Strania poveste a musulmanului devenit creştin-ortodox

Cu câteva zile în urmă am văzut filmul Strania poveste a lui Benjamin Button (The Curious Case of Benjamin Button). Un film reușit, pe alocuri chiar emoționant, care urmărește firul epic al vieții unui individ care s-a născut bătrân și a evoluat în sens invers, spre starea de bebeluș vreo 80 de ani mai târziu. La impresia artistică reușită contribuie scenariul care îmbină o idee în esență dramatică cu momente amuzante, dar și calitatea actorilor.

Desigur, ideea centrală a filmului este o imposibilitate biologică, și nu cred că este necesar să explic de ce. De-a lungul anilor, am observat un lucru interesant, și anume faptul că persoanele care sunt foarte raționale în înțelegerea lumii înconjurătoare (sfera ateilor sceptici), sunt în același timp capabile de a gusta din plin „basmele” clasice sau moderne, sub formă scrisă sau audio-vizuală. Chiar și pe acest blog unii colegi și-au exprimat fascinația timpurie pentru povești – un exemplu aici – bolduit de mine. Bănuiesc că o minte care este suficient de lucidă pentru a înțelege lipsa de „magie” a realității este predispusă să se delecteze cu scenarii fantastice atunci când vine vorba de artă. Poate este un fel de lege a compensației. :smile:

Din contră, credincioșii cei mai înfocați tind să strâmbe din nas la așa ceva, mai ales când li se pare că opera respectivă ar avea vreun oarecare mesaj care intră în contradicție cu caraghiosul lor sistem de superstiții. Este de-a dreptul hilar să constați că internetul e plin de recomandări creștine împotriva aventurilor bietului Harry Potter, sau a unei povești precum cea din The Golden Compass.

Religiile sunt pline de basme, este însăși esența lor. Ființe magice, cu puteri magice, făcând miracole, nelimitate de legile naturii. Deosebirea este că unii iau acele basme în serios. Ateul care citește sau vede Lord of the Rings gustă din plin miracolele pe care le face toiagul lui Gandalf, vrăjitorul cel bun, dar știe că sunt ficțiune pură. Credinciosul crede că mâna lui  Moise întinsă asupra Mării Roșii chiar a despărțit apele, iar cel care pupă moaște crede la modul cel mai serios că acele oseminte îl vor ajuta să scape de psoriazis sau diabet. Continue reading

Sunt împotriva ateismului-credinţă

Din punctul meu de vedere, unul din punctele forte ale ateismului este tocmai acela că este o poziție care poate fi teoretic falsificată, o poziție deschisă revizuirii. La fel ca o teorie științifică, în condițiile în care este contrazisă de noile descoperiri, trebuie abandonată. Cu alte cuvinte, dacă ar apărea niște dovezi care să indice existența unui agent cu puteri nelimitate, ceva ce s-ar putea denumi dumnezeu, atunci ateul ar accepta că s-a înșelat. Prin această deschidere intelectuală ateul se situează de la început de partea rațiunii și a adevărului bazat pe dovezi, și nu de partea unei dogme care nu poate fi schimbată de nimic. De altfel, una din criticile majore și justificate aduse teiștilor este aceea că, așa cum ei înșiși recunosc, nu există niciun soi de eveniment/experiment/dovadă prezent sau viitor care ar putea să le schimbe opinia. Pe de altă parte, reacția unora dintre ei este aceea că nici ateii nu sunt pe o poziție diferită, lucru la care întotdeauna am ripostat vehement, indicând faptul că există o mulțime de scenarii posibile care m-ar determina să accept că vechea poziție este eronată.

Niște discuții apărute în ultimele zile m-au făcut să realizez că poziția mea nu este îmbrățișată de toți ateii. Există voci care susțin că, din punct de vedere practic, nu numai că nu a existat și nu există, dar nici măcar nu ar putea vreodată să existe ceva care să le schimbe opinia. Cu faptul că nu a existat și nu există absolut nimic care să indice existența unei entități supranaturale suntem, evident, de acord. Polemica se referă strict la posibilitatea (pur ipotetică, în viitor) a unui scenariu care să ne determine să ne reconsiderăm poziția actuală. Acolo părerile sunt deja împărțite.

Am să mă refer la principalele argumente aduse de tabăra „inflexibilă” și la motivele pentru care, în viziunea mea, nu sunt suficiente. Continue reading