Cine este Eva mitocondrială?

Trecând în revistă ce mai e nou pe forumuri și cam ce mai scot creaționiștii din puțul gândirii, am rămas surprins să găsesc mai multe comentarii de genul următor:

De altfel, și știința a demonstrat deja că Adam și Eva au fost personaje reale, citește despre Eva mitocondrială!

E binecunoscută tactica credincioșilor de a respinge toate rezultatele științifice care arată falsitatea ideilor lor și de a îmbrățișa și striga în gura mare proporția infimă a celor care par să le susțină poziția, sau cel puțin sunt compatibile cu poziția lor. Într-un articol recent, Jerry Coyne exprima acest lucru sintetic:

Când se găsesc dovezi împotriva lor, precum vârsta medievală a giulgiului din Torino sau studiile care arată că rugăciunea nu are efect, cei credincioși spun „Nu, Dumnezeu nu se poate testa”. Dacă însă giulgiul din Torino ar fi fost datat cam la anul 30, sau dacă rugăciunea ar fi vindecat oamenii în testele dublu-orb, exact aceiași credincioși ar fi trâmbițat până la cer dovada credinței lor. Dovezile care sprijină credința se pun; cele care sunt împotrivă se resping din start.

Este clar că persoanele care folosesc termenul de Eva mitocondrială în contextul unui argument biblic nu înțeleg acest concept. S-ar putea să fie derutați și de numele ales de cercetători (Eva). O parte de vină s-ar putea să o aibă și peisajul internautic. Înainte de a scrie acest articol, am avut curiozitatea să văd dacă altcineva a mai făcut ceva similar (în limba română). M-am îngrozit de ce mi-a arătat motorașul Google. Un peisaj dominat de niște site-uri  și forumuri creștine, care pun semnul egalității între Eva mitcondrială și Eva biblică.

Pentru a înțelege ce este Eva mitocondrială, trebuie pornit de la conceptul intitulat „coalescență genetică“. Acesta susține un lucru foarte simplu, și anume că urmărind oricare genă a oricărei specii din prezent, și mergând înapoi în timp, se va ajunge obligatoriu la un cel mai recent strămoș comun care avea gena respectivă. Cu alte cuvinte, toate animalele care au în prezent gena aceea o au de la un anumit strămoș. În funcție de gena examinată, acel strămoș poate să fi trăit acum câteva mii, zeci de mii, sute de mii sau milioane de ani. Este extrem de important de înțeles câteva lucruri legate de acest „cel mai recent strămoș comun pentru gena respectivă”:

1. El nu reprezintă strămoșul comun al speciei, un exemplar unicat!

2. A trăit împreună cu multe alte exemplare, însă contemporanii săi nu au lăsat urmași care să ajungă până în ziua de astăzi.

3. Noțiunea este dinamică, titulatura de „cel mai recent strămoș comun pentru gena X” se schimbă pe măsură ce anumiți indivizi mor, și linia lor genetică se stinge. Pe vremea când trăia ceea ce astăzi denumim „cel mai recent strămoș comun pentru gena X”, exista un alt cel mai recent strămoș comun pentru toate exemplarele aflate în viață la data respectivă. Peste câteva mii de ani, va exista altul (mai recent) față de cel pe care îl avem astăzi.

4. Acel strămoș comun este specific unei anumite gene, fiind diferit dacă se urmează calea evolutivă a unei alte gene. Pentru exact același grup de indivizi, va exista un alt cel mai recent strămoș comun atunci când se urmărește o genă diferită.

Dintre genele al căror parcurs se poate urmări oarecum mai ușor, pe prim plan se găsește ADN-ul mitocondrial. Mitocondriile sunt niște organite celulare care au propriul lor ADN, separat de cel nucleic. În momentul fuziunii dintre spermatozoid și ovul, spermatozoidul intră doar parțial în ovul, mai exact intră conținutul său nuclear. Mitocondriile oului fecundat sunt în întregime urmașele celor care se găseau în ovul, deci au o origine pur maternă. Indiferent dacă produsul de concepție este de sex masculin sau feminin, ADN-ul mitocondrial al celulelor sale provine de la mamă. Așadar, orice individ are un ADN mitocondrial provenit de la mama sa, care, la rândul ei îl avea de la mama ei și tot așa, o linie pur maternă. Urmărind acea linie, conform legii coalescenței explicată mai sus, trebuie în mod obligatoriu să se ajungă la un punct comun, un cel mai recent strămoș comun pe linie pur maternă. Acea „bunică mitocondrială” a indivizilor care trăiesc astăzi a fost denumită Eva mitocondrială.

Revin asupra faptului că Eva mitocondrială este doar una dintre femeile care trăiau la momentul respectiv, și că toate acele femei aveau și ele o altă Evă mitocondrială mult mai veche. Urmăriți schema simplificată de mai jos:

Cercurile albastre și albe sunt puncte terminus mitocondrial (femei care nu au avut urmași, sau au avut doar urmași de sex masculin). Cercurile roșii sunt femei care au avut fiice. Prezentul este reprezentat de linia cea mai de jos. Urmărind arborele mitocondrial ajungem la un strămoș comun (Eva mitocondrială) situată cu multe generații în urmă, în cazul din imagine cercul roșu aprins de pe linia a doua. După cum se vede din ilustrație, respectiva Evă nu era singura femeie prezentă la acel moment. Existau multe altele, și au existat și înaintea ei (rândul 1), însă doar mitocondriile ei au ajuns până  în ziua de astăzi.

Următoarea imagine arată o posibilă modificare de titulatură:

Să presupunem că la un moment dat femeile „portocalii” din prezent (ultimul rând) nu au urmași de sex feminin. În acel moment, titlul de Eva mitocondrială s-ar muta de la cea actuală (cerculețul roșu), la o altă femeie dintr-o altă generație (cerculețul galben din rândul al treilea). Din nou, este absurd să crezi că acea persoană a fost singura sau prima femeie.

Imaginile de mai sus sunt niște exemple ipotetice. În următoarea imagine este surprinsă o secvență reală, din studiul unui număr de 15 femei dintr-o comunitate:

În fiecare generație, anumite linii maternale proliferează, iar altele se pierd. În cele din urmă, o anumită linie înlocuiește celelalte.

ADN-ul mitocondrial prezent la fiică nu este întotdeauna o copie perfectă, identică cu ADN-ul mitocondrial matern. Ca orice alt material genetic, și acesta suferă din când în când mutații. Frecvența acelor mutații poate fi determinată comparând diferențele existente între ramuri evolutive separate de o distanță cunoscută în timp, și astfel se poate calibra ceasul molecular. Nu voi intra în detalii tehnice, care necesită o foarte bună înțelegere a acestor metode de extrapolare genetică. În orice caz, pe baza lor s-a stabilit că actuala Evă mitocondrială a trăit aproximativ acum 200.000 de ani (nu mai recent de 150.000). O confirmare indirectă a corectitudinii acestei aproximații a venit în momentul în care s-a stabilit vârsta celui mai recent strămoș comun pentru cromozomul X, undeva la 540.000 de ani. Populația cromozomilor X este cam de 3 ori mai mare decât a mitocondriilor, și ca urmare era de așteptat ca vârsta celui mai recent strămoș comun pe linie X să fie cam de 3 ori mai mare decât vârsta Evei mitocondriale. Analizând cromozomul Y (prezent și transmis doar pe linie masculină), s-a găsit un Y-Adam mai „tânăr” decât Eva mitocondrială cu vreo 80.000 de ani.

În anul 1997, a apărut un studiu (Parson) care a găsit o rată a mutațiilor într-o anumită regiune a ADN-ul mitocondrial mult peste cea recunoscută până în acel moment. Folosind rata sugerată de Parson, creaționiștii în frunte cu un oarecare Carl Weiland (care lucrează pentru rău famatul Answers in Genesis) au „dedus” că vârsta Evei mitocondriale ar fi cam 6-7000 de ani, și, bineînțeles, aceasta ar fi de fapt Eva biblică, unica femeie care a dat naștere oamenilor într-un Univers cu o vârstă de câteva mii de ani. Studii ulterioare au arătat deficiențe serioase ale analizei făcute de Parson. Metoda de măsurare a ratei mutațiilor nu a fost una adecvată, analiza s-a efectuat strict pe o regiune izolată din ADN-ul mitocondrial unde rata este mult mai crescută decât ADN-ul per ansamblu (regiunea de control, sau D-loop), rezultatele nu au putut fi replicate ulterior ș.a.m.d.. Greșelile de metodă și de interpretare au fost bine sintetizate de Alec McAndrew aici și celor interesați le recomand lectura atentă a documentului.

Evident, creaționiștii ignoră cu desăvârșire toate aceste dovezi și studii recente și au rămas fixați pe studiul lui Parson, singurul care le permite menținerea iluziei că Universul ar fi mai tânăr decât unii copaci, sau că a fost creat cam pe vremea când în Mesopotamia oamenii începeau să folosească cărămizi în construcții.  În peisajul internautic românesc există chiar un articol ubicuitar al unei pretinse geneticiene creaționiste pe nume Violeta Plămădeală (care s-a dovedit a fi de fapt o simplă studentă foarte activă pe forumurile creștin-ortodoxe) și care preia pe nemestecate toate ideile unora ca Weiland.

Tocmai a apărut o știre legată de cei mai vechi locuitori ai Marii Britanii de astăzi, de acum … 800.000 de ani.  Săracii, nu aveau de unde să știe că mama lor, Eva biblică, se va naște doar peste câteva sute de milenii. 🙂

Iată unul din clipurile mele preferate, care arată cam ce se petrecea pe Glob în perioada în care, după mintea unor handicapați, un duh a fabricat universul. O lecție superbă de istorie, contrastată în ultimele fraze cu stupizenia creaționistă.