Ca orice părinte, am amintiri pe care le consider neprețuite din perioada în care copiii mei erau micuți. Unele sunt teribil de amuzante, fie prin desfășurarea evenimentelor, fie prin cele spuse de juniorii mei. La categoria „copiii spun lucruri trăznite”, cred că aș acorda medalia de aur următorului episod:

Pe marginea aleii din zona în care locuiam se găsea un șir de copaci înalți, pe care-i puteam admira și de pe balcon. Când Victor avea 3-4 ani, ca orice copil la vârsta respectivă, a început să facă corelații între diferite fenomene. Printre altele, a observat că, de câte ori era furtună sau bătea vântul cu putere, acei copaci se scuturau și se legănau. Sau, cel puțin așa ar formula ideea un adult.  Încercând eu să-i fac de mic educație științifică , așa, ca pentru vârsta lui, am început prin a-i explica originea unor fenomene. De ce există zi și noapte, de unde vine ploaia și altele de același tip. S-a arătat foarte receptiv și absorbea totul ca un burete. Când am ajuns la episodul „vânt”, m-a oprit din start:

Tati, ăsta știu de unde vine, am văzut! Vântul vine din cauză că se mișcă așa tare copacii ăia, și împing tot aerul – vuu, vuu!

Pentru medalia de argint, am o discuție între cei doi băieți, între care există o diferență de doi ani. Victor, cel mai mare, era acum pe post de profesor pentru cel mic, în locul meu. Problema este că, pentru a-l impresiona pe cel mic, el dădea răspunsuri la toate întrebările, chiar dacă sursa era propriul lui căpșor și nu taică-so. Am surprins la un moment dat un dialog în care cel mic îl întreba (foarte inteligent, de altfel) – „de ce iarna ninge în loc să plouă?” La care Victor, după un moment de gândire profundă, a găsit răspunsul:

Păi iarna ninge pentru ca să alunece sania lui Moș Crăciun!

Mă întreba un prieten, nu de mult, cum se explică faptul că e posibil să găsești doi oameni cu același grad de inteligență, cu aceeași pregătire profesională și cultură generală, eliberați pe cât se pare de constrângeri sociale sau familiale, și care au totuși concepții atât de diferite despre lume. Cum se face că unul înțelege lumea în mod natural și i se pare logică și rațională, în timp ce altul găsește absolut necesară ipoteza unui creator, și în general este aplecat spre misticism? E o întrebare profundă, la care nu întotdeauna răspunsurile comode sunt și cele adevărate.

Impresia mea, pe baza unei experiențe destul de îndelungate, este că la rădăcina acestei diferențe stă modul diferit în care creierul este tentat să răspundă la întrebarea „de ce?. Întrebarea „de ce?” poate fi interpretată în două sensuri, unul cauzal (care este cauza care a dus la) și unul teleologic (care este scopul acțiunii). Ideea de scop este proprie organismelor biologice dotate cu un sistem nervos central suficient de avansat încât să poată calcula rezultatul unor acțiuni. Te duci la benzinărie cu scopul de a alimenta mașina, iată un scop clar al unei ființe inteligente. Dacă întrebarea este însă „De ce se erodează piatra?”, un om cu o gândire sănătoasă realizează că singurul sens plauzibil al sintagmei „de ce” este cel cauzal, nu cel teleologic. Așadar, răspunsul normal este unul care să descrie cauza fizică a proceselor care duc la erodarea pietrei, și nu un răspuns de genul „pentru ca să producă nisip, care să ne gâdile tălpile în mod plăcut”.

Să considerăm și o altă întrebare, care aparent, prin formularea ei, lasă cale deschisă ambelor interpretări. De exemplu – „De ce sunt rafturile supermarketului pline cu conserve?” pare a permite atât răspunsul cauzal „pentru că lucrătorii tocmai le-au pus acolo”, cât și răspunsul teleologic „pentru ca să fie cumpărate de clienții înfometați”. Ar fi de remarcat totuși o deosebire importantă, și anume că răspunsul corect, care se referă strict la întrebare, așa cum a fost ea formulată, este primul. Al doilea răspuns este de fapt corespunzător întrebării subînțelese „care a fost scopul pentru care lucrătorii au pus conservele pe rafturi?”. Așadar, atunci când ajungem la ideea de scop, ea nu poate să se refere decât la o acțiune întreprinsă de un agent inteligent, precum omul. Raftul sau conservele în sine nu au scop. Omul care le-a pus acolo are.

În limbajul științific, de multe ori se folosesc exprimări care, pentru un individ nefamiliarizat cu domeniul respectiv și convențiile lui, par a sugera ideea de scop atribuită unor entități nedotate cu encefal, ca al nostru. De exemplu, un biolog ar putea spune: „la altitudini mai mari, gena EPAS1 se modifică astfel încât să permită o utilizare mai eficientă a oxigenului”. Ce înseamnă asta? Că gena respectivă și-a propus să salveze tibetanii de la neplăcerile cauzate de hipoxie? A avut ea un scop nobil? Evident că nu. Orice biolog sau genetician înțelege automat că exprimarea de mai sus este doar o „scurtătură” pentru o explicație de tip cauzal, care ar conține mult mai multe cuvinte, de exemplu – „la un moment dat a apărut o mutație la nivelul genei EPAS1, mutație care a fost favorizată de selecția naturală în condițiile concentrației scăzute de oxigen de la mari altitudini, și ca urmare varianta mutantă a genei a ajuns să fie predominantă în acest grup populațional”. În acest sens trebuie înțeles și conceptul de „genă egoistă” popularizat de Dawkins. Genele nu sunt egoiste, ele nu au scopuri pentru că nu gândesc. Rezultatul cauzal automat al procesului selecției naturale duce la favorizarea genelor care sunt bune în a ține în viață și oferi ocazia de perpetuare vehiculului care le transportă (animalul care are gena respectivă).

Revenind la întrebarea cheie „de ce ninge iarna?”, ne este ușor să recunoaștem din răspunsul dat de Victor faptul că el vedea întrebarea în sens teleologic. Este tipic pentru copii să înțeleagă mult mai ușor acest mod de gândire, să caute agentul cauzal inteligent, cu scop, în orice. Vântul este produs de copacii care sunt nervoși și se agită, iar ninsoarea este produsă de doamne-doamne cu scopul de a-i ușura misiunea lui Moș Crăciun. La un moment dat însă, în cursul maturizării, ar trebui să sosească o etapă în care să se facă diferențierea între categoriile de obiecte care au scopuri (ființele inteligente), și toate celelalte obiecte, care nu au scop. Gândirea de tip teist rămâne însă captată în mrejele unui soi de personificare a naturii, ca la literatură, căutând neîncetat să vadă scopuri în orice. Pentru un teist, întrebarea „de ce există Luna, sau stelele?” nu este una la care să se răspundă prin descrierea modului în care acestea iau naștere, ci este una la care răspunsul e ceva de genul „pentru ca să ne lumineze noaptea”. Pentru un teist, la întrebarea „de ce a lovit acel tsunami în locul X?” nu este una la care să se răspundă prin descrierea cauzei fenomenului respectiv, ci este una de genul „pentru ca oamenii să se apropie mai mult de Dumnezeu, să nu mai păcătuiască atât”. În mintea lor, totul și toate se întâmplă cu un scop magic, de obicei unul care-i vizează pe ei personal, buricul Universului.

Ar mai fi de adăugat faptul că, de multe ori, persoanele credincioase, formulează întrebări la care îți cer în mod expres să dai un răspuns teleologic. De exemplu, „de ce există oameni”? Nu se mulțumesc cu răspunsul rațional, cel cauzal, care descrie originea biologică a speciei umane, ci pretind un răspuns teleologic. Ei bine, nu există așa ceva, pentru că apariția oamenilor nu este un scop al cuiva, ci a fost doar un proces care a avut o cauză, la fel ca și erodarea pietrei. Practic, deși bănuiesc că nu realizează acest lucru, credincioșii care pun această întrebare dau un exemplu tipic de gândire circulară, pentru că a accepta să răspunzi în oricare alt fel decât unul cauzal înseamnă că automat ai acceptat ideea unui agent dotat cu inteligență, dumnezeu, care a planificat treaba asta. Este exact ca și cum ai  întreba un om care susține că este complet nevinovat „OK, bine, ești nevinovat … dar de ce ai fugit de la locul faptei?”.

Eu văd această incapacitate severă de a renunța la mirajul teleologic ca o trăsătură absolut fundamentală care separă persoanele înclinate spre superstiții de cele raționale. Victor, cel puțin, avea o scuză – vârsta de 4 ani. Dar pentru „ninsoarea” credincioșilor, care o fi scuza?!

Popularity: 9%

Nu există articole similare