NU religiei în şcoli – sistematizarea argumentelor

Am constatat că încă există dispute aprinse pe forumuri cu privire la oportunitatea predării religiei în școlile românești. Pentru răspunsul nu, pe care, evident, îl susțin, am găsit o multitudine de puncte de vedere raționale și exprimate elegant. Din păcate, acestea sunt oarecum dispersate, majoritatea celor care au intervenit în discuții sau au scris articole pe această temă oferind doar 1-2 motive pentru care se opun acestei discipline. M-am gândit că n-ar strica să fac o sistematizare a principalelor argumente, așa cum le văd eu, și foarte pe scurt. Oricare din argumentele de mai jos poate fi dezvoltat pe pagini întregi.

1. Religia este, în esență, aderarea la o anumită viziune asupra originii Universului și a modului „dirijat” în care ar funcționa acesta. Viziunea respectivă provine din copilăria omenirii, când pseudo-explicațiile mistice, supranaturale, erau singurele existente. Însă, pentru a realiza cât de mult sau puțin este de apropiată de adevăr varianta religioasă, este absolut necesar să existe o anumită maturitate a gândirii și mai ales cunoștințe concrete accesibile doar cuiva care deja a trecut prin școală. Un copil se află abia în etapa dobândirii cunoștințelor elementare despre modul în care funcționează lumea. Etapa în care se poate vorbi de o gândire suficient de matură pentru a analiza cât de cât argumente de ordin științific, filozofic sau rațional nu se încheie înaintea vârstei de 16-18 ani. Din acest motiv, forțarea încă din clasele primare a unui anumit model, de tipul „există Dumnezeu și anume este cel pe care-l propune religia X” este o greșeală pedagogică fundamentală. Această îndoctrinare timpurie are consecințe dezastruoase în cazul minților mai fragile, a persoanelor mai puțin inteligente, sau a celor care au ghinionul de a avea parte de ceva similar și în cadrul familiei.

2. Chiar dacă ignorăm imaturitatea în gândire, și presupunem prin absurd că și un copil de 10 ani este suficient de inteligent și cult încât să facă o alegere informată asupra viziunii despre lume pe care o preferă, rămâne totuși evident faptul că aceasta este în întregime o decizie personală. Nu este obligatoriu (de fapt ar fi chiar ciudat) ca toți copiii dintr-o anumită clasă sau generație să ajungă la aceleași concluzii. De altfel, acest lucru se vede foarte clar ulterior, la vârsta adultă, când unii rămân pe varianta de turmă care li s-a inoculat (să zicem cea ortodoxă), alții ajung în plasele religiilor neoprotestante, alții ajung să admire budismul, alții devin atei și așa mai departe. Ca urmare, nu se poate forța o singură religie pe gâtul tuturor, într-un cadru organizat. Continue reading

Category: Religie şi societate | 12 Comments on NU religiei în şcoli – sistematizarea argumentelor

Haz şcolar şi medical

Lăsăm aberațiile religioase deoparte. Lăsăm și știința deoparte. Astăzi zâmbim puțintel. Fac parte dintre cei care consideră umorul o parte esențială a vieții. Întotdeauna mi-a plăcut să râd, și uneori am avut și de suferit din cauza asta, pentru că nu m-am putut abține în situații în care ar fi fost mai bine să o fac. Am râs cu gura până la urechi ca elev în fața celor mai severi profesori, am râs la spital, la biserică, în ședințe, indiferent de urmări. Îi deplâng pe cei care trec prin viață cu o figură încruntată. Sigur că, prin natura ei, profesia medicală implică foarte multă responsabilitate și seriozitate. Însă venind în contact cu un număr foarte mare de indivizi din cele mai variate cercuri sociale și cu cele mai variate grade de cultură generală și medicală, este aproape imposibil să nu dai peste expresii sau întâmplări amuzante.

Una dintre cele mai vii amintiri din școală este din clasa a 6-a, când am fost dat afară de la o oră de educație fizică (!) pentru că nu mă puteam concentra să fac niște probe de gimnastică. Motivul? Tocmai văzusem cu câteva ore în urmă cu colegul de bancă filmul The Pink Panther Strikes Again, în care, la un moment dat, celebrul comisar Clouseau, interpretat de inegalabilul Peter Sellers, își amintește de anii în care era un mare gimnast, specialist în proba barelor paralele. Când încercam să încep exercițiul de la ora de sport, prietenul meu îmi șoptea la ureche, citând o replică din film: ”I was known as the Pavlova of the parallels”. Evident că eram pe spate de râs, dând un replay mental al scenei din film. Pentru cei care n-au habar despre ce vorbesc (și bănuiesc că sunt destui), atașez și un scurt fragment din investigația „genialului” polițai francez. Accentul singur face toți banii, ca să nu mai vorbim de chestii gen „zgârietura” pianului Steinway. Continue reading

Category: Diverse, Neurologie | 9 Comments on Haz şcolar şi medical

Nu am devenit ateu

În Statele Unite exista de multișor o importantă felie nereligioasă a societății, însă a fost nevoie de revoluția spirituală denumită valul noului ateism pentru ca respectivii să realizeze că nu sunt atât de puțini și atât de izolați pe cât credeau. În Europa civilizată mișcarea este mai veche, dar mai puțin spectaculoasă. De câteva decenii există o îndepărtare lentă dar sigură de tot ceea ce înseamnă religiile tradiționale. Și semnele sunt că va continua, întrucât statisticile arată că tendința este mai pronunțată în rândurile tinerilor. Influxul semnificativ de musulmani nu pare a fi capabil să stopeze acest fenomen.

În acest context, nu surprinde succesul crescând pe care îl are un anumit tip de literatură, mai exact cărțile și articolele scrise de persoane care la un moment dat au fost profund religioase, și în prezent sunt în tabăra atee. Voi da doar două exemple mai cunoscute din numeroasele existente.

John W. Loftus a fost timp de 20 de ani un evanghelist american activ. A predat teologie, filozofia religiei, a scris cărți în care a apărat punctele de vedere creștine. Dar, în anii 90, a început, treptat, să-și pună întrebări. Fiind un tip inteligent, a avut curajul să citească și să studieze cu seriozitate argumentele raționale ale taberei adverse, trecând treptat în rândurile agnosticilor, și ulterior devenind un ateu în adevăratul sens al cuvântului. Nu orice ateu, ci unul extrem de activ. Am citit cartea sa “Why I Became an Atheist”, și în afara descrierii experienței personale emoționante, este probabil una dintre cele mai bine documentate critici la adresa creștinismului din câte am văzut. Având o foarte bună cunoaștere a teologiei creștine, pe care a predat-o ani de zile, precum și o pregătire de specialitate în domeniul filozofiei, plus experiența directă a contactului cu masele de creștini, Loftus aduce ceva în plus față de argumentele celor precum Dawkins. Nu întâmplător, este singurul cu care W. L. Craig, fostul său profesor (!!) refuză să aibă o dezbatere directă. Individul are și un blog cu destule articole interesante. Continue reading

Category: Argumente filozofice, Religie şi societate | 61 Comments on Nu am devenit ateu