Prin filtrul raţiunii

Dacă parcurgi fie și sumar literatura creaționistă, sau citești măcar încercările timide de argumentație ale creaționiștilor, este imposibil să nu găsești la loc de cinste un oarecare calcul “ex burtibus” care să demonstreze că șansele ca abiogeneza să fi avut loc sau ca mutațiile să se fi petrecut în așa fel încât să conducă la formele de viață pe care le vedem azi sunt extrem de mici … atât de mici încât doar prin absurd ar putea cineva să le ia în considerare.

Lectura acestor materiale dovedește o profundă lipsă de înțelegere a biologiei, chimiei organice, și, mai ales, a ideii de probabilitate. Voi enumera pe scurt doar câteva din greșelile cele mai comune.

1. O primă problemă ar fi încercarea de a calcula probabilitatea unui fenomen despre care nu știm destul. Nu știm câte variante pot exista, și nu știm exact care sunt condițiile care fac posibilă fiecare variantă. Atunci când dai cu un zar știi că are 6 fețe și presupui că e perfect centrat, ca urmare șansele oricărei fețe de a ieși la o aruncare sunt egale, și anume 1/6. Atunci când vorbești de un lucru atât de complex precum viața, nu poți face asemenea calcule. Şi asta pentru că nu ai de unde știi câte tipuri de viață sunt posibile și nici ce șanse are fiecare în parte. Este ca și cum ai încerca să calculezi probabilitatea ca un zar să cadă pe o anumită față, fără a cunoaște forma zarului, numărul de fețe și felul în care este distribuită masa lui (uniform, neuniform și în ce fel).
2. O altă problemă, poate cea mai gravă, este lipsa de înțelegere a faptului că oricare configurație în parte este la fel de probabilă, sau improbabilă, și este greșit a judeca rezultatul prin prisma configurației actuale, a o considera specială, pentru simplul motiv că ești parte a ei. Spre exemplificare, care sunt șansele probabilistice ca o persoană oarecare să existe? Dacă mama mea nu era întâmplător exact pe scaunul de la cinematograf pe care a fost, într-o anume zi, la o anumită oră, singura dată când a fost la un film, nu l-ar fi cunoscut pe tatăl meu. Dacă nu era un anume spermatozoid cel care a penetrat un anumit ovul, și dacă nu se repartizau genele, fiecare în parte, exact așa cum au făcut-o, eu nu existam. Şi asta ca să vorbim doar de câteva lucruri recente. Dar dacă o luăm de la stră-stră-străbunici? Există un număr imens de întâmplări, fiecare în parte cu o probabilitate infimă, care au avut loc, ducând în cele din urmă la apariția mea. Calculul ar duce per total la un 1 per 10 la o putere atât de mare încât de bun simț ar fi să o considerăm o variantă imposibilă. Şi cu toate acestea, iată-mă! Un eveniment este special doar atunci când îl desemnăm dinainte ca fiind special. Dacă acum 100,000 de ani cineva spunea: care sunt șansele ca peste 100,000 de ani să apară un individ cu următorul cod genetic (inserați aici codul meu), ar fi avut perfectă dreptate, la acel moment, să le considere infime. Însă era destul de probabil ca peste un număr de ani, într-un anumit loc, să existe o creatură cu un anumit cod genetic! Nu este nici un soi de miracol faptul că undeva în Univers, la un anumit moment, niște elemente chimice au dus la un autoreplicator care a inițiat procesul de selecție naturală. Miracol ar fi fost dacă acum 14 miliarde de ani cineva ar fi desemnat exact când, unde și sub ce formă se va iniția procesul numit de noi viață.
3. O altă greșeală tipică este ceea ce se numește în literatura de specialitate colapsarea continuului, cu varianta cea mai cunoscută a sa - the gambler’s fallacy. Mulți amatori au pierdut averi la ruletă mizând pe faptul că după ce culoarea roșie a ieșit de mai multe ori la rând, e mai probabil ca următoarea să fie neagră. Probabilitatea ca la 20 de aruncări consecutive ale unei monede să iasă cap (sau pajură) de fiecare dată este, într-adevăr, foarte mică. 1/2 x 1/2 x 1/2 x … 1/2 (de 20 de ori). Adică (1/2)²⁰. Însă pentru fiecare în parte, probabilitatea este tot 1/2. Dacă am avut deja o serie de 19 identice, probabilitatea de a avea 20 identice este exact 1/2. Zarul/moneda/ruleta nu au memorie. În același mod, istoria particulară a României, luată în totalitate, este incredibil de improbabilă. Însă fiecare eveniment în parte, la vremea lui, a fost cât se poate de normal și probabil. Nu a existat nici un miracol. Lungul șir de mutații care a dus la speciile de azi pare improbabil doar când colapsezi continuul și faci greșeala jucătorului de ruletă. Fiecare pas în parte a fost simplu și cât se poate de probabil la vremea sa.
4. Creaționiștii se remarcă și prin incapacitatea de a înțelege magnitudinea temporo-spațială, numărul de experimente-încercări. Spre exemplificare, în oceanele lumii există, după aprecierile biologilor, aproximativ 5×10²⁷ bacterii. Fiecare se divide în medie o dată la 30 de minute. Într-un an ar exista cam 9×10³¹ diviziuni bacteriene, iar calculul arată că într-un miliard de ani ar fi cam 9×10⁴⁰. Timp suficient, și un număr mai mult decât suficient pentru a apărea mutații favorabile. Pentru a realiza cât de mare e acest număr, e suficient să spun că 10⁴⁰ este ordinul de mărime care separă dimensiunea unui nucleu atomic de dimensiunea întregului Univers cunoscut. Când apreciază probabilitatea unei mutații, creaționistul uită de numărul de experimente care au loc simultan, și durata pe care ele se întind. El vine cu argumentul tâmp de genul “încă nimeni nu a observat ca o vacă să dea naștere unui alt animal … e tot o vacă”.
5. Incapacitatea de a înțelege modul în care lucrează selecția naturală. Creaționistul se încăpățânează să privească un animal, sau o structură anatomică, drept o combinație norocoasă, ca un rezultat al unei singure extrageri loto și concluzionează că este extrem de improbabil. Pentru a folosi metaforele preferate, este ca și cum o maimuță ar scrie o operă a lui Shakespeare lovind la întâmplare tastele, sau ca și cum un uragan care lovește un depozit de metale ar asambla întâmplător un avion Boeing. Selecția naturală însă nu este un proces aleator, ci din contră. Orice mutație care tinde să crească șansele unui individ de a avea urmași devine, treptat, pe parcursul următoarelor generații, predominantă și de multe ori chiar exclusivă, eliminând celelalte variante ale genei respective din bazinul populațional. Să urmărim o analogie. Să presupunem că o anumită secvență ADN pe care o avem astăzi are cam aceeași probabilitate ca și o secvență particulară a cărților într-un pachet uzual de 52 de cărți de joc. Secvența ar putea începe cu un as de treflă, urmat de un 10 de pică, apoi un valet etc. Şansele ca o anumită secvență să fie cea care iese la un amestec complet randomizat al cărților de joc sunt infime. Hai să le calculăm. Pentru ca prima carte să fie una anume, p1=1/52. Pentru următoarea p2=1/51. Pentru cea de a treia p3=1/50 și așa mai departe. Pentru întreaga secvență probabilitatea este dată de produsul acelor numere, adică p = p1*p2*p3*…*p52. Adică este de 1 supra 52! (52 factorial). Voi scrie numărul mai jos:

1/80.658.175.170.943.900.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.

Ne aflăm în domeniul unei probabilități de ordinul 10^-68. Un asemenea număr este atât de mic, încât din punct de vedere practic, a obține exact acea combinație dintr-o singură încercare poate fi considerată o utopie. Este chiar mai mic decât șansele pe care creaționiștii le vehiculează pentru apariția vieții, folosind niște calcule absolut ridicole. Dacă presupunem că există o sală cu 1 milion de jucători (echivalentul a 1 milion de mutații), șansele de a obține dintr-un foc combinația respectivă sunt în zona 10^-62. Şi dacă ne imaginăm că acei jucători încearcă de 1000 de ori pe zi, timp de un an, tot suntem undeva pe la 10^-56. Însă jocul biologic nu funcționează în acest mod. Jocul are alte reguli. La prima încercare, o mare parte a jucătorilor (mai exact 1 din 52) vor primi prima carte asul de treflă. Aproximativ 20.000 de jucători. Acei jucători supraviețuiesc, pentru că gena lor (asul de treflă) le permite să aibă mai mulți urmași față de ceilalți jucători. În decurs de câteva generații, vom avea din nou 1 milion de jucători, care deja au toți as de treflă ca primă carte. Ulterior extragerea se efectuează pentru cartea a doua, pentru care probabilitatea este din nou foarte mare, de 1/51. Cei care au 10-le de pică continuă lupta, se înmulțesc, refac bazinul de 1 milion de jucători și tot așa până la ultima carte. Așadar, nu e vorba de a nimeri o combinație câștigătoare din prima (șanse apropiate de zero). E vorba de a nimeri doar o mică parte a combinației câștigătoare, urmând ca ulterior această variantă corectă să se multiplice și să continue lupta pentru a găsi o a doua mică parte. Fiecare eveniment în parte a avut o șansă apreciabilă de a se produce. Este exact ca și cum, încercând să afli cifrul unui safe, de câte ori dai peste un număr corect, ar suna un clopoțel, permițându-ți să treci la căutarea următorului număr. Selecția naturală este clopoțelul. Nu este necesar ca dintr-o dată să ai toate cifrele (toate genele) unui leu sau ale unui om. Orice mică îmbunătățire este păstrată de generațiile următoare.

Popularity: 12%