Am primit zilele acestea un email ciudat. Nu am să-l reproduc și nici nu am să dezvălui numele autorului din motive de confidențialitate. Este vorba de un ateu, ca și mine, care mă îndemna să mă alătur celor care scriu articole favorabile paradei gay, să tragem cu toate tunurile în creștinii extremiști care condamnă această manifestare. Solicitarea sa mi se pare aberantă, deoarece nu poți să-i ceri unui blogger să scrie despre ceea ce nu-l preocupă în mod deosebit, și cu atât mai mult nu poți să-i impui pe ce poziție să se situeze. Am să-i îndeplinesc rugămintea doar parțial, în sensul că voi scrie părerea mea despre așa-zisele minorități sexuale (LGBT), însă s-ar putea ca poziția mea să nu-l încânte prea mult.

În primul rând, există la nivelul blogosferei impresia profund greșită că ar exista doar două poziții. Şi asta din cauză că extremele sunt întotdeauna mai vizibile și mai gălăgioase. Ar fi, pe de o parte, cei destupați la minte, progresiști, toleranți, raționali, care sunt pro-gay (vă rog prin gay să înțelegeți toate minoritățile sexuale) … și ar fi pe de altă parte niște creștini încuiați, înapoiați, furioși, cu o morală primitivă, extremiști care sunt anti-gay și tot ceea ce ține de ei. Cei din prima categorie, evident, ar fi de acord cu toate drepturile și manifestările gay incluzând Gayfest, iar cei din cea de a doua categorie ar fi împotriva lor. O asemenea diviziune, existentă inclusiv în mintea unor persoane inteligente, este departe de adevăr, iar majoritatea se situează într-o zonă intermediară, mai apropiată de un capăt sau de celălalt al spectrului. Nu e alb și negru, dumnezeu și satana, zmeul și Făt Frumos. Voi expune punctul meu de vedere, ca membru al acelei opinii de mijloc, conștient fiind că voi atrage automat antipatia și reproșurile ambelor extreme gălăgioase.

Faptul că tendințele gay sunt în proporție uriașă predeterminate biologic este la ora actuală dovedit dincolo de orice îndoială. Nu are rost să citez aici studiile efectuate, sau exemplele din lumea animală, oricine le poate găsi online. Un individ nu devine gay pentru că așa i s-a năzărit lui într-o zi că ar fi cool, sau pentru că a văzut un gay simpatic pe stradă sau la televizor. La vârsta la care tinerii încep să-și descopere și să-și exploreze propria sexualitate, unii constată că au înclinații diferite de ale majorității heterosexuale. Acestea pot fi mai mult sau mai puțin exprimate, din nou vorbim de tonuri de gri, nu de alb și negru. În mod categoric, nu este „vina” lui că are acele reacții. Nu este o alegere făcută la rece, cântărind niște variante, la fel cum o trăsătură fizică nu este o alegere. Din acest punct de vedere, poziția celor care vorbesc de „păcat” sau de alte prostii biblice similare este de un ridicol absolut și este o dovadă de intoleranță și insensibilitate. Dar acest lucru nu ar trebui să ne mire, pentru că tocmai cei care predică iubirea și toleranța s-au dovedit over and over again a fi cei mai intoleranți și cruzi.

Având în vedere cele de mai sus, singura poziție rațională este de a da acestor indivizi TOATE drepturile și o egalitate deplină cu ceilalți. Pentru ca să fiu clar înțeles, voi boldui cele ce urmează: sunt de părere că merită egalitate de șanse, de drepturi, e normal să trăiască cum doresc, să se căsătorească între ei, să înfieze copii și  în general să facă orice poate face un individ heterosexual. Nu mă deranjează dacă se țin de mână sau dacă se sărută pe stradă. Nu îmi face nici plăcere, poate voi întoarce capul, dar la fel de puțină plăcere îmi fac sute de alte lucruri pe care le văd zilnic, și cu toate acestea le accept ca parte a diversității. Dacă cuiva îi trece prin cap să mă acuze de homofobie, îl rog să mai citească încă o dată partea bolduită în care sunt de acord cu tot ceea ce își dorește această minoritate, necondiționat. Cu greu veți găsi o persoană mai tolerantă decât mine în această privință.

Pe de altă parte însă, nu pot sub nicio formă să fiu de acord cu pretenția că ar reprezenta o variantă a normalității. Indiferent dacă sunt 1%, 10% sau 40%, nu sunt și nu au cum să fie o variantă a normalității. Pentru că normalitatea înseamnă niște standarde derivate NU din proporții, și nici din gradul de acceptare, ci din FUNCȚIONALITATE. Da, cunosc foarte bine poziția tuturor organismelor mondiale, inclusiv OMS (Organizația Mondială a Sănătății), care nu consideră homosexualitatea ca o boală. Însă motivul este unul nemedical, este doar o pudoare exagerată și un political corectness care a mers prea departe. Un organ, un aparat, un sistem biologic, are de îndeplinit o anumită funcție pentru care a fost sculptat ca atare de evoluție. Un stomac ulceros nu este normal, pentru că împiedică digestia normală. El nu devine normal dacă individul respectiv susține că nu-i pasă, că el și așa nu mănâncă acrituri, și se simte bine în pielea lui. Nu devine normal nici dacă prin medicamente corectăm efectele hiperacidității. Funcția reproductivă este cel puțin la fel de importantă ca și cea digestivă. Fără ea, specia ar dispărea rapid. În slujba bunei funcționări a acestui mecanism sunt antrenate sisteme complexe neurohormonale care generează atracția psihică și fizică intensă față de un potențial partener de sex opus. Din diverse motive (unele par să țină de o dezvoltare defectuoasă intrauterină), la anumite persoane acele mecanisme neurohormonale nu funcționează, sunt denaturate, dirijate greșit. Ca urmare, una din funcțiile biologice FUNDAMENTALE are unui organism, cea de reproducere, este compromisă total sau parțial. Aceasta, dragii mei, este o BOALĂ. Este o dezvoltare defectuoasă. Argumentul că acești indivizi pot, totuși, procrea, printr-un efort, sau in vitro, sau prin inseminare artificială, este la fel de valabil ca și argumentul că ulcerul nu ar fi o boală deoarece există terapii care le permit ulceroșilor să se hrănească normal. Însă sub nicio formă acceptarea ideii de boală nu este un lucru înjositor, insultător, ci din contră! Ar trebui un ulceros să se rușineze? Ar trebui un individ cu insuficiență renală să se simtă inferior? Nu! Din contră, ei merită toată simpatia noastră, merită toate drepturile pe care le avem și noi, pentru că NU E VINA LOR că sunt așa. Mi se pare bizar că homosexualii sar ca arși când creștinoizii fanatici îi acuză de „alegeri imorale”, dar în același timp se supără la fel tare când li se explică foarte clar că la ei ceva nu funcționează normal.

Este absolut firesc ca aceste persoane să lupte pentru drepturile lor, pe deplin meritate. Trăim într-o societate în care prejudecățile antigay sunt profund înrădăcinate, și în general izvorăsc din cea mai stupidă sursă posibilă, cea religioasă. Însă lupta lor, pe care o susțin cu tărie, trebuie să îmbrace forme CIVILIZATE. Sunt de acord cu articole sau emisiuni educative în care să-și exprime punctul de vedere. Sunt de acord cu organizații civice, de dialog social. Sunt de acord cu emisiuni științifice în care să se demonstreze că nu e vorba de un păcat diavolesc, ci de o cauză biologică complexă dar obiectivă. Sunt de acord să se explice prostimii că copiii lor nu devin gay prin simpla expunere la imagini cu gay, așa cum nu devin înalți văzând baschetbaliști. Sunt de acord, la modul general, cu orice formă de educație pe această temă, pentru că sunt de părere că educația științifică și civică pot duce la progres într-o societate înapoiată din multe puncte de vedere, ca a noastră.

În schimb, nu sunt de acord cu manifestări de un absurd și un prost gust ieșit din comun, prin care comunitatea gay pune în prim plan cele mai dizgrațioase, needucate și extremiste exemplare ale ei, și caută parcă intenționat să stârnească antipatia omului de rând. O paparudă proastă de sex incert cu o tonă de ruj și make-up și niște ciorapi rupți care se scălâmbăie într-un car alegoric nu reprezintă o pledoarie pentru ceva. Oare Socrates, Marcel Proust, Da Vinci, Wittgenstein, Elton John sau Ceaikovsky s-ar preta la așa ceva? Oare așa s-ar manifesta astăzi un Alan Turing? Înclin să cred că nu. Există persoane excepționale în rândul comunității gay, care pot susține cauza lor într-un mod elevat și demn. Împingerea în față a ceea ce are mai rău această comunitate îi face un imens deserviciu. Este ca și cum negrii ar fi luptat pentru drepturile lor prin acțiuni de protest dirijate de cei mai violenți și analfabeți reprezentanți ai lor, eventual luați direct din pușcării. Oare asta a făcut Martin Luther King?! Dacă dorești să demonstrezi majorității că meriți ceva, trebuie să o faci printr-o punte de apropiere. Trebuie să arăți că ești la fel ca și ceilalți, cu o mică excepție. Un marș liniștit, cu oameni îmbrăcați decent, educați, care să dea interviuri cu cap, care să dovedească faptul că o persoană gay are aceeași educație, aceleași aspirații, același bun simț, aceeași inteligență ca și ceilalți – asta da. Ceea ce se petrece cu aceste manifestări de tip Gayfest este exact opusul. Se pune pe piedestal (la propriu și la figurat) imaginea unui individ cam bătut în cap, needucat, zurbagiu, cu o ținută stridentă și șocantă, lipsit de orice simț al ridicolului, o caricatură grotească și sinistră care țipă în gura mare „eu sunt normal!”. Nu, dragul meu, nu ești normal, și nici nu ai vreo șansă să devii acceptat ca atare dacă te manifești ca un soi de corcitură între un clown și un proxenet.

Este ca și cum într-o societate care are ceva cu persoanele cu deficit de vedere, aceștia din urmă ar ajunge la concluzia că cea mai potrivită metodă de a se face cunoscuți și înțeleși este să aleagă dintre ei pe cei cu cea mai severă miopie, și dintre aceia în continuare să aleagă pe cei mai săraci cu duhul, și să-i trimită într-un marș pe străzi în care să cadă în gropi și să se lovească de toți stâlpii din cauză că nu văd mai nimic. Iar apoi, să și pretindă să aplaudăm minunatul spectacol al capetelor care lovesc stâlpii.

Așadar, drepturi - DA hotărât! Spectacole scabroase pe străzi – NU.

Popularity: 11%

 

Articole similare (listă generată automat)

  1. Pro-miserable-life
  2. Mimosa pudica şi dublul standard
  3. Mingea şi -ismele
  4. Actorie … alternativă
  5. Este calul mai norocos?
  6. Femeia nu-i ca bărbatu’