Despre liberul arbitru

Cu greu poate fi găsit un subiect care să dea mai multă bătaie de cap filozofilor decât cel al liberului arbitru (free will). De fapt, conceptul se află la intersecția intereselor și obiectului de studiu al filozofiei, neuroștiințelor, eticii și teologiei. Dificultățile majore pornesc de la însăși definirea termenului în sine. Ce anume este liberul arbitru? În accepțiunea cea mai răspândită, ar fi capacitatea unui agent de a acționa într-un anumit mod sau altul, fără a fi pe deplin constrâns de alți factori în alegerea sa. Cu alte cuvinte, presupunând că aceleași condiții s-ar repeta, până în cel mai mic detaliu, agentul respectiv ar fi capabil să facă o altă alegere dacă este dotat cu liber arbitru.

Este important de înțeles faptul că și cei mai aprigi susținători ai existenței liberului arbitru acceptă faptul că există îngrădiri în privința alegerilor, că spațiul în care se mișcă agentul este limitat de o mulțime de condiționări și factori preexistenți. Însă această îngrădire nu este totală. Spre exemplificare, a fi incapabil să-ți placă un anumit miros nu este o dovadă împotriva liberului arbitru. Este de la sine înțeles că o anumită constituție genetică, hormonală, neuronală, combinate cu toate experiențele anterioare ale individului, îl pot determina pe acesta să aibă o reacție de repulsie la acel miros, indiferent de ceea ce ar „alege” el. Aceasta însă nu-l împiedică, dacă dorește, să intre într-o încăpere în care mirosul respectiv este prezent, așadar are liberul arbitru de a decide dacă să se supună sau nu mirosului neplăcut. Continue reading