Cu câteva zile în urmă am văzut filmul Strania poveste a lui Benjamin Button (The Curious Case of Benjamin Button). Un film reușit, pe alocuri chiar emoționant, care urmărește firul epic al vieții unui individ care s-a născut bătrân și a evoluat în sens invers, spre starea de bebeluș vreo 80 de ani mai târziu. La impresia artistică reușită contribuie scenariul care îmbină o idee în esență dramatică cu momente amuzante, dar și calitatea actorilor.

Desigur, ideea centrală a filmului este o imposibilitate biologică, și nu cred că este necesar să explic de ce. De-a lungul anilor, am observat un lucru interesant, și anume faptul că persoanele care sunt foarte raționale în înțelegerea lumii înconjurătoare (sfera ateilor sceptici), sunt în același timp capabile de a gusta din plin „basmele” clasice sau moderne, sub formă scrisă sau audio-vizuală. Chiar și pe acest blog unii colegi și-au exprimat fascinația timpurie pentru povești – un exemplu aici – bolduit de mine. Bănuiesc că o minte care este suficient de lucidă pentru a înțelege lipsa de „magie” a realității este predispusă să se delecteze cu scenarii fantastice atunci când vine vorba de artă. Poate este un fel de lege a compensației.

Din contră, credincioșii cei mai înfocați tind să strâmbe din nas la așa ceva, mai ales când li se pare că opera respectivă ar avea vreun oarecare mesaj care intră în contradicție cu caraghiosul lor sistem de superstiții. Este de-a dreptul hilar să contați că internetul e plin de recomandări creștine împotriva aventurilor bietului Harry Potter, sau a unei povești precum cea din The Golden Compass.

Religiile sunt pline de basme, este însăși esența lor. Ființe magice, cu puteri magice, făcând miracole, nelimitate de legile naturii. Deosebirea este că unii iau acele basme în serios. Ateul care citește sau vede Lord of the Rings gustă din plin miracolele pe care le face toiagul lui Gandalf, vrăjitorul cel bun, dar știe că sunt ficțiune pură. Credinciosul crede că mâna lui  Moise întinsă asupra Mării Roșii chiar a despărțit apele, iar cel care pupă moaște crede la modul cel mai serios că acele oseminte îl vor ajuta să scape de psoriazis sau diabet.

Este foarte ciudat faptul că mulți credincioși continuă să vadă vechimea unui miracol drept un argument în favoarea autenticității sale, de parcă un lucru care a fost inventat inițial devine mai adevărat odată cu trecerea timpului. N-am înțeles niciodată din ce cauză niște întâmplări miraculoase raportate în urmă cu sute sau mii de ani ar fi mai credibile decât cele inventate în ziua de astăzi. Simțul critic era mult mai slab dezvoltat în trecut, practic toată lumea era profund superstițioasă, și mijloacele de investigație care să infirme sau să confirme o poveste erau ca și inexistente. Sam Harris a făcut de mai multe ori o paralelă interesantă între presupusele „miracole” antice care au stat chiar la baza fondării marilor religii existente și astăzi, și „miracolele” moderne, de exemplu cele puse pe seama unuia precum Sathya Sai Baba. Unele au fost efectuate în fața unor mulțimi de oameni în extaz care sunt gata să jure că au asistat la ceva supranatural. Printre minunile sale se găsesc numere de levitație, schimbarea naturii unui material în altceva (apă în altă băutură sau în benzină, de exemplu), dispariții și apariții, schimbarea culorii hainelor proprii, vindecări, influențarea vremii, emiterea de lumini strălucitoare și multe altele. Practic, șmecheriile lui Iisus îi sunt la degetul mic, și face multe alte chestii demne de un premiu pentru iluzionism și magie. Cu toate astea, singurii care îl iau în serios sunt adepții convinși ai religiei sale, exact la fel cum trucuri banale precum lumina sfântă de paști sau icoanele plângătoare conving doar pe ortodocșii deja duși cu pluta. Cauza este foarte simplă – cei care au interesul să perpetueze aceste fraude demne de bâlci refuză cu obstinație investigația, indiferent despre ce soi de Sai Babă sau lider religios ar fi vorba. Doar n-o să-și tai craca de sub picioare, să se facă de râs, și să-și piardă clientela formată din prostimea pioasă. În foarte rarele cazuri în care acceptă expertiza, rezultatul este cel așteptat – vezi de exemplu rezultatele obținute independent la datarea „miraculosului” giulgiu din Torino. Scuzele și explicațiile ad-hoc nu fac decât să adâncească penibilul situației.

Cu toate acestea, industria miracolelor este una profitabilă, și se dă o luptă la cuțite pentru câștigarea de noi adepți și satisfacerea vechilor clienți prin născocirea de noi evenimente care „să întărească credința”. Săptămâna trecută m-am trezit și eu țintă a unui asemenea vânzător de povești vânătorești. Săracul, nu avea de unde să știe cu cine are de-a face, și el a încercat să-și facă treaba cât se poate de bine. Îmi pare foarte rău că nu am avut măcar vreun reportofon pornit, vă asigur că dialogul pe care l-am avut v-ar fi făcut să râdeți minute bune. După ce i-am consultat soția la mine în cabinet, s-a apucat din senin să mă întrebe dacă sunt cu adevărat credincios, dacă-l cunosc pe Dumnezeu (sau ceva asemănător). Nu știu de ce a deschis un asemenea subiect când eu îi povesteam despre hernia de disc lombară a soției sale. Probabil deformație profesională. Mirosind cu cine am de-a face, mi s-au aprins automat beculețele de tip “let’s have fun”, care la mine sunt oricum hiperactive. Ca să vă faceți o idee, puține lucruri mă binedispun mai mult decât să fiu interpelat pe stradă de perechile cu Turnul de Veghe sau alte lecturi la fel instructive. De obicei, în următoarea jumătate de oră mă prefac că aș fi undeva la nivelul ăluia cu ”nu știu! … nu știu d-astea!”, și le pun întrebări despre cum va fi în rai sau cum să mă feresc mai bine de diavol etc.. E puțin sadic să le vezi figura când încep să discut pe ton normal, dar amuzamentul face toți banii.

Revenind la cabinetul medical, mi-a venit ideea să-i spun că sunt musulman, la fel ca și tatăl meu din Yemen, și că doar mama este româncă. Cu toate că nu știu o boabă arabă, mă pricep teribil de bine să înșir cuvinte într-o păsărească cu sonoritate arabă de cel mai bun nivel, așa că în timp ce îmi exprimam totala iubire față de Allah mai dădeam și câte un „citat” din Coran. Asta nu l-a dezarmat câtuși de puțin pe ortodoxul înverșunat din fața mea, care încerca să mă convingă de superioritatea credinței strămoșești. Cred că a spus de vreo 40 de ori expresia „trăire ortodoxă”, pare-se că era un argument puternic, dar nici eu nu m-am lăsat, vorbindu-i de Mahomed când în română, când în pseudo-arabă guturală, ca să-l impresionez. Dialogul surzilor a durat cam 10 minute, când, brusc, i s-a luminat fața, și a început să cotrobăie furibund prin geanta în care avea tot soiul de dosare. După un minut de căutare, cu o mână tremurând de emoție, mi-a întins un document pe o foaie A4, și m-a rugat să-l citesc. Iată conținutul (scanat de mine ulterior):

Dacă nu aveți răbdare să citiți tot textul, prezint un rezumat mai jos:

• Un saudit musulman bogat supărat că soția nu rămâne gravidă își petrece concediul în Siria.
• Un șofer, și el musulman, îl informează despre miracolele care se petrec la mânăstirea ortodoxă a Maicii Domnului din Siria.
• Sauditul bogat promite că va dona $80.000 mânăstirii și $20.000 șoferului dacă vizita la acel sfânt lăcaș ortodox va duce la rodirea pântecului soției.
• Evident, minunea se petrece.
• Ca urmare, sauditul bogat sună șoferul pentru a-l transporta să doneze sumele promise.
• Șoferul se lăcomește, și împreună cu alți doi prieteni musulmani îl ucide pe saudit, pentru a lua toată suma de $100.000.
• Mai exact, îi taie capul și îi ciopârțește corpul în bucăți, în stil Dexter-ian, iar resturile le bagă în portbagaj.
• Un motociclist alertat de sângele care picura din mașină anunță Poliția.
• La deschiderea portbagajului, mega-minune, sauditul era viu, explicând faptul că a fost cusut bucată cu bucată de însăși Maica Domnului, în portbagaj.
• O echipă de medici confirmă excepționalele calități chirurgicale ale Maicii Domnului, pe baza examinării suturilor.
• De bucurie, sauditul donează $800.000 lăcașului ortodox și atât el, cât și familia, îmbrățișează adevărata credință.

Sigur că nu se dau amănunte de gen nume, localități etc., dar ni se spune că „această minune a Maicii Domnului a covârșit cu înfricoșată surprindere toată lumea arabă” și a fost intens mediatizată la ei la radio, TV, pe internet etc.. Mă gândesc că asta explică și valul de convertiri la ortodoxie din lumea arabă (sau cel puțin așa am auzit )

Profund impresionat și uimit de această minunată întâmplare, i-am mărturisit pe loc invitatului meu că și eu, la rândul meu, sunt acum convins de greșeala făcută prin adoptarea religiei tatălui meu, și negreșit mă voi converti la adevărata credință.

Lăsând gluma la o parte, mă întreb un lucru: Oare ce se poate spune despre nivelul celor care cred că povești precum cea de mai sus sunt reale?

Popularity: 45%

1. O tempora! O mores!
2. Mai inteligenţi? Of course!
3. Credinciosul Mihnea Măruţă – analiză pe text
4. Emeghara se roagă superior
5. De ce nu-i convingem?