Mai inteligenţi? Of course!
Puține lucruri îi supără mai mult pe credincioși decât reamintirea faptului că studiile arată existența unei corelații inverse între coeficientul de inteligență și gradul de religiozitate. Relația se păstrează indiferent dacă se efectuează comparații la nivel de indivizi sau la nivel de țări. Același tip de legătură se găsește și între nivelul educației și religiozitate. Practic, cu cât o persoană este mai inteligentă și cu mai mulți ani „de școală”, cu atât este mai probabil să nu fie religioasă. Dar mai bine să dau un citat ceva mai lung din tătuca Dawkins:
Eforturile susținătorilor de a găsi oameni de știință distinși, moderni, care să fie credincioși, degajă un aer de disperare care generează acel sunet de neconfundat al unor butoaie goale care sunt râcâite. Singurul site care pretinde a prezenta o listă cu „oameni de știință creștini câștigători ai Premiului Nobel” prezintă un număr de 6, dintr-un total de câteva sute de laureați. Dintre aceștia 6, s-a dovedit că 4 nu erau laureați Nobel, iar unul, cel puțin, după cum știu eu cu siguranță, este un noncredincios care merge la biserică din rațiuni de socializare. Un studiu mai sistematic al lui Benjamin Beit-Hallahmi „a descoperit că printre laureații Premiului Nobel pentru știință, ca și printre cei pentru literatură, era prezent un remarcabil grad de ireligiozitate, comparativ cu popoarele din care aceștia provin.”
Un studiu realizat de Larson și Witham pentru prestigioasa revistă Nature, în 1998, a arătat că dintre oamenii de știință americani apreciați ca fiind suficient de distinși pentru a fi aleși în National Academy of Sciences, numai 7% cred într-un dumnezeu personal. Această copleșitoare preponderență a ateilor reprezintă aproape opusul profilului populației americane obișnuite, din care nouăzeci de procente cred într-o ființă supranaturală de un fel oarecare. Cifra referitoare la oamenii de știință mai puțin eminenți, care nu au fost aleși în respectiva academie, este intermediară. La fel ca și la cei distinși, numărul celor credincioși este mai mic, dar cu un procentaj ceva mai puțin dramatic, de patruzeci de procente. Această situație corespunde întocmai cu ceea ce mă așteptam, anume ca oamenii de știință americani să fie mai puțin credincioși decât publicul larg, iar cei mai apreciați dintre ei să fie și cei mai puțin religioși. Ceea ce este remarcabil este opoziția polară dintre religiozitatea publicului american în general și ateismul elitei intelectuale. …
Echivalentul britanic (precum și în zona Commonwealth-ului, inclusiv Canada, Australia, Noua Zeelandă, India, Pakistan, Africa anglofonă etc.) al US National Academy of Sciences este Royal Society. În momentul tipăririi acestei cărți, colegii mei R. Elisabeth Cornwell și Michael Stirrat scriu o lucrare de cercetare similară, însă mai temeinică, despre opțiunile religioase ale membrilor Royal Society. Autorii își vor publica integral concluziile mai târziu, însă au avut bunăvoința să-mi permită să citez aici câteva rezultate preliminare. Au folosit o scară cu 7 puncte, de tip Likert, o tehnică standard pentru măsurarea opiniei publice. Au fost investigați toți cei 1074 membri ai Royal Society care au o adresă de email (marea majoritate), și au răspuns aproape 23 de procente (o cifră bună pentru astfel de studii). Le-au fost oferite diferite opțiuni, ca de exemplu „Cred într-un Dumnezeu personal, care se interesează de persoane, ascultă și răspunde rugăciunilor, îl preocupă păcatele și greșelile și judecă”. Pentru fiecare astfel de frază, subiecții au fost invitați să aleagă un număr de la 1 (dezacord puternic) la 7 (acord puternic). Este destul de dificil să compari rezultatele studiului lor cu cele ale studiului lui Larson și Witham, pentru că aceștia au oferit academicienilor americani o scară cu numai trei puncte, și nu cu șapte, însă tendința generală este aceeași. Majoritatea covârșitoare a academicienilor britanici, ca și majoritatea covârșitoare a academicienilor americani, este atee. Numai 3,3% dintre membrii britanici au fost puternic de acord cu declarația privind existența Dumnezeului personal, în vreme ce 78,8% au fost în puternic dezacord. Dacă îi definești drept „credincioși” pe cei care au ales 6 sau 7, și „necredincioși” pe cei care au ales 1 sau 2, descoperi 213 necredincioși și abia 12 credincioși. …
Lăsându-i la o parte pe oamenii de știință de elită ai academiei americane și ai academiei britanice, există vreo dovadă că și în rândurile populației generale ateii se aleg dintre cei mai bine educați și mai inteligenți? Au fost publicate câteva studii privind relația statistică între religiozitate și nivelul educației, sau religiozitate și nivelul de inteligență. În How We Believe: The Search for God in an Age of Science, Michael Shermer descrie un sondaj printre americani aleși la întâmplare, pe care l-a întreprins și el și colegul lui Frank Sulloway. Printre mutliplele rezultate interesante, a fost și descoperirea faptului că religiozitatea este, într-adevăr, corelată negativ cu educația (persoanele mai educate sunt mai puțin susceptibile de a fi religioase). Religiozitatea este corelată, de asemeni negativ, și cu interesul manifestat pentru știință și (puternic) cu liberalismul politic. Nimic din acestea nu constituie o surpriză, nici chiar faptul că există o corelație pozitivă între religiozitate și religiozitatea parentală. Sociologii care au studiat copiii britanici au descoperit că numai unul din circa doisprezece se desparte de credința părinților lui.
După cum ar fi fost de așteptat, cercetători diferiți măsoară lucrurile în moduri diferite, astfel încât este greu să compari studii diverse. Pentru a lua în calcul toate cercetările publicate pe o anumită temă, un cercetător folosește tehnica metaanalizei, numărând lucrările care au concluzionat într-un fel, ca și pe cele care au concluzionat în alt fel. Asupra subiectului religiei și nivelului de inteligență, singura metaanaliză pe care o cunosc este cea publicată de către Paul Bell în Mensa Magazine, în 2002 („Mensa” este societatea persoanelor cu un indice de inteligență ridicat și, deloc surprinzător, publicația lor conține articole privind singurul lucru care îi reunește). Bell a concluzionat: „Din 43 de studii întreprinse din 1927 privind relația dintre credința religioasă și inteligența personală, și/sau nivelul educației, exceptând patru, toate celelalte au găsit o conexiune inversă. Respectiv, cu cât nivelul inteligenței sau al educației cuiva este mai înalt, cu atât este mai puțin probabil ca acesta să fie credincios sau să aibă „credințe” de orice fel”.
Cei mai mulți teiști tind să nege sau cel puțin să minimalizeze valoarea acelor date statistice. Chiar și cei care le acceptă, consideră că o astfel de corelație nu implică o cauzalitate directă. Poate că există un alt element, de natură economică sau socială spre exemplu, care duce la o agregare a factorilor IQ, pregătire profesională și ateism la aceleași grupuri de persoane. Este, desigur, o ipoteză care nu poate fi respinsă. Cert este că realitatea nu poate fi ignorată și ar trebui, cel puțin, să ne dea de gândit. Nu este nevoie de studii și google pentru a dovedi ceva ce oricine vede cu ochiul liber, „din avion”. Dacă vizitezi satul Crăcăceii din Deal, cu siguranță nu vei găsi picior de ateu. Te duci la oraș, poate vor fi 20% atei. În același oraș, dacă vizitezi facultatea X, vor fi poate 40%. Sau, dacă aceste lucruri nu sunt suficiente, citiți bloguri și site-uri creștine și vedeți singuri cam la ce nivel se poartă discuția. 🙂
Un răspuns comun la cele de mai sus este acela de a oferi exemple de oameni evident inteligenți care și-au exprimat credința într-o deitate. Pe unele site-uri teiste chiar există liste cu oameni de știință, scriitori, artiști, politicieni ș.a.m.d. având un oarecare grad de credință în dumnezeu, conform propriilor declarații. La fel ca și Dawkins, am avut cândva răbdarea să verific o astfel de listă și am constatat că aproape jumătate din cei listați au fost, în cel mai bun caz, deiști, mulți dintre ei exprimând cu claritate lipsa credinței într-un dumnezeu personal, precum cel creștin. Dar nu asta este important. Chiar lăsându-i pe aceia deoparte, rămân destui. Acest lucru nu înseamnă însă mare lucru din cel puțin 3 motive, pe care le expun mai jos.
1. O constatare statistică trebuie luată ca atare, nu ca o lege absolută. A spune că bărbații sunt mai înalți decât femeile este, evident, adevărat statistic. Asta nu înseamnă că nu există femei de 1,85 m sau bărbați de 1,65 m. Dacă publici o listă cu femei înalte nu înseamnă că ai dovedit ceva.
2. Michael Shermer a scris o întreagă carte în care explică motivul pentru care oameni inteligenți pot avea credințe ciudate, precum cea în supranatural. Esența poate fi exprimată în felul următor: Oamenii inteligenți cred lucruri ciudate pentru că sunt foarte pricepuți în apărarea unor puncte de vedere la care au ajuns din motive ne-raționale. În cazul credinței de tip religios, este vorba aproape întotdeauna de un worldview dobândit în perioada copilăriei și care este rezultanta unor variabile precum predispoziții genetice, educația primită în familie, influențe din partea altor rude, presiuni și experiențe sociale, influențe culturale și alți factori care nu au nimic de a face cu o analiză de tip rațional. Odată inoculate ideile respective, o persoană inteligentă este iscusită în a le proteja și izola chiar și de propriul său filtru rațional. Exact la fel cum un avocat bun este capabil să susțină la fel de convingător ambele puncte de vedere, sau cum un șahist bun poate juca foarte bine o poziție și cu albul, și cu negrul, o persoană inteligentă, odată prinsă în mrejele credinței, poate găsi justificări aparent logice pentru poziția adoptată. Oare câți indivizi au ajuns să creadă în dumnezeu ca urmare a unui proces logic în care au analizat argumente pro și contra? Este un procentaj infim.
3. Dacă urmărim o listă de tipul celor prezentate de teiști, devine evident faptul că numărul marilor gânditori sau oameni de știință cu poziții de tip teist este în scădere (procentual) de la un secol la altul, și chiar de la o decadă la alta în ultimul timp. Care este cauza acestui fenomen? În viziunea teistă, ar fi doar un capriciu al modernității care nu are nimic de a face cu un progres real al cunoașterii și înțelegerii umane. Conform acestei viziuni, religia este o poziție de ordin pur filozofic sau personal, care nu nu are nicio legătură și nu interacționează sub nicio formă cu cunoașterea de natură științifică a lumii înconjurătoare. Expresia deja consacrată pentru această poziție este cea de NOMA = non-overlapping magisteria. Știința și religia ar fi domenii diferite ale cunoașterii, răspunzând la întrebări diferite. Dacă așa stau lucrurile, ar însemna că poziția unei persoane inteligente care a trăit în secolul al XVII-lea este exact la fel de valabilă ca și cea a unei persoane inteligente din secolul XXI. Este ceea ce eu aș denumi o încercare de a „divorța” poziția în privința divinității de epoca în care a trăit persoana respectivă.
Un asemenea divorț nu este posibil. Suntem cu toții prizonierii epocii și societății în care trăim. Este firesc ca atunci când te naști și trăiești în mijlocul unei societăți profund religioase să ai idei similare. Este și mai firesc să recurgi la comoditatea ipotezelor supranaturale când nu ai explicații științifice pentru lumea înconjurătoare. Până la Darwin, de exemplu, unul din argumentele fundamentale teiste era diversitatea și aspectul de proiectare a lumii vii. Nu poți separa credința religioasă de nivelul cunoștințelor științifice pentru simplul motiv că toate religiile fac inclusiv afirmații legate de lumea fizică înconjurătoare. Atunci când nu știi de de răsare Soarele, de ce plouă, de ce există plante și animale care par proiectate pentru mediul lor, de ce există boli, ce sunt stelele de pe cer și 1000 de alte lucruri similare este aproape inevitabil să cazi în greșeala de a le atribui unor forțe supranaturale. Atunci când toți cei care te înconjoară îți spun că până și a încerca să analizezi critic existența acelei forțe supranaturale duce la probleme în lumea în care trăiești și o suferință și mai mare într-o lume viitoare, îți cam piere cheful de a încerca.
Așadar, când se oferă exemple precum Isaac Newton, unul dintre cele mai mari genii pe care le-a dat omenirea, și ni se spune că credea în dumnezeul biblic, ar trebui să se amintească și alte lucruri pe care le credea, precum numerologia, alchimia, eterul cosmic, descântecele ș.a.m.d.. Este alchimia mai „valabilă” pentru că Newton credea în ea? Evident că nu. Dacă ar trăi astăzi, având cunoștințele pe care le avem astăzi, ar zâmbi la auzul unei asemenea idei. Îndrăznesc chiar să spun că mai mult ca sigur ar fi ateu, la fel cum pot spune despre mine că foarte probabil aș fi fost creștin convins dacă trăiam pe vremea lui.
A avea niște concepții care se mulează pe nivelul cunoștințelor contemporane este firesc. A avea niște concepții de tip vizionar, a fi „înaintea” timpului tău și dovedit ulterior ca având dreptate, este de-a dreptul extraordinar. Ceea ce este penibil este a avea concepții care sunt cu mult rămase în urmă față de nivelul cunoașterii actuale, a scormoni prin înscrisurile naive ale unor primitivi în speranța că acolo se găsesc răspunsuri și a accepta cele găsite acolo chiar și atunci când sunt contrazise de știința epocii în care trăiești.
Mi-ai starnit curiozitatea sa rasfoiesc niste studii pe tema asta. Nu stiu exact care e relatia dintre cele trei variabile, mai exact cat de puternica ramane asocierea dintre inteligenta si religiozitate atunci cand e controlat efectul educatiei. Intuitia mea este ca nivelul de educatie (si mai ales calitatea educatiei), prezice mai bine religiozitatea decat inteligenta, printre altele tocmai pentru motivele amintite de Shermer.
In caz ca nu l-ati vazut deja, va recomand filmul God’s next Army. Ilustreaza niste “monstre” redutabile de educatie crestina; sunt curioasa ce impresie va faceti cu privire la coeficientul de inteligenta al protagonistilor. Eu cred ca ca unii ar putea ajunge pe lista aceea celebra cu “uite, si ei cred”…
In ceea ce priveste disocierea psihologica care apare in randul savantilor crestini, recunosc ca m-a intrigat intotdeauna. In cazul meu, de exemplu, facultatea a avut un rol decisiv in abandonarea credintei (si nici macar nu a facut altceva decat sa imi educe un pic gandirea stiintifica, ma intreb cum o fi cand ajungi om de stiinta adevarat! :-)). Cu inteligenta mea care nu sare chiar asa spectaculos peste medie, imi este usor sa imi imaginez ca as fi ramas crestina daca nu mergeam la facultate (sau, ma rog, cu forma aceea atipica de crestinism pe care am avut-o), dar recunosc ca ridic usor din sprancene cand aud despre un psiholog crestin ..Adica, ceva de genul “hm…sigur ai fost la toate cursurile?” …
Oricum, trebuie sa fim atenti si cum e masurata religiozitatea…Exista forme de spiritualitate care nu sunt incompatibile cu nivelul cunostiintelor contemporane
Probabil că religiozitatea se corelează mai strâns cu gradul de educație decât cu IQ… însă cei cu IQ mai înalt sunt mult mai tentați și mai capabili să urmeze studii superioare. 🙂 Documentarul este de-a dreptul sinistru, seamănă cu cel cu Jesus Camp – care e probabil și mai șocant.
Pe mine m-a socat mai mult God’s Next Army. Da m-au trecut fiori sa vad un copil de 5 ani plangand pentru pacatele lui sau omagiindu-l pe Bush…Dar sa vad niste tineri inteligenti, bine intentionati, dicutand despre faptul ca societatea trebuie construita pe principiile religiei crestine, pentru ca aceasta este “cea mai veche” sau invatand constiincios despre potopul biblic si straturile geologice…sincer, m-a lasat fara cuvinte…
Asta mi se pare dramatic, ca unii sunt si inteligenti si capabili si tentati sa urmeze studii superioare si uite ce alternative li se ofera!
Criminal documentarul “God’s next army”. 🙂
Cum e posibil ca asemenea institutii sa primeasca licenta de functionare ?
Ca impresie cu privire la inteligenta lor nu pot spune ca sunt convins ca sunt chiar atat de jos.
Cred ca majoritatea lor in alt mediu (decat cel crestin-fundamentalist) la varsta copilariei ar fi fost considerati c-o inteligenta cel putin medie. Am ceva rezerve privind relevanta “in teren” a testelor IQ. De pilda, am avut un coleg de liceu in anul terminal care a scos la doua teste succesive un scor astronomic (parca undeva pe la 180 sau mai mult) si care devenise o adevarata vedeta locala in preajma bacalaureatului. Imi aduc aminte ca l-au chemat psihologii si psihiatrii pentru teste si discutii suplimentare.
Realitatea insa arata ca sarmanul “geniu” era corijent la doua materii (mate si fizica), agramat, fara urma de cultura si sclipire cerebrala. Era cel mult un “average guy” intelectual, pierdut in multimea celor ce “nu invatau bine”. Asta in timp ce colegi care se invarteau cu IQ-ul in jurul la 90-100 erau foarte buni la invatatura si vizibil mult mai inteligenti. Peste ani ne-am intalnit regasindu-l un muncitor obisnuit in constructii (nici macar maistru sau sef de echipa). De aia tind eu sa cred ca “in teren” relevanta rezultatului la testarea IQ s-ar putea sa fie mica. Poate ca cei de specialitate m-ar putea lamuri de ce asa diferente mari, contradictorii chiar, intre rezultatele unui test (repetat) si viata respectivului individ.
Shiro, nici eu nu sunt pentru absolutizarea testelor IQ. Totuși, sunt cele mai bune teste care arată POTENȚIALUL intelectual. Acel potențial poate fi realizat sau nu, în funcție de alți factori. Spre exemplu, o persoană cu probleme psihice sau inadaptată social sau cu o inteligență emoțională slab dezvoltată nu va ajunge prea departe, chiar dacă are acel potențial.
Strict legat de colegul tău, am foarte mari rezerve. Nu că nu te-aș crede, dar un individ cu un IQ de 180 nu poate fi incapabil la mate, fizică și gramatică, ar fi împotriva a tot ceea ce am citit (și m-a preocupat domeniul). Că nu se realizează ulterior, asta da, e posibil … poate e nebun, poate e dezinteresat etc. Cred că a fost o greșeală de testare, gândește-te puțin la cât de dificile sunt unele întrebări de matematică pură din acele teste … cum ar putea un individ ca acela să nu fie în stare să treacă clasa la geometrie sau algebră?
Shiro, trebuie sa realizezi ca un scor de peste 180 l-ar fi plasat pe colegul tau undeva probabil in primii 10 cei mai inteligenti romani. Majoritatea testelor standardizate nici nu testeaza pana acolo. Citeam undeva ca Einstein ar fi avut un IQ de aproximativ 160-165, deci iti dai seama ce ar fi insemnat sa aiba colegul tau un IQ asa de mare.
Pe de alta parte este perfect posibil sa fi un geniu si in acelasi timp sa nu faci absolut nimic cu viata ta. Poti foarte bine sa fi capabil sa rezolvi probleme asa de complexe incat sa iei un premiu Nobel, dar in acelasi timp sa nu ai nici cel mai mic interes sa treci clasa.
Ce mi se pare insa ciudat este ca spui ca tipul ar fi fost agramat, incult si fara urma de sclipire cerebrala. Poate suferea de autism sau de alta boala, cine stie.
Cert este ca daca tipul chiar avea un IQ asa de ridicat, atunci oricand si-ar fi “dat drumul”, i-ar fi intrecut pe toti din clasa ta la orice activitate intelectuala.
Apoi sunt tare curios ce fel de teste erau alea ca exista si multe teste aiurea.
@lazypawn, legat de articol (si presupunand ca intr-adevar ateii au un IQ mediu mai mare decat oamenii religiosi), testele IQ sugereaza diferente vizibile (uneori chiar uriase) intre albi si negrii sau barbati si femei sau oameni din tari sarace si oameni din tari bogate. Cum explici toate astea? Vrei sa spui oare ca daca este mai rational sa credem ce spune un ateu decat un crestin, atunci este mai rational si sa credem ce spune un alb decat un negru sau e mai rational sa credem ce spune un barbat decat ce spune o femeie si asa mai departe? Unde vezi tu corelatia intre rationalitatea unui punct de vedere si adoptarea lui de persoane cu IQ ridicat?
Ai dreptate cu răspunsul către Shiro, și mie mi se pare ceva dubios acolo.
Legat de observația ta cu femeile și negrii, guess what? Statisticile arată că, într-adevăr, femeile sunt semnificativ mai credincioase decât bărbații! De altfel, se observă cu ochiul liber inclusiv la noi în țară. E suficient să cauți în google ”women more religious than men” și vei vedea zeci de studii care confirmă că în toate culturile, toate religiile, toate societățile studiate, există această diferență. De asemenea, negrii sunt per ansamblu mai credincioși decât albii (procentual vorbind), și diferența se menține când comparăm grupuri cu aceleași oportunități, din aceeași țară (ex. SUA). Așadar, ceea ce spui tu nu face decât să confirme concluziile mele, și anume că oricare grup cu un IQ mai scăzut este mai predispus să fie religios.
Evident, nu trebuie să iei aceste lucruri la nivel de individ, deci nu poți spune că dacă o femeie spune ceva și un bărbat spune altceva, atunci bărbatul are dreptate. E posibil ca femeia pe care ai ales-o să fie sclipitoare și bărbatul un idiot. Este vorba de constatări la nivel de populații, de medii statistice, de curbe Gauss. Nu este nimic rușinos sau rău în asta, este o realitate și nu câștigă nimeni nimic prin ascunderea ei. La anumite capitole există diferențe interrasiale și diferențe între sexe. Uită-te la diferențele care există la atletism sau la baschet între negri și albi, ar fi absurd să pretinzi că albii au aceeași dotare musculară sau un penis la fel de lung (în medie). La fel, trebuie să acceptăm ca reale și diferențele de ordin intelectual, chiar dacă nu convin.
Din cate stiu, testele de inteligenta au fost create dupa un esantion standard de vreo 2000 de fermieri din Minessota (deci putin reprezentativi) si contin multe referinte are se acumuleaza de obicei prin educatie (matematica, de exemplu). Iar inteligenta se presupune ca nu este afectata puternic de educatie, ci mai mult ceva innascut. Tinand cont ca modul de educatiei informala si formala (nu doar continutul predat ci modul in care acesta este predat) in unele populatii poate crea o “viziune” diferita in sanul unei populatii (diferita de cea a europenilor, sa zicem), un test de inteligenta standard nu are cum sa stabileasca nivelul respectivei populatii (citisem undeva – cred ca in Alvin To:fler – ca daca un anumit nivel de abilitati matematice este socotit indispensabil unei persoane inteligente din Europa, pentru un beduin inabilitatea europeanului de a descoperi apa in desert este probabil semn de prostie, beduinul neavand nevoie de abilitati matematice dincolo de simplul numarat, probabil pana la o suta).
Oricum, un “test de inteligenta” trebuie sa specifice (nu vorbesc de cele din ziare, de 10 intrebari, sau de pe net cu 20-30 de intrebari gen trivia sau cu forme geometrice) CE si CUM masoara, cui ii este aplicabil ,si probabil trebuie repetat de cateva ori pentru a tine cont de starile particulare ale individului (oboseala, dispozitie, etc.) iar rezultatele sunt mediate pentru a se obtine factorul IQ (dupa ce se elimina valorile deviante gen un scor 180 la 4 scoruri variind intre 100 si 110). Oricum, un test serios ma gandesc ca dureaza lejer cateva ore…
Testele moderne de tip Wechsler sunt departe de cele originale și sunt concepute și adaptate în așa fel încât să reducă la minimum diferențele culturale. A roti mental niște figuri, de exemplu, sau a observa diferențele dintre ele, este un lucru neinfluențat de cultură sau educație. În schimb, a găsi apă în deșert este rezultatul unui proces de învățare specific cultural. Echivalentul ar fi să-i cer beduinului să instaleze un program nou sub Windows.
Asa cum scriam si mai sus, nici eu nu cred ca tinerii din film au un nivel de inteligenta sub medie, dimpotriva. Dar cred ca documentarul arata foarte bine cat de profund poate perverti dogma inteligenta umana…
Ma alatur si eu celor care au criticat acuratetea testarii la care a fost supus colegul tau 🙂 Nu cred ca e posibil sa fi avut 180…Oricum, problema discrepantei dintre nivelul intelectual si succes ramane una reala si e destul de frecvent intalnita; subscriu, in general, la explicatiile oferite de ceilalti comentatori. Ca o mica adaugire- in ultima vreme psihologii se focalizeaza tot mai mult asupra conceptului de “inteligenta emotionala”- se pare ca aceasta prezice mai bine capacitatea de adpatare a persoanei la situatiile de viata si , in cele din urma, capacitatea de a-si actualiza potentialul intelectual oferit de IQ
Ca sa fie chestia mai oabla pentru toti, ma gandesc ca ar fi cinstit sa faca teste de IQ inainte si dupa convertire (ma rog, stiu ca nu-i prea usor, dar sa o luam un pic in considerare), unde se poate, bineinteles.
Am o banuiala ca nu se schimba rezultatele prea mult daca o persoana care nu a fost credincioasa devine credincioasa la un moment dat.
Ca fapt divers, in liceu aveam o colega penticostala si un coleg baptist (tare bisericosi de felul lor), si erau chiar destepti, dupa note vorbesc, ca nu le-a facut nimeni teste de IQ. Erau chiar cei mai talentati din clasa la arte plastice (liceu de arta). Si eu eram credincioasa pe atunci (nu ca ei, dar ma rugam si credeam in dumnezeu) si am fost sefa de promotie si cu premiul intai pana intr-a doispea (nu o zic ca sa ma laud, desi ma simt mandra de asta 🙂
Parerea mea e ca la persoanele cu un IQ mai mic “prinde mai bine” religia, care se dezvolta bine mersi si il lasa pe primul in urma.
Nici eu nu cred ca se schimba nivelul IQ prin convertire. De fapt, mediul are oricum un impact redus asupra nivelului de inteligenta. O persoana inteligenta care se converteste la crestinism va ramane la fel de inteligenta, dar isi va folosi inteligenta in primul rand pentru a rationaliza niste credinte ilogice…
Legat de ce va spusesem mai devreme, sa stiti ca nu e niciun fel de gluma sau denaturare a unui fapt. Acea testare a avut loc in tot liceul la clasa a XII-a (8 clase) si s-a facut cu ocazia venirii unor ofiteri de la nu mai tin minte ce academie militara din tara, in vederea recrutarii potentialilor studenti.
Cel care a venit cu testele era un psiholog care ulterior a ajuns prefect in oras si pur intamplator ceva mai tarziu avea sa fie nasul de cununie a unei verisoare de-a mea. Nu pot spune exact motivele pentru care acel elev era corijent la mate si fizica. Poate chiul, repulsie, indiferenta, profesorul, nu stiu. Iar de agramatismul sau imi aduc aminte de proba de lb. romana oral, unde l-am avut coleg de grupa la examen. Dupa test (repetarea sa) a venit unul din psihiatrii din oras chemat (dar nu in calitate de medic) de psihologul care a efectuat testul respectiv. Colegul ne-a povestit ulterior ca a avut o discutie cu el despre alti membri ai familiei sale in ce priveste ocupatia lor, nivelul de educatie, boli etc.
Ma gandesc ca poate una din explicatii privind scorul urias ar fi tipul testului. Poate ca era un test pentru acea categorie de varsta la care ne aflam noi atunci si nu un test pentru adulti. Insa cert este ca a avut un scor maximal si nu voi uita niciodata fetele psihologului, a profesorilor si a directorului liceului atunci cand au fost chemati sa vada…miracolul. 🙂
Felicitari pentru blog. De mult cautam un site sa le arat prietenilor credinciosi de ce sunt ateu. Articolele de aici sunt foarte bine realizate. Totusi, ei nici macar nu vor sa citeasca considerand ca fac un pacat, ca au fost invatati “crede si nu cerceta”. Referitor la acest subiect, poate cineva sa-mi spuna cat este IQ mediu si unde imi pot testa inteligenta? Majoritatea sunt inteligenti peste medie( de fapt nu am auzit pe nimeni zicand “eu am inteligenta sub medie”).
Multumesc anticipat pentru raspuns
Nivelul mediu este de 100, practic prin definiție. Așa sunt concepute și standardizate testele. Jumătate din populație va avea un IQ sub 100, jumătate peste. Desigur, nimeni nu se consideră pe sine însuși ca fiind sub medie, dar testele arată altceva.
Îți recomand să nu folosești testele care se găsesc pe net, sunt ridicole și tind să supraestimeze rezultatul (pentru a-i face pe indivizi să se simtă bine, și eventual să cumpere ceva de pe site). O testare mai serioasă se poate face la anumite cabinete de psihologie. Iată și ce arată un studiu legat de profesii și IQ: