Prin filtrul raţiunii

„Cel care nu vrea să gândească este un bigot; cel care nu poate este un prost; iar cel care nu are curaj este un sclav”

Afişare articole cu eticheta Isus

Spuneam că există, din păcate, tendința de a deveni imun la o absurditate, dacă aceasta este repetată de suficient de multe ori. Tocirea simțului critic face ca respectiva aberație să sune ok de la o vreme. Pentru a realiza cu ce avem de a face de fapt este necesară o „evadare” din sistem, și o [...]

Cu câteva decenii în urmă, atunci când am discutat prima dată în contradictoriu cu persoane care profesau credință în dumnezeu, am fost realmente șocat să constat faptul că simțul lor critic era complet tocit în privința anumitor termeni și concepte cu care erau familiarizați. Practic, niște idei care mie mi se păreau cu totul și [...]

Am dat în mod întâmplător pe HotNews.ro de o așa-zisă dezbatere intitulată pompos: Umanist sau teist, două definiții ale omului modern. Doi jurnaliști, îmbrățișând puncte de vedere diametral opuse, au scris un scurt text prin care au încercat să-și justifice poziția. Despre varianta umanistă, susținută de Daniel Gabriel Secară, nu am ce comenta, pot eventual doar [...]

LazyPawn, în primul rând îți mulțumesc pentru invitația de a participa cu articole pe blogul tău, mă simt onorat  cunoscându-ți elocvența şi calitatea intervențiilor tale de pe aria “Religie şi spiritualitate” a forumul Softpedia. Mai jos urmează un dialog imaginar dintre filozoful atenian Socrate şi Iisus, care după cum se va putea ghici, atinge anumite [...]

Titlul blogului (Prin filtrul rațiunii) nu este întâmplător. Cred că esența disputei dintre pozițiile teiste și cele ateiste se rezumă de fapt la modul în care sunt înțelese metodele de cunoaștere a lumii înconjurătoare. Metoda științifică, bazată pe raționalismul de tip empiric, este fundamentul realizărilor moderne, de la Galileo încoace. De-a lungul timpului însă apologeții creștini [...]

Switch to our mobile site