Victime ale ateismului: zero

Dacă stai de vorbă mai mult de 5 minute cu un credincios, încercând să-i explici din ce cauză ești ateu, este aproape imposibil să nu auzi niște reproșuri legate de Hitler, Stalin sau Pol Pot. Spuse uneori pe un ton de ceartă, alteori cu o voce sugrumată de emoție sau plină de revoltă, acuzele în sine sunt cam aceleași, și anume că ateismul duce la crime împotriva umanității, de tipul celor săvârșite de cei de mai sus. Faptul că Hitler nu era câtuși de puțin ateu este binecunoscut de toți cei care i-au studiat scrierile sau discursurile, dar las asta la o parte. De cele mai multe ori discuția continuă pe un făgaș prostesc, în care ateul contraatacă prin ilustrarea crimelor teiste, și se face un soi de numărătoare de capete. În final, teistul declară triumfător că a biruit, ateismul este greșit, pentru că au ieșit mai multe victime ale ateilor. Nici nu e de mirare, imaginați-vă armele secolului XX în mâna cruciaților sau inchizitorilor… atunci să vezi masacre.

Discuții și argumente de tipul celor de mai sus sunt însă nu doar inutile, ci și greșite în esență. Voi încerca să susțin acest punct de vedere în cele ce urmează.

1. Să presupunem prin absurd că a fi ateu duce automat la crime odioase, nepăsare față de semeni, boli groaznice și bube-n cap. Și să mai presupunem că religiozitatea duce, din contră, la râuri de lapte și miere. Chiar și așa, nu se poate constitui în vreun argument care să susțină că afirmațiile religioase sunt adevărate. Valoarea de adevăr a unei propoziții nu are nicio legătură cu felul în care te face să te simți sau să te comporți. Dacă te sună un individ pus pe farse și te anunță că peste o lună vei primi o moștenire din Australia, te bucuri nespus. Este o minciună, dar timp de o lună probabil că te va face cel mai fericit și generos om. Teiștii suferă de o incapacitate cronică de a înțelege lipsa probatorie a argumentului utilitarist. Ei par să spună „din moment ce vestea moștenirii ne face fericiți, înseamnă că moștenirea există!”.

2. Pentru a susține că un anumit concept se află la sursa unor acțiuni imorale, trebuie să existe o legătură cauzală între cele două. Spre exemplu, dacă un individ circulă fără bilet cu trenul, și aflăm ulterior că este simpatizant al echipei Dinamo București, nu înseamnă că simpatiile sale fotbalistice sunt cauza infracțiunii. Există ceva în statutul clubului Dinamo care să îndemne la așa ceva? Nu.

3. Ateismul nu este o doctrină, nu este o filozofie de viață, nu presupune sau cere să te comporți în vreun anumit fel, să urmezi anumite precepte morale sau reguli de orice natură. Ateism înseamnă  a nu crede niște prostii superstițioase provenite din copilăria omenirii, atât și nimic mai mult. Așa cum a nu crede că există vampiri nu te face să te comporți într-un anumit fel (bun sau rău), exact la fel a nu crede că există o chestie numită dumnezeu nu te face să ai anumite comportamente (bune sau rele). Pur și simplu nu există nicio legătură între una și alta. Ateii sunt oameni foarte diverși, cu preocupări foarte diferite și cu standarde individuale diferite. Printre ei se găsesc persoane de o moralitate ireproșabilă, persoane profund imorale, și toate gradele intermediare. Același lucru poate fi spus și despre credincioși, desigur.

4. Ca urmare, este adevărat că Stalin a fost un criminal, dar acest lucru nu are absolut nicio legătură cu faptul că nu credea în existența tătucului ceresc. Era un om lipsit de scrupule care și-a eliminat adversarii politici fără milă. Printre acei adversari se aflau și destui creștini, însă ei nu au fost eliminați pentru că ateismul cere așa ceva (ateismul nu cere nimic!), ci pentru că erau potențiale obstacole în calea planurilor megalomane ale unui dictator nebun. Din acest punct de vedere, ateismul lui Stalin are cam tot atâta influență asupra deciziilor sale cât are simpatizarea echipei Dinamo asupra deciziei de a călători fără bilet.

5. Lucrurile stau cu totul diferit în cazul numeroaselor crime înfăptuite de credincioși ÎN NUMELE și CA URMARE a credinței lor. În clipa în care Iisus spune că doar el este calea, sau că cine nu este cu el este împotriva lui, este mai mult decât firesc ca cei care cred cu tărie așa ceva să-i vadă pe ceilalți drept dușmani sau măcar categorie inferioară. Și exact aceeași idee străbate aproape toate religiile, de unde și caracterul lor tribal (noi contra ei, dumnezeul nostru adevărat contra dumnezeului lor fals sau absent). Inchizitorul dădea ordinul de tortură tocmai pentru că așa interpreta ideile din Scriptură, era convins că urmează calea cea dreaptă sugerată de dumnezeul său. Războaiele religioase au avut o aceeași motivație. Arderea pe rug a unei presupuse vrăjitoare ar fi de neconceput dacă cei care o instrumentau nu luau de bune ideile cu Satana și alte gogomănii mistice. Exorcizări precum cea din cazul Tanacu nu ar putea exista fără o justificare biblică. Teroriștii care își pun dinamita la brâu sau zboară cu avionul în clădiri au drept unică justificare ceea ce le spun cărțile lor sfinte sau, cel puțin, cei care le răstălmăcesc pentru ei. Zonele cele mai fierbinți de conflict și teroare de pe Glob au fost și sunt tocmai zonele unde se întâlnesc credințe diferite, inclusiv în zilele noastre. În toate aceste cazuri și multe altele avem o relație cauzală cât se poate de clară între credință și acte imorale, relație care lipsește cu desăvârșire în cazul crimelor făcute de atei.

6. Cei mai mulți oameni nu au porniri criminale sau imorale, și la această situație fericită contribuie nu doar societatea, ci și propriile lor gene. Voi nota acest grup cu N (de la normalitate). Există o minoritate, poate 1%, poate chiar mai puțin, care au niște predispoziții native anormale, de tip sociopat sau psihopat. Voi nota acest grup cu S (de la sociopat). Atât în rândurile celor normali, cât și în rândurile celor sociopați, există persoane raționale (R) care își dau seama că nu există recompense și pedepse după moarte, și există alte persoane credule (C) care cred așa ceva. Avem așadar 4 grupuri: NR, NC, SR, SC. Care este efectul religiei creștine (că pe asta o cunoaștem mai bine) asupra celor 4 grupuri? Pentru cei încadrați la litera R (raționali,  nu pun botul la bazaconii cu iadul) – efectul este zero. Indiferent dacă erau normali (N) sau sociopați (S), se vor comporta exact la fel cu sau fără religie, pentru că oricum, în sinea lor nu consideră că există consecințe post-mortem. În schimb, pentru cei de la litera C (creduli, iraționali, naivii care iau de bune poveștile cu focul iadului & stuff), pot exista schimbări de atitudine. Pe de o parte, cei din grupul SC (sociopați creduli) ar putea într-adevăr să se abțină de la comiterea unor acte imorale, de frica torturii eterne postmortem. Să ținem cont însă că grupul SC este cel mai slab reprezentat numeric dintre toate. Din păcate, o parte din grupul NC (creduli dar fără porniri criminale), un grup mult mai numeros decât SC, vor ajunge să facă acte imorale influențați de ceea ce li se pare lor că le cere credința respectivă, sau cei care le-o tălmăcesc. Din această categorie se selectează majoritatea atentatorilor sinucigași islamiști sau indivizi precum acesta (merită să citiți măcar pagina Wikipedia, să vedeți în ce fel a fost transformat acel om de religie). Așadar, modestul câștig pe care religia îl aduce prin capacitatea de a-i speria pe cei din grupul SC (sociopații creduli) este mai mult decât depășit de deserviciul pe care-l aduce transformând persoane normale dar credule (NC) în potențiali criminali. Sau, în cuvintele adesea citate ale unuia dintre cei mai importanți fizicieni contemporani, Steven Weinberg:

With or without religion, good people can behave well and bad people can do evil; but for good people to do evil—that takes religion.

7. Este deja de notorietate faptul că țările mai seculare precum cele nordice în Europa au toți indicii de sănătate socială net superiori țărilor cu o religiozitate crescută. Teiștii se grăbesc să pună asta pe seama unor diferențe de ordin cultural și istoric care ar exista între diferitele țări, chipurile țările mai religioase au fost vitregite de istorie și de soartă (i-o fi pedepsit doamne-doamne pentru că cred în el?). Însă asemenea argumente cad atunci când compari între ele statele americane, ai căror cetățeni au oportunități egale. În mod surprinzător (pentru unii), indiferent dacă vorbim de nivelele criminalității, de rata divorțurilor sau de numărul de accidente comise de șoferi iresponsabili, la toate capitolele statele „roșii” (cele profund religioase) se prezintă evident mai rău decât cele albastre. Acuză „liberalismul” și relativismul moral al celorlalți, dar presupusele efecte se manifestă tocmai la ei acasă. Dacă e să concluzionăm ceva din toate statisticile existente, este că moralitatea în lumea modernă stă mai rău în țările ai căror cetățeni se laudă cu profunda lor credință.

8. Trebuie făcută o distincție clară între ateismul organic, cel care se dezvoltă natural ca urmare a iluminării și educației superioare a maselor, și pseudoateismul impus cu forța de un regim politic aberant precum cel comunist. Primul este de durată, este sănătos, este de cele mai multe ori însoțit de principii morale umanist-seculare, este ceea ce vedem în vestul Europei spre exemplu. Al doilea este un ateism de fațadă mimat de indivizi religioși, forțați de un regim politic dictatorial să repete papagalicește niște vorbe pe care nu le cred. Când barierele comunismului cad, imediat iese la suprafață religiozitatea poporului respectiv. Cum altfel s-ar putea justifica în țări precum România saltul de la o populație presupus atee, la una profund creștin-ortodoxă, în doar câțiva ani? Explicația este foarte simplă, religiozitatea exista și înainte. Și nu este deloc întâmplător faptul că un sistem precum cel comunist a avut succes tocmai în statele cele mai înapoiate economic și ca mentalitate. Comunismul, la fel ca și religia, are același target: omul sărac, needucat, fricos.

9. Așadar singurul răspuns corect la întrebarea din titlu – „câte victime a făcut ateismul?” – este ZERO. Nimeni, niciodată, nu a avut vreun motiv să facă rău altcuiva pentru că el personal nu crede că există un duh ceresc. Au existat, desigur, crime efectuate de atei, dar nu crime efectuate pentru că sunt atei.  În schimb, avem exemple suficiente de crime efectuate ca urmare a credinței și avem și explicația lor.


Etichete: ,

Posted 7 iunie 2010 by LazyPawn in category "Moralitate", "Religie şi societate

5 COMMENTS :

  1. By godless1859 on

    Da, alaltaieri intr-o discutie (face to face) mi-a reprosat un teist ca “oameni ca mine au ajuns in America de Sud si au inceput sa ucida pe cei de acolo deoarece aveau dumnezei pe care eu nu-i am”. Ma rog, tot acela mi-a spus ca el crede ca maimutele au aparut prin incrucisarea dintre femei (homo sapiens) si tapiri, iar Luna este un satelit artificial montat in orbita de catre o civilizatie extraterestra. Totodata era si crestin. Iti dai seama ce varza era la el in cap, deci chiar daca i-am spus ca printre conquistadori nu existau atei deoarece i-ar fi executat inchizitia inainte, n-a avut mare efect.

    In legatura cu motivatia crimelor religioase, uite aici doi indivizi pe care i-a cam mancat pielea:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Kazimierz_%C5%81yszczy%C5%84ski
    Kazimierz Łyszczyński March 4, 1634 in Lyshschytsy, Brest Raion, Belarus – March 30, 1689), also known in English as Casimir Liszinski, was a Polish noble, landowner in Brest Litovsk Voivodeship of the Grand Duchy of Lithuania being a part of the Kingdom of Poland, philosopher, and soldier in the ranks of the Sapieha family, who was accused, tried, and executed for atheism

    http://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Aikenhead
    Thomas Aikenhead (baptised 28 March 1676 – 8 January 1697) was a Scottish student from Edinburgh, who was prosecuted and executed on a charge of blasphemy.

  2. By AmonRaT on

    De obicei evit discutiile pe aceasta tema cu credinciosii, dar in acele cateva ori cand am discutat, am dat inevitabil, incercand sa explic de ce sunt ateu, de replica:
    “Vai, dar ce lucruri groaznice ti s-au intamplat de te-au determinat sa te lepezi de credinta in d-zeu?”.Sunt foarte foarte multi care vad asa lucrurile, din pacate.

    1. By maria on

      Daca ma intrebi pe mine intreaga psihologie contemporana functioneaza pe principiu asta (“ce te-a determinat sa nu mai crezi…”) -- daca bagi argumente istorice sau alte d-astea te ia ca ai inceput sa studiezi si sa citesti pentru ca te-a scapat mama pe jos cand erai mic…

  3. By Vogelfrei on

    Vis a vis de punctul 8 al articolului tau: de multe ori, idei care ni se par dezvoltate natural si organic au fost la un moment dat impuse cu forta (vezi revolutia franceza) si mentinute timp de mai multe generatii pana cand ajung sa para normale. Cam acelasi lucru apare si in educatia copilului (cred ca stiti mai bine despre ce vorbesc aici:biggrin:, ii faci morala lu ala micu, il mai pedepsesti pe alocuri, pana ajunge sa isi insuseasca comportamentul respectiv. “Libertatea este necesitatea inteleasa” ziceau unii :tongue: ..)
    In Romania socialista tocmai, ateismul nu a fost niciodata impus cu forta dincolo de balmajeala oficiala. Ortodoxismul a fost tolerat foarte bine si lasat sa functioneze linistit in underground, ceea ce i-a permis o revenire rapida dupa 90 (cam ca o infectie bacteriana tratata insuficient cu antibiotic :smile: ).
    Mai e pe de alta parte si principiul ”tentatiei fructului oprit”, (“ba ai dreacu comunisti, ia sa vedem ce e cu religia asta de tot sunt impotriva ei”) plus asocierile gen “In ‘40 romanii o ducea’ bine, in ‘40 romanii era’ ortodocsi=> ca sa traim bine tre sa fim ortodocsi” care au permis un rebound crestinesc rapid postrevolutionar.
    Comunismul nu cred ca s-a adresat omului sarac, fricos si prost. A fost folosit de omul sarac si prost ca scuza pentru a-i lua painea celui bogat. Niciodata taranul sau muncitorul din uzina n-au avut vise egalitariste, utopice, de dreptate sociala etc, n-au gandit mai departe de ograda si burta lor.
    Pentru altruism, idealism, utopii (si progres in general) ai nevoie de un spirit elevat, de putina nebunie. Nu e de mirare ca in occident comunismul a fost imbratisat de oameni precum Jean Luc Goddard, Hemingway, Bunuel, Simone de Beauvoir, Garcia Lorca, Sartre, (cam toata miscarea suprarealista, dadaista, existentialista, fara a-i mai adauga pe sudamericanii Marquez and co. care put a comunism prin toti porii). La mijlocul secolului 20 era foarte elitist si “cool” sa fii comunist.
    Evident nici unul dintre cei enumerati mai sus nu a fost un ganditor economic, politic sau positivist ci mai degraba apartinand sferei intuitive (ma feresc de termenul “irationale” :biggrin: ). Dar comentariul meu nu se refera la aplicabilitatea practica a unei doctrine ci doar la asocierea acesteia cu o anumita categorie sociala.

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Ar fi foarte multe de comentat la ceea ce spui tu aici. Cu unele sunt absolut de acord, cu altele mai puțin.

      Este perfect adevărat că, cel puțin în perioada ceaușistă, comunismul a fost mai mult decât îngăduitor cu religia. Și ditamai liderii comuniști, secretarii de Partid și alții ca ei mergeau la biserică destul de regulat iar preoții o duceau grozav. Bunicul meu a fost preot ortodox (can you believe that?) și era de departe cel mai înstărit și mai respectat om din comună. Nu a fost nici măcar șicanat vreodată, din contră. Sigur, e doar un exemplu, și știm cu toții că anecdotica nu este cea mai bună dovadă, dar cei din generația mea cunosc foarte bine că nu exista nici o problemă cu religia. A existat însă în perioada stalinistă, mai la început. Nici măcar la orele de filozofie, sau de educație social-politică, subiectul religie nu era unul atacat în mod serios. Așa că, legat de ortodocșii noștri postrevoluționari, cred că li se potrivește cel mai bine zicala „La vremuri noi, tot noi!”.

      Pe de altă parte, nu sunt pe deplin de acord cu partea a doua. Sigur că ideile comuniste nu au fost formulate de omul sărac și prost, dar nu ar fi avut niciodată succes fără acesta. Toate ideile au fost concepute de gânditori cu burta plină și creierul mare. :smile: Au fost ambalate și vândute frumos, ca un soi de Robin Hood modern. De altfel, comunismul în sine, ca și idee așa cum a fost concepută inițial, este demn de toată stima. Problema lui este că nu poate fi aplicat practic, se prăbușește la capitolul economic, și că dorește să impună în loc să convingă (ar mai fi și altele, desigur). Comunismul a avut simpatizanți celebri, așa cum spui, însă doar atâta vreme cât era un concept pe hârtie. După câteva decenii în care s-a văzut ce iese în mod practic, acei simpatizanți au cam dispărut.

Comments are closed.