Să aplaudăm zgomotul capetelor care lovesc stâlpii?
Am primit zilele acestea un email ciudat. Nu am să-l reproduc și nici nu am să dezvălui numele autorului din motive de confidențialitate. Este vorba de un ateu, ca și mine, care mă îndemna să mă alătur celor care scriu articole favorabile paradei gay, să tragem cu toate tunurile în creștinii extremiști care condamnă această manifestare. Solicitarea sa mi se pare aberantă, deoarece nu poți să-i ceri unui blogger să scrie despre ceea ce nu-l preocupă în mod deosebit, și cu atât mai mult nu poți să-i impui pe ce poziție să se situeze. Am să-i îndeplinesc rugămintea doar parțial, în sensul că voi scrie părerea mea despre așa-zisele minorități sexuale (LGBT), însă s-ar putea ca poziția mea să nu-l încânte prea mult.
În primul rând, există la nivelul blogosferei impresia profund greșită că ar exista doar două poziții. Şi asta din cauză că extremele sunt întotdeauna mai vizibile și mai gălăgioase. Ar fi, pe de o parte, cei destupați la minte, progresiști, toleranți, raționali, care sunt pro-gay (vă rog prin gay să înțelegeți toate minoritățile sexuale) … și ar fi pe de altă parte niște creștini încuiați, înapoiați, furioși, cu o morală primitivă, extremiști care sunt anti-gay și tot ceea ce ține de ei. Cei din prima categorie, evident, ar fi de acord cu toate drepturile și manifestările gay incluzând Gayfest, iar cei din cea de a doua categorie ar fi împotriva lor. O asemenea diviziune, existentă inclusiv în mintea unor persoane inteligente, este departe de adevăr, iar majoritatea se situează într-o zonă intermediară, mai apropiată de un capăt sau de celălalt al spectrului. Nu e alb și negru, dumnezeu și satana, zmeul și Făt Frumos. Voi expune punctul meu de vedere, ca membru al acelei opinii de mijloc, conștient fiind că voi atrage automat antipatia și reproșurile ambelor extreme gălăgioase.
Faptul că tendințele gay sunt în proporție uriașă predeterminate biologic este la ora actuală dovedit dincolo de orice îndoială. Nu are rost să citez aici studiile efectuate, sau exemplele din lumea animală, oricine le poate găsi online. Un individ nu devine gay pentru că așa i s-a năzărit lui într-o zi că ar fi cool, sau pentru că a văzut un gay simpatic pe stradă sau la televizor. La vârsta la care tinerii încep să-și descopere și să-și exploreze propria sexualitate, unii constată că au înclinații diferite de ale majorității heterosexuale. Acestea pot fi mai mult sau mai puțin exprimate, din nou vorbim de tonuri de gri, nu de alb și negru. În mod categoric, nu este „vina” lui că are acele reacții. Nu este o alegere făcută la rece, cântărind niște variante, la fel cum o trăsătură fizică nu este o alegere. Din acest punct de vedere, poziția celor care vorbesc de „păcat” sau de alte prostii biblice similare este de un ridicol absolut și este o dovadă de intoleranță și insensibilitate. Dar acest lucru nu ar trebui să ne mire, pentru că tocmai cei care predică iubirea și toleranța s-au dovedit over and over again a fi cei mai intoleranți și cruzi.
Având în vedere cele de mai sus, singura poziție rațională este de a da acestor indivizi TOATE drepturile și o egalitate deplină cu ceilalți. Pentru ca să fiu clar înțeles, voi boldui cele ce urmează: sunt de părere că merită egalitate de șanse, de drepturi, e normal să trăiască cum doresc, să se căsătorească între ei, să înfieze copii și în general să facă orice poate face un individ heterosexual. Nu mă deranjează dacă se țin de mână sau dacă se sărută pe stradă. Nu îmi face nici plăcere, poate voi întoarce capul, dar la fel de puțină plăcere îmi fac sute de alte lucruri pe care le văd zilnic, și cu toate acestea le accept ca parte a diversității. Dacă cuiva îi trece prin cap să mă acuze de homofobie, îl rog să mai citească încă o dată partea bolduită în care sunt de acord cu tot ceea ce își dorește această minoritate, necondiționat. Cu greu veți găsi o persoană mai tolerantă decât mine în această privință.
Pe de altă parte însă, nu pot sub nicio formă să fiu de acord cu pretenția că ar reprezenta o variantă a normalității. Indiferent dacă sunt 1%, 10% sau 40%, nu sunt și nu au cum să fie o variantă a normalității. Pentru că normalitatea înseamnă niște standarde derivate NU din proporții, și nici din gradul de acceptare, ci din FUNCȚIONALITATE. Da, cunosc foarte bine poziția tuturor organismelor mondiale, inclusiv OMS (Organizația Mondială a Sănătății), care nu consideră homosexualitatea ca o boală. Însă motivul este unul nemedical, este doar o pudoare exagerată și un political corectness care a mers prea departe. Un organ, un aparat, un sistem biologic, are de îndeplinit o anumită funcție pentru care a fost sculptat ca atare de evoluție. Un stomac ulceros nu este normal, pentru că împiedică digestia normală. El nu devine normal dacă individul respectiv susține că nu-i pasă, că el și așa nu mănâncă acrituri, și se simte bine în pielea lui. Nu devine normal nici dacă prin medicamente corectăm efectele hiperacidității. Funcția reproductivă este cel puțin la fel de importantă ca și cea digestivă. Fără ea, specia ar dispărea rapid. În slujba bunei funcționări a acestui mecanism sunt antrenate sisteme complexe neurohormonale care generează atracția psihică și fizică intensă față de un potențial partener de sex opus. Din diverse motive (unele par să țină de o dezvoltare defectuoasă intrauterină), la anumite persoane acele mecanisme neurohormonale nu funcționează, sunt denaturate, dirijate greșit. Ca urmare, una din funcțiile biologice FUNDAMENTALE are unui organism, cea de reproducere, este compromisă total sau parțial. Aceasta, dragii mei, este o BOALĂ. Este o dezvoltare defectuoasă. Argumentul că acești indivizi pot, totuși, procrea, printr-un efort, sau in vitro, sau prin inseminare artificială, este la fel de valabil ca și argumentul că ulcerul nu ar fi o boală deoarece există terapii care le permit ulceroșilor să se hrănească normal. Însă sub nicio formă acceptarea ideii de boală nu este un lucru înjositor, insultător, ci din contră! Ar trebui un ulceros să se rușineze? Ar trebui un individ cu insuficiență renală să se simtă inferior? Nu! Din contră, ei merită toată simpatia noastră, merită toate drepturile pe care le avem și noi, pentru că NU E VINA LOR că sunt așa. Mi se pare bizar că homosexualii sar ca arși când creștinoizii fanatici îi acuză de „alegeri imorale”, dar în același timp se supără la fel tare când li se explică foarte clar că la ei ceva nu funcționează normal.
Este absolut firesc ca aceste persoane să lupte pentru drepturile lor, pe deplin meritate. Trăim într-o societate în care prejudecățile antigay sunt profund înrădăcinate, și în general izvorăsc din cea mai stupidă sursă posibilă, cea religioasă. Însă lupta lor, pe care o susțin cu tărie, trebuie să îmbrace forme CIVILIZATE. Sunt de acord cu articole sau emisiuni educative în care să-și exprime punctul de vedere. Sunt de acord cu organizații civice, de dialog social. Sunt de acord cu emisiuni științifice în care să se demonstreze că nu e vorba de un păcat diavolesc, ci de o cauză biologică complexă dar obiectivă. Sunt de acord să se explice prostimii că copiii lor nu devin gay prin simpla expunere la imagini cu gay, așa cum nu devin înalți văzând baschetbaliști. Sunt de acord, la modul general, cu orice formă de educație pe această temă, pentru că sunt de părere că educația științifică și civică pot duce la progres într-o societate înapoiată din multe puncte de vedere, ca a noastră.
În schimb, nu sunt de acord cu manifestări de un absurd și un prost gust ieșit din comun, prin care comunitatea gay pune în prim plan cele mai dizgrațioase, needucate și extremiste exemplare ale ei, și caută parcă intenționat să stârnească antipatia omului de rând. O paparudă proastă de sex incert cu o tonă de ruj și make-up și niște ciorapi rupți care se scălâmbăie într-un car alegoric nu reprezintă o pledoarie pentru ceva. Oare Socrates, Marcel Proust, Da Vinci, Wittgenstein, Elton John sau Ceaikovsky s-ar preta la așa ceva? Oare așa s-ar manifesta astăzi un Alan Turing? Înclin să cred că nu. Există persoane excepționale în rândul comunității gay, care pot susține cauza lor într-un mod elevat și demn. Împingerea în față a ceea ce are mai rău această comunitate îi face un imens deserviciu. Este ca și cum negrii ar fi luptat pentru drepturile lor prin acțiuni de protest dirijate de cei mai violenți și analfabeți reprezentanți ai lor, eventual luați direct din pușcării. Oare asta a făcut Martin Luther King?! Dacă dorești să demonstrezi majorității că meriți ceva, trebuie să o faci printr-o punte de apropiere. Trebuie să arăți că ești la fel ca și ceilalți, cu o mică excepție. Un marș liniștit, cu oameni îmbrăcați decent, educați, care să dea interviuri cu cap, care să dovedească faptul că o persoană gay are aceeași educație, aceleași aspirații, același bun simț, aceeași inteligență ca și ceilalți – asta da. Ceea ce se petrece cu aceste manifestări de tip Gayfest este exact opusul. Se pune pe piedestal (la propriu și la figurat) imaginea unui individ cam bătut în cap, needucat, zurbagiu, cu o ținută stridentă și șocantă, lipsit de orice simț al ridicolului, o caricatură grotească și sinistră care țipă în gura mare „eu sunt normal!”. Nu, dragul meu, nu ești normal, și nici nu ai vreo șansă să devii acceptat ca atare dacă te manifești ca un soi de corcitură între un clown și un proxenet.
Este ca și cum într-o societate care are ceva cu persoanele cu deficit de vedere, aceștia din urmă ar ajunge la concluzia că cea mai potrivită metodă de a se face cunoscuți și înțeleși este să aleagă dintre ei pe cei cu cea mai severă miopie, și dintre aceia în continuare să aleagă pe cei mai săraci cu duhul, și să-i trimită într-un marș pe străzi în care să cadă în gropi și să se lovească de toți stâlpii din cauză că nu văd mai nimic. Iar apoi, să și pretindă să aplaudăm minunatul spectacol al capetelor care lovesc stâlpii.
Așadar, drepturi – DA hotărât! Spectacole scabroase pe străzi – NU.
Buna!
Sunt multe de spus asupra acestui subiect. Punctul meu de vedere (atat ca si persoana, cat si ca si psiholog clinician in devenire) este acela ca 1. homosexualitatea nu este o boala (psihica) 2. nu ar fi pragmatic/etic sa diagnosticam homosexualitatea ca si boala (psihica), chiar daca ar indeplini criteriile pentru categoria de boala. Nu este aici momentul sa dezvolt prea mult subiectul, o sa punctez numai cateva argumente in favoarea pozitiei mele….Sper sa imi fac timp curand sa incropesc si eu un blog si o sa imi dezvolt mai mult ideile… 🙂
A. In primul rand, ai desigur dreptate sa afirmi ca homosexualitatea se asociaza cu o disfunctie (la nivelul comportmentului reproductiv). In cadrul speciei noastre, insa, comportamentul sexual are mai multe functii decat aceea de reproducere; printre acestea se numara functia hedonica (ofera placere) si functia sociala (sprijina construirea unui anumit tip de relatie interumana- relatia erotica); In plus, sexualitatea are o anumita functie in construirea propriei identitati- tindem sa ne identificam puternic cu valorile pe care le avem in legatura sexualitatea si sa aparam cu indarjire aceste valori; tindem sa ne identificam puternic cu propriile preferinte sexuale sau atractii erotice, tindem sa consideram relatiile erotice ca fiind semnificative, sa le plasam in apropierea centrului nostru axiologic. Multi dintre noi ne traim comportamentul sexual ca fiind mai personal, mai reprezentativ pentru ceea ce suntem, decat ne traim comportamentul din activitatea de munca, de exemplu.
B. Homosexualitatea se asociaza cu perturbarea unei singure functii a comportmantului sexual (cea reproductiva) si nu cu perturbarea celorlalte. Din punctul meu de vedere, pentru ca o categorie sa isi merite statutul de boala mentala efectele ei trebuie sa fie clar observabile la nivelul indicelui general de functionare. De exemplu, depresia sau schizofrenia scad in mod categoric scorul GAF al persoanei. Acesta este, cred eu, criteriul pentru a trece de la categoria „disfunctie domeniu specifica” la categoria „boala”, cel putin in domeniul psihopatologiei. Homosexualitatea scade scorul GAF numai pentru ca se asociaza cu depresia, daca este controlat efectul depresiei, lucrurile stau altfel….Daca homosexualitatea s-ar asocia automat si cu o perturbare a functiilor hedonice si sociale a comportamentului sexual, probabil ar afecta scorul GAF si si-ar merita statutul de boala.
Ideea de baza aici e ca nu exista o relatie de identitate intre un comportament disfunctional (cum poate fi- partial- comportamentul homosexual) si categoria de boala mentala. Desi toate bolile implica intr-o masura mai mare sau mai mica comportamente disfunctionale, numai unele comportamente disfunctionale se ridica la statutul de simptome sau, si mai pompos, de boli.
C. Ai facut analogia cu boala ulceroasa. Da, corect, simplul fapt ca exista tratamente pentru boala si persoana nu e deranjata de aceasta, nu inseamna ca boala nu exista. Pana la urma, ulcerul a fost tot ulcer si cand nu au existat tratamente, progresul tehnologic sau cultural nu schimba cu nimic acest fapt. Asta pentru ca boala ulceroasa poate fi definita foarte exact si obiectiv, iar impactul sau asupra functionarii aparatului digestiv este usor de observat. Nu la fel stau lucrurile in cazul tulburarilor mentale/comportamentale. Acestea sunt dependente de contextul cultural…ele reflecta abaterea de la un ideal cultural, de la o norma sau sau aparitia unei disfunctii -definita ca „incapacitate a persoanei de a-si propune scopuri si de le atinge”, scopuri care, la randul lor, sunt puternic conditionate cultural.
Homosexualii (atunci cand e controlat efectul bolilor mentale!) sunt capabili sa isi propuna scopuri.
a) Unii homosexuali nu isi propun scopul de a se reproduce.O sa spui ca scopul de a avea copii este unul fundamental. Hm…nu stiu, de ce ar fi? Ar TREBUI ca oamenii sa isi doreasca sa aiba copii, numai pentru ca acest obiectiv este mai mult decat pertinent evolutiv, pentru ca ajuta la perpetuarea speciei? (Putem argumenta normativul prin legea naturala? putem impune scopuri reproductive intr-o cultura liberala si individualista?) Poate ca pentru individ este mai mult decat suficient sa isi transmita memele mai departe, participand la progresul cultural; multi homosexuali s-au achitat de datorie!
b) Multi homosexuali isi propun obiectivul de a se reproduce. Acesta poate fi mai mult sau mai putin important in ansamblul sistemului lor de scopuri si, ca atare, strict in raport cu acest obiectiv asumat al individului comportamentul homosexual poate fi considerat ca disfunctional. Daca pastram analogia cu boala ulceroasa, da, faptul ca exista metode de fecundare in vitro nu ar trebui sa afecteze aceasta evaluare a comportmanetului ca disfunctional. Nu cred insa, ca analogia este corecta. Tulburarea comportamentala e, prin natura ei, definita prin raportare la context! Daca includem contextul cultural si social, de ce nu am include si contextul tehnologic? Spre exemplu, anxietatea si furia sunt considerate astazi emotii disfunctionale, la fel si unele dintre comportamentele care li se asociaza (evitarea, agresiunea, atacul) Rolul lor in dezvoltarea speciei a fost, insa, unul urias! Ele si-au schimbat valoarea functionala odata cu modificarea contextului social. La fel, comportamentul homosexual poate fi considerat disfunctional atunci cand nu exista mijloace reproductive alternative, dar avem mai putine argumente sa il consideram ca atare atunci cand tehnologia ne permite astfel de metode!- (repet, aceasta raportare la context tine de specificul disfunctiilor comportamentale!)
D.Definirea si clasificarea tulburarilor (mentale si somatice) are ca si scop pe de o parte sistematizarea informatiilor existente, pe de alta parte ghidarea practilor de cercetare si de interventie. Astfel, este pertinent sa ne punem intrebarea nu doar daca o anumita boala „exista” sau nu si care sunt elementele definitorii ale acesteia, ci si daca este utila sau nu definirea unui anumit pattern ca si boala. (Nu vreau sa cad in eroarea apelului la consecinte, dar cred ca acest criteriu functional este extrem de relevant pentru domeniu). Aici sunt importante si alte elemente specifice ale bolii mentale.
a) In primul rand,tulburarea mentala/comportamentala se asociaza cu o anumita stigma. Nu, ulcerosii nu se rusineaza. Schizofrenicii, da! Nu pentru ca ar trebui, desigur! ci pentru ca nu vor fi priviti niciodata la fel ca ulcerosii 🙂 La fel vor face si si homosexualii, daca sunt etichetati ca bolnavi. Mai mult, aceasta stigma (si pana la urma toata povestea cu diagnosticarea bolii mentale) poate actiona ca mecanism etiopatogenetic nespecific si poate amplifica disfunctia! Si atunci, ne punem problema, tinanad cont de cele pe care le-am amintit mai sus, este moral si pragmatic sa definim ca si „boala” un comportament care: nu are un impact semnificativ asupra GAF (decat in asociere cu alta tulburare), apare uneori ca nedisfunctional (pentru ca nu contravine sistemului de scopuri ale persoanei), este uneori asociat cu o disfunctie usoara (contextul cultural si tehnologic permite atingerea scopurilor reproductive prin alte mijloace)? Cum judecam raportul costuri-beneficii?
b) Problema impactului pe care il are diagnosticarea are anumite particularitati in cazul homosexualitatii. Asa cum am amintit, comportamentul sexual are roluri multiple si are relevanta inclusiv pentru formarea imaginii de sine si a identitatii personale. Daca definim homosexualitatea ca si boala, atunci vom privi atractia homosexuala si comportamentul homosexual ca si simptome. Acestea ar putea continua, insa, sa indeplineasca cu succes celelalte functii. Persoana se indragosteste, stabileste relatii de intimitate pe care le considera mai mult sau mai putin semnificative, se regaseste si se autoconstruieste in emotiile pe care le traieste in cadrul acestor relatii. Cum evaluam toate acestea daca sunt construite pe simptom? Cum ne asteptam sa se raporteze homosexualul la relatiile sale, la sine, daca stie ca unele ditre cele mai semnificative emotii pe care le traieste sunt simptome? Cum ar putea sa nu se simta ranit de diagnosticul de boala mentala cand, uneori, asta nu inseamna altceva decat sa ii spui ca in inima a ceea ce el considera mai valoros se afla ceva malign, ceva putred? Nu vreau sa fiu patetica, dar sa facem un exercitiu de imaginatie…Eu nu stiu cum as reactiona daca cineva ar incerca sa ma convinga ca atractia pe care o simt fata de iubitul meu este simptomul unei boli mentale…nu stiu ce valoare as mai putea da relatiei noastre daca as ajunge sa il cred! Sigur ca m-as apara de oricine ar incerca sa imi inoculeze asa ceva. Intr-un limbaj mai clinic, problema care se pune aici este daca nu cumva diagnosticarea homosexualitatii ca si boala mentala ar ajunge sa afecteze negativ si celelalte functii ale comportamentului sexual, in contextul in care oricum, nu prea exista sanse de „tratament”! Ce va simti homosexualul care accepta ca ceva nu funtioneaza normal, ca e „bolnav”?. Sunt sanse mari sa aiba probleme sexuale (anxietatea generata de disonanta), sa nu mai fie capabil sa construiasca relatii (de ce sa investesti intr-o relatie „bolnava”? cum sa o consideri altfel, daca elementul care te motiveaza sa o pastrezi si sa o dezvolti e „patologic”?) sa aiba probleme de personalitate (cine esti, daca atat de mult din ceea ce esti este boala?)…
Wow, ce m-am intins la vorba! Adevarul e ca ma pasioneaza subiectul… 🙂
Ioana
Bună Ioana!
Îți mulțumesc că te-ai înregistrat, și mai ales că ți-ai răpit atât din timp pentru a comenta. O adevărată lucrare de doctorat acolo. Sunt încântat să am un psiholog pasionat care citește opiniile mele. 😛 Acum, doar pe scurt, câteva observații pe marginea ideilor tale.
1. Homosexualitatea există și la animale, unele care nici măcar nu pot fi „suspectate” de vreun psihic oarecare. Acest lucru mă determină să cred că sub nicio formă nu poate fi încadrată ca boală psihică, și nici un moment nu am lăsat să se înțeleagă așa ceva. Cauza ei este organică, obiectivă. Repeți de zeci de ori ideea că homosexualitatea nu este o boală psihică, lucru cu care SUNT DE ACORD.
2. Datorită impactului pe care sexualitatea îl are în ansamblul psihicului uman, așa cum bine subliniezi tu, apar și modificări psihologice SECUNDARE. Așa cum suferinzii de SIDA dezvoltă la un moment un psihic particular, așa cum orbii, epilepticii, amputații, sau canceroșii au tablouri psihice specifice, la fel au și homosexualii. Însă boala lor în sine nu este primar psihică.
3. Ca urmare, vorbind pe șleau, lui Ghiță i se scoală când îl vede pe Vasile nu pentru că Ghiță are probleme psihice. Invers, din cauză că lui Ghiță i se scoală când îl vede pe Vasile, ajunge să trăiască într-un anumit mod, să se confrunte cu anumite probleme, și să aibă o viziune particulară și un psihic de un anumit tip.
4. Comparația cu schizofrenia nu își mai are locul, pentru că, așa cum am spus, nu e vorba de o boală psihică.
5. Problema nu este dacă cineva își propune sau nu să aibă copii. Problema este la ce soi de stimuli reacționează automat acel cineva, dacă organismul său i-ar permite să aibă în mod natural copii. Un individ sănătos poate să nu-și dorească copii, dar tot nu simte nevoie să i-o tragă lui Vasile în buci, din contră, i se înmoaie organul la o asemenea sugestie. Aici nu e vorba de ce țeluri are un individ. Ulcerosul poate să spună că scopul vieții sale este să se hrănească strict intravenos, și e treaba lui … dar asta nu înseamnă că nu e bolnav FIZIC.
6. Tehnologiile alternative care permit reproducerea sunt doar un TRATAMENT, la fel cum proteza auditivă permite unui hipoacuzic să funcționeze. Asta nu înseamnă că hipoacuzia este o stare de normalitate!
7. Aduci în discuție argumentul utilitarist, chipurile, dacă îi jignim și spunem bolii boală, le-am produce neplăceri. Eu nu am fost niciodată de partea ascunderii adevărului pentru a menaja sensibilități sau pentru că o minciună poate avea efecte bune. De aceea resping și argumentele de genul „chiar dacă Dumnezeu nu există, credința în el aduce alinare multora, ca urmare hai să credem”. Pe mine mă interesează adevărul, este sau nu este X.
8. Cum trăiește cardiopatul care știe că fiecare bătaie neregulată a inimii sale este semnul unei boli? Cum trăiește astmaticul care știe că fiecare respirație dificilă este simptomul unei boli? Pot să-și dau zeci de exemple. La fel poate trăi și homosexualul care știe că erecția la vederea lui Vasile e simptomul unei boli. Nu văd absolut nicio problemă cu acceptarea unei realități.
9. Dacă 100% din oameni ar fi ulceroși, lumea ar merge înainte fără probleme. Dacă 100% ar fi homosexuali, specia s-ar stinge în curând. Asta dovedește nu numai că este o boală, ci chiar că este o boală periculoasă, care lovește însăși fibra unei specii. Din fericire, nu se ia.
Buna!
1. Am repetat atat de frecvent faptul ca homosexualitatea nu e o boala psihica pentru ca de fapt asta mi-am propus sa argumenetez. De altfel, am alternat termenii boala psihica si tulburare comportamentala… Homosexualitatea a fost candva in DSM, multi ar dori-o introdusa din nou, iar parerea mea e ca nu isi are locul acolo. Am observat ca nu ai folosit termenul de boala psihica! boala psihica e o subcategorie a bolii, si e subcategoria asupra careia ma simt mai in masura sa imi exprim o opinie 🙂
2. Aici e o problema foarte interesanta! Vechiul dualism minte corp, pe care nu stiu cum il putem elimina din manualele noastre de diagnostic. Nu sunt, totusi, de acord cu analogia intre homosexualitate si bolile pe care le-ai amintit tu…acestea cred ca intra in DSM la tulburari date de o conditie medicala…; or, in cazul homosexualitatii, manifestarile psihologice (emotionale, comportamentale) ocupa un loc important in „tabloul clinic”, chiar daca mecanismele etiopatogenetice sunt la nivel biologic. De fapt asta e si motivul pentru care am folosit termenul de tulburare comportamentala, de la un moment dat. Cred ca, totusi, ar fi potrivita mai degraba analogia cu schizofrenia, ceea ce ar face relevanta cel putin o parte a discutiei mele anterioare. In schizofrenie, tabloul clinic e preponderent psihic, dar mecanismele etiopatogenetice sunt preponderent biologice. (Intre noi fie vorba, nu „exista” fizic si psihic, dar, deocamdata pe asta sunt bazate toate clasificarile :smile:)
3. cu punctul 3 sunt de acord…
5.6. Raportarea la scopurile personale si la normele sociale e relevanta strict pentru diagnosticul tulburarilor comportamentale! Cred ca am inteles amandoi unde avem in primul rand puncte de vedere diferite, privim pur si simplu problema prin lentila propriei profesii. In nici un caz nu as vrea la las impresia ca relativizez diagnosticul ulcerului sau al altor tulburari asemanatoare. Dar, continui sa cred ca aici e mai potrivita analogia/comparatia cu ceea ce poarta in acest moment numele de „tulburari mentale/comportamentale”, chiar daca e vorba de un pattern ce are cauze biologice.
7. Da, nici eu nu sunt, in principiu de partea ascunderii adevarului. Dar, din nou m-am referit in primul rand la DSM…The Good Book (la fel ca alte manuale de diagnostic si clasificare) are ca si rol nu doar sa spuna daca este sau nu este x, ci si sa ne indrume cum sa rezolvam x. Argumentul meu utililarist se referea doar la problema daca isi are sau nu locul o anumita conditie intr-un manual de diagnostic, atunci cand consecinta este aceea ca se produce mai multa disfunctie (boala) decat vindecare. Mi se pare pertinent ca inainte de pune o anumita conditie in manual sa ne intrebam daca actiunea respectiva ne ajuta sau nu sa ne indeplinim scopul pentru care am construit manualul, in primul rand. Scopul e acela de a creste, in general, functionarea organismului, nu de a produce mai multe disfunctii.
8. Hm…Cam greu. Mie mi-ar fi greu totusi sa accept ca excitatia pe care o simt la vederea prietenului meu e simptomul unei boli! cred ca de aici vine si empatia mea foarte puternica, care, probabil imi biaseaza un pic argumentele. 🙂 Ne raportam diferit la sexualitatea noastra, fata de functionarea aparatului digestiv! cred ca este bine ca este asa…cu toata suferinta pe care ne-o aduce asta cateodata…
9. Si totusi, mi se pare ca „homosexualitatea” seamana mai mult cu patternurile psihocomportamentale (determinate biologic) decat cu bolile organice si e relevanta raportarea lor la context…prin urmare, e relevant sa amintim ca progresul tehnologic ne va impiedica sa ne stingem… 🙂
Oricum, mai trebuie studiata tema…Deocamdata, in acest stadiu particular de dezvoltare personala si profesionala, iata care e sinteza parerilor mele:
1. NU accept catalogarea ca si simptome a: a) „excitatiei la vederea unei persoane de acelasi sex” (manifestare la nivel fiziologic) b) „atractiei emotionale fata de persoane de acelasi sex” (manifestare la nivel emotional) c) „actelor sexuale cu persoane de acelasi sex” (manifestare la nivel comportamental). Adica, nu consider simptome nici una dintre manifestarile specifice ale homosexualitatii
2. Imi pun problema in ce masura pot fi catalogate ca si simptome: a) lipsa excitatiei la vederea unui membru de sex opus b) lipsa atractiei emotionale fata de persoane de sex opus c) refuzul actelor sexuale cu persoane de sex opus…Bun, e clar ca acestea nu sunt deloc specifice homosexualitatii si sunt uneori, chiar valorizate cultural! Pe de alta parte, in cazul homosexualitatii sunt determinate biologic…Pe de alta parte, daca au statut de simptom intr-un manual, de ce le-am retrage acest statut in alte conditii? pe de alta parte, ce argumente avem pentru a spune ca asceza este o boala? Cred ca putem discuta mult pe tema asta…
(sper sa nu consideri nepotrivita lungimea comentariilor mele; am simtit insa nevoia sa reactionez la articolul unui profesionist, pe o tema care mi se pare extrem de sensibila si de importanta; si, recunosc, am profitat un pic de ocazie sa imi clarific niste puncte de vedere 🙂 )
Îți mulțumesc din nou pentru comentariile profesioniste și civilizate. Câteodată trebuie să fim de acord că … nu suntem de acord. 😛 Tu pui mare accent pe partea psihologică, fiind domeniul tău, pentru mine e o problemă fiziologică de funcționare defectuoasă a unui întreg sistem, un complex somato-psihic care nu-și îndeplinește scopul pentru care a evoluat.
În orice caz, esența postului meu era cu totul alta, era o pledoarie împotriva vulgarității, care nu poate ajuta acest grup de indivizi (fie ei perfect sănătoși, cum crezi tu, sau bolnavi, cum consider eu).
În paranteză, poate ești amabilă să-ți creezi un gravatar la http://en.gravatar.com/site/signup. Toate cele bune, și sper să mai treci pe-aici.
Da, nici nu am vrut sa sugerez ca esenta postului tau ar fi fost accentuarea ideii de boala! Fiind, insa, o tema profund incarcata emotional, m-am gandit ca ar fi utila pentru cititorii siteului si o „a doua opinie” 🙂
Abia am descoperit blogul, dar o sa citesc si celelalte articole pentru ca par sa se suprapuna serios peste domeniile mele de interes. Asa ca, s-ar putea sa mai urmeze niste „epistole” 🙂
Toate cele bune!
Am uitat sa iti multumesc pentru ca ai acceptat comentariile!!! Nu mi se intampla tot timpul…
Buna si multumiri pentru site: il gasesc foarte util, destept si raspunzator la o gramada de intrebari pe care mi le pun.
Nu sunt o specialista in domeniu, dar imi permit sa imi dau cu parerea asupra subiectului astuia in calitate de ‘utilizator al sistemului de sanatate’, cum sunt cei din comisiile de protectie a persoanelor care aproba sau nu studiile clinice, de exemplu.
Sunt de acord cu Dan in ceea ce priveste manifestarile un pic extreme ale LGBT, dar personal nu ma (mai) deranjeaza asa de mult. Stau in Franta si gaypride e un eveniment foarte fain, mai ales cand nu ploua, incerc sa ma duc in fiecare an, imi place muzica, si e mult mai civilizata ca manifestare fata de ‘after party-ul’ unei finale de meci de fotbal de exemplu.
Mesajul paradelor pentru mine este: ‘suntem diferiti, asumam faptul, ne imbracam mai strident o data pe an si facem galagie dar asta nu ar trebui sa impiedice pe nimeni sa ne ia in serios in restul timpului’. Unele costume/machiaje/coafuri pe care le-am vazut pe la parade sunt destul de aproape de ‘opere de arta’ -- indraznesc poate cam mult, dar asta e parerea mea.
Mai cred ca fiecare e liber sa faca ce vrea in pat cu cine vrea si are dreptul sa nu fie judecat de cei din jur. Nu cred ca homosexualitatea e o boala, ci o manifestare ‘mai altfel’ a sexualitatii. Am incredere (nu ‘f-incredere’ 🙂 in progresul tehnologic de care vorbea Ioana care o sa ne lamureasca pe deplin intr-un viitor apropiat despre cum sta treaba cu psihic vs fizic in LGBT si cu nestingerea rasei daca numarul LGBT va creste.
Mai am incredere (tot felul ala bun 🙂 ca chiar daca am fi toti LGBT (folosesc ‘termenul’ asta ca e mai scurt decat ‘homosexual’) aceeasi oameni de stiinta vor face intr-un fel sau altul sa nu patim ca dinozaurii, si poate felul in care ne reproducem se va schimba radical in cativa zeci, sau ma rog, sute de ani. Nu imi permit judecati de valoare de genul ‘e bine / nu e bine’ ca e cam relativa chestia inainte de a vedea/testa totul.
Inteleg ca Dan nu poate fi de acord cu ce zice Ioana, dar personal cred ca cele doua puncte de vedere nu-s chiar radical diferite (insist, e parerea unei persoane departe-de-a-fi-medic). Incerc din toate puterile sa ies din zona mea de ‘confort’ si sa iau in considerare cele mai diferite pareri daca sunt sustinute cu suficiente dovezi. Edison nu a inventat becul modificand la nesfarsit lumanarea.
Nu stiu daca e clar ce am vrut sa zic, ca nu am vrut sa ma lungesc prea tare din cauza de timp, ca am nevoie ca sa citesc si celelalte articole de pe site 🙂
Cu respect,
Ioana
Mulțumesc pentru aprecieri, sper să găsești lucruri interesante.
Sigur că înțeleg punctul tău de vedere, dar, logic vorbind, nu am cum să fiu de acord cu el, și am să punctez succint de ce anume.
1. Spui că nu te (mai) deranjează așa de mult. Da, suntem capabili de adaptare, inclusiv adaptarea la lucruri stupide. Nu e un semn de progres, totuși.
2. Spui că e în regulă să faci gălăgie și să te îmbraci strident o dată pe an, lucru care nu ar însemna că nu trebuie să fii luat în serios în rest. Nu prea văd din ce cauză trebuie să-ți dai în petec regulat, și cum ar ajuta asta luatul în serios. Ce-ar fi dacă un anumit grup social și-ar face un obicei din a urina în mijlocul străzii o dată pe an? Sigur, în rest pot fi serioși, dar care e sensul? Nu s-ar putea afirma prin ceva pozitiv? Și dacă asfaltul se curăță, și dacă ne putem obișnui cu apucătura lor, oare o transformă într-un lucru bun?
3. Da, progresul tehnologic ar putea face ca și dacă toți am fi LGBT să ne continuăm existența. La fel cum ar putea face ca toți să auzim cu proteze auditive sau să supraviețuim oricărui infarct miocardic. Asta nu înseamnă că nu e o boală, înseamnă doar că ne putem mândri cu tratamentele pe care le-am pus la punct.
1 + 2. Cand am zis ca nu ma ‘mai’ deranjeaza, ma refeream la prejudecatile pe care le aveam inainte cu privire la LGBT (pacatosi, fara teama de dumnezeu etc), cat despre parada in sine, aici e ca un carnaval, si daca tot nu fac rau nimanui, de ce sa nu ii lasam in pace? Nu prea pot baga progresul sau regresul sau stagnarea in ecuatia asta. Poate ca uneori opinia generala trebuie socata ca sa isi dea seama de anumite lucruri, si cred ca la inceput asta au intentionat iar acum s-a transformat in traditie 🙂 .
Manifestarea e aprobata de primarie, incadrata de politie, salvari etc, e legala, nu are nimic de-a face cu o defecatie in masa cu care nu cred ca ne-am obisnui asa de repede ca si cu cateva camioane cu persoane imbracate ca la carnaval care, desi galagioase, nu-s foarte departe de a fi simpatice.
In afara de asta (ca si ‘grup’ aparte, desi nu ar trebui considerati asa), se manifesta care cum poate, ca toti oamenii, nu vad de ce ar trebui sa faca eforturi mai mari decat restul, intr-un sens sau altul. Cred ca parada e si o reactie la opinia generala, na, poate nu cea mai buna, dar nu vad nici ce e asa de rau in ea.
3. Iti respect total punctul de vedere, dar cat timp oamenii de stiinta, ca tine, sunt de pareri diferite asupra subiectului boala-neboala, imi permit sa ma alatur celor care sustin ca nu e boala, desi nu neg absolut posibilitatea de a schimba ‘categoria’ daca argumentele celorlalti mi se par mai bune. Aici e si o chestie de ‘feeling’, ca nu am cum sa apreciez totul ca un medic, e clar, si cum parerea mea e ‘fiecare face ce vrea in pat cu cine vrea’, boala sau altceva mi se par nu foarte relevante la momentul actual, m-as concentra mai mult pe drepturile lor si pe prejudecatile tampite.
Tocmai asta e problema, că ei nu se concentrează pe obținerea drepturilor lor într-un mod civilizat și eficient. Am spus-o și o repet, sunt alături de ei, dar nu alături de circoteca de pe stradă, care le face un deserviciu. Dacă asta e strategia lor, atunci e una tare proastă, care duce la o reacție adversă celei așteptate. De aceea am și dat exemple de gay celebri în postul meu și am întrebat (retoric) dacă asemenea oameni s-ar preta la balamucul stradal.
Argumentele legate de încadrarea ca boală nu au fost atât de ordin științific, cât logice și de bun simț, aș spune eu.
Apai daca de gusturi ii vorba, inteleg ca nu iti plac paradele, nu stiu cum ii in Romania, dar in Franta sunt chiar faine (parerea mea, bineinteles). Mai cred ca la origini a fost vorba de revendicari de drepturi, acum vad ca tinde spre o „sarbatoare” ca oricare alta. Nu stiu daca primarul Parisului sau Frédéric Mitterrand participa la ele 🙂 .
Si daca nu e stiintific dovedit ca e boala, atunci zic cu si mai mare tarie ca nu cred ca e boala 🙂
Nu e vorba de gusturi, e vorba de bun simț, sau bun-gust. Probabil că tu refuzi aceste concepte.
Uite, pentru chestia cu boala, sunt curios: prezintă tu o viziune a ta asupra a ceea ce se poate denumi boală. Ca să te ajut: să presupunem că unii bărbați ar fi atrași irezistibil de căpițele de fân. Sigur că pot avea copii, normal, cu femei, dar nu prea-i excită treaba asta, în schimb au erecția cât casa la vederea unei căpițe de fân și se culcă cu una, ba chiar mulți și-ar dori să fie așa ceva ei înșiși. Ai accepta că sunt anormali = bolnavi? Sau nu? Care ar fi criteriul tău pentru boală? Proporția celor care vor să facă sex cu fânul? Părerea lor despre atracția pe care o simt față de fân? Găsește o definiție personală, care să claseze acești indivizi în categoria bolnavi, și homosexualii sau travestiții în categoria sănătoși -- apoi putem vedea dacă conceptul tău rezistă la o analiză.
Pai „bun-gust” nu de gusturi tine? 🙂
Nu refuz nici un concept, nu discut gusturile personale, iar bunul simt e destul de relativ, eu ma iau dupa faptul ca e o manifestare publica, autorizata de primarie,deci in regula din punct de vedere cetatenesc, in rest nu imi prea bat capul, ca nu ma intereseaza CHIAR asa de tare. Pentru mine e o manifestare ca oricare alta, mai colorata e drept, si atat. Nu o sa stau acum sa disec pana la maduva oaselor ce si cum, ca nu mi sa pare atat de relevant.
Imi pare rau ca nu pot sa iti fiu „partener” pe masura pe subiecte medicale, nu am cunostintele tale. Cand imi dau cu parerea asupra unui lucru despre care nu inteleg asa de multe, o fac fiindca am incredere in cei care studiaza subiectele respective si vin cu concluzii -- dupa care ma iau eu. Uite, de exemplu ce zicea Ioana mi se pare mai usor de acceptat decat ce zici tu.
Nu pot sa iti dau nici macar o definitie personala la ce ziceai mai-nainte, ca stiu din start ca nu rezista la analiza :nerd: dar sunt de acord ca atractia sexuala pe care cineva o simte fata de o persoana de sex opus (adult care consimte la acest gen de relatie) nu-i un simptom, caci atunci ar trebui sa consideram si atractia sexuala fata de o persoana de sex opus un simptom, nu?
Zau ca nu mi-i usor sa ma bag in chestii din astea, daca vrei pot sa iti prezint in detaliu metodologia actionala a predarii limbii engleze, cadrul european comun de referinta pentru limbi si chestii din astea, dar nu medicina 🙂
Hehe, ești tare funny. Chiar e o plăcere să vorbesc cu o persoană ca tine.
Să știi că dacă e o manifestare publică autorizată nu înseamnă că e în regulă. Pe vremuri, ardeau vrăjitoare și decapitau oameni sub protecția forțelor publice și înconjurați de aplauze. 🙂 Dar, las asta, ok? Vorba aia, nu te poți c*ca pe gusturile cuiva. Dacă unora le place balamucul gayfest, ce să mai comentez, așa sunt ei și sunt mândru că am alte repere.
Cu boala, mai fac o încercare, poate poate înțelegi de unde vin. Să o luăm băbește. Ca să trăiești, trebuie să mănânci. Pentru asta, evoluția te-a înzestrat cu un aparat complex care îți produce senzația de foame în creieraș (nu intru în amănunte). Îți este foame, glandele salivare încep să secrete din abundență pentru a se pregăti de ospăț, o serie de procese de care nici nu ai habar au loc în stomac și intestine, secreții, peristaltism intestinal etc. -- toate pentru același scop, să te facă să-ți fie foame și să halești, apoi să digeri ce ai halit. Dacă oricare din aceste elemente complexe este defect, se cheamă că ești bolnav. Spre exemplu, dacă nu simți senzația de foame, ești bolnav, chiar dacă tu ai un tub digestiv ok. Dacă glandele salivare nu secretă, din nou, e un simptom de boală. Și așa mai departe.
Ei, acum trebuie doar să înlocuiești elementele. Ca specia să nu dispară, trebuie să te reproduci. Pentru asta s-a dezvoltat un mecanism complex care generează atracția față de sensul opus (echivalentul foamei), generează o mulțime de reacții fiziologice care să favorizeze actul sexual, precum erecția (echivalentul salivației). Dacă nu simți atracția respectivă, ești bolnav, exact cum ești bolnav dacă nu simți foamea. Dacă nu ai erecție la vederea partenerului de sex opus, din nou ai un simptom, nu mai vorbim de erecția aiurea la vederea a altceva (ca și cum ai saliva la vederea unei bucăți de metal, dar nu la vederea unui pui fript). Mai clar de atât nu pot explica. 😎 Trebuie să fii fie foarte încăpățânată, fie foarte … nu zic ce, ca să nu accepți această analogie.
M-am incalcit cu „sexul opus” prin paragraful trei, prima data am vrut sa zic „acelasi sex”, evident
Imi pare rau ca crezi ca sunt „…” daca nu iti accept analogia 🙁 imi permit sa nu o accept: daca mi-e foame e ca sa imi asigur supravietuirea ca individ, daca ma reproduc, imi asigur supravietuirea ca specie: nu pot inlocui asa usor elementele din prima cu a doua. Daca individul nu se reproduce, specia nu dispare. Boala te pune in pericol ca individ, nu ca specie (dupa modesta mea intelegere).
Si acu uite un argument pe care sunt sigura ca o sa il spulberi, dar nu am altul mai bun, si iti zic inca o data ca balanta nu e dreapta in discutia asta: aparatul reproductiv e format din mai multe elemente, nu? Penisul e unul din ele, serveste la penetrare+atingerea orgasmului si alte elemente servesc la reproducerea in sine (spermatozoizii). Dupa mine, in homosexualitate e ‘pervertita’ functia penisului, nu a nu-stiu-cum-se-cheama-cine-produce-spermatozoizii.
Cum zicea Ioana mai sus „este moral si pragmatic sa definim ca si “boala” un comportament care: nu are un impact semnificativ asupra GAF (decat in asociere cu alta tulburare), apare uneori ca nedisfunctional (pentru ca nu contravine sistemului de scopuri ale persoanei), este uneori asociat cu o disfunctie usoara (contextul cultural si tehnologic permite atingerea scopurilor reproductive prin alte mijloace)? Cum judecam raportul costuri-beneficii?”
Ai zis clar ca nu comunitatea stiintifica a clasificat homosexualitatea ca boala ci e considerata asa prin ‘logica si bun simt’ -- nu prea se potriveste cu ce sustii in alte articole, adica STII sigur ca e boala, asa cum diabetul e o boala sau asa cum asistentele STIAU logic si cu bun simt ca sotul uneia are o legatura?
Da-mi si mie te rog o definitie a bolii, cea mai clasica cu putinta, sa am macar o vaga impresie ca vorbim de la egal la egal, macar dezbatem pe marginea aceluiasi concept.
Cat despre parada: „libertatea ta se termina unde incepe a mea” -- pe principiul asta accept manifestarea publica legala conform standardelor secolului XXI, care nu are nimic in comun cu arderile pe rug (sa ma scuzi ca si analogia asta ti-o resping, si imi mai si permit sa o consider cam deplasata:smile: . Nu cred ca ar trebui interzisa doar fiindca unele persoane se simt scandalizate.
Ioana, nu vreau să prelungesc discuția asta forever. E clar că nu te voi putea lămuri cu niciun soi de exemple sau raționamente. Este ultimul meu comentariu (inutil, știu).
1. Supraviețuirea speciei este chiar MAI IMPORTANTĂ decât a individului. De-aia ai aparat reproducător și tu și orice animal din lumea asta. Că dacă nu era, nu erai nici tu. De aceea genele oricărui părinte sănătos îl îndeamnă să se sacrifice pentru copiii săi când e cazul.
2. Da, aparatul reproductiv este format din mai multe elemente ÎNTOCMAI ca și cel digestiv. Poate ar trebui să-ți desenez analogia ca să o înțelegi. Producerea de spermă -- analog producerea de suc gastric. Atracția față de partenerul de sex opus -- foamea. Erecția -- salivația. Erecție la vederea Miss Bulevard -- salivație la vederea fripturii. Erecție la vederea unui bărbat -- salivație la vederea unei bucăți de carton. Până și etajele sunt similare. Senzația de foame (care ajută digestia) ia naștere în creier, la fel ca și senzația de atracție sexuală.
3. Eu nu știu că e boală cum știe asistenta că o înșeală prietenul, eu am DEMONSTRAT cu argumente că e boală. Ceea ce tu nu înțelegi este că în anumite aspecte există un embargo dat de acel political corectness, se preferă varianta care să nu supere pe nimeni. Spre exemplu, toate studiile arată că nivelul IQ este mai scăzut la anumite populații, dar nu ai voie să vorbești despre așa ceva. Toate studiile arată corelația dintre IQ scăzut și religiozitate, dar nu ai voie să spui.
4. Nici cei care ardeau vrăjitoare nu aveau senzația că sunt înapoiați, te asigur. Și în plus eu nici măcar nu am cerut interzicerea acestei manifestări. Nu am niciun soi de porniri dictatoriale, din contră, le combat mereu. Doar am spus că este vulgară, de prost gust, și face un deserviciu comunității respective, ale cărei drepturi eu le susțin.
Eu cu asta mi-am încheiat argumentația pe acest topic, pe care-l consider închis. Cred că s-au făcut auzite pozițiile celor care au scris aici.