Mingea şi -ismele

Având în vedere complexitatea problemei și lungimea articolului care urmează, normal ar fi fost să-l public în mai multe episoade. Am decis, totuși, să-l păstrez într-o bucată, pentru ca cititorii să aibă imaginea completă a punctului meu de vedere.

Formularea analogiei

Să ne imaginăm o minge care este ținută cu forța la o anumită adâncime sub nivelul apei. Poate s-a blocat sub niște plante într-un lac, sau poate o ține un copil acolo, că are chef de joacă. Dacă ar fi să personificăm mingea, am putea-o vedea ca nefericită, întrucât nu ajunge în starea ei normală de echilibru, aceea de a pluti în liniște. Și apoi să observăm cu ochiul minții ce se întâmplă în momentul în care forța care o reținea este îndepărtată. Va ajunge mingea în poziția firească, de echilibru? Da, însă nu înainte de a o depăși în sensul celălalt. Mingea eliberată parcurge câțiva centimetri sau chiar metri în aer, înainte de a cădea pe suprafața apei. Iar traiectoria ei aeriană este cu atât mai lungă cu cât adâncimea de la care a pornit este mai mare. Acest tip de evoluție a unui sistem ar putea fi descris ca pornind de la o stare -S, trecând rapid prin punctul zero și continuând spre +s (unde s este un număr mai mic în valoare absolută decât S), pentru ca în final să se oprească la zero. Mă voi referi în continuare la această traiectorie drept -S+s=, pentru simplitate.

Modelul -S+s= este extrem de răspândit în natură. Fizica ne oferă exemple din belșug, și există situații chiar mai numeroase în care mișcarea descrie mai multe s-uri pozitive și negative, din ce în ce mai mici (de exemplu mișcarea unui pendul ale cărui devieri sunt din ce în de mai mici față de poziția de repaus, din cauza pierderilor de energie). Pentru toate aceste fenomene există explicații clare. Ca să mă opresc doar la exemplul mingii, orice elev bunicel de liceu ne poate rapid spune cum e cu legea lui Arhimede. În apă mingea este împinsă în sus de o forță egală cu greutatea volumului de apă dislocat, și în jos de o forță egală cu greutatea ei proprie. Întrucât densitatea mingii umflate este mai mică decât a apei, greutatea ei este mai mică decât greutatea aceluiași volum de apă, și ca urmare efectul net este unul îndreptat în sus (rezultanta celor două forțe). Mișcarea va fi accelerată pe direcție verticală, cu o viteză care crește treptat până la suprafața apei, acolo unde forța care o împingea în sus încetează să existe. Totuși, datorită energiei cinetice deja acumulate va continua încă o perioadă să „urce”, ajungând la un moment dat la punctul maxim al traiectoriei, după care gravitația își face treaba lipsită fiind de concurență, și mingea cade.

Ceea ce este fascinant pentru mine este că modelul de mai sus se regăsește și în numeroase fenomene sociale. La fel cum este imposibil să spui exact ce face fiecare moleculă de gaz, dar poți spune ce se va petrece cu gazul în ansamblul lui în anumite experimente, tot așa reacția unui individ în parte este imprevizibilă, dar reacția societății în ansamblul ei se supune mereu acelorași modele, ușor de recunoscut. Și unul dintre cele mai comune, dacă nu cumva chiar cel mai comun, este acel -S+s= de care discutam.

Vreme de mai mulți ani de zile am fost pasionat de piețele financiare, și am tranzacționat sume de ordinul zecilor de mii de euro, în special pe piața forex (foreign exchange). Ca orice marfă, și perechile valutare care se tranzacționează acolo sunt supuse unor forțe de sens contrar. Există pentru orice marfă un mecanism de cerere și ofertă, există unii care consideră că prețul actual este prea mic, alții care consideră că este prea mare. Unii cumpără, alții vând, și în funcție de rezultanta acțiunilor lor, mișcarea prețului vizibilă pe grafice este în sus sau în jos. Ei bine, se întâmplă uneori ca anumite evenimente, anumite știri din sfera economică sau politică să dovedească faptul că prețul actual nu este cel mai potrivit, și mai toată lumea începe să cumpere (sau să vândă, în funcție de natura știrii). Ca urmare, prețul crește (sau scade) mult și brusc. Credeți însă că se oprește la o valoare decentă? Nah, nici vorbă. Continuă în același sens, face un overshooting tipic, după care urmează corecția în sens opus. Este un -S+s= de toată frumusețea, și culmea este că cei mai experimentați traderi fac bani tocmai pe partea de corecție (deplasarea de la s către zero). Îmi aduc aminte cu sentimente amestecate de tristețe și bucurie de un astfel de caz, petrecut în iulie 2005. Este vorba despre atentatele teroriste din metroul londonez. La ora la care s-a petrecut evenimentul mă aflam la clinică, lucrând voios. Abia peste vreo două ore am reușit să-mi deschid laptopul, și urmărind graficele am observat impactul extraordinar asupra lirei sterline care pierduse în doar două ore puncte procentuale serioase față de alte valute. Neîncrederea în liră, cauzată de șocul actului terorist în plină Londră, s-a transformat într-o goană de a vinde lire și a cumpăra la schimb valute considerate „sigure”. Și care poate fi cea mai sigură? Francul elvețian, căruia puțin îi pasă de ce fac niște musulmani dezaxați. Primul lucru pe care l-am văzut a fost această pereche (gbpchf), care părea că se prăbușește în gol. Era pentru mine clar că mișcarea de tip „knee-jerk reaction” trecuse de targetul normal și o corecție trebuia să urmeze în curând. Ca urmare am intrat pe piață cumpărând lire, și conform așteptărilor am făcut un profit frumușel și rapid.

Graficul de mai sus este al perechii liră/franc, din 7 iulie 2005. Fiecare bară verticală (lumânare), roșie sau verde, reprezintă o oră. Perechea își vedea liniștită de mai multe zile de drumul său, la nivelul palierului notat de mine cu -S. Zona cercului galben este momentul incidentului terorist. Observați prăbușirea care a urmat în următoarele 2 ore (cele două lumânări roșii mari), și care au dus-o la extrema notată cu +s, pentru a respecta convenția cu mingea. La prima lumânare verde (ascendentă) care a urmat era clar deja că începuse corecția. Desigur, perechea nu merita să fie unde fusese înainte de atentat (nivelul -S), dar nici în extrema +s.

Remarcați faptul că ceea ce mișcă piața nu sunt niște forțe mecanice, independente de voința sau gândirea noastră, ca în cazul mingii. Și nu este nici dorința sau voința unei persoane în particular. Este efectul net, rezultanta a milioane de persoane, unele grupate în instituții bancare sau fonduri de investiții, altele furnicuțe izolate pe un laptop amărât. Emoțiile și gândurile lor sunt cele care mișcă piața în modul respectiv, după un model -S+s=. Și tot aceleași emoții sunt și cele care au guvernat de mii de ani și guvernează în continuare atitudinea pe care o avem față de diferite probleme sociale. Indiferent dacă vorbim despre rasism, sexism/feminism, antisemitism sau multe alte „isme” de aceeași natură vom regăsi mereu modelul respectiv. Problema cea mai mare este că pentru omul de rând, pentru cei mai mulți componenți ai turmei numită societate, este greu să realizeze unde se află pe grafic. Este foarte ușor după aceea, când ai imaginea completă, ca mai sus. La fel cum cei care continuau să vândă lire voioși la câteva ore după atentatul terorist, sperând să se îmbogățească, nu realizau că mișcarea a fost deja răsuflată, epuizată, și echilibrul se află în cealaltă direcție, ca urmare corecția trebuie să urmeze curând. Doar o minoritate mai inteligentă, mai rațională, cu un simț critic mai pronunțat și poate mai multă experiență în studiul fenomenelor sociale de tip -S+s= este capabilă să aproximeze unde se situează momentul prezent pe viitoarea curbă, când va fi completă.

Am putea lua oricare dintre exemplele cunoscute din trecut, care au o curbă finalizată, și analiza ce s-a petrecut. Să ne gândim de exemplu la situația capitalismului timpuriu, agresiv, în care muncitorul nu avea nici cele mai mici drepturi. Lucra un număr de ore aflat la limita suportabilității umane cu copii cu tot, era privit de patron ca o mașină și plătit mizerabil. O situație evident dezechilibrată, care a început să se amelioreze în secolele următoare după care a trecut în partea cealaltă sub forma aberației comuniste. Ca orice reacție exagerată, a fost eliminată, ajungându-se la o nouă stare de echilibru în prezent. Sau să ne gândim la oricare exemplu de revoltă sau mișcare socială, chiar și cel al (pseudo)revoluției române din 1989. Înainte exista o limitare totală (-S) a libertăților tipică regimurilor dictatoriale (comuniste sau nu), după care în primele luni și chiar primii ani după decembrie 89 s-a ajuns în extrema (+s) unui haos organizatoric și social în care fiecare făcea ce-l tăia capul fără ca autoritățile să aibă vreo putere sau control. Inerția mișcării anti-autoritate ar fi zdrobit orice încercare de a impune ordine. Abia ulterior corecția a dus la o situație cât de cât de echilibru.

Aceste curbe, a căror traiectorie s-a închis, care aparțin trecutului, sunt ușor de recunoscut. Oricine le poate vedea și înțelege, la fel cum oricine recunoaște mișcarea pe graficul de mai sus, după ce s-a încheiat. Problema dificilă este atunci când te afli în prezent, în interiorul unui fenomen care încă nu s-a încheiat, unde lupta este deschisă. Cum poți să-ți dai seama dacă direcția actuală este corectă (te îndrepți spre starea de echilibru), sau este greșită (deja ai trecut de starea de echilibru, și în curând va urma o corecție de sens opus)? Este evident faptul că ai nevoie de o definire a stării de echilibru, pentru a o putea recunoaște, și a te raporta la ea. În cazul mingii sau a altor fenomene de natură fizică, definirea rezultă automat din analiza forțelor care compun mișcarea. Niște formule sau calcule mai mult sau mai puțin simple îți arată clar care este punctul spre care tinde sistemul, în final. Așadar, este știința cea care ne ajută, ca de obicei. Ce ne facem însă cu fenomenele de natură socială, unde nu putem aplica formule riguroase? Devine acea stare de echilibru un lucru subiectiv, interpretat de fiecare cum are chef, sau decis de majoritate la un moment dat, sau decis de vreo elită politică sau intelectuală? Răspunsul meu este un emfatic NU. Starea de echilibru poate fi definită în modul cel mai simplu drept corespondența dintre concepțiile existente legat de subiectul respectiv și realitatea obiectivă care, ați ghicit, se determină tot prin analize care fac apel la metoda științifică. De fapt ceea ce încearcă să facă știința prin teoriile sale este să aproximeze realitatea într-un mod cât mai corect, iar o doctrină socială este și ea cu atât mai apropiată de ceea ce am denumit echilibru cu cât se bazează pe factori ce pot fi determinați obiectiv.

Pentru a lămuri ceea ce am afirmat mai sus voi apela din nou la exemple simple. Voi începe cu o mișcare de care mă simt foarte apropiat, aceea de promovare a ateismului și ateilor în general în ziua de astăzi. În cea mai mare parte a lumii, inclusiv în țări de calibrul SUA, ateii sunt priviți cu suspiciune, cu neîncredere, și sunt catalogați mai mult sau mai puțin fățiș drept persoane de un materialism feroce, imorale, lipsite de principii, pe care nu te poți baza, înclinate spre consum de droguri, violență, libertinaj sexual și așa mai departe. E o listă lungă. Imaginea atașată de pe site-ul colcăind de prostie denumit Answers In Genesis este sugestivă pentru modul în care mulți indivizi văd ateii din ziua de astăzi, precum și pentru nivelul lor de înțelegere a lumii înconjurătoare. S-a ajuns până acolo încât și un președinte american (George Bush) să se exprime în felul următor: No, I don’t know that atheists should be considered as citizens, nor should they be considered as patriots. This is one nation under God. Așadar, ateii nu merită să fie considerați cetățeni sau patrioți în viziunea unui mare lider politic al celei mai avansate națiuni cel puțin din punct de vedere economic și militar. Vă dați seama care este concepția în rândul maselor, dacă până și un președinte, care prin definiție trebuie să fie diplomat, își permite să spună așa ceva. Și nu e necesar să ghicim, avem dovezi clare. Statistică după statistică, an după an, se arată că de departe cea mai antipatizată și disprețuită categorie socială americană este cea a ateilor. De unde știu eu că cei care au asemenea concepții greșesc, și ca urmare mișcarea inițiată de reprezentanții noului val de atei are tot dreptul să continue drumul mingii ateiste de la -S către zero (echilibru)? Este foarte simplu. Analizez în mod obiectiv, dacă statisticile confirmă sau nu faptul că grupul ateilor ar avea acele trăsături negative care i se impută. Fără a mai da linkuri spre acele studii și statistici (s-au dat de suficient de multe ori), voi reaminti doar concluzia lor: Ateii sunt persoane CEL PUȚIN la fel de morale ca și credincioșii. În țările în care ateismul este o forță se înregistrează cele mai scăzute cifre la capitolul delicvență de orice tip, și cele mai înalte cifre la capitolul ajutor social și sisteme de siguranță pentru păturile defavorizate. În închisori procentajul ateilor este mult sub cel din populația generală. În cazul cataclismelor, țările cu un procentaj ridicat de atei contribuie cel mai mult (per cap de locuitor) la ajutoare umanitare. Sunt cele mai pacifiste state, au ratele cele mai scăzute ale criminalității și divorțurilor. Și așa mai departe, la toate capitolele care țin de ceea ce s-ar putea denumi sănătate socială sunt superioare. În plus, aceste diferențe nu pot fi puse pe seama unor terți factori, și avem dovada comparării între ele a statelor americane. Statele din Bible Belt, cele mai „credincioase”, sunt cu cea mai  înaltă criminalitate, sunt cele care tind să încurajeze armele, care au pedeapsa cu moartea, care au cel mai ridicat număr de violuri și infracțiuni violente ș.a.m.d.. Ca urmare, există încă o totală discordanță între ce se crede în medie despre persoanele lipsite de credință și modul în care se comportă ele de fapt. Expresii precum „om lipsit de dumnezeu” devin în această lumină total aberante, însă ceea ce implică ele este în continuare ceea ce cred cei mulți, inclusiv printre cei aflați la putere. Concluzia? Mingea ateistă mai are încă un drum lung de parcurs pe drumul său ascendent și trebuie încurajată de toți oamenii inteligenți și cu simț de răspundere. Avem aici un exemplu clar al unei curbe care în prezent se află pe traiectoria de la -S către zero. Nu este exclus ca într-un viitor oarecare mișcarea aceasta să ajungă la zero și să treacă de el din cauza inerției obișnuite, după schema obișnuită, și să se manifeste sub forma unei desconsiderări totale a credincioșilor. Însă, în prezent, suntem departe de așa ceva în cea mai mare parte a lumii. Credința este văzută drept o virtute în loc să fie văzută drept ceea ce este, o dovadă de lipsă a unei gândiri critice sau naivitate în cel mai bun caz.

A spune că ești pro- sau antifeminist, că ești pro- sau antisemit, că ești pro- sau antidrepturile animalelor, că ești pro- sau antiecologist, că ești pro- sau antirasism și așa mai departe este fie o exprimare eliptică, fie o dovadă a faptului că nu înțelegi problema. Poziția normală pe care trebuie să o ai este aceea care duce înspre starea de echilibru. Aici nu e ca și cum ai ține cu o echipă de fotbal, și cu cât câștigă mai multe meciuri, cu atât este mai bine. Aici este vorba despre o balanță, care poate fi înclinată într-o parte sau în alta. Oricât de mare și de dureros era dezechilibrul inițial, a continua să pui greutăți pe talgerul celălalt chiar după ce balanța s-a echilibrat este profund greșit. Era absolut firesc în urmă cu 100 sau chiar 50 de ani să fii feminist, oriunde în lume. Și eu aș fi fost unul. Este și astăzi normal să fii atunci cât te referi strict la anumite părți în care femeile sunt în continuare crunt defavorizate, așa cum se întâmplă în special în lumea islamică. Însă este aberant să fii feminist în SUA, unde din toate punctele de vedere femeile au obținut tot ce se poate, ba chiar mult peste. Tocmai acesta era substratul mesajului postat de profesorul Dawkins, pe care capetele pătrate feministe l-au înjurat. De altfel, chiar din discuțiile lungi care au urmat articolului respectiv, a rezultat cu claritate că nici măcar feministele nu reușesc să mai găsească vreun nod în papură legislației actuale, normelor sociale nescrise, sau atitudinii pe care o au față de ele bărbații. Tot ceea ce pot să facă este să exprime o vagă și curioasă nemulțumire legată de faptul că există diferențe pe profesii, sau să facă pe-a mimozele imaginându-și jigniri acolo unde acestea nu există. Motivul pentru care toată schelălăiala asta lasă impresia de caraghios și nefiresc dus la cote patologice este unul de fond: mingea feministă în țările occidentale este cu mult deasupra apei, și a încerca să o împingi contra naturii și mai mult nu poate decât să ducă la o cădere mai dureroasă ulterior.

Există diferențe?

Să ne ocupăm puțin de un alt fenomen aflat încă în desfășurare, cel al problemei rasiale. Cred că nu este nevoie să insist asupra discriminării odioase care a existat în trecut. Referindu-mă doar la negri, au fost tratați vreme îndelungată ca niște animale ceva mai evoluate. Au fost tratați ca niște obiecte pe care le posezi și care nu au dreptul de a părăsi stăpânul. Din fericire, treptat mingea s-a pus în mișcare și au reușit să se elibereze din lanțurile sclaviei. Asta nu înseamnă că lucrurile erau rezolvate, pentru că în continuare erau văzuți drept inferiori din toate punctele de vedere. Nu aveau drept de vot, nu puteau merge la aceleași școli și universități, nu puteau frecventa aceleași localuri, ba chiar și fântânile cu apă erau separate pe criterii rasiale. De unde știm că în momentul respectiv mingea se afla încă sub nivelul de echilibru, și mai avea de urcat? Din nou, corespondența cu realitatea obiectivă. Există cumva niște microbi specifici ai negrilor care ar contamina albul care bea din aceeași apă sau frecventează același local? Nu. Este creierul unei persoane de culoare făcut în așa fel încât să nu aibă putere de discernământ, să nu poată înțelege un vot politic? Nu. Sunt ei lipsiți de emoții, ambiții, creativitate sau orice altceva prezent la albi? Nu. Ca urmare, toate acele limitări, toate acele restricționări artificiale ale drepturilor și libertăților erau nedrepte, și dovedeau că încă este de luptat. Și, din nou spun „din fericire”, lupta lor a fost încununată de succes. În ziua de astăzi nu mai există segregare pe criterii rasiale nici teoretic, nici practic. Ai persoane de culoare care ocupă toate funcțiile și profesiile cu putință, de la actori și profesori până la cercetători la NASA. Asta ca să nu mai vorbim de ditamai președintele SUA. Nu există nicăieri vreo opreliște, din contră, sunt priviți ca parteneri cu drepturi egale în orice domeniu. Faptul că o națiune precum cea americană a ajuns să aibă un președinte de culoare, cu toate că negrii sunt încă în evidentă minoritate numeric, dovedește cu prisosință că resentimentele, dacă mai există, sunt izolate și nu mai caracterizează mainstreamul. Avem garanția că mingea a ajuns în mișcarea sa ascendentă cel puțin la nivelul de echilibru. Dar oare nu cumva a și trecut de el? Cum ne dăm seama dacă a trecut dincolo, și este deja în faza de exagerare?

Să reamintesc faptul că starea de echilibru nu înseamnă afirmarea unei egalități oarecare (de genul negrii sunt egali cu albii sau femeile sunt egale cu bărbații). Înseamnă corespondența cu realitatea, oricare ar fi ea, plăcută sau neplăcută pentru urechile cuiva. De exemplu, un studiu recent arată că la rasa neagră centrul de greutate este amplasat mai sus (au membrele inferioare mai lungi comparativ cu restul corpului, față de albi), lucru care explică faptul că atleții de culoare sunt superiori în probele de viteză. Mai există și alte date care au dovedit că o anumită particularitate genetică le permite eliberarea mai rapidă și eficientă de energie, de unde explozia lor în probele de viteză, sau la box ș.a.m.d.. Este această afirmație una jignitoare la adresa albilor? Nu are cum să fie, pentru că ceea ce se exprimă este un adevăr obiectiv, cuantificabil. Și prin definiție adevărul este linia de echilibru, spre care trebuie să tindă toate conceptele. De altfel, nici nu am știință să se fi plâns vreun alb de așa ceva. Nu-i auzi pe albi țipând rasism, susținând că nu este adevărat că negrii fug mai repede. De ce? Nu neapărat pentru că ambele lucruri sunt adevărate, ci pentru că în prezent orice rezultat sau orice constatare care poate cădea rău albilor este aplaudată drept progresistă.

Ce se întâmplă însă când există o constatare de sens opus? Să dau doar un exemplu din experiența personală. Cu câteva luni în urmă discutam cu un neurolog american (nu îmi permit să-i dau numele aici), care, constatând empiric faptul că incidența bolilor cerebrovasculare este mult mai crescută la cetățenii de culoare, s-a apucat să studieze fenomenul. Cifrele existente arată, de exemplu, că între 45 și 55 de ani rata accidentelor vasculare cerebrale este de 2,5 ori mai mare la negri. Nu cu 5 sau 10% mai mult, ci de două ori și jumătate mai mult. Dorea să găsească explicația. Este ea de natură genetică? Este dată de regimul de viață, de alimentație, sau de ce anume? După un studiu întins pe 3 ani de zile, rezultatele preliminare arătau că în cea mai mare parte cauza principală este una – să-i spunem – de mentalitate. Persoanele de culoare sunt mult mai indolente cu tratamentele prescrise pentru factorii de risc. Nu-și iau tratamentul antihipertensiv, bunăoară. Sunt mult mai sedentari. Nu se prezintă la controale. Fac excese mult mai frecvent (alimentare, alcool etc.). Însă chiar și ajustând pentru aceste disparități de natură educațională sau comportamentală, tot mai rămânea un procentaj care putea fi explicat doar prin genetică. Aceeași genetică pe care o aplaudăm că le dă picioare și penis mai lung, din întâmplare le dă și ateroscleroză mai severă. Ei bine, ce credeți că s-a petrecut după ce și-a prezentat rezultatele preliminare? Conducerea unității în care lucrează l-a informat că problemele vizate sunt foarte sensibile, și de natură să nască discuții rasiste. Și că refuză să accepte publicarea materialului sub auspiciile lor, să-și caute altă clinică unde să facă asemenea cercetări. Say what?? Ce avem aici de fapt? Un om de știință, care își face meseria așa cum trebuie, care constată niște lucruri pe baza cărora s-ar putea în viitorul apropiat formula strategii mai bune de prevenție și tratament al unui inamic major al sănătății … este în pericol de a-și pierde locul de muncă, pentru că șefilor săi le este frică de impactul asupra opiniei publice isterizate și sensibilizate în probleme de rasă. Dar numai când este ceva rău despre negri, că dacă e rău despre albi e minunat și cu toții sunt veseli. Această asimetrie, această ipocrizie, această frică de gura mare a celui care a avut niște străbunici oprimați este o dovadă clară a faptului că mingea a săltat binișor deasupra apei. Pentru mine personal primul semn al faptului că am trecut cel puțin de vreo 15 ani de nivelul de echilibru a fost rușinoasa achitare a lui O. J. Simpson, care și-a ucis cu premeditare soția și amantul acesteia în 1994. Bătrâneii din generația mea își amintesc, fără îndoială. Pe vremea aceea eram abonat la Newsweek, și am urmărit întreaga desfășurare a procesului cu mult interes. Probele prezentate au fost absolut zdrobitoare, cu greu poate fi conceput ceva mai evident. Ce s-a petrecut? Apărarea și o mare parte a presei a avut inspirația (ticăloasă dar eficientă!) de a juca pe cartea rasistă. Jurații au făcut pe ei de frică la fel ca și șefii neurologului de mai sus, și … criminalul a fost lăsat în libertate. Este suficient să rostești cuvinte magice precum rasism (în cazul unui negru) sau sexism (în cazul unei femei) și, ca prin farmec, toți amuțesc în jurul tău de frică să nu pară cumva retrograzi. Nu contează că nu ți-a făcut nimeni absolut nimic, nu contează nici măcar că tu ai făcut altora rău mergând de la jigniri și până la crime – este suficient să agiți lozinca și te-ai scos. Nu degeaba spunea cu amar în voce ditamai profesorul american de mai sus că în ziua de astăzi, în SUA, dacă dorești să ai toate privilegiile și să nu te poată atinge nimeni cu nimic, ideal ar trebui să te naști  „mentally challenged lesbian black woman”. Din cele 4 mingi pe care le implică exprimarea sa, cel puțin două (cea sexistă și cea rasistă) sunt de mult în aer.

Cred că este timpul să discutăm la obiect despre diferențe, și să vedem dacă ele există într-adevăr între rase. Iar dacă există, să stabilim care este natura și cauza lor. În primul rând, cred că cea mai tâmpită lozincă pe care au vehiculat-o toți „-iștii” vreodată este cea a egalității. Nu există egalitate decât în matematică. În societate, poate exista egalitate de DREPTURI, dar nu egalitate între persoane, societăți, rase, sexe sau orice altceva. Suntem diferiți. Luați oricare doi oameni, analizați-i și veți găsi mii de diferențe nu doar de ordin fizic, ci și de ordin mental. Acele diferențe sunt în imensa lor majoritate cauzate de profilul genetic al fiecărui individ și în parte de mediul diferit și experiențele diferite de viață. Aș putea face o comparație între mine și fostul meu coleg de bancă din clasele primare, cu care sunt în relații de prietenie de câteva decenii bune. Eu am 1,80, el are 1,72. Eu sunt brunet (acum cărunt) chelios, el este blonziu cu cârlionți. Eu am forță mare în picioare, el are mai mare în brațe. Eu eram cel mai rapid pe suta de metri din tot liceul, el era foarte bun la probele de rezistență unde eu scoteam limba de un cot. Eu am excelat la fizică și matematică, el a fost foarte bun la literatură și istorie. Eu am talent și învăț foarte ușor limbi străine, el a avut dificultăți uriașe și nici azi nu știe mai mult de două vorbe în engleză. Eu am fost întotdeauna genul „șoarece de bibliotecă”, el a fost genul „sufletul petrecerii”. Eu nu sunt în stare să desenez nimic (artistic), el face peisaje și oameni în creion sau acuarelă de toată frumusețea. În schimb la desen tehnic eu eram foarte bun, el era catastrofă. Eu am o memorie asociativă excelentă, el are una vizuală și reține ușor șiruri lungi, pe de rost. Eu calculez cu ușurință, el cu greutate. Eu sunt un introvertit și urăsc chefurile, el din contră. Mie-mi place șahul la nebunie, pe el îl plictisește îngrozitor. Mie îmi place muzica electronică, lui îi place jazzul. Eu nu pot învăța decât trecând de mai multe ori prin subiecte (adâncind cunoașterea cu fiecare trecere), el nu poate trece la următoarea pagină până când nu știe actuala la perfecție. Eu sunt ordonat, el e dezordonat. Eu sunt punctual, el întârzie mai întotdeauna (neintenționat!). Și așa mai departe, aș putea fără nicio dificultate să scriu câteva pagini cu diferențele dintre noi. Și aici este vorba despre doi indivizi de aceeași vârstă, care provin din familii de același tip, care au fost la aceleași școli, în același loc. Suntem noi doi egali cumva?! Nici vorbă. Suntem foarte diferiți, lucru care, by the way, nu ne-a împiedicat niciodată să ne înțelegem grozav. Însă dacă este să ne gândim la oricare profesie sau oricare situație care se poate ivi la un moment dat, este evident că unul din noi doi s-ar descurca mai bine decât celălalt. În anumite situații el ar trebui ales, în altele eu. Egalitatea trebuie să fie doar de drepturi, așa trebuie înțeleasă. Este firesc ca în anumite domenii oameni cu profilul său să fie mult mai frecvent întâlniți decât cei cu profilul meu, și invers.

Exact același lucru se petrece și la nivel de rase sau sexe. Deosebirea este că, atunci când lucrăm cu grupuri, se aplică metodele statisticii și se lucrează cu curbe gaussiene de distribuție. Atunci când spui că „norvegienii sunt mai înalți decât mexicanii” nu implici că fiecare norvegian luat în parte este mai înalt decât fiecare mexican. Este evident că o mulțime de norvegieni sunt de fapt mai scunzi decât o mulțime de mexicani. Ceea ce implică o asemenea propoziție este faptul că „clopotul” de distribuție a înălțimii printre norvegieni este deplasat evident spre dreapta față de cel pentru mexicani, și ca urmare și înălțimea medie este mult diferită – în cazul nostru 1,82 pentru unii și 1,63 pentru ceilalți. Este o deosebire evidentă și este măsurată obiectiv, nu lasă loc de interpretare, nu poate fi negată. Singurul lucru despre care se poate discuta este cauza acelei deosebiri. Variantele se pot reduce la două – ereditate sau mediu, însă de cele mai multe ori există o combinație a ambelor, cu unul dintre factori fiind evident dominant. Prin mediu se înțelege orice altceva în afara bagajului ereditar. Poate că e clima din Norvegia, poate că e alimentația locală, poate că este ceva legat de obiceiuri sau civilizația diferită etc.. Cum putem diferenția între o cauză genetică și una de mediu? Ar fi ideal să avem o deplină înțelegere a fiecărei litere din genomul uman, și să putem afirma cu siguranță că o anumită înșiruire de litere (respectiv anumite alele) determină anumite trăsături fizice sau intelectuale. Însă deocamdată acest lucru l-am reușit doar în cazuri izolate (precum culoarea ochilor), și mai puțin în cazul trăsăturilor mai complexe și cu determinare poligenică, precum înălțimea sau inteligența. Asta nu înseamnă că nu putem găsi un răspuns la această întrebare. O facem prin izolarea variabilei. Atunci când în biologie există o diferență a cărei cauză este necunoscută (se suspectează că ar putea fi factorul A, sau B, sau C, sau D), cea mai eficientă metodă este să izolăm unul dintre factori. Mai exact, să amplasăm subiecții sau loturile în discuții în condiții în care toți factorii sunt egali, cu excepția unuia care este lăsat liber. Dacă blocăm factorii A, B și C (îi facem identici), și totuși apar aceleași diferențe, înseamnă că responsabil pentru diferențe este factorul D. În cazul înălțimii de mai sus, se constată cu ușurință că și printre acei norvegieni și mexicani care au migrat în alte țări (să zicem SUA) și sunt la a 4-a generație acolo, trăind în același mediu, diferențele de înălțime sunt neschimbate. Unii mai cârcotași ar putea spune că, deși au emigrat, chiar și în același oraș își mențin anumite obiceiuri care explică diferențele. Pentru a elimina și acest obstacol există studii de adopții mixte. O familie care a adoptat încă de la naștere un copil mexican și unul norvegian este un bun indicator al valorii factorului mediu, pentru că acei copii vor fi crescuți la fel. Dacă asemenea copii manifestă aceeași diferență de talie în favoarea norvegienilor, nu mai încape îndoială că determinantă în această privință este genetica. Și cred că printre cititori nu există nimeni suficient de naiv pentru a-și imagina altceva. Ceea ce au în comun scandinavii sunt niște structuri genetice, moștenite de la un strămoș, și care îi fac să fie diferiți de mexicanii care au un alt bagaj genetic. Nu poți spune că un bagaj este mai bun decât altul, exact la fel cum nu poți spune că eu sunt mai bun decât prietenul meu (sau invers). Însă trebuie să fii idiot pentru a spune că sunt „egali”. Au aptitudini diferite în domenii diferite care rezultă dintr-o ereditate diferită.

În privința diferențelor fizice dintre rase și chiar popoare mingea săltată deasupra apei nu face scandal prea mare, pentru că acestea le vede oricine cu ochiul liber și ar fi chiar prea de tot să negi așa ceva. Situația se schimbă atunci când este vorba despre diferențele de ordin intelectual dintre rase. Acestea sunt tot atât de mari, numeroase și evidente pentru cei care se ocupă de așa ceva ca și diferențele fizice. Însă nu numai că se încearcă împiedicarea publicării acestor date, ci chiar se duce o campanie activă de intoxicare mincinoasă în sens opus. Această campanie este atât de bine orchestrată la ora actuală încât și oameni foarte inteligenți și care sunt în general bine documentați își imaginează că, într-adevăr, din punct de vedere intelectual nu există diferențe între rase. Pentru a nu scrie aici sute de pagini, voi începe prin a include o carte de referință publicată în anul 2000. A reușit să se strecoare prin furcile caudine ale cenzurii rasist-egalitariste ca prin minune. Cartea este bazată pe rezultate științifice, pe studii confirmate și răsconfirmate de alte studii ulterioare. Rog pe cei care se gândesc să aibă o discuție măcar incipientă pe această temă, pe blogul meu, să înceapă prin a studia acest material. Atenție mare și la FAQ, capitolul de la sfârșit, consider că ar fi bine chiar să începeți cu acela. Altfel nu avem despre ce vorbi, pentru că ar trebui să repet tot ceea ce se găsește acolo.

Race,

Atașez și lucrări din 2005, rezultate ale cercetărilor de peste 30 de ani ale autorilor. Preferata mea este ultima de mai jos, în care se răspunde încercărilor timide de critică pe linie științifică.

Race Cognitive Ability Race Realism

Așadar, doar câteva idei:

  • diferențele între cele 3 rase mari nu sunt doar superficiale, la nivel de piele
  • ele au fost observate încă din cele mai vechi timpuri
  • se manifestă în arii multiple biologice
  • modelul care explică cel mai bine diferențele cognitive existente este unul care acordă 80% factorului genetic și 20% celui de mediu
  • strict la capitolul inteligență asiaticii stau cel mai bine, cu o medie IQ de 106, urmați de albi cu 100 și negri cu 85
  • ca idee, în SUA nivelul mediu al unui negru care a absolvit 12 clase este cu ceva sub nivelul unui alb de clasa a 8-a
  • aceste diferențe nu s-au atenuat decât nesemnificativ odată cu creșterea nivelului de trai al celor defavorizați
  • comparând familii de albi cu venituri de 20.000 USD anual cu familii de negri cu venituri de 100.000 USD anual, se constată că progeniturile lor au aceeași diferență de IQ și aptitudini ca și în rest (deci nu e o problemă de sărăcie, de lipsă de acces la resurse sau alți factori de mediu)
  • în condiții absolut similare, spre exemplu imigranți asiatici și africani, în același cartier, cu aceleași venituri și posibilități, se păstrează aceeași diferență
  • diferențele sunt cu atât mai exprimate cu cât testele urmăresc mai mult capacitatea de rațiune pură, neinfluențată de cele învățate (tipic pentru o diferență determinată genetic și nu de mediu)
  • de exemplu la teste brute de memorie, precum repetarea unui șir de numere, nu apar diferențe semnificative între rase – însă la teste care necesită prelucrare și jonglare cu elementele date, precum repetarea acelor numere dar în ordine inversă, diferențele sunt nete și respectă schema cunoscută (asiatic>alb>negru)
  • argumentul că ar exista o influență negativă rasistă a albilor asupra negrilor în comunitățile în care trăiesc împreună este aberant, având în vedere că negrii din aceste comunități au de fapt rezultate mai bune decât cei care trăiesc izolați (de ex. media în Africa coboară deja la 75)
  • tot în favoarea cauzalității preponderent genetice este și faptul că în căsătoriile interrasiale copiii tind să se situeze între valorile medii pentru cele două rase
  • studiile pe cupluri de albi care au adoptat atât copii asiatici cât și negri și i-au crescut și educat identic dovedesc din nou că distanța care există nu este datorată mediului
  • o altă dovadă clară este oferită de fenomenul de revenire la medie (copiii părinților cu calități extreme, de ex. foarte inteligenți, tind să revină la media specifică grupului din care fac parte) – pentru detalii citiți materialele
  • diferențele cognitive au un corespondent anatomic clar observat încă de acum 1 secol – capacitatea craniană este cea mai scăzută la negri, mai mare la albi, și mai mare la asiatici – și această diferență există încă de la naștere și se menține ulterior
  • studiile de imagistică medicală folosind tehnologia modernă de tip RMN confirmă întrutotul acele diferențe anatomice

Care este atitudinea corectă?

Mi se pare esențial să fim realiști, pentru că dacă există un lucru care s-a dovedit cu prisosință în istorie, este acela că realitatea științifică nu poate fi blocată un timp prea îndelungat de vreo ideologie, fie ea religioasă sau politică. Ca să parafrazez o zicală cunoscută – poți păcăli o vreme pe toată lumea spunând că nu ar exista diferențe intelectuale și cognitive între rase, determinate genetic … și pe unii îi poți păcăli permanent … dar nu poți păcăli pe toată lumea, permanent. Realitatea are prostul obicei de a fi ceea ce este și a nu se conforma dorințelor unui grup politic sau religios motivat ideologic. Doar a pune pe o anumită constatare științifică o etichetă gen antibiblic, sexist sau rasist nu o face mai puțin adevărată. Adevărul este neutru ideologic. Important este ca anumite rezultate să nu fie vreodată folosite pentru a discrimina sau ostraciza vreun grup. Și un șurubel poate fi folosit pentru a produce o unealtă agricolă performantă, sau o mașină de război nimicitoare. Dacă un regim politic ticălos a preferat să-l folosească pentru mașina de război, nu înseamnă că șurubul este de blamat.

Greșelile care s-au făcut și se mai fac pot fi încadrate în cele două extreme: naturalistic fallacy (NF), respectiv moral fallacy (MF) (eroarea de tip naturalist, respectiv eroarea de tip moral – dar parcă nu sună așa bine în românește). NF se petrece atunci când pornind de la o constatare obiectivă de tipul „lucrul cutare este în felul următor”, treci la o anumită prescripție de ordin social sau moral de tipul „ca urmare noi ar trebui să facem așa și așa”. De exemplu – se constată obiectiv că un individ, chiar dacă este căsătorit, are în continuare reacții sexuale la vederea unui partener de sex opus pe care-l percepe ca atrăgător … ca urmare ar trebui să încurajăm adulterul. Sau – teoria evoluționistă arată că cei care sunt mai bine adaptați își propagă genele cu mai mult succes … ca urmare ar trebui să-i lichidăm pe cei cu defecte, pentru a grăbi procesul. În zilele noastre, și în privința topicului aflat în discuție, este însă cealaltă eroare care se comite mai frecvent – MF. MF se petrece atunci când pornind de la un deziderat al nostru social, sau de la modul în care organizăm societatea, deducem felul în care se prezintă realitatea. De exemplu – deoarece ne-am dori să fie tot atât de multe femei pilot de curse ca și bărbați, înseamnă că femeile și bărbații sunt la fel de bine dotați de la mama natură pentru pilotaj. Și întrucât ne dorim acest lucru, ignorăm faptul că testele arată cât se poate de clar superioritatea masculină în domenii punctuale precum orientarea spațială, viteza de reacție sau reacția în condiții de stres, ignorăm diferențele anatomice de structurare a lobului parietal și proporția între substanța cenușie și cea albă și orice altceva obiectiv, pentru că noi deja știm rezultatul – există egalitate pentru că noi vrem să fie egalitate. Orice articole care arată obiectiv diferențe, precum cel de aici, trebuie să fie ignorate. Sau – deoarece am dori să nu existe diferențe între aptitudinile diferitelor rase, înseamnă că ele nici nu există în realitate. Ca urmare ignorăm toată știința care arată cu totul altceva, de la măsurători RMN la analize genetice, de la teste IQ la teste de adopție ș.a.m.d.. – le ignorăm pentru că noi vrem să fie egalitate, și ca urmare o declarăm ca fiind reală.

Cum văd eu problema?

În primul rând, mi se pare esențial să înțelegem că oricare dintre noi suntem parte dintr-un număr uriaș de grupuri diferite, fie că vrem, fie că nu vrem. Populația Terrei poate fi divizată după un număr foarte mare de criterii, nu doar cel al rasei sau al sexului, de care auzim mai frecvent. Fiecare grup în parte poate să aibă în medie (statistic) anumite trăsături care-l deosebesc de celelalte grupuri. Acesta este un lucru care nu se poate nega. De exemplu, după criteriul vârstă eu fac parte din grupul celor între 40 și 49 de ani. Despre acest grup de vârstă se pot spune foarte multe lucruri care-l deosebesc statistic de alte grupuri de vârstă. Unele deosebiri s-ar putea să-mi fac plăcere, altele mai puțin. Însă atâta vreme cât sunt adevărate, nu am niciun motiv să le neg sau să mă prefac că nu există. Statistic vorbind, grupul meu este mult mai probabil să facă un infarct miocardic decât grupul celor între 20 și 29 de ani, și chiar decât grupul 30-39. De asemenea, este mai probabil să aibă o rezistență fizică inferioară grupurilor amintite. Este mai probabil ca un membru al acestui grup să aibă tulburări de dinamică sexuală decât celelalte amintite. Și așa mai departe. Sunt aceste lucruri adevărate? Absolut! Dincolo de orice îndoială. Ar trebui ele să mă deranjeze, sau să protestez împotriva lor? Nu. De ce? Pentru că afirmațiile respective nu se referă la persoana lui LazyPawn, ci sunt constatări statistice legate de un anumit grup din care face parte LazyPawn. S-ar putea ca eu să fiu sănătos tun și să nu fac infarct miocardic prea curând. S-ar putea ca eu să alerg maratoane zilnic. Asta nu schimbă cu nimic caracteristicile grupului. Ceea ce nu se poate accepta este portarea unor caracteristici de grup asupra unui individ în particular. Adică este în regulă să spui că grupul celor de 40-49 de ani are în general mai multe probleme cardiace decât grupul 30-39, dar nu este în regulă să spui „bă, LazyPawn, tu suferi cu inima”. Hai să mai luăm un exemplu, să ne apropiem de ce-i doare pe unii. După un alt criteriu, cel al cetățeniei, fac parte din grupul numit cetățeni români. Și despre acest lucru se pot spune o mulțime de lucruri comparativ cu alte grupuri. Unele dintre ele sunt greu de verificat cu metode empirice obiective, însă altele sunt la polul opus, și mă refer doar la cele din urmă. Spre exemplu, se poate spune că acești cetățeni, statistic vorbind, sunt mult mai predispuși spre infracțiuni decât grupul „cetățeni suedezi”. Cerșit, escrocherii de toate tipurile, furturi, crime, violuri ș.a.m.d. – toate vor fi mai mari în cazul grupului cetățeni români. Este în regulă pentru un oarecare oficial din Vest să spună că cele mai multe infracțiuni din zonă sunt comise de cetățenii români? Că aceștia sunt mai predispuși spre așa ceva decât cetățenii suedezi? Desigur. Ceea ce spune acel om este adevărat, și se poate proba cu datele de la Poliție, Interpol ș.a.m.d.. Ce NU este în regulă? Nu este în regulă să spună „bă, LazyPawn, nu-ți dăm voie să ne vizitezi orașul, că te apuci de furat”. Aceea ar fi proiectarea unor caracteristici de ordin statistic asupra unui individ în particular, și restrângerea dreptului de liberă circulație a unei persoane. S-ar putea ca eu, LazyPawn, de fapt să fiu foarte cinstit. Nu are nimeni dreptul să-mi îngrădească libertățile pe baza unor considerente statistice aplicate grupului din care fac parte. Situația nu este cu nimic diferită în cazul problemei rasiale. Să presupunem că eu sunt Joe Black, cetățean de culoare indiferent din ce țară, și doresc să devin astrofizician. Mă prezint la cea mai tare Universitate de profil. Dacă cineva îmi spune „știi, coeficientul de inteligență al unui absolvent al nostru este în medie 130, iar al grupului rasial din care faci dumneata parte este 85” nu am absolut nimic de comentat sau de obiectat. Este un lucru adevărat, pe care nu am cum să-l neg. Dacă însă îmi spune „din cauză că în medie cei din grupul tău rasial au un IQ de 85, noi nu primim înscrieri din partea lor la Universitate” – ei bine, atunci avem o problemă. Atunci este, într-adevăr, rasism. Este o discriminare făcută pe bază de rasă, este interzicerea unui drept al meu (eu fiind Joe Black) pe baza unor caracteristici medii ale unui grup. Așa ceva nu este permis. Este permis să se fixeze un barem de cunoștințe sau aptitudini pentru cei care intră la acea instituție. Asta este absolut firesc. Însă dacă eu, Joe Black, dovedesc că am acele aptitudini și cunoștințe, trebuie să fiu primit acolo. Pentru că și dacă media grupului meu este 85, nu înseamnă că nu există printre noi indivizi cu IQ de 140. Cred că nimeni nu-și închipuie că Neil DeGrasse Tyson, unul dintre preferații mei, ar avea un IQ de 85.

Un ultim reproș care se aduce pozițiilor raționale de tipul celei îmbrățișate de mine ar fi următorul: Buuuun … există aceste diferențe între grupuri, inclusiv rase, sexe … dar de ce să le studiezi, sau să le menționezi? De ce nu se pot pur și simplu ignora? De ce să riști să fii făcut de unul sau altul rasist, sexist și mai știu eu cum? Răspunsul meu cuprinde mai multe puncte, pe care le voi lista nu neapărat în ordinea importanței:

1. Pentru că este știință. Este adevăr. Aflarea unui lucru despre semenii mei este întotdeauna ceva interesant. Nu doar ceea ce ne face unici ca specie, ci și ceea ce ne deosebește. Nu este neapărat să fie ceva cu o aplicabilitate imediată. De ce studiem Big-Bangul, sau quarcii, sau obiceiurile sexuale ale păsării paradisului?

2. Pentru că din studiul acelor deosebiri s-ar putea să rezulte niște descoperiri concrete care să ajute urmașii noștri. Poate că studiind deosebirea dintre genomul diferitelor populații vom identifica concret de ce un grup este mai predispus la ateroscleroză decât altul, sau metabolizează mai greu un medicament, sau are dificultăți la matematică. Și cândva vom avea posibilitatea unor corecții genetice.

3. Pentru că, fie că o recunoaștem, fie că nu, ne ghidăm tot timpul după probabilități în viața noastră. Unele calcule le facem conștient, altele subconștient, dar există. Dacă văd un domn la costum și cravată uitându-se nervos la ceas undeva în parcare, lângă mașina mea, nu îmi fac probleme. Dacă văd un țigănuș de 15 ani care-i dă târcoale, îmi fac.

4. Pentru că mingea este deja mult prea sus. Pentru că s-a ajuns la blocarea adevărului, la punerea pumnului în gură și aruncarea de acuze de-a dreptul obscene pentru simplul fapt că îndrăznești să remarci o diferență obiectivă. Ca exemplu concret, simpla observație că există extrem de puțin mari maeștri de culoare în jocul de șah (mai exact 3 bucăți din totalul de aproximativ 1000) mi-a atras suspiciunea de apartenență la Ku Klux Klan. Desigur, urăsc negrii din răsputeri și abia aștept să le dau foc pentru că nu joacă șah așa grozav.

5. Pentru că iubesc adevărul și urăsc poliția gândirii care îți indică ce adevăr ai voie să comunici și ce adevăr trebuie ținut sub preș. De aceea am făcut bășcălie de comunism, chiar pe vremea comunismului. De aceea am scris atâtea articole în care am arătat cât de aberante sunt prostiile religioase, și care sunt dovezile pentru evoluționism. De aceea m-am declarat întrutotul favorabil tuturor cererilor de egalitate în drepturi ale homosexualilor, dar nu pot accepta pretenția de a fi o variantă a normalității. Și tot de aceea afirm că există diferențe de ordin genetic între rase și sexe care se reflectă în abilitățile lor diferite în domenii diferite. E cazul să terminăm cu egalitarismul păgubos și artificial. Pentru mine personal corectitudinea politică este bună de hârtie igienică. Singurii „dumnezei” pe care îi am sunt aceia ai adevărului și rațiunii, pe care i-am urmat și îl voi urma indiferent de numele sau numărul celor care-și văd prejudecățile lezate.

Etichete: , , , , , , , , ,

Posted 15 iulie 2011 by LazyPawn in category "Diverse", "Neurologie", "Psihologie
34 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
wolfi
wolfi
15 iulie 2011 16:42

Asta vorbind in general. In practica, daca sustinatorii -S dispun de bombe atomice, si sustinatorii +s dispun de whatever alta arma de putere echivalenta, imi pare ca exista o probabilitate prea mare sa nu mai traim pana se ajuge la echilibru…

Darius
Darius
15 iulie 2011 18:02

1. Se pare că pe Wiki găseşti astfel de informaţii privitoare la diferenţele de IQ dintre rase: http://en.wikipedia.org/wiki/Race_and_intelligence Deci suntem pe drumul cel bun?

2. Întrebare: cum se explică diferenţa mare dintre IQ-ul negrilor din Africa şi al celor din America şi Europa? E cumva posibil ca cei din Aflica să aibă scoruri mai slabe din cauza lipsei de exerciţiu în gândirea abstractă? Pentru că şi gândirea e un exerciţiu (probabil că ar merita un articol numai despre IQ, abilităţi mentale înnăscute, abilităţi „antrenabile” etc). Testul Raven e destul de SF dacă trăieşti în junglă, dar destul de familiar dacă ai trecut printr-o şcoală într-o societate dezvoltată…

mork
mork
Reply to  LazyPawn
16 iulie 2011 00:12

Dar starea mentala (perioada din zi, faptul ca tocmai ai fost in concediu si te-ai relaxat total) sau gradul de oboseala nu influenteaza rezultatul? In cazul asta mai degraba s-ar face mai multe teste repetate si sa se considere media lor…

Darius
Darius
Reply to  LazyPawn
16 iulie 2011 08:58

Fain. Păcat că nu se găsesc şi pe Internet teste ca lumea…

La punctul 3 nu mă refeream la diferenţele de ordin cultural, ci la diferenţele de aptitudini necesare supravieţuirii. E normal ca-n junglă să foloseşti mai rar gândirea abstractă, ca la birou sau la şcoală, nu? Iar gândirea abstractă speculez că e o aptitudine antrenabilă. Concret, poţi deveni mult mai bun la a rezolva probleme Raven după ce ai făcut vreo sută decât atunci când le vezi prima dată. Sau nu? Când spun asta mă bazez pe experienţa mea de la orele de matematică. Făceam exerciţii, fie că era geometrie, algebră, analiză, şi deveneam mai bun în a rezolva astfel de probleme. Dă-mi o problemă de geometrie acum şi aş avea ceva dificultăţi (contează şi viteza de rezolvare).

hash
hash
Reply to  LazyPawn
23 iulie 2011 13:54

Totusi, daca multe teste, ai sa incepi sa inveti tiparul. Nu atat desenele, cat tiparul (adunari/scaderi cu elemente din figura, similaritati etc.)

Raven’s test m-a luat prin surprindere, nu ma asteptam la stilul respectiv -- scor peste 140, ii acord un grad mare de acuratete pentru ca a fost ‘la prima vedere’. Conteaza oare si timpul (ca vreo 5 minute a trebuit sa fac altceva)?

Un exemplu in extrema cealalta sunt testele GRE, Quantitative sau Analitical. Testul se da pe calculator, acesta alege intrebarile dupa gradul de dificultate. Acolo, dupa un numar de teste facute, poti incepe sa te antrenezi pentru a-ti creste punctajul. Se rezolva contra timp teste din ce in ce mai grele 🙂 Cand gresesti, punctajul scade si sistemul iti trimite teste mai usoare pana cand iara o dai in bara si tot asa.

bashar
bashar
16 iulie 2011 01:31

Nu te-am citit de multa vreme și rău am făcut. Intotdeauna am gasit aici articole faine.
La sfârșitul articolului am apăsat pe link-ul cu „nu pot accepta pretenția de a fi o variantă a normalității” legat de homosexualitate, am citit si acel articol, apoi m-a apucat o pofta de o beție crunta asortata cu o bătaie, apoi m-am gândit cum ar fi sa vin acasă si sa-mi trimit nevasta la soacră-mea…
E destul de hetero imaginea?
Da’ oare fără chestiile astea nu s-ar prinde lumea ca-s hetero?
Eh…Oricum, n-o sa-nteleg niciodata de ce tre’ sa-ti pui pene-n cap si sa porti tanga pe ulita ca sa știe lumea ca esti gay si ca ești mândru de asta.
Legat de articolul de mai sus, tre’ sa-ti spun ca m-a intristat cu totul chestia cu „penis mai lung”. Apoi m-am bucurat citind comparația dintre mexicani si norvegieni. Din fericire, totu’ se rezuma la clopote 🙂
Da, lumea suferă. De dragul „egalității” promovam tâmpenii si cream modele din inși cu patru clase. Ni se pare mai important unde merge Moni in concediu decât dramele din familiile afectate de restructurări. Na, ca o dau in politica… ptiu, drace!
Atât de departe s-a ajuns cu chestia asta de corectitudine politica, încât in Romania e mai bine sa fii ungur sau tigan. Sau, daca se poate, amandoua. N-ai probleme la scoala, iar facultatea o faci subventionat de stat. Cateodata ma gandesc daca n-ar fi bine ca intr-o zi sa-i fac o vizita bulibashei din urbe sa discutam ceva. Poate ma-nfiaza.
E OK sa-ti faci IQ-ul! Asa am agatzat odata o psiholoaga 😆

mainimeni
16 iulie 2011 10:28

studiile de imagistică medicală folosind tehnologia modernă de tip RMN confirmă întrutotul acele diferențe anatomice

Ce anume se poate vedea pe o imagine RMN in materie de capacitati cognitive? Diferentele anatomice sunt usor de evidentiat, masori volumul craniului si cu asta basta. Ce poate spune suplimentar o imagine RMN?

mainimeni
Reply to  LazyPawn
16 iulie 2011 13:34

OK. Got it.

mork
mork
Reply to  LazyPawn
16 iulie 2011 15:59

Partca exista si fRMN (functional RMN) prin care se pot vizualiza zonele din creier implicate in anumite actiuni (deci ma gandesc inclusiv la cele cognitive) si intensitatea cu care se activeaza respectivele zone.

marco vinti
marco vinti
16 iulie 2011 20:04

Un articol interesant si foarte necesar pentru timpul nostru, unde politica corecta a spalat milioane de creiere fara mila. Mi-am exprimat pe acest forum dorinta sa scrii si despre alte probleme parerea ta, nu pentru ca ateismul nu ar fi ceva demn de discutat, eu chiar m-am nascut intr-o familie religioasa si am nevoie din cand in cand sa denunt manipularea religioasa.

O dovada ca inteligenta este in buna parte genetica se poate vedea comparand inteligenta elevilor din rep. Moldova (95) si cea a elevilor negri din USA (85). Desi alimentatia, salariile parintilor, programa scolara, pregatirea profesorilor, bibliotecile, cartile din librarii, sunt mult mai bune pentru elevii negri decat pentru cei din republica, cred ca familiile din rep. consuma mai mult alcool decat familiile negrilor din USA.

Probabil rasa neagra este mai veche si nu are ultimele modificari ale altor rase, oricum manipularea politica asupra stiintei atinge cote inalte incercand sa demonstreze ca suntem o singura rasa de parca poti insela pe cineva la targ sa vinzi un ponei (o rasa de cai) in locul unui pur sange arab (alta rasa), diferenta intre pigmei si nordici este evidenta cu ochiul liber. Majoritatea liderilor partidelor de stanga si activistii lor de prim rang responsabili de aceasta situatie se scalda in fariseism mincinos, nu aplica in viata practica cea ce vand in discurs, liderii partidelor de extrema dreapta predicau superioritatea arienilor si ca atare nu se casatoreau cu alte rase, in schimb cei de stanga predica contrariul dar din intamplare nu vezi pigmei si aborigeni la brat cu figuri importante ale lumii socialiste, de ce oare ? Majoritatea covarsitoare a liderilor partidelor de stanga din occident un un IQ frumusel, deci este imposibil sa provina din familii unde mama era casnica si tata zilier, nici macar nu au facut parte din clasa cea mai saraca, nu cunosc din experienta proprie lipsurile in familie, nu locuiesc in cartiere sarace, nu au amici de familie zilieri semi-analfabeti, deci vorbesc de saracie din auzite.

Nu este posibil ca evolutia sa fi tinut cont de legile noaste egalitare, este un proces orb, in plus, chiar la baza evolutiei sta eliminarea indivizilor mai putin dotati, oare cum a evoluat specia umana daca toti erau la fel ?

Cei care scuza lipsa de talente si genii in africa prin lipsa de conditii uita ca europa a dat multe genii in sec. 18 iar o parte dintre acestia au avut conditii mai grele decat le au astazi multi africani: alimentatie, haine si acces la informatie. Pentru cine nu stie doar o mica parte dintre africani se culca cu burta goala, restul nu sunt bogati dar au o masa normala. occidentul in anul 1800 avea aprox. 100 milioane de locuitori de 10X mai putini decat africa de azi si totusi avea mai multe genii decat africa de azi.

Activistii politicii corecte si a negarii realitatii au ales: calea scurta, comoda si de carton, au creat o lume perfecta prin decret, de ce sa ne batem capul 80 de ani sa gasim tehnici pentru modificarea genetica si sa facem toti indivizii egali, nu este mai usor sa-i modificam din condei ?

Imi aduc aminte de afirmatii care spun ca nu exista culturi anitsociale, de parca ar incalca legile fizicii, ex. pirateria a existat aproape 3000 de ani in mediterana, avea obiceiurile si traditiile ei, chiar existau orase in N. Africii in care principalele venituri se obtineau din piraterie. Statele tatare din Ucraina aveau principalele venituri din vanzarea de sclavi, anual sclavizau aprox. 10 mii de persoane timp de 3 sec. pe care le vindeau in zonele musulmane, chiar cuvantul sclav vine de la etnicul slav. Este evident ca nu toate culturile sunt egale.

GubyIQ
GubyIQ
18 iulie 2011 01:43

de ce vorbesti de pietele financiare si forex la trecut ? nu mai tranzactionezi ? :wassat: chiar mi-au placut postarile tale in topicul dedicat de pe softpedia.

GubyIQ
GubyIQ
Reply to  LazyPawn
18 iulie 2011 01:56

Ce s-a intamplat ? erai castigator deja de 1an cand ai plecat de pe softpedia.

Thekiddo
Thekiddo
20 iulie 2011 10:05

Parerea mea:
As vrea sa subliniez o idee, in sensul celor deja scrise in articol: un fapt/ un adevar/o realitate de care trebuie sa se tina seama, ca orice alt fapt, este ca oamenii, de foarte multe ori, interpreteaza emotional informatia (de multe ori generalizeaza emotional sau particularizeaza emotional, transforma emotional, interactioneaza emotional cu informatia respectiva, …nu o iau la modul “neutru”, pur rational). [unii mai mult, altii mai putin, …depinde de om, de context, etc etc etc, dar nu asta vreau sa discut].
Cred ca este un fapt, un adevar, o realitate de care trebuie tinut seama, la fel ca orice alt adevar/ informatie statistica… Pur si simplu se intampla, it’a a fact. Ne place – nu ne place, …este o alta discutie (asta ar fi emotionalul pe care il atasam noi aceastei informatii).
Prin urmare, cred ca ar trebui tinut cont in “atitudinea corecta” si de aceasta informatie/acest fapt/ aceasta realitate, ca atare. La fel cum scrie in articol, si mie mi se pare “esential sa fim realiști”. Dar intre timp, si in sensul celor scrise in articol, apare aceasta amprenta emotionala pe care oamenii, la modul general, o ataseaza informatiei, fie ea si o informatie pur statistica si rationala.
Sa folosesc un exemplu concret din cadrul articolului: “distinsul neurolog din New York”, care a dorit sa gaseasca explicatia incidentei marite a atacurilor cerebrale in cadrul populatiei de negri, iar in urma studiului pe care l-a facut “rezultatele preliminare arătau că în cea mai mare parte cauza principală este una – să-i spunem – de mentalitate”. Atunci cand a vrut sa-si publice cercetarile s-a ajuns la situatia: „Un om de știință, care își face meseria așa cum trebuie, care constată niște lucruri pe baza cărora s-ar putea în viitorul apropiat formula strategii mai bune de prevenție și tratament al unui inamic major al sănătății … este în pericol de a-și pierde locul de muncă”. De ce: pentru ca oamenii (sefii, intr-o prima etapa) nu au fost in stare sa ia informatia ca atare si ii ataseaza o emotie, asteptandu-se ca informatia sa produca o reactie negativa (tot o emotie!) „opiniei publice superisterizate și sensibilizate în probleme de rasă”…
Nici mie nu-mi place asta si as vrea ca oamenii sa fie rationali si sa ia informatia la modul neutru, ca informatie pura… Dar pur si simplu nu se imtampla asta si o constat cvasi-permanent inclusiv in jurul meu [eu nu am facut o cercetare statistica in acest sens, este doar o observatie]… Asa ca, repet, ne place-nu neplace, faptul ca oamenii interactioneaza emotional cu o informatie trebuie tratat, la randul lui, ca o informatie si avut in vedere atunci cand se incearca „livrarea” unui alt fapt/unei informatii [bineinteles, unele informatii provoaca reactii mai mari, altele mai reduse, altele poate (aproape) deloc, in sensul si celor spuse in articol, inclusiv al mecanismului de tip -S+s=, dar nu asta vreau sa accentuez).
Iar una din solutii este sa imbraci informatia pe care vrei sa o „livrezi” intr-o haina pe care sa o adaptezi emotiei pe care preconizezi ca ar produce-o publicului, astfel incat sa sa devina digerabila, daca nu chiar bine-primita… De exemplu, in cazul medicului neurolog, probabil ca daca si-ar fi prezentat cercetarea sub „aura” dezvoltarii unei strategii de preventie si tratament al atacurilor cerebrale in cadrul populatiei de negri si ar fi canalizat emotia pe partea pozitiva, atunci ar fi fost o cercetare bine primita, incluzand informatiile reale, nealterate, dar evitand spectrul emotiilor negative. (identificarea cauzei principale ca fiind de mentalitate / educatie in randul negrilor).

PS: legat de emotiile oamenilor si interpretarea emotionala a informatiilor, mi-ar placea ca oamenii sa aiba un mecanism prin care sa se poata seta: „acum gandim pur rational” / „acum abordam emotional aspectul”, dar nu exista asa ceva. Unii sunt orientati catre partea rationala si isi dezvolta intern un astfel de mecanism de diferentiere intre informatia ca atare si emotionalul produs, dar nici macar acestia nu sunt scutiti de influenta impactului emotional [mai ales al anumitor informatii care rezoneaza cu emotionalul lor, in anumite contexte etc]…
PPS: la nivel de filme, o abordare interesanta a modului cum emotiile afecteaza interpretarea informatiei si prin urmare comportamentul, apare la personajul Data din Star Trek. Acesta, fiind un android, este lipsit de emotie si proceseaza informatiile strict rational. In schimb, atunci cand i se ataseaza un cip de emotie si il activeaza, …deja interpretarea anumitor informatii, in anumite contexte, se schimba radical prin prisma emotiilor…
In acelasi timp, emotiile aduc o gramada de lucruri „bune”: spirit artistic, creativitate emotionala, relationare cu ceilalti, dezvoltare personala, cresterea capacitatii de gandire „out of the box” / gandirea laterala etc etc etc
PPPS: am descoperit de curand acest site, mi se pare foarte interesant, foarte educativ si bine scris. Nu am apucat sa parcurg prea multe articole, o sa recuperez in timp…

Thekiddo
Thekiddo
Reply to  LazyPawn
20 iulie 2011 16:29

Imi aduc aminte de un citat atribuit lui Newton – “Pot sa calculez miscarea corpurilor ceresti, dar nu si nebunia oamenilor” (I can calculate the motion of heavenly bodies but not the madness of people) [pare-mi-se spus in contextul in care a pierdut la bursa o mare parte din avere]. Dincolo de emotia cuprinsa in acest mesaj (“madness” are de regula un sens negativ si exprima o emotie), il consider cat se poate de real. Emotiile oamenilor pot crea aceasta “nebunie”. Este exact cum scriai legat de caderea lirei sterline dupa atacurile teroriste, cu precizarea insa ca in acel context ai putut aprecia destul de usor evolutia si mecanismul –S+s. “Emotia” este una dintre fortele care actioneaza asupra “mingii”, in cadrul mecanismului –S+s. (bineinteles, cred ca pot aparea si alte forte, in contexte diferite, de exemplu interesul unor grupuri).
Asa cum ai spus, emotiile se pot educa si se pot schimba, insa nu cred ca o sa dispara vreodata, pentru ca asa suntem “construiti”, fac parte din noi. Tot in Star Trek apare o civilizatie care pune accentul pe rationalitate si logica, stapanindu-si emotiile: vulcanienii http://en.wikipedia.org/wiki/Vulcan_(Star_Trek).
Pana una alta (chiar daca poate vom evolua si ne vom educa similar modelului vulcanian), in prezent emotiile–afectul (cu toata paleta asociata: simtiri, intuitie, sentimente, fler, previziune emotionala, inclusiv paleta considerata predominant negativa: prejudecati, ura, vanitate, mandrie, aroganta – ma refer la cele care au o sursa emotionala + paleta care poate fi si “buna” si “rea”: frici/temeri/fobii, gelozie-iubire, raportare afectiva la un subiect, generalizari sau particularizari afective) vor mai stapani mult timp individul in particular si societatea, in general [evident, mai mult sau mai putin, in functie de foarte multi factori –sociali, psihologici, educationali, biologici etc etc etc]. Emotiile, alaturi de alte forte/concepte mai mult sau mai putin avand legatura cu rationalul (de ex: valori/moralitate, personalitate, perceptii personale, incl. capacitatea/posibilitatea de a vedea intregul sau doar parti, accesul la informatie, educatie, modele etc) consider ca sunt forte care creeaza sau actioneaza intr-o gramada de ming-isme de care vorbeai, asa cum ai si scris de altfel.
Referitor la emotii, sa le educam peste noapte este ceva imposibil, sa le anulam cred ca este utopie (si nici nu cred ca ar fi ceva de dorit, pentru ca probabil ne-ar anula o mare parte din personalitate).
Asa ca, ne place-nu ne place, va trebui sa le luam in calcul ca atare (de exemplu, la fel cum luam in calcul diferenta de speranta medie de viata intre diferite popoare sau orice alta informatie statistica). Intr-adevar aceasta informatie (realitate, fapt) se poate modifica in timp… nu este batuta in cuie si poate fi educata, iar peste x ani poate omenirea va deveni (ca medie –daca s-ar gasi vreo metoda de evaluare) mai rationala sau dimpotriva, mai emotional-artistic-idealista …Sau poate va reusi sa faca o imbinare armonioasa sau sa gaseasca un mecanism de “switch”…
Si acum sa vin cu un exemplu punctual in ceea ce ma priveste -- cum imi influenteaza mie afectul (in sensul larg) modul de gandire, intr-un subiect care da nastere la multe discutii, pe care am vazut ca l-ai abordat, si anume creationism (cu subramura ID) vs evolutionism. Sunt constient de faptul ca toate dovezile rationale actuale, stiintifice duc catre concluzia foarte, foarte probabila ca omul a evoluat conform teoriei evolutioniste. Nu am cum sa neg asta, pt ca inseamna ca as fi orb. Cu toate acestea, exista in mine acea emotie care imi creeaza acel idealism (naiv, ar spune rationalistii), care ma face sa sper, sa vreau, sa imi doresc, sa sa nu exclud posibilitatea (fie chiar si cu o prababilitate de 0,0001% -- desi nimeni nu poate face un astfel de calcul) ca exista o Divinitate, un Creator (singularul este relativ)… Poate ca rezulta din dorinta mea de a nu se limita totul la aceasta viata (desi sunt tanar, am toata viata inainte), poate ca vine din dorinta de a evolua la un nivel dincolo de material, la un nivel spiritual, …este un idealism pe care nu numai ca mi-l accept, dar il si incurajez (rational vorbind). Este o pozitie irationala, afectiva (care poate rezista atacurilor rationale, pt ca este in afara rationalului – asa cum ai zis si in postarea “De ce nu-i convingem”), este o pozitie care nu stiu daca este adevarata sau falsa intr-un mod absolut, dar de care stiu ca mi-ar placea sa fie adevarata.
Iar faptul ca este in afara rationalului, al logicului, al firescului, nu numai ca nu ma deranjeaza, ba chiar corespunde cu un sistem de credinte (emotii, intuitii, predispozitii afective), sistem care imi spune ca o astfel de entitate (divinitate), [daca ar exista -pt ca am si componenta de nehotarare + componenta agnostica: stiu doar ca nu stiu] ar fi deasupra rationalului, deasupra imaginabilului si explicabilului logic/rational. Sa zicem, ca sa fac o analogie fortata si foarte relativa (si prin urmare relativ usor atacabila) este precum conceptul de “infinit”. Este un concept abstract, relativ, …pe care nu il atingem, nu il vedem, nu il cuprindem, …dar pe care il acceptam intuitiv. Spre deosebire de Divinitate, infinitul este un concept pe care il folosim in mod rational, desi, ca esenta este abstract, imaginar, conceptual…
[Ma rog, sunt la curent cu faptul ca Divinitatii i se atribuie multe alte atribute pe langa infinit (omniscient, omnipotent, omniprezent, plus intentionalitate, dincolo de spatiu si timp etc etc etc), iar nu faptul ca ar putea fi “infinit”, fara inceput si fara sfarsit, creeaza cele mai aprinse discutii]

Iar ca sa revin la partea de emotii care afecteaza oamenii, as putea constata (la un nivel relativ, …fara sa fi facut vreun studiu, doar urmarind din cand in cand forumuri, discutii etc) ca o parte (mai mica sau mai mare) din sustintatorii convinsi ai rationalismului devin, paradoxal, stapaniti de un fel de “emotie a rationalului” (convingerea profunda, indubitabila, fara limite, in rationalitate si logica, atasamentul profund, uneori pana la extrema, fata de abordarea rationala, abordarea tuturor aspectelor lumii, vietii, inclusiv a psihicului uman dintr-o perspectiva pur rationala, ba mai mult, -ca manifestare extrema -un fel de habotnici ai rationalului :D). Poate au dreptate 100%, …habar n-am. …Doar intuitia imi spune ca e bine sa mai lasi totusi si oportunitatea de a-ti schimba parerea, …cine stie…
Sau, poate ca e ca in “povestioara” pe care imi place sa o dau adesea ca exemplu, preluata dintr-o carte de Edward de Bono cu teoria celor 6 palarii ganditoare: o masina vopsita pe o parte alb, pe cealalta negru, este implicata intr-un accident, dar in cateva secunde dispare dupa cladiri. Astfel ca cei de pe o parte sustin ca a fost o masina alba, cei de pe partea cealata fiind fermi convinsi ca a fost o masina neagra. In curand se ajunge la o disputa imensa, niciunii nedorind sa accepte varianta celorlalti si formandu-se 2 tabere “dusmane”.
Trecand peste limitarile povestii, este posibil (nu stiu daca si probabil) ca oarecum o situatie similara sa se intample si in disputa evolutionism vs creationism si sa fie pur si simplu o disputa absurda, mai mult din vanitate (ma refer la cei implicati cu adevarat si care au studiat si au decis din proprie convingere, …nu ignoranti etc). S-ar putea ca cele 2 variante sa fie oarecum 2 fetze ale aceluiasi intreg (este similar cu ceea ce de alfel am vazut ca ai raspuns la un comment, intr-un post mai vechi: multi evolutionisti sunt si credinciosi)…

MD
MD
Reply to  Thekiddo
20 iulie 2011 18:14

Si acum sa vin cu un exemplu punctual in ceea ce ma priveste – cum imi influenteaza mie afectul (in sensul larg) modul de gandire, intr-un subiect care da nastere la multe discutii, pe care am vazut ca l-ai abordat, si anume creationism (cu subramura ID) vs evolutionism. Sunt constient de faptul ca toate dovezile rationale actuale, stiintifice duc catre concluzia foarte, foarte probabila ca omul a evoluat conform teoriei evolutioniste. Nu am cum sa neg asta, pt ca inseamna ca as fi orb. Cu toate acestea, exista in mine acea emotie care imi creeaza acel idealism (naiv, ar spune rationalistii), care ma face sa sper, sa vreau, sa imi doresc, sa sa nu exclud posibilitatea (fie chiar si cu o prababilitate de 0,0001% – desi nimeni nu poate face un astfel de calcul) ca exista o Divinitate, un Creator (singularul este relativ)… Poate ca rezulta din dorinta mea de a nu se limita totul la aceasta viata (desi sunt tanar, am toata viata inainte), poate ca vine din dorinta de a evolua la un nivel dincolo de material, la un nivel spiritual, …este un idealism pe care nu numai ca mi-l accept, dar il si incurajez (rational vorbind). Este o pozitie irationala, afectiva (care poate rezista atacurilor rationale, pt ca este in afara rationalului – asa cum ai zis si in postarea “De ce nu-i convingem”), este o pozitie care nu stiu daca este adevarata sau falsa intr-un mod absolut, dar de care stiu ca mi-ar placea sa fie adevarata.

Ceea ce simti este datorat dualismului.
http://www.mindpowernews.com/BrainGod.htm
http://www.edge.org/3rd_culture/bloom04/bloom04_index.html

Thekiddo
Thekiddo
Reply to  MD
21 iulie 2011 19:09

Multumesc pt linkuri!
Intr-adevar, ceea ce se descrie se potriveste starii pe care o simt eu. Sunt dualist (sau poate chiar multialist, pt ca sunt chiar mai multe stari). Dar prefer sa las deschise acele portite si sa nu ma conformez intru totul unei singure perspective… Prin urmare, intre altele, apreciez f mult teoria celor 6 palarii ganditoare a lui Edward de Bono, cu cele 6 perspective oferite de respectivele „palarii”…
http://alexandrumotoc.blogspot.com/2009/06/12sase-palarii-ganditoare-edward-de.html

Adriana
Adriana
21 iulie 2011 09:33

De unde pot să citesc mai multe despre acel factor g? Trăiesc cu impresia că încă nu suntem capabili să eliminăm complet întrebările care au legătură cu „inteligenţa învăţată”, nu de alta, dar mult mai uşor gândeşti abstract dacă ai văzut pe alţii gândind abstract. Cred că neuronii oglindă (şi, btw, pe când un articol despre ei?) fac imposibilă izolarea factorului g.
Mi-e cam greu să explic, dar încerc cu o analogie: ca să construieşti, ştiu eu, Notre -Dame, ai nevoie de cunoştinţe tehnice teoretice. Matematică, rezistenţă, statică, dinamică, geologie etc. În 1300 toamna mă îndoiesc serios că acele cunoştinţe existau. Existau însă nişte indivizi care făceau biserici din tată-n fiu şi care au constatat empiric „asta e mai bine decât aia”. Ei, Ghiţă constructorul a aplicat în practică pe la 40 de ani ceea ce a observat de la 20. Petrică, fiul lui Ghiţă, a aplicat (şi înţeles) mai repede, pentru că-l ducea ta-su cu el pe şantier să-i amestece mortarul, a văzut şi a învăţat cu ajutorul neuronilor oglindă. Ionică, fiul lui Petrică, a învăţat asta şi mai repede, la nivel de reflex aproape, ceea ce i-a dat posibilitatea să înveţe şi altele.
Un alt exemplu: îl duceam pe fiu-meu la grădiniţă într-o dimineaţă, iar el mă dirija „mami, fă aşa!”, imitând gestul schimbării vitezei. Iniţial, am crezut că a observat şi memorat ce făcea taică-său în anumite porţiuni ale drumului, până l-am întrebat „da’ de ce să fac aşa, mă Tudor?” iar răspunsul a fost fascinant: „păi tu nu auzi cum sună???”. Nu, nu auzisem. Într-adevăr, motorul suna altfel, altă turaţie, alt sunet. Copilul nu corelase „suntem la intersecţia aia, deci facem aşa”, ci „sună aiurea, deci facem aşa”. Ceva ce eu nu-s în stare să fac nici acum, schimb viteza uitându-mă la indicator. Abstract, oarecum, aplicat în practică, nimeni nu-i explicase unui copil de patru ani ce-i cu motoarele.
Nu e posibil ca ceea ce declarăm noi „întrebări de tip g” să nu fie chiar „de tip g”, iar coeficientul de inteligenţă măsurat cu ajutorul lor să nu fie chiar cel real?

Adriana
Adriana
22 iulie 2011 09:45

Ah, nici nu mă gândeam că n-ar exista o corelaţie între IQ şi succes, sau că testele cu întrebări de tip g nu-s mai aproape de realitate decât cele clasice. De fapt, toată chestia asta cu factorul g mi-a stat pe creier doar din cauza explicaţiei tale privind diferenţa de IQ dintre negrii din Africa şi cei din America, aia cu mâncarea mai bună. De acord, probabil o parte din cele 10 puncte sunt datorate acesteia, dar insist să cred că o altă parte ţine de neuronii oglindă. Sigur, tot mediul influenţează şi asta, ideea era că sunt totuşi abilităţi învăţate. Ca să zic aşa, de ce şi-ar bate capul un negru din Africa să rotească în spaţiu chestii? Pentru unul din America, poate fi distractiv, dar ăla din Africa are alte treburi pe cap. So, dacă tata n-a făcut asta, bunicu’ n-a făcut asta, vecinu’ n-a făcut asta… nu mă interesează, nu ştiu cum se face.
Ca fapt divers, eu văd bine în spaţiu. Iau punctaje mari la testele de IQ. Da’ când sunt din alea cu „ce figură urmează în şir”, mai mult de 5 la rând nu-mi ies, mă enervează, mă obosesc. Dacă e cu „ce număr urmează în şir”, greşesc foarte rar. Copiii mei în schimb nimeresc figurile foarte uşor, mai slăbuţ la numere -- iar explicaţia mea este că ei încă nu şi-au pus problema „ia mai dă-le dracului de poze, cu ce mă ajută?”

MD
MD
23 iulie 2011 14:36

Am citit si articolul prezentat in Scientific American insa nu am inteles un lucru despre aceasta variabila globala a inteligentei. Cum ramane cu persoanele foarte bune si rapide in rezolvarea exercitiilor de matematica dar sunt la un nivel mediu chiar uneori slabe in alte domenii ce nu cuprind un limbaj matematic sau invers?

trackback
19 august 2011 20:18

[…] craniană) Sursa este http://lazypawn.com/wordpress (articolul în cauză îl găsiți aici), iar studiile (au aceeași sursă) îmi permit să le mai pun și eu aici în speranța că vor fi […]

trackback
17 septembrie 2011 13:17

[…] nu aiurelile politically correct duse la un extrem atât ridicol, cât și periculos. Ceva foarte ușor de înțeles și detaliat pe tema extremei în care riscăm să intrăm cu tendința de…, și recomand să citiți. Se leagă foarte bine de subiectul de față -- până unde mergem […]