Domnul Neanderthal & doamna Sapiens

De la descoperirea primelor fosile de Neanderthal în prima jumătate a secolului al XIX-lea și până în ziua de astăzi, în care avem deja ocazia să examinăm genomul acestei specii hominide, am fost mereu fascinați de ea. Motivele sunt mixte, atât de ordin științific, cât și de ordin psihologic. Sunt întrebări care ne-au preocupat și unele ne frământă în continuare. Enumăr câteva:

• Dintre toate hominidele, sunt cele care se află cel mai aproape de omul modern (Homo sapiens sapiens) din punct de vedere anatomic și, evident, și al gradului de rudenie. Este oare corect să-i vedem drept o specie diferită, aparținând genului Homo, sau drept o altă rasă de Homo sapiens?
• Am împărțit cel puțin câteva zeci de mii de ani aceleași teritorii în Europa și Asia. Oare care au fost relațiile dintre noi?
• În cele din urmă, cam cu 25.000 – 30.000 de ani în urmă, Neanderthalienii dispar din peisaj, fiind împinși către extincție. Oare de ce?
• Gradul înalt de asemănare fizică a generat încă de la început ideea unei posibile încrucișări cu aceștia. Oare avem în ADN-ul nostru urme ale unui asemenea „mariaj”?
• Având o capacitate craniană la fel de mare (sau chiar ușor superioară) omului modern, oare aveau limbaj, cultură, unelte, viață socială dezvoltată, religie?
• Dacă un Neanderthal ar fi reînviat, spălat, bărbierit, îmbrăcat în costum și lăsat să se plimbe pe străzile unui oraș modern, ar atrage privirile prin trăsăturile sale anatomice deosebite?

În prezent dispunem de fosile aparținând unui număr de peste 400 de exemplare diferite (niciunul nu este complet). Ca și morfologie, există diferențe clare. Craniul mai turtit și elongat, sprâncenele mai proeminente, anumite repere osoase modificate, forma toracelui, constituția mai robustă dar cu o înălțime mai mică și altele – listate de exemplu aici.

Ca de obicei, când vine vorba de hominide, pentru o porție bună de râs nu trebuie decât să citești interpretările creaționiste asupra ei. Fie ignoră existența acelor fosile, fie le clasifică drept maimuțe în toată regula, fie oameni ca și cei de astăzi (eventual bolnavi). În cazul Neanderthalienilor, fiind atât de multe rămășițe și atât de bine analizate, ignorarea nu era o opțiune, și nici catalogarea lor drept maimuțe, date fiind asemănările prea pronunțate cu noi, cei moderni. Se știe astăzi că aveau mers biped, că erau vânători, aveau unelte, stăpâneau focul, aveau grijă de cei bolnavi, își îngropau morții, locuiau în peșteri și corturi primitive,  confecționau îmbrăcăminte, foloseau curse pentru a prinde animale, cunoșteau pescuitul, aveau arcuri cu săgeți ș.a.m.d.. Este foarte probabil că aveau și un limbaj, cel puțin rudimentar, lucru sugerat de prezența genei FOXP2 cu structură identică cu cea umană. Ca urmare, creaționiștii au venit cu ideea „genială” că ar fi vorba de fapt de membri ai speciei noastre care sufereau de anumite boli care au dus la deformarea oaselor, cel mai adesea citate fiind rahitismul și artrozele. Explicația este de râsul curcilor pentru orice anatomist. Deformările care apar în asemenea boli sunt cu totul și cu totul diferite, un individ care suferă de rahitism nu arată nici pe departe ca un Neanderthal. O altă explicație creaționistă și mai simpatică este aceea că, în acele timpuri, oamenii trăiau foarte mult (sute de ani, doar așa spune Biblia), și că, odată cu trecerea secolelor, scheletul uman se modifică și ia forma celui neanderthalian. Cu alte cuvinte, fosilele noastre ar fi doar niște Homo sapiens sapiens mai în vârstă, și noi am arăta la fel astăzi dacă cel de sus ne-ar da voie să trăim mai mult. Probabil că cel care a scremut această idee nu știe că există suficiente fosile aparținând unor copii neanderthalieni. Oare cum se face că acei copii aveau toate trăsăturile anatomice specifice, înainte de a ajunge la vârste matusalemice? Am mai întâlnit și alte idei la fel de năstrușnice (că ar fi nefilimi, că ar fi blestemați, că ar fi urmașii lui Cain, că ar fi rezultatul unor malformații genetice prin homozigotarea de după marele Potop etc.) – idei atât de caraghioase că nici nu merită comentate.

Dar hai să lăsăm prostiile creaționiste deoparte și să trecem la aspecte de ordin științific. Rezultate foarte interesante au fost obținute prin analiza genetică a ADN-ul neanderthalian. Tehnica de extragere a unor fragmente de ADN viabile din oasele vechi de zeci de mii de ani s-a perfecționat încontinuu de câțiva ani încoace. Problema cea mai mare este aceea a evitării contaminării cu ADN bacterian (bacterii care au colonizat oasele), respectiv ADN uman (prin manipularea lor). Se pare că metodele puse la punct de echipa geneticianului Svante Pääbo a reușit să facă acest lucru cu succes. Analiza demonstrează că divergența dintre sapienși și neanderthalieni s-a produs cam cu 3-400.000 de ani în urmă (strămoșul comun a trăit în acea perioadă). De atunci, fiecare a luat-o pe drumul său evolutiv, acumulând mutații care au dus la diferențele existente ulterior. Neanderthalienii au colonizat primii Europa și Asia, evoluând acolo separat de strămoșii Homo sapiens care s-au dezvoltat în Africa. Homo sapiens sapiens a colonizat Europa și Asia cu mult mai târziu (marile migrații out of Africa din ultima sută de mii de ani), și acolo s-au reîntâlnit cu vechile lor rude cam cu 80.000 de ani în urmă. Întrebarea pe care mulți și-o puneau este dacă această întâlnire cu rudele neanderthaliene pornite pe un alt drum evolutiv mai făcea posibilă împerecherea, sau exista deja o barieră care să separe două specii diferite. S-au efectuat comparații între genomul neanderthalian și cel al unor oameni moderni din Europa, Asia, Papua Noua Guinee, Africa de vest și de est. Rezultatele, publicate în mai 2010, au arătat că oamenii moderni au între 1 și 4% din genele lor (în  medie 2%) de origine neanderthaliană, cu excepția africanilor la care nu s-au găsit asemenea urme. Cu alte cuvinte, a existat un influx de gene dinspre neanderthalieni spre Homo sapiens, care poate fi plasat cam cu 60.000 de ani în urmă. Este o confirmare uluitoare a ipotezei out of Africa, pentru că exact la acea perioadă Homo sapiens se afla undeva în Orientul Mijlociu, de unde s-a răspândit ulterior spre Europa, Asia, Oceania, America etc. Acolo, în Orientul Mijlociu, a existat o încrucișare cu omul de Neanderthal, de unde și prezența genelor sale (1-4%) în oamenii moderni. De ce nu și în populațiile băștinașe africane? Pentru că ele sunt urmașele acelor Homo sapiens care nu au părăsit niciodată Africa, și ca urmare nu au întâlnit neanderthalieni. Așadar, acum avem răspunsul la o veche întrebare – da, avem „sânge” de Neanderthal în noi. 😉

Pentru cei care doresc să vadă un filmuleț interesant făcut de National Geographic pe tema migrațiilor umane (are aproape o oră și este în engleză), fac trimitere la un alt articol.

O constatare suprinzătoare este însă aceea că în ADN-ul mitocondrial NU există urme de contaminare neanderthaliană. Într-un articol mai vechi am explicat faptul că ADN-ul mitocondrial are origine exclusiv maternă, provenit fiind din ADN-ul mitocondrial al ovocitului. Ajungem la următorul paradox: pe de o parte avem certitudinea că a existat un influx de gene dinspre Neanderthalieni, pe de altă parte dacă urmărim strict linia maternă a oricărui om modern nu vom da niciodată de o femeie Neanderthal! Contribuția lor a fost strict pe linie paternă. Cu alte cuvinte, au existat categoric copii având un tată Neanderthalian și o mamă Homo sapiens, dar nu au existat copii având un tată Homo sapiens și mamă Neanderthal. Sau, mai bine spus, dacă aceștia din urmă au existat, urmașii lor nu au ajuns până în ziua de astăzi. Care ar putea fi explicația? S-au oferit mai multe ipoteze.

1. Din cauza unor bariere de ordin anatomic, nu puteau exista relații sexuale între un bărbat Homo sapiens și o femeie Neanderthal.

2. Asemenea relații sexuale au existat, însă produsul de concepție fie nu era viabil, fie era steril (se întâmplă frecvent la încrucișări între specii apropiate).

3. Majoritatea acestor contacte sexuale erau în afara normelor sociale acceptate în cele două comunități, fiind probabil rezultatul unor violuri. Ca urmare, copiii născuți rămâneau cu mama, în tribul acesteia. Așadar, copiii având o mamă Homo sapiens și un tată Neanderthalian au ajuns să fie în triburi de Homo sapiens și să aibă la rândul lor urmași cu gene neanderthaliene, până în ziua de astăzi. În schimb, copiii cu mamă Neanderthaliană și tată Homo sapiens au fost crescuți printre Neanderthalieni, care au fost împinși spre extincție cam acum 30.000 de ani. Ca urmare, au dispărut și exemplarele cu ADN maternal mitocondrial neanderthalian.

4. Poate că bărbații Homo sapiens nu le găseau suficient de sexy pe femeile Neanderthal? 🙂