Astăzi mi s-a spus din nou, probabil pentru a suta oară, că evoluția este „doar o teorie”. Cred că e greu să vorbești despre evoluție și să nu auzi acest „reproș”.

Dacă te plimbi pe stradă și un cetățean îți spune „am pierdut un leu”, probabil că zâmbești și îl consolezi cu vorbe de genul „oh, și ce dacă, e doar un leu”, poate chiar te pregătești să deschizi portofelul și să-l ajuți să-și recupereze paguba. Lucrurile însă se schimbă radical atunci când cetățeanul te informează că e paznic la grădina zoologică din apropiere, și că e vorba de un leu flămând care a dispărut. Probabil că expresia „e doar un leu” nu mai sună chiar la locul ei într-o asemenea situație.

Chiar dacă pare o comparație forțată, senzația pe care o simte un evoluționist când aude că „evoluția e doar o teorie” nu este diferită de cea a paznicului care aude că „e doar un leu”. Ambii realizează instantaneu că interlocutorul nu-și dă seama despre ce este vorba, și folosește un anumit termen într-un alt sens decât cel potrivit.

În limbajul uzual, considerăm observațiile și faptele ca fiind gradul cel mai înalt de cunoaștere, cele mai sigure. „Am observat că Mircea o conduce pe Dora acasă cu mașina” sau „este un fapt dovedit că între Mircea și Dora e ceva”. Pentru termenul de ipoteză se rezervă o poziție inferioară – „ipoteza mea este că Mircea o place pe Dora” – asta nu pare atât de convingător ca observațiile sau faptele. Termenul de lege este folosit mai mult în sensul prescriptiv (nu descriptiv), spre exemplu „legea spune că ai voie să treci strada doar prin locuri special amenajate, pe treceri de pietoni”. Evident, în Republica Balcanică România toată lumea „știe” că legile sunt făcute pentru a fi încălcate, așa că nu valorează mult. În fine, în același limbaj de zi cu zi, termenul de teorie este folosit de cele mai multe ori într-un sens peiorativ, ca un fel de încropeală, o chestie bazată pe un soi de ghicit sau bănuială de obicei nefondată. „Ia auzi ce teorie are și ăsta” … „după teoria ta românii sunt cei mai deștepți din lume” … ca să nu mai vorbim de populara „nu-mi fă mie teoria chibritului!”. Când cineva afirmă că teoria evoluționistă este „doar o teorie”, fără îndoială că folosește termenul în sensul său uzual, de mai sus, și, în mod explicabil, consideră că ar fi ceva nu prea sigur, un soi de bănuială vagă a unor cercetători. Ba mai mult, pentru a întări poziția ignorantă pe care se află, interlocutorul chiar adaugă de multe ori „deci nu este un fapt, sau o lege!” – încercând să contrasteze poziția inferioară pe care s-ar situa teoriile cu cea superioară pe care se află legile și mai ales faptele. Continue reading