Efectul ideomotor
Scenariul numărul 1. Un grup de oameni în jurul unei mese și cu mâinile pe ea, în semi-întuneric, eventual cu muzică de atmosferă pe fundal, cu sau fără incantații „magice”. După un interval de timp variabil, de la câteva minute până la cel mult o oră, în mod miraculos masa începe să prindă viață, mișcându-se în direcții diferite, împingând chiar participanții către un perete sau altul. Uneori masa chiar se ridică parțial și respectă indicațiile participanților, urmând direcția indicată de aceștia. Alteori, prin mișcările sale răspunde la întrebări al căror răspuns nu ar putea fi cunoscut decât de unul sau mai mulți dintre participanți, și de rudele decedate ale acestuia/acestora. Interesant de remarcat faptul că masa se mișcă chiar și atunci când o parte sau chiar majoritatea celor convocați nu cred în spiritism sau alte manifestări paranormale. Se mișcă și când o parte din participanți ridică mâinile de pe ea (dar nu când toți o fac). Aceste ședințe erau în mare vogă în a doua parte a secolului al XIX-lea, însă fenomenele se petrec întocmai și astăzi, pentru cei doritori să experimenteze ciudata manifestare. Explicația oferită de adepții paranormalului: forțe de tip spiritual dintr-o altă lume mișcă masa dacă sunt invocate în mod corespunzător, de cei „inițiați”.
Scenariul numărul 2. Un așa zis „expert chiropractician” plimbă un aparat miraculos lent, de-a lungul coloanei vertebrale a unui pacient de-al său, care stă întins cu fața în jos. Aparatul are o suprafață plană în partea de sus, pe care expertul o freacă încontinuu cu un deget. Degetul alunecă lin pe suprafața netedă. La un moment dat, când aparatul ajunge într-o anumită zonă, să zicem la nivelul vertebrelor lombare superioare, degetul pare că s-a împotmolit, abia mai poate fi mișcat pe placa respectivă. Dacă un martor al evenimentului pune și el degetul va observa același lucru, blocarea apare când se ajunge deasupra vertebrelor bolnave. Explicația oferită de chiropracticieni: aparatul are capacitatea de a sesiza anumite blocaje la nivelul vertebrelor sau musculaturii celui examinat, și transmite acel blocaj și degetului examinator, printr-un mecanism necunoscut. Continue reading