E doar un leu
Astăzi mi s-a spus din nou, probabil pentru a suta oară, că evoluția este „doar o teorie”. Cred că e greu să vorbești despre evoluție și să nu auzi acest „reproș”.
Dacă te plimbi pe stradă și un cetățean îți spune „am pierdut un leu”, probabil că zâmbești și îl consolezi cu vorbe de genul „oh, și ce dacă, e doar un leu”, poate chiar te pregătești să deschizi portofelul și să-l ajuți să-și recupereze paguba. Lucrurile însă se schimbă radical atunci când cetățeanul te informează că e paznic la grădina zoologică din apropiere, și că e vorba de un leu flămând care a dispărut. Probabil că expresia „e doar un leu” nu mai sună chiar la locul ei într-o asemenea situație.
Chiar dacă pare o comparație forțată, senzația pe care o simte un evoluționist când aude că „evoluția e doar o teorie” nu este diferită de cea a paznicului care aude că „e doar un leu”. Ambii realizează instantaneu că interlocutorul nu-și dă seama despre ce este vorba, și folosește un anumit termen într-un alt sens decât cel potrivit.
În limbajul uzual, considerăm observațiile și faptele ca fiind gradul cel mai înalt de cunoaștere, cele mai sigure. „Am observat că Mircea o conduce pe Dora acasă cu mașina” sau „este un fapt dovedit că între Mircea și Dora e ceva”. Pentru termenul de ipoteză se rezervă o poziție inferioară – „ipoteza mea este că Mircea o place pe Dora” – asta nu pare atât de convingător ca observațiile sau faptele. Termenul de lege este folosit mai mult în sensul prescriptiv (nu descriptiv), spre exemplu „legea spune că ai voie să treci strada doar prin locuri special amenajate, pe treceri de pietoni”. Evident, în Republica Balcanică România toată lumea „știe” că legile sunt făcute pentru a fi încălcate, așa că nu valorează mult. În fine, în același limbaj de zi cu zi, termenul de teorie este folosit de cele mai multe ori într-un sens peiorativ, ca un fel de încropeală, o chestie bazată pe un soi de ghicit sau bănuială de obicei nefondată. „Ia auzi ce teorie are și ăsta” … „după teoria ta românii sunt cei mai deștepți din lume” … ca să nu mai vorbim de populara „nu-mi fă mie teoria chibritului!”. Când cineva afirmă că teoria evoluționistă este „doar o teorie”, fără îndoială că folosește termenul în sensul său uzual, de mai sus, și, în mod explicabil, consideră că ar fi ceva nu prea sigur, un soi de bănuială vagă a unor cercetători. Ba mai mult, pentru a întări poziția ignorantă pe care se află, interlocutorul chiar adaugă de multe ori „deci nu este un fapt, sau o lege!” – încercând să contrasteze poziția inferioară pe care s-ar situa teoriile cu cea superioară pe care se află legile și mai ales faptele.
Toată ierarhia de mai sus este însă răsturnată în limbajul științific. În termeni științifici, o observație este gradul cel mai de jos al cunoașterii, cel mai nesigur și mai puțin important. De exemplu, cândva un individ a observat că o anumită boală se răspândește mai rapid când persoanele sunt în contact direct. Un alt individ însă a venit cu observația că boala respectivă se extinde când societatea este păcătoasă, sau nu se roagă destul. Acelea sunt niște observații, care pot sau nu să fie confirmate ulterior. În momentul în care un același tip de observație se repetă, poate fi încadrată ca fapt. Este un fapt că boala se răspândește în comunități închise, pentru că această observație a fost făcută de mai mulți, de nenumărate ori. Pe baza unui sau mai multor fapte se pot emite ipoteze științifice, gradul imediat superior. În cazul nostru, cineva vine cu ipoteza că, având în vedere necesitatea contactului direct, probabil că ar fi un soi de agent prezent în salivă, sau pe piele, sau pe obiectele folosite în comun, care trece de la o persoană la alta. O ipoteză care este confirmată și verificată intră în următoarea categorie, cea a legilor. Unele legi pot fi chiar cuantificate, exprimate sub forma unor formule. De exemplu, legea atracției universale ne spune nu doar că obiectele se atrag între ele, ci chiar exprimă matematic forța respectivă în funcție de masa obiectelor și distanța dintre ele. Totuși, legea nu oferă o explicație, la fel cum legile care descriu propagarea agentului cauzator al bolilor contagioase nu oferă un cadru larg explicativ. Gradul cel mai înalt de cunoaștere în știință este reprezentat de teorii, teoriile științifice. O teorie științifică adună la un loc o mulțime de observații, fapte, ipoteze și legi, oferind o structură coerentă explicativă pentru ele. Teoria ne spune nu doar ce se petrece, ci și modul în care se petrece și motivul pentru care se petrece așa și nu altfel. Teoria microbiană a bolilor infecto-contagioase cuprinde mii de fapte, ipoteze și legități, într-un ansamblu unitar care are sens. Acolo intră și observarea agentului la microscop, și biochimia lui care explică modul în care atacă celula gazdă, și studiile epidemiologice efectuate, și dovada terapeutică antibiotică și mii de alte elemente din categoriile fapt, ipoteză, lege, toate explicabile prin teoria infecțioasă.
Să luăm și un exemplu evoluționist. La categoria observație putem încadra numeroasele și evidentele asemănări dintre om și cimpanzeu. Un fapt ar fi similitudinea extraordinară a structurii cromozomiale, așa cum descriam într-un articol precedent. Pe baza observării acelor cromozomi, s-a emis ipoteza fuziunii cromozomului 2 pe linia umană, ipoteză confirmată ulterior. O lege ar fi cea genetică a transmiterii ereditare de tip mendelian. Mii de astfel de fapte, ipoteze și legi sunt puse cap la cap și formează teoria evoluționistă. Departe de a fi un lucru nesigur, este exact opusul, este cel mai înalt grad de cunoaștere posibil din punct de vedere științific, pentru că se bazează pe un volum gigantic de elemente care o confirmă. Într-un anumit sens, evoluția poate fi denumită și fapt, atunci când ne referim la ideea că populațiile, într-adevăr, evoluează și se schimbă. Constatarea că urmașii unor bacterii au căpătat capacitatea de a descompune nylon-ul este un fapt, evoluția acelei bacterii este un fapt. Însă prin teorie evoluționistă nu înțelegem doar acele fapte, ci și ideea strămoșului comun, și mecanismul selecției naturale drept principal (dar nu unic) motor al transformării.
Cea mai prestigioasă comunitate științifică din lume, Academia Națională de Științe a SUA, are de spus următoarele despre evoluție:
Conceptul evoluției prin mutații genetice întâmplătoare și selecție naturală explică ceea ce altfel ar fi un uriaș depozit de observații necorelate. Astăzi nu mai este posibil să se susțină ideea că vietățile pe care le vedem nu ar fi evoluat din forme anterioare sau că specia umană nu ar fi fost produsă de același mecanism evolutiv care a format și restul lumii vii.
Conceptul evoluției biologice este una dintre cele mai importante idei generate vreodată de aplicarea metodei științifice. Evoluția tuturor organismelor care trăiesc pe Terra în prezent din strămoși care au trăit în trecut se află în centrul geneticii, biochimiei, neurobiologiei, fiziologiei, ecologiei și altor discipline biologice. Evoluția explică emergența noilor boli infecțioase, dezvoltarea rezistenței la antibiotice, legăturile dintre plantele și animalele sălbatice și domestice, compoziția atmosferei terestre, mașinăriile biologice ale celulei, similitudinea dintre oameni și celelalte primate, și nenumărate alte trăsături ale lumii fizice și vii. Așa cum spunea marele genetician și evoluționist Theodosius Dobzhansky în 1973 – nimic din biologie nu are sens în afara teoriei evoluționiste.
Contrastați cele de mai sus cu poziția celui care spune că „evoluția este doar o teorie” și veți vedea din ce cauză reacția naturală la o asemenea replică ignorantă este să te iei cu mâinile de cap.