Că e laie, că-i bălaie …

Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, nu am nimic împotriva credinciosului care recunoaște deschis că baza credinței sale este una pur emoțională. Poate îl face să se simtă bine, să treacă mai ușor peste greutăți. Poate are rădăcini care trebuie căutate la nivelul familiei și societății. Nu doresc să insist acum asupra acestor aspecte – despre motivele pentru care mulți au ajuns să creadă basme și pentru care unii dintre ei sunt greu de clintit de pe poziție am discutat într-un alt articol.

Atitudinea este cu totul alta atunci când individul pretinde că ar exista argumente de ordin rațional în favoarea divinității, și mai ales atunci când ajunge într-un stadiu de demență religioasă suficient de avansat încât să nege ramuri întregi ale științei moderne, din simplul motiv că nu se potrivesc cu o anumită interpretare a unei anumite cărțulii primitive. În fața acestor răspândaci ai ignoranței atitudinea de indiferență nu este potrivită, pentru că duce la o condamnare a generațiilor următoare.

Cea mai clară dovadă că o teorie este lipsită de valoare este atunci când cel care emite teoria respectivă este pregătit să vadă o „confirmare” strălucită a ei în orice, chiar și în rezultate contradictorii. Și cu greu pot fi găsite exemple mai bune decât cele oferite constant de cei care caută să justifice existența prietenului imaginar. Am selectat câteva dintre cele mai frecvente exemple pe care le-am întâlnit. Vă las să apreciați ingeniozitatea argumentației. Cum au ei acoperite toate variantele, drăguții de ei, și ce logici sunt! :silly: Continue reading