De multe ori natura este privită ca fiind mai mult sau mai puțin benignă, benignă față de speciile ce o compun, față de continuitatea vieții sau față de întregul ecosistem. Această idee, ce străbate programele de televiziune dedicate naturii și istoriei naturii, sună cam așa: natura se auto-susține, se auto conservă, există un echilibru în natură, un echilibru între speciile ce compun ecosistemul, în așa fel încât toate speciile lucrează pentru păstrarea acestui echilibru, conservarea întregului, asta până când intervine omul cu lăcomia sa ne-naturală și egoistă și strică tot.

Această dezagreabila caracteristică a speciei noastre nu este nouă, nici unică, nici măcar specifică nouă, și este foarte, foarte naturală. Este o proprietate universală a vieții, dar asta nu înseamnă că e ceva bun. Ba chiar din contră, este o proprietate împotriva căreia trebuie luptat. Departe de a fi cea mai egoistă și exploatatoare specie, Homo Sapiens este singura specie care măcar are posibilitatea de a se răzvrăti împotriva acestui impuls darwinian, unul universal de altfel.

Oamenii nu sunt mai răi decât restul animalelor, nici mai egoiști, suntem doar mai eficienți în egoismul nostru, astfel cu atât mai distrugători. Toate animalele fac ceea ce selecția naturală le-a programat să facă, adică să urmeze interesele pe termen scurt pentru ei, pentru familia lor, pentru rude, pentru aliații lor. Dacă vreo specie în istoria vieții are posibilitatea de a se rupe de  egoismul intereselor imediate și să aplice o planificare pe termen lung, pentru viitorul îndepărtat, aceasta este specia noastră. Suntem ultima speranță a Pământului, chiar dacă suntem în același timp singura specie capabilă să distrugă întreaga viață de pe Pământ. Dar când vine vorba de a privi spre viitor, suntem unici, pentru că nimeni până la om nu a privit spre viitor și dacă noi nu planificăm viitorul nimeni nu o va face. Între bunăstarea pe termen scurt  a individului și bunăstarea pe termen lung a grupului, bunăstarea întregii lumi, exista un conflict. Dacă am fi lăsați la voia forțelor darwiniene nu am avea speranță pentru că lăcomia intereselor pe termen scurt este menită să câștige. Însă există o speranță în capacitatea unica a omului de a-și folosi creierul, în imensa bază de date, în bibliotecile și computerele noastre, în toată cunoașterea acumulată de generații și în imaginația noastră ce deschide viitorul.

Darwinismul, din păcate, nu este prietenos față de sustenabilitatea vieții, față de valorile pe termen lung ale vieții ca întreg. Având în vedere că aceste valori se trag din selecția darwinistă a strămoșilor noștri, ajungem la o concluzie pesimistă. Rezolvarea problemei durabilității vieții vine din previziunile pe termen lung, dar previziunile pe termen lung sunt ceva ce darwinismul aduce cu sine.

Am zis că speranța rămâne în capacitatea umană unică de a face previziuni, dar cum de am ajuns la o astfel de capacitate, dat fiind că noi înșine suntem produsul selecției naturale darwiniste ce favorizează doar interesele pe termen scurt?  Cum putem spune că suntem produsul selecției naturale, care este invariabil egoistă și cu interese pe termen scurt, și în același timp să spunem că salvarea stă în capacitatea umanității de a privi departe în viitor?

Răspunsul stă în faptul că al nostru creier, deși el însuși un produs al selecției naturale, își urmează propriile reguli ce se ridică deasupra regulilor selecției naturale. Acest lucru este evident în cazul contracepției. Contracepția este clar anti-darwinistă, e greu de imaginat ceva mai anti-darwinist decât limitarea intenționată a succesului reproductiv, și totuși noi aplicăm contracepția. Creierul nostru este suficient de mare, suficient de dezvoltat pentru a trece peste imperativul genelor egoiste. Inițial creierul a fost menit să ajute la supraviețuirea genelor, rațiunea ultimă a existenței creierului și a mărimii lui în cazul speciei noastre este, la fel ca orice altceva din lumea vie, este supraviețuirea genelor, ceea ce implică egoismul pe termen scurt.

Creierul uman a fost echipat cu capacitatea de a lua propriile decizii, decizii ce pot trece peste scopul pentru care a fost programat la început. Putem lua decizii ce nu sunt bazate pe scopul darwinist al supraviețuirii genelor, ci pe alte scopuri apropiate omului, cum ar fi plăcerile hedonistice sau ceva mai nobil precum a sta împreună cu alți oameni încercând plănuirea celui mai bun viitor pentru întreaga planetă. Complet unic, complet străin de întregul nostru trecut evoluționist.

Selecția darwinistă a genelor a plantat inițial în creierul nostru scopuri precum plăcerea hedonistică, precum orgasmul sau plăcerea pentru gustul  dulce, dar este evident faptul că creierul, în special creierul uman, este capabil să suprascrie scopul ultim al supraviețuirii genelor, înlocuindu-l cu alte scopuri precum dragostea pentru artă și muzică. Printre aceste scopuri este bineînțeles și supraviețuirea pe termen lung a planetei.

Concluzia mea în ceea ce privește naturalul, cel puțin naturalul selecției naturale, este că are puține virtuți pe care omul ar vrea sa le importe în viața politica. Selecția naturală a fost parte a vieții în cea mai mare parte a trecutului nostru, dar în final ar trebui să nu mai avem încredere în ea, ba chiar să luptăm împotriva ei. Chiar dacă sunt un pasionat darwinist în sensul academic, considerând darwinismul ingredientul principal al înțelegerii propriei noastre existențe și cea a întregii vieți, sunt totuși un pasionat anti-darwinist când vine vorba de problemele politice și sociale și planurile politice pentru viitor.

Natura chiar are sânge pe colți și gheare, natura e nemiloasă, egoistă și lacomă! Natura, prin mecanismul selecției naturale darwiniste, nu e ceva ce noi am vrea să emulam.

O traducere și adaptare a unui discurs al lui Richard Dawkins din 2002

Popularity: 20%

1. Sursa moralităţii (partea a II-a)
2. Record mondial la aberat? (II)
3. E doar un leu
4. De la căscat la empatie e un pas mic
5. COMT şi altruismul
6. Sursa moralităţii (partea I)