Având în vedere complexitatea problemei și lungimea articolului care urmează, normal ar fi fost să-l public în mai multe episoade. Am decis, totuși, să-l păstrez într-o bucată, pentru ca cititorii să aibă imaginea completă a punctului meu de vedere.

Formularea analogiei

Să ne imaginăm o minge care este ținută cu forța la o anumită adâncime sub nivelul apei. Poate s-a blocat sub niște plante într-un lac, sau poate o ține un copil acolo, că are chef de joacă. Dacă ar fi să personificăm mingea, am putea-o vedea ca nefericită, întrucât nu ajunge în starea ei normală de echilibru, aceea de a pluti în liniște. Și apoi să observăm cu ochiul minții ce se întâmplă în momentul în care forța care o reținea este îndepărtată. Va ajunge mingea în poziția firească, de echilibru? Da, însă nu înainte de a o depăși în sensul celălalt. Mingea eliberată parcurge câțiva centimetri sau chiar metri în aer, înainte de a cădea pe suprafața apei. Iar traiectoria ei aeriană este cu atât mai lungă cu cât adâncimea de la care a pornit este mai mare. Acest tip de evoluție a unui sistem ar putea fi descris ca pornind de la o stare -S, trecând rapid prin punctul zero și continuând spre +s (unde s este un număr mai mic în valoare absolută decât S), pentru ca în final să se oprească la zero. Mă voi referi în continuare la această traiectorie drept -S+s=, pentru simplitate.

Modelul -S+s= este extrem de răspândit în natură. Fizica ne oferă exemple din belșug, și există situații chiar mai numeroase în care mișcarea descrie mai multe s-uri pozitive și negative, din ce în ce mai mici (de exemplu mișcarea unui pendul ale cărui devieri sunt din ce în de mai mici față de poziția de repaus, din cauza pierderilor de energie). Pentru toate aceste fenomene există explicații clare. Ca să mă opresc doar la exemplul mingii, orice elev bunicel de liceu ne poate rapid spune cum e cu legea lui Arhimede. În apă mingea este împinsă în sus de o forță egală cu greutatea volumului de apă dislocat, și în jos de o forță egală cu greutatea ei proprie. Întrucât densitatea mingii umflate este mai mică decât a apei, greutatea ei este mai mică decât greutatea aceluiași volum de apă, și ca urmare efectul net este unul îndreptat în sus (rezultanta celor două forțe). Mișcarea va fi accelerată pe direcție verticală, cu o viteză care crește treptat până la suprafața apei, acolo unde forța care o împingea în sus încetează să existe. Totuși, datorită energiei cinetice deja acumulate va continua încă o perioadă să „urce”, ajungând la un moment dat la punctul maxim al traiectoriei, după care gravitația își face treaba lipsită fiind de concurență, și mingea cade. Continue reading