Dacă stai de vorbă mai mult de 5 minute cu un credincios, încercând să-i explici din ce cauză ești ateu, este aproape imposibil să nu auzi niște reproșuri legate de Hitler, Stalin sau Pol Pot. Spuse uneori pe un ton de ceartă, alteori cu o voce sugrumată de emoție sau plină de revoltă, acuzele în sine sunt cam aceleași, și anume că ateismul duce la crime împotriva umanității, de tipul celor săvârșite de cei de mai sus. Faptul că Hitler nu era câtuși de puțin ateu este binecunoscut de toți cei care i-au studiat scrierile sau discursurile, dar las asta la o parte. De cele mai multe ori discuția continuă pe un făgaș prostesc, în care ateul contraatacă prin ilustrarea crimelor teiste, și se face un soi de numărătoare de capete. În final, teistul declară triumfător că a biruit, ateismul este greșit, pentru că au ieșit mai multe victime ale ateilor. Nici nu e de mirare, imaginați-vă armele secolului XX în mâna cruciaților sau inchizitorilor… atunci să vezi masacre.
Discuții și argumente de tipul celor de mai sus sunt însă nu doar inutile, ci și greșite în esență. Voi încerca să susțin acest punct de vedere în cele ce urmează.
1. Să presupunem prin absurd că a fi ateu duce automat la crime odioase, nepăsare față de semeni, boli groaznice și bube-n cap. Și să mai presupunem că religiozitatea duce, din contră, la râuri de lapte și miere. Chiar și așa, nu se poate constitui în vreun argument care să susțină că afirmațiile religioase sunt adevărate. Valoarea de adevăr a unei propoziții nu are nicio legătură cu felul în care te face să te simți sau să te comporți. Dacă te sună un individ pus pe farse și te anunță că peste o lună vei primi o moștenire din Australia, te bucuri nespus. Este o minciună, dar timp de o lună probabil că te va face cel mai fericit și generos om. Teiștii suferă de o incapacitate cronică de a înțelege lipsa probatorie a argumentului utilitarist. Ei par să spună „din moment ce vestea moștenirii ne face fericiți, înseamnă că moștenirea există!”.
2. Pentru a susține că un anumit concept se află la sursa unor acțiuni imorale, trebuie să existe o legătură cauzală între cele două. Spre exemplu, dacă un individ circulă fără bilet cu trenul, și aflăm ulterior că este simpatizant al echipei Dinamo București, nu înseamnă că simpatiile sale fotbalistice sunt cauza infracțiunii. Există ceva în statutul clubului Dinamo care să îndemne la așa ceva? Nu.
3. Ateismul nu este o doctrină, nu este o filozofie de viață, nu presupune sau cere să te comporți în vreun anumit fel, să urmezi anumite precepte morale sau reguli de orice natură. Ateism înseamnă a nu crede niște prostii superstițioase provenite din copilăria omenirii, atât și nimic mai mult. Așa cum a nu crede că există vampiri nu te face să te comporți într-un anumit fel (bun sau rău), exact la fel a nu crede că există o chestie numită dumnezeu nu te face să ai anumite comportamente (bune sau rele). Pur și simplu nu există nicio legătură între una și alta. Ateii sunt oameni foarte diverși, cu preocupări foarte diferite și cu standarde individuale diferite. Printre ei se găsesc persoane de o moralitate ireproșabilă, persoane profund imorale, și toate gradele intermediare. Același lucru poate fi spus și despre credincioși, desigur.
4. Ca urmare, este adevărat că Stalin a fost un criminal, dar acest lucru nu are absolut nicio legătură cu faptul că nu credea în existența tătucului ceresc. Era un om lipsit de scrupule care și-a eliminat adversarii politici fără milă. Printre acei adversari se aflau și destui creștini, însă ei nu au fost eliminați pentru că ateismul cere așa ceva (ateismul nu cere nimic!), ci pentru că erau potențiale obstacole în calea planurilor megalomane ale unui dictator nebun. Din acest punct de vedere, ateismul lui Stalin are cam tot atâta influență asupra deciziilor sale cât are simpatizarea echipei Dinamo asupra deciziei de a călători fără bilet.
5. Lucrurile stau cu totul diferit în cazul numeroaselor crime înfăptuite de credincioși ÎN NUMELE și CA URMARE a credinței lor. În clipa în care Iisus spune că doar el este calea, sau că cine nu este cu el este împotriva lui, este mai mult decât firesc ca cei care cred cu tărie așa ceva să-i vadă pe ceilalți drept dușmani sau măcar categorie inferioară. Și exact aceeași idee străbate aproape toate religiile, de unde și caracterul lor tribal (noi contra ei, dumnezeul nostru adevărat contra dumnezeului lor fals sau absent). Inchizitorul dădea ordinul de tortură tocmai pentru că așa interpreta ideile din Scriptură, era convins că urmează calea cea dreaptă sugerată de dumnezeul său. Războaiele religioase au avut o aceeași motivație. Arderea pe rug a unei presupuse vrăjitoare ar fi de neconceput dacă cei care o instrumentau nu luau de bune ideile cu Satana și alte gogomănii mistice. Exorcizări precum cea din cazul Tanacu nu ar putea exista fără o justificare biblică. Teroriștii care își pun dinamita la brâu sau zboară cu avionul în clădiri au drept unică justificare ceea ce le spun cărțile lor sfinte sau, cel puțin, cei care le răstălmăcesc pentru ei. Zonele cele mai fierbinți de conflict și teroare de pe Glob au fost și sunt tocmai zonele unde se întâlnesc credințe diferite, inclusiv în zilele noastre. În toate aceste cazuri și multe altele avem o relație cauzală cât se poate de clară între credință și acte imorale, relație care lipsește cu desăvârșire în cazul crimelor făcute de atei.
6. Cei mai mulți oameni nu au porniri criminale sau imorale, și la această situație fericită contribuie nu doar societatea, ci și propriile lor gene. Voi nota acest grup cu N (de la normalitate). Există o minoritate, poate 1%, poate chiar mai puțin, care au niște predispoziții native anormale, de tip sociopat sau psihopat. Voi nota acest grup cu S (de la sociopat). Atât în rândurile celor normali, cât și în rândurile celor sociopați, există persoane raționale (R) care își dau seama că nu există recompense și pedepse după moarte, și există alte persoane credule (C) care cred așa ceva. Avem așadar 4 grupuri: NR, NC, SR, SC. Care este efectul religiei creștine (că pe asta o cunoaștem mai bine) asupra celor 4 grupuri? Pentru cei încadrați la litera R (raționali, nu pun botul la bazaconii cu iadul) – efectul este zero. Indiferent dacă erau normali (N) sau sociopați (S), se vor comporta exact la fel cu sau fără religie, pentru că oricum, în sinea lor nu consideră că există consecințe post-mortem. În schimb, pentru cei de la litera C (creduli, iraționali, naivii care iau de bune poveștile cu focul iadului & stuff), pot exista schimbări de atitudine. Pe de o parte, cei din grupul SC (sociopați creduli) ar putea într-adevăr să se abțină de la comiterea unor acte imorale, de frica torturii eterne postmortem. Să ținem cont însă că grupul SC este cel mai slab reprezentat numeric dintre toate. Din păcate, o parte din grupul NC (creduli dar fără porniri criminale), un grup mult mai numeros decât SC, vor ajunge să facă acte imorale influențați de ceea ce li se pare lor că le cere credința respectivă, sau cei care le-o tălmăcesc. Din această categorie se selectează majoritatea atentatorilor sinucigași islamiști sau indivizi precum acesta (merită să citiți măcar pagina Wikipedia, să vedeți în ce fel a fost transformat acel om de religie). Așadar, modestul câștig pe care religia îl aduce prin capacitatea de a-i speria pe cei din grupul SC (sociopații creduli) este mai mult decât depășit de deserviciul pe care-l aduce transformând persoane normale dar credule (NC) în potențiali criminali. Sau, în cuvintele adesea citate ale unuia dintre cei mai importanți fizicieni contemporani, Steven Weinberg:
With or without religion, good people can behave well and bad people can do evil; but for good people to do evil—that takes religion.
7. Este deja de notorietate faptul că țările mai seculare precum cele nordice în Europa au toți indicii de sănătate socială net superiori țărilor cu o religiozitate crescută. Teiștii se grăbesc să pună asta pe seama unor diferențe de ordin cultural și istoric care ar exista între diferitele țări, chipurile țările mai religioase au fost vitregite de istorie și de soartă (i-o fi pedepsit doamne-doamne pentru că cred în el?). Însă asemenea argumente cad atunci când compari între ele statele americane, ai căror cetățeni au oportunități egale. În mod surprinzător (pentru unii), indiferent dacă vorbim de nivelele criminalității, de rata divorțurilor sau de numărul de accidente comise de șoferi iresponsabili, la toate capitolele statele „roșii” (cele profund religioase) se prezintă evident mai rău decât cele albastre. Acuză „liberalismul” și relativismul moral al celorlalți, dar presupusele efecte se manifestă tocmai la ei acasă. Dacă e să concluzionăm ceva din toate statisticile existente, este că moralitatea în lumea modernă stă mai rău în țările ai căror cetățeni se laudă cu profunda lor credință.
8. Trebuie făcută o distincție clară între ateismul organic, cel care se dezvoltă natural ca urmare a iluminării și educației superioare a maselor, și pseudoateismul impus cu forța de un regim politic aberant precum cel comunist. Primul este de durată, este sănătos, este de cele mai multe ori însoțit de principii morale umanist-seculare, este ceea ce vedem în vestul Europei spre exemplu. Al doilea este un ateism de fațadă mimat de indivizi religioși, forțați de un regim politic dictatorial să repete papagalicește niște vorbe pe care nu le cred. Când barierele comunismului cad, imediat iese la suprafață religiozitatea poporului respectiv. Cum altfel s-ar putea justifica în țări precum România saltul de la o populație presupus atee, la una profund creștin-ortodoxă, în doar câțiva ani? Explicația este foarte simplă, religiozitatea exista și înainte. Și nu este deloc întâmplător faptul că un sistem precum cel comunist a avut succes tocmai în statele cele mai înapoiate economic și ca mentalitate. Comunismul, la fel ca și religia, are același target: omul sărac, needucat, fricos.
9. Așadar singurul răspuns corect la întrebarea din titlu – „câte victime a făcut ateismul?” – este ZERO. Nimeni, niciodată, nu a avut vreun motiv să facă rău altcuiva pentru că el personal nu crede că există un duh ceresc. Au existat, desigur, crime efectuate de atei, dar nu crime efectuate pentru că sunt atei. În schimb, avem exemple suficiente de crime efectuate ca urmare a credinței și avem și explicația lor.
Popularity: 9%
Articole similare (listă generată automat)

Ultimele comentarii
14 aprilie, 2012 (10:31) Spectacolul erorilor logice - post final LazyPawn, sa stii ca lupta impotriva mafiei, cosmetizata sub mantaua numita "religie", nu ar trebui niciodata abandonata...iar tu, prin intermediul...
18 februarie, 2012 (15:06) Nici indienii nu sunt mai breji Brahmanul spuse: 'O fiule! Descrie în detaliu despre iad.' Sumati spuse: 'O tată, Yamaduta (executorii lui Yama – Zeul disciplinei care domne...
29 ianuarie, 2012 (23:55) Spectacolul erorilor logice - post final Inca astept un post nou!
20 ianuarie, 2012 (23:29) Spectacolul erorilor logice - post final Eu as zice ca blogul asta mi-a deschis gustul pentru genetica. Culmea e ca nu am nici in clin nici in maneca cu biologia sau chimia. Va recomand sa...
1 ianuarie, 2012 (11:08) Spectacolul erorilor logice - post final La multi ani! Sper sa mai revii in 2012 macar cu cateva postari. Argumentele pro-revenire sunt fix cele pe care le-ai trecut la rubrica "Blog... d...
9 decembrie, 2011 (14:16) Spectacolul erorilor logice - post final Multumim pentru informatiile si ideile puse pe acest blog, sincer as fi preferat un locul retragerii sa apara macar un articol scurt de 10 randuri ...
6 decembrie, 2011 (16:45) Spectacolul erorilor logice - post final hei, acum poate vei face un blog dedicat sahului? :)
21 noiembrie, 2011 (12:17) Spectacolul erorilor logice - post final Mi-au placut claritatea rationamentului, bogatia argumentelor, deschiderea spre referinte bibliografice. Un blog realizat folosind metoda stiintifi...
19 noiembrie, 2011 (15:27) Spectacolul erorilor logice - post final LazyPawn nu renunta.te urmaresc cu mult interes de ceva vreme.ai cel mai bun blog in domeniu.
18 noiembrie, 2011 (23:23) Spectacolul erorilor logice - post final buna. se pare ca o sa fiu primul care saluta retragerea ta din lupta. se pare ca un gand bun a venit de la Domnul ptr tine, ca sa nu mai scrii bles...
18 noiembrie, 2011 (15:29) Spectacolul erorilor logice - post final LazyPawn, sa stii ca te citesc si AZS-istii :lol:
15 noiembrie, 2011 (21:08) Spectacolul erorilor logice - post final Ma multumesc si cu un post odata la 3 luni.
15 noiembrie, 2011 (1:22) Spectacolul erorilor logice - post final Hai mă LazyPawn, cum să lași tu pionul ăsta numit blog în spate când el e piesa cea mai importantă ? :biggrin: (Am zis-o bine? :biggrin: ) ...
14 noiembrie, 2011 (16:52) Spectacolul erorilor logice - post final Salutari si de la un alt abonat al blogului. Chiar azi ma gandeam ca e destul de dificil (si nu recomandabil) sa ramai setat prea mult timp pe o si...
13 noiembrie, 2011 (15:17) Unul dintre instrumente? Doua randuri despre cunoastere: http://www.facebook.com/note.php?note_id=1603472928293
12 noiembrie, 2011 (22:45) Spectacolul erorilor logice - post final Buna seara. As dori sa va spun faptul ca sunt impresionat constant (de vreo 2-3 luni asa ..) de logica argumentelor dvs si cat de bine expuneti luc...
12 noiembrie, 2011 (4:05) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Foarte bun articolul, citind comentariile, am vazut postarile cu dezbateri. Personal il consider pe Christopher Hitchens cel mai bun "dezbatator" a...
11 noiembrie, 2011 (22:08) Spectacolul erorilor logice - post final Is fan de metafore (si oximoroane), dar asta e cea mai tare de pana acum :) Ne explica prin faculta, la literatura comparata, ca simbolul e opus...
11 noiembrie, 2011 (15:34) Spectacolul erorilor logice - post final No zo' acu', ultima postare...ce metafora mea ii asa de greu sa scrii cate una alta mai rar, daca nu ai timp sa o faci atat de des cum ai vrea poat...
11 noiembrie, 2011 (13:46) Spectacolul erorilor logice - post final In primul rand, multumesc si eu de raspuns. Sa trec acum direct la subiect ca si asa va fi o postare mai lunga, din nou. "Tot ceea ce spunem est...
11 noiembrie, 2011 (10:42) Spectacolul erorilor logice - post final Sper ca la nu moment dat sa te gandesti la acest blog ca la unul din celelalte hobby-uri si sa-l mai practici si pe asta. Mult succes in continuar...
11 noiembrie, 2011 (1:57) Spectacolul erorilor logice - post final Si eu sper sa te razgandesti in privinta deciziei de a nu mai posta. Am descoperit acest blog foarte recent ( cu ocazia postarii articolului "Nu r...
11 noiembrie, 2011 (1:44) Spectacolul erorilor logice - post final Imi doresc foarte mult sa te razgandesti legat de decizia ca acesta sa fie ultimul tau post. Banuiesc ca si blogul acesta face parte din multimea t...
10 noiembrie, 2011 (23:00) Unul dintre instrumente? Am luat la cunostinta. Voi raspunde in zilele urmatoare, in masura timpului disponibil.
10 noiembrie, 2011 (21:16) Spectacolul erorilor logice - post final Cele mai misto inventii/creatii ever : serialul Seinfeld,sexul oral si blogul asta. Multumesc!
9 noiembrie, 2011 (17:10) Unul dintre instrumente? Inainte de a spune ce am de zis, precizez ca acest mesaj nu este trimis cu scopul de a face prozelitism, de a schimba puncte de vedere sau de a atr...
8 noiembrie, 2011 (0:46) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Dom' doctor, ţi-am trimis şi un mesaj prin formularul de la 'Contact' da' nu eram sigur că a ajuns aşa că am să-l las şi acilea, deşi e ire...
27 octombrie, 2011 (18:08) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor "Lantul indoctrinarii" nu cred ca ar fi chiar atat de greu de rupt daca nu ar fi o inclinatie naturala a noastra, a oamenilor (vorbesc la modul gen...
27 octombrie, 2011 (15:16) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Gradinita. Careu. Serbare de ziua recoltei (sau sfarsit de trimestru, nu mai stiu). Cine credeti ca deschide serbarea? Preotul, rotofei, cu catasti...
27 octombrie, 2011 (11:49) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Eu mai am un argument contra: Predarea religiei în şcoli, aşa cum se face ea la noi, este cea mai sigură metodă de a transforma un copil care...
26 octombrie, 2011 (10:56) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Bun articolul, la punctul 2 as completa ceva. Nu numai ca "nu se poate forța o singură religie pe gâtul tuturor", dar constitutia garanteaza n...
25 octombrie, 2011 (17:25) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Pot sa speculez putin? Succesul unei civilizatii depinde de numarul reprezentantilor ei. Ori, doctrina crestina (respectiv cea musulmana) promov...
25 octombrie, 2011 (14:19) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Exista ideea potrivit careia crestinismul (biserica) au stat la crearea Europei moderne, si ca fara el civilizatia vestica va decadea, precum civil...
24 octombrie, 2011 (15:40) NU religiei în şcoli - sistematizarea argumentelor Sunt de acord in totalitate cu articolul si motivele pentru care religia nu ar trebui predata in scoli si nu am ce comenta strict referitor la aces...
24 octombrie, 2011 (14:11) Despre liberul arbitru @Luke Intr-adevar, e mult mai greu (daca nu imposibil) sa se stabileasca “realitatea” unor proprietati gen constienta de sine, vointa, capacit...
22 octombrie, 2011 (15:01) Despre liberul arbitru "crezi ca aceste proprietati – constienta de sine, vointa proprie, individul ca decident – sunt strict niste iluzii (falsuri)" Da, asa cred. D...
22 octombrie, 2011 (14:22) Despre liberul arbitru @LazyPawn Ok, am inteles punctul tau de vedere, nu pot sa-ti aduc eu doveile acelea si nu cred ca ti le va putea aduce cineva.
21 octombrie, 2011 (21:38) Despre liberul arbitru @Luke [n-am apucat sa citesc ultimul mesaj al lui LP, sper sa nu ma suprapun] Am dat exemplul cu pendulul tocmai pentru ca mi se parea ca se as...
21 octombrie, 2011 (18:39) Despre liberul arbitru ## 1. Nu credeti ca exista capacitatea individului de a se abtine, de a-si controla actiunile (care ar aduce prejudicii)? ## Evident ca o are, d...
21 octombrie, 2011 (12:08) Despre liberul arbitru Ok, am revenit .. se pare ca anticiparea aia cu „exact joi la ora 11:27” trebuie ajustata cu aproape 24 de ore si nu din cauza ca nu as fi vrut...
21 octombrie, 2011 (0:40) Despre liberul arbitru @godless1859 Si eu vroiam sa punem punct discutiei, asa ca ma bucur ca ai zis si tu. Nu aveam ca obiectiv sa te conving de ceva anume, ...nu m-a...
20 octombrie, 2011 (20:13) Despre liberul arbitru ## am abilitatea de a ma impotrivi, daca vreau, fara un motiv anume, pur si simplu pentru ca vreau…## N-ai cum sa vrei ceva fara un motiv anum...
19 octombrie, 2011 (22:26) Despre liberul arbitru @godless1859 Eu nu am asociat niciodata liberul arbitru cu dogma religioasa, nu stiu si nici nu dau 2 bani daca religia a introdus conceptul de li...
19 octombrie, 2011 (18:53) Despre liberul arbitru ## Si pornind de aici, apare acea diferenta “critica” fata de animal, acea posibilitate de a schimba derularea lucrurilor strict conditionata d...
19 octombrie, 2011 (7:34) Despre liberul arbitru "Legat de ponderi … termenul pondere implică un raport față de total" Este unul din intelesuri, dar nu este cel definit principal care este...
18 octombrie, 2011 (18:38) Despre liberul arbitru @Thekiddo Da, imi cer scuze de confuzie, am citit cat am putut de repede si mi-a scapat! Factorul X descris de tine e una, iar eu ma foloseam ...
18 octombrie, 2011 (17:31) Despre liberul arbitru @LP
18 octombrie, 2011 (16:50) Despre liberul arbitru @Luke Ma bag si eu in discutie, pt ca am o nelamurire, legata de o confuzie pe care imi pare ca ai facut-o referitor la comentariile anterioare, l...
18 octombrie, 2011 (14:21) Despre liberul arbitru Oscilatia se produce intre raspunsurile posibile (nu orice raspunsuri) cu pondere aproximativ egala, nici una neimpunandu-se decisiv, depasirea tol...
18 octombrie, 2011 (12:03) Despre liberul arbitru Va salut pe toti, am citit toata discutia de aici si ma bucur de ea ca un copil. :).. e foarte ok ca se poate discuta la un asemnea nivel, sper sa ...