În primul rând vreau să-i informez pe toți cei care vor fi tentați să mă trimită la definiții din dicționare că le-am citit și le cunosc. Și am citit mult în plus de acele definiții simpliste. Am citit ce spun agnosticii despre ei înșiși, în detaliu, am citit și ce spun alții despre agnostici. În cazul unor poziții filozofice complexe, nu este suficient să înșiri niște cuvinte dintr-un dicționar. Acelea sunt doar încercări mai mult sau mai puțin reușite de a sintetiza în câteva vorbe ceva mult mai complex și sunt în general destinate profanului care are nevoie doar de o idee, de o orientare rapidă.

Din observațiile mele, există TREI moduri de a vedea agnosticismul. Eu mă situez pe cea de a treia poziție de mai jos. Să le luăm pe rând.

1. Agnosticismul este o poziție separată și bine definită, care stă pe propriile picioare, este calitativ diferită de celelalte poziții. Există teiști, există atei, și există agnostici. Teiștii cred că există dumnezeu, ateii cred că nu există, iar agnosticii spun că nu se pot pronunța. Unii agnostici susțin că nu se știe deocamdată (agnosticism temporar), și alții susțin că problema nu poate fi cunoscută în principiu (este pentru totdeauna în afara posibilităților noastre de cunoaștere). Mie, sincer, această din urmă poziție mi se pare absurdă. Cum ar putea cineva să știe în ce fel ne vom dezvolta în viitor, ce noi posibilități de cunoaștere vor exista, ce vom afla despre Univers? Sau dacă există un dumnezeu care se decide să ne dovedească existența sa? E ceva imposibil în asta? Trebuie acceptat că există, cel puțin în principiu, posibilitatea ca știința să dea un răspuns cândva, sau ca dumnezeu în persoană, dacă există, să-și facă cunoscută prezența. Cred că agnosticismul definitiv poate fi exclus din categoria pozițiilor raționale și care merită luate în considerare. Agnosticismul temporar însă este o poziție de bun simț, și, așa cum voi expune la punctul 3, cred că de fapt că cei mai mulți ne încadrăm în acest grup.

2. Agnosticismul este termenul pe care-l folosim pentru partea de mijloc a spectrului care se întinde de la credința absolută în dumnezeu până la convingerea fermă că nu există dumnezeu. Așadar, e vorba de o gradație, o diferență doar de ordin cantitativ nu calitativ. O variantă foarte răspândită, conform căreia diferența dintre ateu, agnostic și teist este doar una de „intensitate” a convingerii că există dumnezeu. Profesorul Dawkins chiar propune o scară cu 7 trepte, unde pe treapta 1 ar fi cei care susțin că știu 100% că există dumnezeu, și pe treapta a 7-a ar fi cei care susțin că 100% nu există. Pe sine se pune pe treapta a 6-a, unde s-ar găsi marea majoritate a celor care se autointitulează atei. Treptele 3, 4, și 5 ar fi cele rezervate agnosticilor, cu 3 fiind agnosticul teist, 5 agnosticul ateu, și 4 agnosticul pur.

3. Termenul de agnostic este răspunsul la o întrebare diferită față de întrebarea al cărei răspuns este „teist” sau „ateu”. La întrebarea „credeți că există dumnezeu?” nu pot exista decât două răspunsuri, și anume „da” sau „nu”. În funcție de răspunsul dat, individul este teist sau ateu. Cel care întreabă nu dorește să știe ce părere ai despre dovezi, ci doar dacă tu (indiferent de dovezi sau lipsa lor) crezi că există sau că nu există. Răspunsul nu presupune faptul că ar exista dovezi în sensul poziției respective. Poate există, poate nu. Nu se afirmă o cunoaștere a realității, ci este doar ceea ce crede individul. El poate să considere că are dovezi clare în favoarea poziției sale, cu alte cuvinte că „cunoaște” care este adevărul, sau că nu există dovezi (nu se cunoaște) răspunsul la întrebare – în acest din urmă caz ar fi agnostic. Cu alte cuvinte, între termenii de teist/ateu, pe de o parte, și termenii gnostic/agnostic, pe de altă parte, nu există vreo contradicție. La termenul din prima categorie (teist/ateu) se adaugă unul din cea de a doua (gnostic/agnostic) pentru a da descrierea completă a poziției acelei persoane. Vreau să atrag atenția asupra faptului că termenul de gnostic nu prea este folosit sau acceptat în acest sens, ca opus al agnosticului, și asta pentru a nu se confunda cu gnosticismul ca și curent religios. Îmi voi permite să-l folosesc totuși, pentru simplitate, ca desemnând gradul de gnozie (cunoaștere). Vă rog să înțelegeți că prin gnostic, mai jos, înțeleg unul care crede că știe, că are dovezi (opusul agnosticului). Continue reading