În primul rând vreau să-i informez pe toți cei care vor fi tentați să mă trimită la definiții din dicționare că le-am citit și le cunosc. Și am citit mult în plus de acele definiții simpliste. Am citit ce spun agnosticii despre ei înșiși, în detaliu, am citit și ce spun alții despre agnostici. În cazul unor poziții filozofice complexe, nu este suficient să înșiri niște cuvinte dintr-un dicționar. Acelea sunt doar încercări mai mult sau mai puțin reușite de a sintetiza în câteva vorbe ceva mult mai complex și sunt în general destinate profanului care are nevoie doar de o idee, de o orientare rapidă.

Din observațiile mele, există TREI moduri de a vedea agnosticismul. Eu mă situez pe cea de a treia poziție de mai jos. Să le luăm pe rând.

1. Agnosticismul este o poziție separată și bine definită, care stă pe propriile picioare, este calitativ diferită de celelalte poziții. Există teiști, există atei, și există agnostici. Teiștii cred că există dumnezeu, ateii cred că nu există, iar agnosticii spun că nu se pot pronunța. Unii agnostici susțin că nu se știe deocamdată (agnosticism temporar), și alții susțin că problema nu poate fi cunoscută în principiu (este pentru totdeauna în afara posibilităților noastre de cunoaștere). Mie, sincer, această din urmă poziție mi se pare absurdă. Cum ar putea cineva să știe în ce fel ne vom dezvolta în viitor, ce noi posibilități de cunoaștere vor exista, ce vom afla despre Univers? Sau dacă există un dumnezeu care se decide să ne dovedească existența sa? E ceva imposibil în asta? Trebuie acceptat că există, cel puțin în principiu, posibilitatea ca știința să dea un răspuns cândva, sau ca dumnezeu în persoană, dacă există, să-și facă cunoscută prezența. Cred că agnosticismul definitiv poate fi exclus din categoria pozițiilor raționale și care merită luate în considerare. Agnosticismul temporar însă este o poziție de bun simț, și, așa cum voi expune la punctul 3, cred că de fapt că cei mai mulți ne încadrăm în acest grup.

2. Agnosticismul este termenul pe care-l folosim pentru partea de mijloc a spectrului care se întinde de la credința absolută în dumnezeu până la convingerea fermă că nu există dumnezeu. Așadar, e vorba de o gradație, o diferență doar de ordin cantitativ nu calitativ. O variantă foarte răspândită, conform căreia diferența dintre ateu, agnostic și teist este doar una de „intensitate” a convingerii că există dumnezeu. Profesorul Dawkins chiar propune o scară cu 7 trepte, unde pe treapta 1 ar fi cei care susțin că știu 100% că există dumnezeu, și pe treapta a 7-a ar fi cei care susțin că 100% nu există. Pe sine se pune pe treapta a 6-a, unde s-ar găsi marea majoritate a celor care se autointitulează atei. Treptele 3, 4, și 5 ar fi cele rezervate agnosticilor, cu 3 fiind agnosticul teist, 5 agnosticul ateu, și 4 agnosticul pur.

3. Termenul de agnostic este răspunsul la o întrebare diferită față de întrebarea al cărei răspuns este „teist” sau „ateu”. La întrebarea „credeți că există dumnezeu?” nu pot exista decât două răspunsuri, și anume „da” sau „nu”. În funcție de răspunsul dat, individul este teist sau ateu. Cel care întreabă nu dorește să știe ce părere ai despre dovezi, ci doar dacă tu (indiferent de dovezi sau lipsa lor) crezi că există sau că nu există. Răspunsul nu presupune faptul că ar exista dovezi în sensul poziției respective. Poate există, poate nu. Nu se afirmă o cunoaștere a realității, ci este doar ceea ce crede individul. El poate să considere că are dovezi clare în favoarea poziției sale, cu alte cuvinte că „cunoaște” care este adevărul, sau că nu există dovezi (nu se cunoaște) răspunsul la întrebare – în acest din urmă caz ar fi agnostic. Cu alte cuvinte, între termenii de teist/ateu, pe de o parte, și termenii gnostic/agnostic, pe de altă parte, nu există vreo contradicție. La termenul din prima categorie (teist/ateu) se adaugă unul din cea de a doua (gnostic/agnostic) pentru a da descrierea completă a poziției acelei persoane. Vreau să atrag atenția asupra faptului că termenul de gnostic nu prea este folosit sau acceptat în acest sens, ca opus al agnosticului, și asta pentru a nu se confunda cu gnosticismul ca și curent religios. Îmi voi permite să-l folosesc totuși, pentru simplitate, ca desemnând gradul de gnozie (cunoaștere). Vă rog să înțelegeți că prin gnostic, mai jos, înțeleg unul care crede că știe, că are dovezi (opusul agnosticului).

A spune, de exemplu, că ești un ateu agnostic, înseamnă că că nu crezi că există dumnezeu, însă ești de părere că acest lucru nu se cunoaște cu siguranță în prezent. Un ateu gnostic ar fi unul care nu numai că crede că nu există dumnezeu, ci chiar susține că are dovezi clare în acest sens,  deci „știe” că nu există. A spune că ești un teist agnostic înseamnă că crezi în existența divinității, dar consideri că nu există dovezi în acest sens. Un teist gnostic ar fi unul care spune că nu doar crede că există dumnezeu, ci și are dovezi clare în acest sens, el știe că există.

Confuzia care se face frecvent, după părerea mea, este aceea între a fi agnostic și a nu avea o părere, a nu te pronunța. Să luăm un exemplu mai simplu decât cel al nebulosului concept de dumnezeu. Să presupunem că se pune întrebarea „credeți că Terra a fost vizitată de ființe inteligente de pe alte planete?”. La această întrebare, unii vor răspunde cu da, alții cu nu (analog cu teiști/atei). Însă vor exista și indivizi care nu se pronunță pentru că nu au studiat problema, nu i-a interesat, ca urmare nu au o părere formată. Aceia nu sunt „agnostici” în privința vizitelor din spațiu, sunt pur și simplu în afara subiectului pentru că nu știu nimic despre el. Cu cât întrebarea pusă este de interes mai restrâns, mai de specialitate, cu atâta grupul celor care se încadrează în această categorie este mai mare proporțional. Dacă întreb cititorii acestul blog „credeți în varianta poligenică a etiologiei sclerozei multiple?”, marea majoritate nu vor da un răspuns, însă asta nu-i clasifică drept agnostici cu privire la etiologia bolii! Dintre cei care se ocupă de așa ceva, și răspund cu „da” sau „nu” la întrebarea de mai sus, probabil că vor exista mulți care să adauge elementul de agnosticism poziției lor. Spre exemplu, un neurolog poate spune „nu, nu cred că este o etiologie poligenică, dar la ora actuală nu știu și nu se știe cu siguranță”. Aceea este o poziție similară unui ateu agnostic.

Probabil cel mai supărător punct de vedere pe care-l aud repetat de către agnostici (și nu doar ei) este acela că poziția lor este cea rațională, și cea a teiștilor și ateilor este irațională. Pentru mine, asta sună ca și cum ai spune ceva de genul următor „singurele mere bune sunt cele de culoare roșie, nu cele europene sau americane”. Autorul unei asemenea afirmații nu înțelege că variantele mere europene și mere americane pot și sunt în mare majoritate de culoare roșie, exact așa cum imensa majoritate a ateilor și destul de mulți teiști sunt agnostici.

În rândurile teiștilor, ce e drept, se găsesc unii care susțin că știu cu siguranță că există dumnezeu, deci s-ar încadra în categoria teist gnostic. Nu are rost să discutăm despre calitatea dovezilor care-i determină să afirme că „știu”, dovezi de genul monologurilor pe două voci, beletristicii antice, sau unor coincidențe fericite. În cazul ateilor, ar trebui făcută o diferențiere între dumnezeul cu d mic și cel cu majusculă, D. Urmând convenția stabilită de mai mulți filozofi, eu prefer să folosesc termenul de „dumnezeu” pentru ideea de creator în cel mai general și vag sens, și ortografierea „Dumnezeu” pentru a specifica unul anume, dintr-o religie pământeană, în general cea creștină. A fi un ateu gnostic în privința lui dumnezeu (cu d mic) mi se pare cel puțin extravagant. Poate exista o formă de creator, o forță la care nu s-a gândit nimeni niciodată, ceva ce depășește în toate privințele cunoștințele și chiar imaginația noastră actuală. Nu ai cum să afirmi că „știi” categoric că nu există un OARECARE tip de dumnezeu. Există unii care merg atât de departe încât să o facă, de exemplu Victor Stenger. Cu toate că găsesc multă logică și bun simț în argumentația sa, nu pot să fiu atât de categoric, pentru simplul fapt că accept posibilitatea să existe lucruri pe care creierul uman nu le poate înțelege. Desigur, asta nu înseamnă că acord aceeași probabilitate existenței și inexistenței unui utopic creator. Tot ceea ce cunoaștem și toată logica ne îndepărtează de o asemenea ipoteză, dar trebuie să-i lăsăm o oarecare posibilitate de a exista.

Pe de altă parte, atunci când discutăm de Dumnezeul iudeo-creștin, se poate afirma cu certitudine că este doar o creație (nu prea reușită) a imaginației oamenilor, fără niciun corespondent în realitate. Există cel puțin 3 tipuri de dovezi în acest sens:

• Modul în care este definită entitatea Dumnezeu conține proprietăți incompatibile, există o contradicție internă care face conceptul nesustenabil (asemenea unui cerc pătrat). Din multiplele semnalate, e suficient să amintim că nu poate fi iertător și just în același timp (a fi iertător înseamnă că uneori nu ești just, nu dai pedeapsa cuvenită). Sau putem aminti cele descrise în articolul legat de problema răului. Alte câteva se pot găsi într-o formă sintetică aici.
• Entitatea Dumnezeu are un CV mincinos, o carte de vizită în vizibilă contradicție cu ceea ce cunoaștem cu certitudine despre Univers. Universul nu s-a format când spune Biblia, cum spune Biblia, nu a existat un potop planetar, animalele și plantele au o altă origine, multe locuri și personaje sunt dovedite ca fictive etc.
• Entitatea Dumnezeu nu face ceea ce pretinde că face. Spre exemplu, studiu după studiu arată că rugăciunile nu au niciun efect.

Ca urmare, dacă cineva m-ar întreba în ce categorie mă încadrez, ar fi probabil surprins să audă că sunt și ateu, și gnostic, și agnostic, în funcție de modul concret în care e formulată întrebarea. Sunt ateu prin aceea că nu cred că există o entitate supranaturală care să se afle la originea universului, și cu atât mai puțin să-l supravegheze în momentul de față. Sunt un ateu agnostic dacă e vorba de forța creatoare luată la modul general, vag (un concept de tip deist). Și sunt unul gnostic dacă mă întrebați despre tipuri concrete de personaje religioase precum năluca dragă creștinilor.

Aștept cu interes și alte păreri pe această temă, eventual categoria în care se încadrează cei care citesc această pagină. Fiind un subiect delicat și controversat chiar și printre persoane foarte raționale, nu consider că opiniile pe care le-am exprimat mai sus sunt neapărat mai bune decât ale altora.

Popularity: 19%

1. Este ateismul dogmatic?!
2. Din nou despre agnosticism
3. Nu am devenit ateu
4. Împăratul în pielea goală
5. Kalam-itatea se chema Rex (partea I)
6. Credinciosul Mihnea Măruţă – analiză pe text