, dar nu strică să le reiau, repetiția – mama științei. Primul:

Evolution on a small scale seems incapable of being able to create the changes to the forms of living things on a large scale that Darwin based his theories upon

Clasica abureală cu microevoluția posibilă dar nu și macroevoluția, indiferent ce dracu o însemna macroevoluția asta. E ca și cum ar zice că aș putea să urc pe munte, dar nu voi reuși să-l trec, pentru că muntele e atât de mare, iar eu fac niște pași atât de mici… Domnii creaționiști, pardon, susținători ai designului inteligent, nu țin cont de faptul că modificările pe scară largă reprezintă multe, multe modificări mici care adunate fac o modificare mare. Continue reading

Category: Generalităţi pe teme evolutive | 43 Comments on Intelligent Design Reloaded

Genele nu mint (partea a IV-a)

În prima parte am explicat sumar modul în care se pot stabili „gradele de rudenie” între diferite specii urmărind secvențele care alcătuiesc structura unei anumite gene, și am arătat că gene diferite confirmă existența unui același arbore filogenetic.

În cea de a doua parte am discutat despre incluziunile endogene retrovirale ca și markeri de netăgăduit ai gradului de rudenie.

Cea de a treia parte a adus o dovadă suplimentară sub forma mutațiilor moștenite în porțiuni nefuncționale ale ADN-ului, prin comparația cărora se confirmă încă o dată existența unuia și aceluiași arbore, similar cu toate celelalte metode.

În postul actual mă voi referi la un alt argument puternic, care a devenit cunoscut și în rândurile nespecialiștilor după folosirea sa de către Ken Miller în celebrul proces care a marcat decesul intelectual, moral și juridic al mișcării ID.

Cei mai mulți oameni au o oarecare idee despre gradul de similaritate dintre genomul uman și cel al cimpanzeului, probabil pentru că au auzit pe undeva vehiculându-se niște procentaje ridicate. Cifra exactă depinde de metoda de comparație folosită, și nu voi intra aici în detalii. Totuși, o imagine, sau chiar mai bine, un filmuleț, creează o impresie mai puternică decât orice numere: Continue reading

Category: Dovezi genetice | 2 Comments on Genele nu mint (partea a IV-a)

Cele 12 triburi

Nu, nu e vorba despre cele 12 triburi ale lui Israel pornite în exod. Şi nici despre cele 12 triburi din Kobol, povestea atât de îndrăgită de fanii serialului Battlestar Galactica. Ficțiunea poate fi de o calitate îndoielnică (în primul caz) sau reușită (în cel de-al doilea), dar tot ficțiune rămâne.

Povestea mea este una reală, este descrierea pe scurt a unui experiment conceput și executat pe o durată de mai bine de 20 de ani cu multă migală, efort și profesionalism de biologul Richard Lenski împreună cu echipa sa la Universitatea de Stat din Michigan. Voi prezenta experimentul doar în linii mari, pentru amănunte găsiți surse suficiente inclusiv online.

Una din problemele cu care se confruntă studiul în timp real al evoluției este timpul foarte mare care este necesar pentru a se observa modificări semnificative și eventual speciație. Pentru ca niște mutații într-adevăr benefice să apară, și ele să se fixeze în populație sau într-un subset al populației, este în general nevoie de mii de generații. Pentru animalele mari de laborator, asta ar însemna ca un experiment de acest gen să se întindă pe zeci de mii de ani, lucru evident imposibil. Desigur, există deja toate celelalte dovezi indirecte în sprijinul evoluției, mai mult decât suficiente. Despre câteva de ordin genetic am și discutat deja. Însă satisfacția observării în timp real a unor asemenea modificări este incomparabil mai mare. Pentru a verifica în practică predicțiile evoluționiste este nevoie de specii care au un număr mare de generații într-un interval scurt de timp. Bacteriile sunt candidatul ideal, având un număr uriaș de indivizi într-un spațiu mic, și cu o rată de 6-7 generații pe zi.

Lenski și echipa sa au lucrat cu o bacterie bine-cunoscută, Escherichia Coli (E. coli). Există în orice moment cam 1 miliard de E. coli în intestinul gros al unui om sănătos. Experimentul a pornit în 1988 prin însămânțarea dintr-o sursă omogenă, uniformă genetic, a bacteriilor în 12 flacoane. Așadar, în ziua 1 a experimentului, generația 1, avem 12 triburi identice genetic. În interiorul fiecărui flacon s-a adăugat un suport nutritiv alcătuit din mai multe substanțe, factorul limitant fiind cantitatea de glucoză disponibilă. Bacteriile se înmulțesc în mod rapid inițial, până când toată glucoza este consumată, apoi numărul lor nu mai crește (flămânzesc). În ziua a doua, exact o sutime din fiecare din cele 12 flacoane este însămânțată într-un nou flacon și procedura se repetă. În timp de 20 de ani, s-au acumulat cam 7000 de flacoane pentru fiecare din cele 12 linii, corespunzător celor 7000 de zile. Din fiecare generație (fiecare zi), s-au păstrat niște “fosile” prin înghețare. Bacteriile pot fi înghețate printr-un procedeu special și resuscitate oricând în viitor, un lucru foarte util pentru că permite analiza și compararea generațiilor diferite. Este ca și cum ai avea la dispoziție un șir neîntrerupt de fosile, din fiecare generație, timp de aproximativ 45.000 de generații. După cum se exprima Richard Dawkins, ar fi ca și cum ai avea câte un exemplar din fiecare generație de pe la homo erectus, de acum 1 milion de ani, până la strănepoții lui de azi (adică noi). Spun 45.000 pentru că distanța dintre 2 flacoane este în medie de 6,5 generații. 7000 de zile, fiecare zi reprezentând între 6 și 7 generații bacteriene. Continue reading

Category: Dovezi genetice | 14 Comments on Cele 12 triburi

“Proiectantul” repetent

Creaționiștii (cunoscuți și sub denumirea de creotarzi) și proponenții ID (sau mai simplu ID-ioții), pedalează pe ideea că uimitorul design pe care-l regăsim într-un organism viu denotă o inteligență de tipul unui designer, sau proiectant. Desigur, teoria evoluționistă explica TOCMAI modul în care selecția naturală creează iluzia de design. Dar oare este designul chiar perfect? Ce ne spune anatomia umană, de exemplu?

Pentru cei care nu au asistat vreodată la o intervenție chirurgicală, sau măcar la o disecție, concepția despre felul în care arată un om “pe dinăuntru” tinde să fie una idealistă, îndepărtată de realitate. Îmi amintesc și acum ce șoc am avut în anul I de medicină, la primele lucrări practice pe cadavru. Din diagramele și desenele din cărți sau atlase de anatomie, unde de cele mai multe ori se arată doar componentele esențiale sau cele de interes pentru țesutul/sistemul analizat, în mod greșit îți creezi ideea unui complex organizat, logic, cu  niște obiecte mai mari de tipul organelor, legate între ele prin diferite cabluri și conducte (vase, nervi). Un aranjament de genul celui pe care l-ar concepe un proiectant.

În realitate, dai de cu totul altceva. Există o amestecătură care îți dă dureri de cap de țesuturi grăsoase, artere, vene, vase limfatice, tot soiul de fibre, țesuturi musculare, ganglioni ș.a.m.d. care se suprapun, se întretaie, se ocolesc, se îngrămădesc într-o rețea haotică. Aspectul care te izbește este cel al unei munci făcute de un cârpaci, nu de un proiectant. Există atâta stângăcie, atât de multe lucruri care în mod evident puteau fi făcute mai cu cap, încât devine evident că nu asiști la o capodoperă a proiectării, ci la rezultatul unui proces care a fost nevoit să lucreze cu materialul clientului pentru a îmbunătăți ce se poate. Continue reading

Category: Design prost | 4 Comments on “Proiectantul” repetent