Ce ne facem cu reglajul fin?

Fiind întrebat la un moment dat dacă a existat, totuși, măcar un argument al adversarilor de idei care să-l pună puțin pe gânduri vreodată, Richard Dawkins a răspuns că singurul care s-ar apropia de o asemenea clasificare ar fi cel al aparenței de reglaj fin al constantelor fundamentale ale Universului (fine-tuned Universe).

Ideea este bine-cunoscută și nu doresc să intru în detalii de ordin științific (nici nu pretind că le-aș cunoaște, nefiind domeniul meu). Există anumiți parametri fizici fundamentali, precum raportul dintre masa protonului și a electronului, valoarea forței nucleare slabe sau a forței nucleare tari, raportul dintre tăria forței electromagnetice și a cele gravitaționale – care, dacă ar avea valori chiar și foarte puțin diferite de cele pe care le constatăm, nu ar mai fi fost posibilă existența unui Univers ca cel pe care-l cunoaștem, sau apariția stelelor, sau formarea ulterioară a elementelor grele, respectiv în cele din urmă apariția vieții. În funcție de sursa studiată, numărul acelor parametri fundamentali variază de la un minimum de 4, până la vreo 34 (numărul lor crește cu atât mai mult cu cât este mai religios autorul articolului :smile:). În viziunea teistă, Creatorul este văzut ca un soi de fizician care a învârtit cele 4 – 34 de butoane exact atât cât trebuie încât peste vreo 14 miliarde de ani să apară omul pe importanta planetă Terra. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că sunt tocmai acele valori și nu altele?

Ca multe alte argumente de tip teleologic, și acesta pare să aibă un oarecare merit pentru că ne satisface orgoliul personal. Există un soi de infatuare înnăscută, o lipsă de înțelegere a argumentului mediocrității, care combinate cu tendința de a căuta agenți inteligenți și scop în jurul nostru, duc la un asemenea raționament defectuos, unul care sugerează că Universul există cu menirea de a ne crea pe noi, și a fost special reglat de cineva pentru ca să ne simțim noi bine.

Argumentul reglajului fin al Universului în scopul apariției vieții a fost și este atacat din mai multe puncte de vedere. Unele sunt de ordin științific, țin de cosmologie și de fizica particulelor elementare, iar altele sunt de ordin filozofic. În privința celor științifice, mi-ar fi greu să mă pronunț, pentru că există divergențe de opinie chiar și la cel mai înalt nivel, și nu e cazul să pretind că știu mai mult decât ceea ce am citit în câteva cărți și articole de pe net. Argumentele de ordin logic-filozofic mi se par însă destul de convingătoare. În cele ce urmează voi schița câteva idei aparținând ambelor categorii.

1. Există fizicieni de vârf care susțin că, de fapt, nu e vorba de un reglaj atât de fin pe cât pretind susținătorii acestui argument. Se pare că cel puțin unii dintre acei parametri permit variații pe o plajă destul de largă (relativ la valoarea lor), fără a influența decisiv tipul de Univers rezultat.

2. Există alți fizicieni care atrag atenția asupra faptului că toate acele estimări care arată probabilitatea infimă a apariției stelelor/vieții în cazul unor alte condiții inițiale fac greșeala de a modifica un singur parametru odată. Pentru a folosi o imagine plastică, să presupunem că există 6 butoane care pot fi rotite orar sau antiorar pentru a modifica valorile a 6 parametri vitali. Dacă se învârte un singur buton, într-adevăr, sistemul nu ar mai duce la rezultatul actual. Însă rotirea simultană a unui număr mai mare de butoane duce la o altă stare de echilibru compatibilă cu ceea ce vedem astăzi. Cu alte cuvinte există mai multe stări care permit un univers stabil și potențial gazdă a vieții.

3. Este posibil ca cel puțin o parte dintre factorii pe care astăzi îi considerăm independenți, să fie de fapt interconectați într-un mod subtil, care scapă fizicii actuale. S-ar putea ca ceea ce pare astăzi a fi o serie de butoane separate să fie de fapt un angrenaj cu foarte puține grade de libertate.

4. Din punctul meu de vedere, ideea în sine este greșită în esență deoarece acordă un statut special unei stări de lucruri existente, fără a exista altele cu care să poată fi comparată. Dacă am avea la dispoziție un număr uriaș de Universuri pe care să le studiem, și am vedea că doar în unul anume (al nostru), parametrii respectivi sunt potriviți, am putea eventual susține că este ceva deosebit (deși, chiar și într-un asemenea caz, nu rezultă nicidecum ideea de Creator). După cum explicam și în acest articol, o situație poate fi considerată ca improbabilă doar dacă a fost desemnată din start, dinaintea efectuării experimentului, ca fiind rezultatul dorit. Nu are niciun sens pentru Xulescu să calculeze, după ce a câștigat loteria, cât de mulți factori fizici au contribuit la un asemenea rezultat, și cum orice mică modificare ar fi dus la un alt rezultat.

5. Un alt argument este cel al șovinismului bazat pe carbon (simpatică expresie). Noi, oamenii, forme de viață bazate pe carbon, considerăm că doar noi am putea fi considerați speciali. Dar cât de mult cunoaștem și înțelegem despre alte tipuri de viață care ar putea exista, bazate pe alte elemente chimice? Cât de mult putem spune despre alte tipuri de univers cu alte tipuri de viață? Nu poți face calcule pornind de la ideea că doar varianta ta de viață poate exista. În general, nu poți discuta de probabilități atunci când ai o mulțime formată dintr-un singur element, și nu ai habar ce alte elemente ar putea exista și în ce condiții.

6. Din punct de vedere filozofic, analogia mea preferată este cea a bălții, făcută de Douglas Adams. Noi, oamenii, suntem rezultatul unor condiții preexistente și care nu se vor menține foarte mult timp (la scara temporală a Universului) – vezi soarta Soarelui, vezi ciocnirea cu Andromeda etc.. Cu toate astea, ni se pare că suntem speciali și fiind atât de predispuși spre o gândire de tip teleologic, ne imaginăm (mă rog, unii dintre noi, știți voi cine) că Universul a fost făcut special pentru noi. Așadar, spunea Adams:

Imaginați-vă o baltă care se trezește într-o dimineață și începe să se gândească – „Hmm, mă găsesc într-o lume atât de interesantă, mă aflu într-o groapă, și mi se potrivește frumos, nu-i așa? De fapt mi se potrivește uimitor de bine, trebuie să fi fost făcută pentru mine!”. Această idee este atât de puternică, încât pe măsură ce soarele urcă pe cer și aerul se înfierbântă și, treptat, balta devine tot mai mică și mai mică, încă se agață cu frenezie de noțiunea că totul va fi în regulă, deoarece lumea a fost menită  să-i fie gazdă, a fost construită pentru ea anume.

7. Mie mi se par deosebit de interesante ipotezele de tip multivers, și mai ales varianta universurilor fecunde propusă de Lee Smolin. Înainte ca cineva să îmi sară în cap, evident că e la nivel de speculație, și nu există dovezi propriu-zise. Smolin, la fel ca și mulți alți fizicieni, consideră că o gaură neagră ar putea să fie o punte de trecere spre geneza unei noi singularități, ducând la un nou univers. Ar fi perfect posibil ca din vechiul univers să se moștenească anumite caracteristici ale particulelor fundamentale, însă nu toate sau nu întocmai. Cu alte cuvinte, s-ar putea să existe „mutații”. Unul sau mai multe butoane ale universului nou ar putea devia puțin față de valoarea universului părinte. Partea interesantă este că acele valori ale parametrilor fundamentali care tind să ducă la universuri producătoare de găuri negre, sunt tocmai valorile care duc și la condiții propice apariției elementelor grele și a vieții. Avem în acest caz motorul unei selecții naturale la nivel de universuri, asemănător cu cel al selecției naturale în lumea vie. Cu cât parametrii sunt mai buni pentru viață, cu atâta sunt mai buni și pentru existența găurilor negre, ca urmare, fiind mai multe găuri negre, vor exista mai multe universuri-urmaș. Privit din acest unghi, un univers ca al nostru nu numai că nu este improbabil, ci este aproape obligatoriu să apară la un moment dat, prin mecanisme strict naturale, fără reglaje inteligente.

Înainte de apariția teoriei evoluționiste și a înțelegerii mecanismului ei fundamental, acela al selecției naturale, argumentul care-i punea cel mai mult pe gânduri pe ateii vremii era cel al diversității vieții. Teoria evoluționistă a făcut un lucru extraordinar nu doar pentru știință, ci și pentru filozofie: a demonstrat că este posibil ca prin forțe automate, oarbe, naturale, să se producă lucruri complexe cu aparență de design pornind de la lucruri simple. În prezent, astrofizica își așteaptă al ei moment Evrika! – și nu ar fi de mirare să fie ceva în genul teoriei universurilor fecunde. Probabil că atunci foarte popularul dumnezeu al golurilor ar rămâne fără nici o ascunzătoare.