O tempora! O mores!

Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, Cicero deplângea starea de corupție, lipsa moralității și a verticalității contemporanilor săi. Societatea era văzută de marele orator ca fiind în plină decădere morală, și amintirea trecutului îl făcea să suspine nostalgic: O tempora o mores (în traducere aproximativă – ce timpuri! ce obiceiuri!).

Cu 500 de ani în urmă François Villon exclama Mais où sont les neiges d’antan? (unde sunt zăpezile de altădată?), metafora fiind un mod de a ilustra frumusețea trecutului care nu mai poate fi regăsită astăzi.

Cu aproape 150 de ani în urmă, un Eminescu foarte tânăr era disperat de lipsa de talent, cultură, ideal a generației sale, comparativ cu trecutul care dăduse un Alecsandri sau Negruzzi. Și cine ar fi putut să exprime mai frumos durerea decât cel care a scris versurile Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; / Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; / În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; / Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!.

Cu 30 de ani în urmă, când eram copil, tema preferată de discuție a bunicilor mei era glorioasa epocă interbelică, în care spiritul național era adevărat, în care oamenii încă mai țineau la tradiții, în care moralitatea era cea care trebuie să fie, în care Regele era garantul libertății și independenței noastre.

Cu 10 ani în urmă, dacă treceai prin cimitirul Ghencea în 26 ianuarie, erai întâmpinat de o gloată de nostalgici care îți explicau cum pe vremea lui Ceaușescu se prețuia munca cinstită, nimeni nu murea de foame, nu eram invadați de străini, muzică rock, droguri, politicieni corupți, pornografie și, în general, toate relele din lume. Aveam timp pentru toate, și cel mai sărac român își permitea un concediu la Mamaia și nu te înjurau tineri cu belciuge în nas sau limbă.

Exemple există din toate epocile, toate societățile și culturile. Oamenii au tendința să fabrice o istorie romanțată a trecutului, iar din prezent să se concentreze pe aspectele negative. Fenomenul este cu atât mai accentuat cu cât avansează în vârstă, pentru că, involuntar, compară nu doar epoci diferite, ci și un „eu” diferit, cu altă vitalitate, alte perspective. Dacă această permanentă „decădere”, semnalată neîncetat de toate generațiile, ar fi una reală, ar însemna că în prezent ne aflăm în cea mai neagră etapă din istoria omenirii. Oare chiar așa să fie?

Ideea acestui post mi-a venit după ce am citit niște puncte de vedere similare pe forumul Softpedia, în care se face nu doar contrastarea obișnuită (prezent = bad, trecut = good), ci chiar se identifică și cauza acestei nenorociri: scăderea religiozității. 🙂 Dar, să dăm cuvântul nostalgicilor:

Nu stiu cum dreaq se face, dar cand vine vorba de crema culturii, a creatiei umane, arhitecturii, muzicii etc etc, mereu trebuie sa ne uitam in spate, in mileniul trecut. Senzatia mea este ca de cand religia devine din ce in ce mai marginalizata ori neglijata, cu atat lumea, social si moral vorbind, se duce paulii de suflet, se abrutizeaza sub efectul banului. Uita-te-n jur si fii sincer cu tine insuti. Nu ma intereseza progresul stiintific, ci tot ceea ce tine de uman.

Diatriba continuă pe aceeași linie:

Si mi se pare un act de crunta naivitate sa nu realizezi implicatiile astea. Sa nu vezi ca incepand cu perioada industrializarii, valorile propulsate au devenit mai mult legate de aparente, de superficialitate, de confortul de habitat, de egoism, de hedonism, de placere imediata, de senzorialism. Si pe masura ce stiinta avanseaza si religia e marginalizata, noi, indivizii devenim din ce in ce mai alienati, mai mecanicizati, mai usor de pus la jug intr-un sistem al camatarismelor si al foamei de bani, al nevoilor exagerate, nejustificate de a acumula din ce in ce mai multe bunuri materiale. Majoritatea covarsitoarea a populatiei Terrei tinde, constient si voit (dar de fapt dusa de valul modern), sa se situeze DOAR pe primele niveluri ale piramidei lui Maslow. Prinsi intre betoane, citind din ce in ce mai putine carti, devenind din ce in ce mai interiorizati si mai egoisti. E trist ce se intampla, dar mai trist este ca din ce in ce mai multi sunt efectiv victime ale spalarii creierului prin media, si-si pierd din calitatile umane, considerand ca asa ar fi firesc sa functionam. Se numeste de-spiritualizare.

Un alt coleg îi ține isonul printr-o exprimare plastică:

Bean ți-a explicat explicit, dar poate că nu a făcut-o pe înțelesul tău minor, micuț: faptul că zburăm pe Lună e un lucru bun, un progres, dar faptul că, de exemplu, continuăm să ne phuteem în cor și să ne și mândrim cu asta e un regres. Înțelegi acum ideea?

Regăsim toate șabloanele romanțate ale gândirii de tip *ieri era mai bine*. Ni se spune că dorința de a trăi mai bine este un lucru rău. Nu este. Este și a fost motorul progresului. Dar asta nu înseamnă că plăcerea creației dispare, nu înseamnă că elementul uman a dispărut. Indiferent dacă e vorba de un pictor care desena sfințișori pe tavanul unei biserici acum 500 de ani, sau de un savant care exultă de satisfacție pentru că a adus o îmbunătățire proiectului LHC (large hadron collider) de la Geneva, subiectiv extazul este același. Poate că pentru unii, inspirația oferită de niște desene pe pereți care îi duc cu gândul la cele sfinte este un motiv de orgasm intelectual. Pentru mine, nu. Descoperirea modului în care lucrează o celulă, a unui șurubel care va face viața nepoților mei o idee mai ușoară și plăcută, aflarea răspunsului la întrebări legate de originea universului prin ciocnirea unor particule, mi se par lucruri infinit mai înălțătoare decât reinterpretarea mitologiei născocite de niște triburi în epoca de piatră.

Da, suntem prinși între betoane. Însă era mai bine în epoca de aur la care se face referire? Atunci eram prinși între lemne sau paie și chirpici și ne înghețau fundurile. Sau te pomenești  că era și mai bine când trăiam în peșteră și ne închinam la zeul vânătorii?!

Da, citim tot mai puține cărți. Dar asta pentru că avem informația la distanță de 2-3 clickuri, de la beletristică la informația științifică, de la poezii la rezoluțiile Națiunilor Unite. Cu câteva decenii în urmă, trebuia să trimit scrisori unchiului din Germania, ca să-mi facă rost după alte câteva săptămâni de așteptare de o carte. Astăzi, am informația respectivă la dispoziție aproape instantaneu. Acum 20 de ani, când eram student, stăteam ore în șir printr-o bibliotecă căutând, de multe ori în zadar, o anumită informație medicală. Astăzi, accesez o bază de date, dau click pe Search și în 30 de secunde e sub ochii mei. Când am început să joc șah, ca junior, mergeam la turnee cu zeci de kilograme de bagaj, volume întregi de deschideri și enciclopedii pentru a mă putea pregăti la adversar. Astăzi, orice jucător profesionist are un simplu laptop mai subțire și mai ușor decât oricare din acele cărți, cu milioane de partide stocate electronic, și posibilitatea de a găsi orice noutate în deschidere sau orice partidă jucată de viitorul său adversar în câteva secunde. Acum un secol, puțini oameni aveau acces la vreo carte. Acum câteva secole, ne chinuiam cu manuscrise, și cei mai mulți nici nu știam să citim. Este aici un regres cultural?

Da, există unii care se „phut în coor”. Pentru că așa se simt ei bine. Cui face rău acest lucru? Ce treabă are asta cu moralitatea? Ce căutăm noi cu nasul în dormitorul lor? Ar trebui omorâți cu pietre, nu-i așa? Sodoma și Gomora să se abată asupra lor, nenorociții naibii! Cum își permit să fie altfel decât scrie cartea mea religioasă? Probabil ar fi de preferat preoții ortodocși care se joacă de-a Monica Lewinsky pe la altar? Sau cei catolici care au transformat pedofilia într-o artă? Ca să vezi unde zăcea filonul de moralitate! Dar la ce să te aștepți de la niște indivizi care sunt convinși că ditamai Creatorul Universului este profund preocupat de ceea ce fac doi oameni în tihna propriului cămin?

Gradul de cultură a maselor, indiferent dacă e vorba de români sau străini, este incomparabil mai ridicat decât acum 50 de ani, să nu mai vorbim de 200 sau 500 de ani. Da, probabil că un om educat de acum 200 de ani știa mai multe despre Bach, și categoric „știa” mai multe despre modul în care se lupta împotriva demonilor, sau ce rugăciuni „funcționează” în ce împrejurări. Dar acea elită educată era poate 1% din populație, restul trăind într-o ignoranță și o sărăcie lucie, cu o speranță de viață mizeră, cu un orizont care se întindea până la târgul cel mai apropiat, și drepturi doar o idee deasupra celor ale unui cățel. Astăzi și un tânăr crescut la țară știe să scrie, are un calculator, vede ce se petrece în toată lumea, comunică prin celularul său cu prietenul din Australia în timp real. Este asta o decădere?

În lumea ridicată la rangul de ideal de religiopații noștri, sclavii sau robii erau parte a peisajului cotidian. Femeile erau obiecte cărora din când în când li se permitea să vorbească. Accesul la informație era zero. Pentru combaterea unei dogme te aștepta rugul, ștreangul sau niște bice ca lumea pe spinare dacă erai foarte norocos. Dacă aveai ghinionul să te naști homosexual trebuia să te ascunzi o viață întreagă. Dacă nu aveai culoarea potrivită sau nu vorbeai limba potrivită erai considerat un gunoi. Idei gen vot sau partide politice erau doar aspirații utopice în mintea câtorva cutezători. O lume înapoiată nu doar tehnologic, ci și social și moral. Aceea este lumea în care religia a fost într-adevăr la putere. Din fericire, pare să fi trecut.

Sigur că este foarte ușor să te gândești la privilegiații trecutului, și să te pui în pielea lor, comparându-te cu neica nimeni care ești azi. Însă dacă astăzi ești undeva la mijlocul societății, mi se pare greșit să te pui în papucii unui prinț care avea 3 castele, 200 de slugi și a cărui singură grijă era să mai învețe 3 acorduri de harpă și să soarbă o șampanie cu pictorul palatului. Compară-te cu viața unuia dintre țăranii care-i arau pământul, să vedem, ai face schimb? Sau compară viața lordului cu cea a lui Bill Gates. Atunci mai discutăm de libertate, moralitate, cultură și toate celelalte.

Vizitați țări eminamente seculare, precum țările nordice sau Japonia. Veți vedea o civilizație prosperă. Veți vedea oameni cu zâmbetul pe buze. Veți vedea un sistem social pus la punct. Veți vedea libertate totală de conștiință și expresie. Omul nu a trecut niciodată printr-o perioadă atât de îndelungată fără conflicte armate majore, fără epidemii majore, nu a avut niciodată o medie de viață atât de înaltă, un nivel atât de scăzut al mortalității infantile, un acces atât de deplin la cunoaștere și posibilități atât de variate să-și facă auzită o opinie personală. Fariseii religiopați sunt rupți de realitate și nu știu să aprecieze lucruri pentru care 99,99% din cei care au trăit pe vremuri și-ar fi dat o mână sau un ochi să le aibă.

Dacă este un lucru care ține progresul social ȘI MORAL în loc, este religia, nu lipsa ei. România nu se poate plânge de lipsa religiozității, ci din contră. Alianța dintre politic și BOR este de-a dreptul dizgrațioasă, iar manelismul este doar o altă variantă de exprimare a religiozității, sinonime cu înapoierea mentală. Mi-a plăcut paralela făcută de un alt blogger pe care îmi permit să îl citez:

1. Manelele se canta la evenimente religioase – nunti, botezuri si uneori chiar la inmormantari. 2. Manelistii poarta cruci de aur groase la gat. 3. In manele se invoca divinitatea, care ia intotdeauna partea celui mai smecher in lupta eterna cu dusmanii sai. 4. Grupurile sociale care asculta manele sunt si cele mai religioase; religia si manelele au targeturi foarte similare – persoanele cu nivel de educatie scazut. 5. Nu exista manelisti atei. 6. Manelistii (smecherii) „fac de bani” pe fraieri la fel cum biserica ii stoarce pe enoriasi. 7. Antagonismul bine-rau (sau „noi” contra „lor”) este puternic prezent in manele, sub forma: „eu si baietii mei” contra „dusmanilor nostri”. 8. Manelistii atribuie succesul lor unei relatii personale cu Dumnezeu care le-a oferit tot ce au si a ignorat toate pacatele (nu putine) comise de acestia pe drumul parvenirii. 9. Manelistul isi permite sa dea altora lectii de viata fara a avea vreo baza stiintifica sau morala, doar pretentii nejustificate (exact ca Biblia). 10. In manele se glorifica slabiciunile umane si se descurajeaza calea cunoasterii pentru a atinge succesul, singurele variante acceptate fiind „scurtaturile”: norocul personal, venit de la soarta (respectiv zeul crestin); maneaua ofera, ca si rugaciunea, doar o satisfactie iluzorie.

Pentru cei care sunt prea orbi pentru a vedea ce a realizat și ce realizează în continuare civilizația modernă, pentru cei prea nostalgici pentru a judeca, poate că o ședere într-o țară fundamentalist religioasă gen Iran ar ajuta. Nu de alta, dar să-i ducem înapoi pe vremea lui Horea, să guste din plin bucuriile civilizației de atunci, este tehnic imposibil.