Jocul de șah a fost privit din cele mai vechi timpuri cu respect și admirație. Renumele său de sport al minții este binecunoscut și nu este în pericol de a fi detronat nici măcar în ziua de astăzi, când cele mai performante programe de șah au ajuns să depășească omul.

Este singura activitate umană care se poate lăuda cu statutul de sport, știință și artă în același timp. Este un sport deoarece solicită participanții la maxim (fizic și psihic), în cadrul unor competiții organizate după reguli sportive, cu arbitri, clasamente, federații și regulamente stricte de concurs. Este o știință deoarece lucrează după regulile științei și se bazează pe un imens volum de cunoștințe acumulate de câteva secole, necesitând mii de ore de studiu pentru a ajunge la măiestria unui jucător de talie internațională. Este o artă pentru că în lumea cu 64 de pătrate albe și negre se pot naște adevărate capodopere combinative, idei strălucite pe care, din păcate, doar cei inițiați le pot gusta și înțelege pe deplin.

Am descoperit șahul foarte târziu și absolut întâmplător, la vârsta de 14 ani, privind niște partide jucate de amatori. M-a fascinat din primul moment, și am descifrat singur regulile jocului. A urmat o perioadă de câțiva ani în care practic am „devorat” toate cărțile și materialele șahiste pe care am reușit să pun mâna, jucând în paralel concursuri din ce în ce mai tari. Am avut satisfacția ca peste doar 3 ani să ajung campion național la categoria mea de vârstă, învingând jucători care aveau peste 10 ani de studiu în spate și o groază de antrenori (eu eram autodidact). Clasificările sportive au urmat cursul firesc, de la jucător de categoria a III-a, apoi a II-a, categoria I, candidat de maestru, maestru … apoi au urmat titlurile internaționale – maestru FIDE, maestru internațional. Sunt mândru că, deși pentru mine a fost doar un hobby, am obținut victorii la cei mai buni jucători ai țării, și am reușit să înving zeci de mari maeștri internaționali, jucători profesioniști. Din păcate, cerințele deosebite ale facultății pe care am urmat-o și ulterior ale meseriei pe care mi-am ales-o m-au împiedicat să continui pe acest drum. Practic, am fost forțat să mă mulțumesc cu 1-2 turnee pe an, în scurtele perioade de vacanță, iar ulterior și acelea au dispărut din peisaj. Continue reading