Femeia nu-i ca bărbatu’

Încep cu concluzia, și explicațiile vor veni ulterior. Dibaciul nostru Cârmaci ne-a explicat din puțul gândirii domniei sale că iarna nu-i ca vara. În mod similar, vă informez și eu de la „înălțimea” blogului propriu că femeia nu-i ca bărbatul. Și sunt sigur de treaba asta. 🙂

La sfârșitul săptămânii trecute a trebuit să trec prin ceea ce pentru mine este unul dintre cele mai mari chinuri: participarea ca invitat la o nuntă, cu tot tacâmul de rigoare (cununie civilă, religioasă, urmate de destrăbălarea din restaurant). De obicei reușesc să evit asemenea torturi (puneți accentul unde doriți), însă în acest caz era vorba de niște rubedenii care nu puteau fi refuzate. Știu că pentru unii petrecerea unei sâmbete la restaurant este un lucru plăcut. Pentru mine, ca introvertit înrăit ce sunt, asemenea forme de socializare reprezintă realmente un supliciu. Suport cu greu gălăgia întinsă pe ore întregi, muzica de proastă calitate în cea mai mare parte, discuțiile de o platitudine înfiorătoare, nu sunt amator de alcool, de dans nici atât, nu mai sunt demult la vârsta la care să vânez idile, și mă revoltă faptul că îmi pierd o zi din viață stând la o masă, ba chiar mai fiind și nevoit să fac și un cadou gras pentru acest „privilegiu”. Ca să nu fiu greșit înțeles, peșcheșu` e de fapt cel mai mic dintre necazuri, și când reușesc să-mi exprim „urările de bine” față de un tânăr cuplu fără a fi nevoit să iau parte la sărbătoare o fac fericit. S-ar putea ca toate cele de mai sus să fie rezultatul tipului de personalitate în care mă încadrez (INTJ tipic) sau s-ar putea să fiu eu puțin sărit de pe fix, în orice caz nu am fost niciodată amator de petreceri. Nici măcar când eram puștan, sau student, și cu atât mai puțin acum.

Dar nu vreau să vă plictisesc prea mult cu ciudățeniile personale. Neavând ce face timp de atâtea ore, fără chef de vorbă și oripilat de tot soiul de cetățene obeze, dar convinse de talentul lor nativ la dansul pinguinului, precum și de distinși cetățeni care cu greu fac deosebirea între a a ciocni un pahar în cinstea cuiva și a bea 5 butelii, m-am trezit urmărind oarecum absent diferite discuții care se purtau prin preajmă. Unele erau atât de departe de orice ar putea prezenta interes pentru mine încât mi-e teamă că, așa cum se întâmplă de obicei, simpla mea figură și ignorarea temei au fost suficiente pentru a da impresia de individ cu nasul pe sus. Dar ce pot să fac dacă nu sunt în stare să aduc contribuții constructive pe teme de mare însemnătate precum problemele familiei Columbeanu sau regimul alimentar sugerat de nu știu care vedetă pe Acasă TV?

Ceea ce am observat însă odată cu trecerea timpului a fost separarea progresivă pe sexe a discuțiilor. Dacă la început bărbații se prefăceau cât de cât că sunt interesați de discuțiile inițiate de femei, și invers, pe măsură ce falsele măști sociale au început să cadă din cauza oboselii oamenii s-au retras, în mod firesc, spre lucrurile care într-adevăr îi atrag. Prin poziția pe care o aveam puteam auzi foarte clar și ce discută focarul feminin, și ce discută cel masculin. Nu pot spune că a fost vreo surpriză, pentru că același lucru l-am mai sesizat în numeroase rânduri în trecut. Ca idee esențială, în timp ce femeile erau interesate despre alți oameni, cu reacțiile, poveștile și emoțiile lor, bărbații erau interesați de obiecte, mașini, aparate ș.a.m.d.. Pentru sectorul masculin cel mai captivant moment a fost când unul dintre invitați a scos dintr-o gentuță un soi de puzzle logic, în genul cubului Rubik, dar diferit. Are o formă rotundă, permite mișcări pe două planuri, și scopul este să aranjezi piesele într-o anumită ordine. Îl am și eu pe al meu acasă de mai mulți ani, dar m-a dezamăgit prin faptul că o singură mișcare (o formulă) aplicată repetat duce la o rezolvare simplă. Măcar la Rubik trebuie să știi mai multe. Am găsit și o imagine pe net, pentru cei curioși:

Ei bine, în timp ce bărbații erau cu toți buluc încercând să înțeleagă cum funcționează obiectul de mai sus, și să găsească logica din spatele permutărilor de piese care se produc prin mișcarea dispozitivului, femeile abia dacă i-au aruncat o privire și s-au uitat una la alta zâmbind condescendent – ce ți-e și cu bărbații ăștia, nu se maturizează niciodată, sunt în stare să-și piardă vremea cu o jucărie în plină nuntă. Era foarte clar că niciuna dintre doamnele și domnișoarele de la masă nu avea nici cea mai vagă curiozitate cu privire la modul în care funcționează dispozitivul, cu atât mai puțin să fi încercat să alinieze piesele în ordinea numerică. În aceeași măsură însă reprezentanții sexului urât s-au dovedit total incapabili de a înțelege „drama” care se petrecea la o altă masă, unde, conform părerii unanime a sexului frumos, era clar că între soții X exista o tensiune de nesuportat, și că probabil sunt certați dacă nu cumva în pragul divorțului. M-am uitat și eu la cuplul respectiv și nu am sesizat nimic în neregulă, ambii conversau, zâmbeau, mâncau la fel ca toată lumea. Însă când i-am spus acest lucru propriei soții a pufnit în râs, explicându-mi cât de orb sunt eu și ceilalți având aceleași dotări ca și mine între craci. Nu am nicio îndoială că avea dreptate, și asta cel puțin din două motive. Unul ar fi acela că mi-a dovedit de nenumărate ori că „citirile” ei au fost corecte, și al doilea faptul că și celelalte nepoate ale Evei discutau aprins despre problemele „evidente” (pentru ele) ale cuplului de la masa vecină. În general, pe toată durata serii cred că 80% din discuțiile lor s-au referit la lucruri pe care eu nu le-aș fi remarcat sau interpretat corect niciodată. Și din reacțiile altor bărbați de la masă am dedus că nici ei nu sunt mai breji în această privință. Același dat din umeri, însoțit de ștampila „fleacuri femeiești!” – cam ca și datul din umeri al femeilor cu privire la „jucăria” care a agitat spiritele masculine.

Faptul că femeile sunt mult mai bune decât bărbații la „citirea” celuilalt e cunoscut „de când lumea”. Așa cum spun unii, bărbatul este superior în relația cu natura și descifrarea ei, femeia este superioară în  ceea ce privește interacțiunile interumane. Studiile psihologice au confirmat acest lucru, folosind teste precum cel al recunoașterii stării psihice pe care o experimentează o persoană prin simpla examinare a zonei oculare. Într-un asemenea test, care mai nou se face computerizat, subiectului i se prezintă imagini ale porțiunii superioare a feței unei terțe persoane, și este rugat să aleagă dintre 4 răspunsuri predefinite – unul dintre ele indicând corect starea în care se afla acea persoană. Spre exemplificare:

Unii au sugerat încă mai demult faptul că superioritatea sexului feminin în astfel de teste trebuie să aibă o bază clară biologică. Iată că un studiu din acest an efectuat la Utrecht a demonstrat un lucru foarte interesant: o simplă administrare la femei a unei doze sublinguale de testosteron (hormon masculin) duce la înrăutățirea evidentă a performanței lor la recunoașterea expresiei faciale. Devin la fel de nepricepute ca și bărbatul obișnuit la așa ceva. Să vadă și ele cum este să ai testosteron, cum îți pierzi empatia și n-ai habar de drama celui cu care interacționezi. 😉

Atașez și cercetarea recentă la care am făcut referire:

Autorii evidențiază că aceeași corelație există între gradul „inteligenței sociale” și nivelul testosteronului prenatal. Cu alte cuvinte, cu cât creierul este mai intens bombardat cu hormon masculin în perioada prenatală, cu atât bărbatul respectiv va fi mai puțin capabil la vârsta adultă să citească expresia facială a cuiva. Însă proporția prenatală androgen/testosteron are, din câte se pare, și un corespondent anatomic, raportul dintre lungimea degetului 2 (arătător) și cea a degetului 4 (inelar) de la mâna dreaptă. Există deja un număr impresionant de studii serioase care asociază o lungime mai mare a inelarului față de arătător cu caracteristici de tip masculin (fizice, psihice, sociale, sexualitate etc.). Nimeni nu știe de ce anume testosteronul favorizează în perioada intrauterină creșterea degetului 4 (și/sau androgenii a degetului 2).

Bărbații cu trăsături mai feminine, precum și homosexualii, au un indice 2D:4D crescut, asemănător cu cel al femeilor. Eu chiar am avut curiozitatea să-mi iau propriile măsuri și am găsit un indice foarte mic (foarte masculin), mai exact 72/80 = 0,9. Nu e de mirare că am fost bun la științe și sport, la pământ ca socializare și empatie, dar pofticios nevoie mare la fuste.  Un soi de Casanova, ce mai! 😆

Desigur, acestea sunt doar câteva din numeroasele diferențe care există între sexe. Probabil că unele sunt condiționate și cultural și social, însă mult mai puține decât își închipuie lumea în general. Îmi aduc aminte că nu de mult citeam un studiu în care era vorba despre băieței crescuți ca și fetițele, învățați de la cea mai fragedă vârstă cu păpuși, grija față de îmbrăcămintea proprie și aspectul fizic, cântecele, floricele și bombonele roz … degeaba. Masculinitatea lor a răbufnit la scurt timp, preocupările lor au fost cu totul altele, reacțiile altele, specifice băieților, și nu s-au putut încadra câtuși de puțin în lumea fetițelor. Nu poți prin educație să dai bărbaților inteligența socială sau verbală a femeii, după cum nu poți da nici femeilor inteligența spațială sau analitic-rațională a bărbatului. Bineînțeles că suntem în domeniul biologiei, unde nu există alb și negru, și unde curbele Gauss ale sexelor se intersectează pe o plajă întinsă. Însă mediile sunt net diferite, precum și extremele.  Bărbatul mediu este mult diferit de femeia medie într-o mulțime de privințe, nu doar de ordin fizic, și aceste diferențe sunt condiționate biologic. Mult trâmbițata egalitate dintre sexe este o aberație sinistră, o utopie, dacă se referă la o egalitate a capacităților, sau calităților și defectelor. Nu există o superioritate a unui sex față de celălalt per ansamblu, însă există aproape în oricare privință luată individual (fie într-un sens, fie în celălalt). Nu că ar fi un sex mai deștept ca celălalt, sau mai rezistent, sau mai capabil. Însă există diferențe pe tipuri de inteligență, pe tipuri de rezistență, pe tipuri de capacități, și a te preface că nu e așa este mai mult decât ridicol.

Încercarea de a încuraja imaginea unui bărbat metrosexual și sensibilos nevoie mare este la fel de sortită eșecului ca și cea de a ridica pe piedestal imaginea femeii șef de șantier sau neurochirurg. A excela în lucrurile pentru care ai predispoziție și a nu te chinui să faci ceva ce nu îți este natural nu este o dovadă de limitare, ci pur și simplu un mod de a crește eficiența întregii societăți, per ansamblul ei.