Sursa moralităţii (partea I)

A încerca să lămurești o problemă atât de complexă precum originea moralității într-un post este, evident, o acțiune sortită eșecului. Ca să folosesc o sintagmă cunoscută, au curs râuri de cerneală pe această temă și trebuie să recunoaștem că există în continuare mai multe întrebări decât răspunsuri.

Pe de altă parte, dacă un subiect este delicat, asta nu înseamnă că nu ar trebui abordat, fie și sumar. O sistematizare a punctelor de vedere nu strică, cel puțin ca un ghid introductiv, sau punct de plecare pentru o discuție mai amplă. În disputa de idei perpetuă dintre teiști și non-teiști, subiectul moralității este unul dintre cele mai fierbinți, probabil și datorită faptului că cei dintâi au pierdut de mult și la scor bătălia pe celelalte planuri (științific, filozofic etc.). Probabil chiar mai important decât ceea se petrece în aceste dispute „la nivel înalt” este ceea ce se petrece în mintea credinciosului de rând, și a multora care sunt oarecum neutri – persoane pe care le-am încadrat în categoria credința în credință. Unul dintre motivele principale pentru care consideră ideea de dumnezeu justă sau necesară este tocmai acela că au fost educați să nu poată concepe o altă origine a moralității, în afara celei divine.

Îngrijorarea cea mai mare exprimată de teiști este aceea că, în lipsa unui standard moral absolut, văzut ca fiind dumnezeu, ne-am afla în pericol de a ajunge într-un soi de societate bolnavă, lipsită de principii și valori morale, în care orice ar fi posibil. Voi reveni asupra acestei idei mai târziu.

Primul pas, însă, este prezentarea principalelor teorii care se confruntă. În general, pe forumuri pare să predomine ideea că există două variante mari și late, una care caută explicații naturale, și alta care merge pe supranatural (invocând o deitate). De fapt, există două variante supranaturale complet diferite, așa cum se va vedea.

1. Prima ipoteză: Dumnezeu a expus principiile morale în niște cărți sfinte (Biblia cu cele 10 porunci, pildele lui Iisus etc.), și oamenii trebuie să se străduiască să le urmeze, deoarece ele sunt modelul imaginat de Creator.

2. Cea de a doua ipoteză: Dumnezeu a creat omul cu o moralitate înnăscută, sau cel puțin cu o capacitate de a deveni moral – creaționiștii spun că l-a făcut așa de la început, iar credincioșii mai răsăriți care acceptă evoluționismul spun că la un anumit moment dumnezeu a intervenit și a dăruit omului primitiv această capacitate.

3. Cea de a treia ipoteză: Moralitatea are pe de o parte rădăcini evolutive biologice, și pe de altă parte este un produs cultural și social.

În cele ce urmează voi expune principalele argumente și contraargumente pentru fiecare dintre pozițiile de mai sus. În postul actual mă voi referi la primele două ipoteze, cele care invocă un mecanism supranatural al moralității, urmând ca într-o postare ulterioară să mă refer mai pe larg la cea de a treia ipoteză, pe care, evident, o susțin.

PRO IPOTEZA 1

• În Biblie se găsesc numeroase exemple de moralitate pe care cu toții le considerăm frumoase. Există cele 10 porunci care sunt cel puțin parțial acceptate de toți, există ideea de bunătate, de sacrificiu, de cinste, de prietenie, sunt numeroase pilde care condamnă hoția, lăcomia, prefăcătoria ș.a.m.d..
• Pe baza principiilor creștine s-au construit societăți și s-au pus bazele civilizației europene și americane cu secole în urmă.
• Numeroase personalități din toate domeniile s-au inspirat din conceptele fundamentale biblice, în special cele creștine, și au realizat lucruri deosebite, de la opere artistice la fapte de mare curaj și sacrificiu.
• Îndemnurile creștine au stat și stau la baza a numeroase acte de caritate efectuate de organizații bisericești sau simpli indivizi.
• Este greu de imaginat cum ar fi arătat societatea modernă dacă nu ar fi existat creștinismul. E posibil să fi lipsit o mare parte din capodoperele pe care astăzi le considerăm parte a patrimoniului mondial.
• Există exemple numeroase de răufăcători sau persoane cu probleme existențiale, aflate la ananghie, care au „reînnăscut” odată cu imersiunea în studiul celor sfinte.

CONTRA IPOTEZEI 1

• Biblia conține și o mulțime de elemente contrare oricăror norme elementare de moralitate. În Vechiul Testament se regăsesc câteva dintre cele mai imorale acțiuni și îndemnuri cunoscute omului –  efectuate sau aprobate de presupusul dumnezeu. Îndemnuri la crimă, genocid, violență, perversiuni, încurajarea sclaviei, misoginism feroce, rasism, intoleranță, homofobie, despotism, incest, ascultare oarbă necondiționată, umilințe, pedepse disproporționate față de greșeli, minciună etc. – ar lua câteva pagini doar ca să le listez. Inclusiv blândul Iisus are o filozofie centrată pe ascultarea oarbă a dictatorului celest, pe renunțarea la cele lumești, pe o pasivitate condamnabilă, pe ideea unui păcat pe care l-am purta cu toții, pe amenințarea torturii ETERNE (nu există exemplu mai bun de pedeapsă disproporționată), plus boli mai vechi (misoginism, sclavie). Nu mai pomenim de modul jalnic în care și-a folosit puterile „magice”, câteva trucuri ieftine, nu mai vorbim de săracii porci în care a băgat dracii și i-a omorât (asta da dragoste față de animale) ș.a.m.d..
• Oricare individ normal, care nu intră în categoria sociopat sau psihopat, nu are nici o problemă în a selecta fragmente biblice morale și a le diferenția de altele considerate imorale. Oricine recunoaște că nu e normal să omori un om pentru că a lucrat duminica pentru familia sa, sau să ucizi o femeie pentru adulter, sau să săvârșești genocidul din VT pentru ca tribul tău să triumfe. Capacitatea noastră de a aprecia ce este moral și imoral în Biblie este o dovadă clară a faptului că nu Biblia este etalonul, instrumentul utilizat, nu ea este sursa moralității noastre, ci un factor extern ei.
• Părțile bune, morale, din învățătura creștină, se regăsesc în societăți precreștine. Spre exemplificare, în învățăturile lui Confucius sau cele budiste găsim cele mai bune părți din Iisus plus multe altele care lipsesc din NT.
• Numeroasele studii efectuate pe societăți care nu au intrat în contact cu creștinismul, inclusiv pe triburi izolate, dovedesc faptul că, în proporție covârșitoare, răspunsurile la chestionare privitoare la alegerea opțiunii corecte moral în diferite circumstanțe sunt practic aceleași cu ale creștinilor. Societățile omenești ajung la aceleași concluzii, adoptă aceeași poziție morală, indiferent de religia predominantă sau lipsa ei, indiferent de studiul sau ne-studiul unor cărți sfinte.
• Studiile pe animale arată clar existența unor porniri morale, mai evidente la speciile care au un indice encefalic mai mare și o viață socială mai intensă. Există inclusiv sacrificiu de sine pentru a salva un alt membru al tribului (la cimpanzei), există ceea ce se poate denumi prietenie, există revolta în fața nedreptății (de exemplu un cimpanzeu refuză să primească mâncarea dacă colegului său din celula învecinată, care a efectuat aceeași muncă, nu i se oferă o porție egală).
• Toate statisticile arată că în țările în care procentajul ne-teiștilor este mai crescut, indicii de sănătate socială și moralitatea societății pe ansamblu sunt mai bune. Criminalitatea, infracționalitatea, rata divorțurilor, sistemul de asistență medicală și socială, participarea populației la strângerea de fonduri pentru ajutorarea altor țări în criză, sau a propriilor defavorizați etc. – toate sunt superioare în țări precum Norvegia sau Japonia, unde creștinii practicanți sunt o minoritate. Statisticile făcute pe deținuții din închisorile americane și britanice arată că proporția ateilor este incomparabil mai mică decât cea din cadrul populației generale. Comparațiile făcute între statele americane păstrează aceeași linie defavorabilă celor tradiționaliste creștine. Și dacă am pune semnul egalității, rămâne evident faptul că lipsa educației biblice sau creștine nu este în niciun caz un impediment asupra moralei individului.
• Pentru orice om inteligent este mai mult decât evident că nu oamenii au învățat ce e moral dintr-o carte, ci au pus în acea carte ceea ce ei considerau moral la vremea respectivă. De aceea există și diferența evidentă între VT și NT, de aceea idei pe care astăzi le considerăm fundamentale lipsesc cu desăvârșire din acele cărți. Nu e nici o vorbă despre libertatea individuală, drepturi egale, în schimb se acordă mare importanță unor prostii gen nu râvni la măgarul vecinului, sau nu-ți fă chip cioplit (deh, era concurență mare între zei).

PRO IPOTEZA 2

• Moralitatea pare a fi o trăsătură general umană, dar inexistentă în lumea animală, ca urmare e de presupus că divinitatea a ales oamenii pentru a le dărui această latură.
• Tendința oamenilor dintotdeauna de a găsi un sistem moral perfect trebuie văzută ca o încercare de a se apropia de esența morală existentă în însăși structura universului, moralitatea lui Dumnezeu.
• Dacă nu ar exista o origine divină, riscul ar fi să se ajungă într-o anumită societate la un sistem total arbitrar.
• Chiar și atunci când un individ face ceva rău, el simte în interiorul său că ceea ce face nu e bine … acea simțire este filonul divin.

CONTRA IPOTEZEI 2

• Un contraargument zdrobitor provine din faptul că ceea ce se consideră moral diferă de la o epocă la alta, chiar de la o țară la alta, uneori schimbările fiind rapide (măsurate în decenii). Astăzi lumea civilizată consideră sclavagismul, homofobia, inegalitatea în drepturi, misoginismul, discriminările rasiale, torturarea animalelor etc. drept imorale, însă ele au fost concepte câștigate pas cu pas ÎN POFIDA împotrivirii bisericii la vremea respectivă. Multe dintre ele le vedem în plină evoluție sub ochii noștri. Pe vremea bunicilor noștri prejudecățile rasiale erau încă extrem de puternice și separatismul aproape absolut, pe vremea părinților femeile încă erau tratate ca cetățeni de mâna a doua, pe vremea copilăriei mele homosexualitatea era privită cu dispreț și chiar ură în țările occidentale, unde acum este acceptată fără rezerve (la noi încă nu, că noi suntem mereu cu câteva decenii în urmă).
• Nu este adevărat că moralitatea este o trăsătură general umană. Există indivizi cu porniri opuse, din fericire în minoritate, și unii dintre ei nu au senzația că fac ceva rău (nu au remușcări).
• Există dovada faptului că în lipsa unei educații adecvate oferită de familie sau societate, un copil nu trece de stadiul unor concepte morale foarte rudimentare, ca urmare, cel puțin parțial, moralitatea este învățată.
• Nu este adevărat că animalele nu au moralitate. Evident, rudimentară, dar există, și este cu atât mai pronunțată cu cât specia este mai dezvoltată cerebral și social.

Mă voi referi la ipoteza a 3-a într-un post ulterior.