Haz şcolar şi medical
Lăsăm aberațiile religioase deoparte. Lăsăm și știința deoparte. Astăzi zâmbim puțintel. Fac parte dintre cei care consideră umorul o parte esențială a vieții. Întotdeauna mi-a plăcut să râd, și uneori am avut și de suferit din cauza asta, pentru că nu m-am putut abține în situații în care ar fi fost mai bine să o fac. Am râs cu gura până la urechi ca elev în fața celor mai severi profesori, am râs la spital, la biserică, în ședințe, indiferent de urmări. Îi deplâng pe cei care trec prin viață cu o figură încruntată. Sigur că, prin natura ei, profesia medicală implică foarte multă responsabilitate și seriozitate. Însă venind în contact cu un număr foarte mare de indivizi din cele mai variate cercuri sociale și cu cele mai variate grade de cultură generală și medicală, este aproape imposibil să nu dai peste expresii sau întâmplări amuzante.
Una dintre cele mai vii amintiri din școală este din clasa a 6-a, când am fost dat afară de la o oră de educație fizică (!) pentru că nu mă puteam concentra să fac niște probe de gimnastică. Motivul? Tocmai văzusem cu câteva ore în urmă cu colegul de bancă filmul The Pink Panther Strikes Again, în care, la un moment dat, celebrul comisar Clouseau, interpretat de inegalabilul Peter Sellers, își amintește de anii în care era un mare gimnast, specialist în proba barelor paralele. Când încercam să încep exercițiul de la ora de sport, prietenul meu îmi șoptea la ureche, citând o replică din film: ”I was known as the Pavlova of the parallels”. Evident că eram pe spate de râs, dând un replay mental al scenei din film. Pentru cei care n-au habar despre ce vorbesc (și bănuiesc că sunt destui), atașez și un scurt fragment din investigația „genialului” polițai francez. Accentul singur face toți banii, ca să nu mai vorbim de chestii gen „zgârietura” pianului Steinway. Continue reading