Femeia nu-i ca bărbatu’

Încep cu concluzia, și explicațiile vor veni ulterior. Dibaciul nostru Cârmaci ne-a explicat din puțul gândirii domniei sale că iarna nu-i ca vara. În mod similar, vă informez și eu de la „înălțimea” blogului propriu că femeia nu-i ca bărbatul. Și sunt sigur de treaba asta. :biggrin:

La sfârșitul săptămânii trecute a trebuit să trec prin ceea ce pentru mine este unul dintre cele mai mari chinuri: participarea ca invitat la o nuntă, cu tot tacâmul de rigoare (cununie civilă, religioasă, urmate de destrăbălarea din restaurant). De obicei reușesc să evit asemenea torturi (puneți accentul unde doriți), însă în acest caz era vorba de niște rubedenii care nu puteau fi refuzate. Știu că pentru unii petrecerea unei sâmbete la restaurant este un lucru plăcut. Pentru mine, ca introvertit înrăit ce sunt, asemenea forme de socializare reprezintă realmente un supliciu. Suport cu greu gălăgia întinsă pe ore întregi, muzica de proastă calitate în cea mai mare parte, discuțiile de o platitudine înfiorătoare, nu sunt amator de alcool, de dans nici atât, nu mai sunt demult la vârsta la care să vânez idile, și mă revoltă faptul că îmi pierd o zi din viață stând la o masă, ba chiar mai fiind și nevoit să fac și un cadou gras pentru acest „privilegiu”. Ca să nu fiu greșit înțeles, peșcheșu` e de fapt cel mai mic dintre necazuri, și când reușesc să-mi exprim „urările de bine” față de un tânăr cuplu fără a fi nevoit să iau parte la sărbătoare o fac fericit. S-ar putea ca toate cele de mai sus să fie rezultatul tipului de personalitate în care mă încadrez (INTJ tipic) sau s-ar putea să fiu eu puțin sărit de pe fix, în orice caz nu am fost niciodată amator de petreceri. Nici măcar când eram puștan, sau student, și cu atât mai puțin acum.

Dar nu vreau să vă plictisesc prea mult cu ciudățeniile personale. Neavând ce face timp de atâtea ore, fără chef de vorbă și oripilat de tot soiul de cetățene obeze, dar convinse de talentul lor nativ la dansul pinguinului, precum și de distinși cetățeni care cu greu fac deosebirea între a a ciocni un pahar în cinstea cuiva și a bea 5 butelii, m-am trezit urmărind oarecum absent diferite discuții care se purtau prin preajmă. Unele erau atât de departe de orice ar putea prezenta interes pentru mine încât mi-e teamă că, așa cum se întâmplă de obicei, simpla mea figură și ignorarea temei au fost suficiente pentru a da impresia de individ cu nasul pe sus. Dar ce pot să fac dacă nu sunt în stare să aduc contribuții constructive pe teme de mare însemnătate precum problemele familiei Columbeanu sau regimul alimentar sugerat de nu știu care vedetă pe Acasă TV? Continue reading