Socrate îl întâlneşte pe Iisus

LazyPawn, în primul rând îți mulțumesc pentru invitația de a participa cu articole pe blogul tău, mă simt onorat  cunoscându-ți elocvența şi calitatea intervențiilor tale de pe aria “Religie şi spiritualitate” a forumul Softpedia.

Mai jos urmează un dialog imaginar dintre filozoful atenian Socrate şi Iisus, care după cum se va putea ghici, atinge anumite argumente filozofice privind inconsistența dogmei creștine, printre care problema răului, dilema lui Euthyphro, paradoxul atotputerniciei, paradoxul omniscienței, a creației imperfecte şi a altor inconsistențe logice.

Textul nu-mi aparține, e o traducere şi adaptare a unui text în engleză al cărui autor îl puteți descoperi la finalul acestui dialog imaginar.

Socrate:
Bună dimineața Iisus, am auzit multe despre învățăturile tale minunate. Eu sunt oarecum un modest filozof aici în Atena. Mi s-a spus că ai o mare înțelepciune și asta într-adevăr mi-o dă de înțeles și mulțimea de admiratori care te urmează pe străzi. Dacă ai câteva clipe să-mi îngădui, ți-aș fi recunoscător să mă luminezi cu răspunsuri la câteva chestiuni cu care mi-am bătut capul de-a lungul întregii mele vieți.

Iisus:
Sunt ca un pescar de oameni în căutare de ucenici. Eu aduc adevărul lui Dumnezeu tuturor oamenilor. Caută și vei găsi, întreabă și ți se va răspunde, bate și ți se va deschide.

Socrate:
Este o întrebare fundamentală care m-a frământat cel mai mult. A fost întotdeauna un obstacol de neînvins pentru mine în căutarea adevărului și al sensului. Sunt sigur că tu cu învățăturile tale vei găsi că este mult prea ușoară și mă vei considera un bătrânel nesăbuit. Întotdeauna am dorit să duc o viață onorabilă și nobilă, dar se pare că am trecut prin viață fără să știu ceea ce este onorabil sau nobil. Cu înțelegerea mea limitată, deseori mi s-a părut că viața, cu toate zgomotele și frământările ei, în fapt nu semnifică nimic. Te rog spune-mi: Cum ar trebui un om să-și ducă traiul, care este menirea vieții?

Iisus:
Să slujești și să venerezi Divinitatea.

Socrate:
Care Divinitate?

Iisus:
Există o singură divinitate.

Socrate:
Oh, ar trebui să trăiești aici în Atena. Noi avem o mulțime de divinități dintre care să alegi.

Iisus:
Există o singură adevărată Divinitate.

Socrate:
Bine, dar care anume este adevărata Divinitate?

Iisus:
Adevărata divinitate este Domnul Dumnezeu.

Socrate:
Da, dar cine este Domnul Dumnezeu? Sau ce este el?

Iisus:
El este înțelepciunea, iubirea, compătimirea, pacea și mila infinită. El este creatorul cerului și al pământului și a tuturor lucrurilor în lume.

Socrate:
Al tuturor lucrurilor?

Iisus:
Da – al tuturor lucrurilor. El este atotputernic. El este creatorul, făcătorul și cel care stăpânește toate lucrurile. El este pretutindeni – nimic nu poate să se întâmple fără ca el să știe dinainte.

Socrate:
El a creat bolile, războaiele, moartea, suferința și răul?

Iisus:
Nu. Aceste lucruri și toate celelalte rele și nenorociri vin de la diavol, prințul întunericului; sau de la slăbiciunile și răutatea omului. Dumnezeu este atot-binevoitor și liber de răutăți; numai binele poate veni de la Dumnezeu.

Socrate:
Pentru numele grației, cine este diavolul? Cu siguranță trebuie să fie o divinitate dacă e priceput în a aduce atâtea nenorociri asupra omenirii, și totuși tu ai spus că există doar o singură divinitate. De asemenea ai spus că tot ceea ce ființează vine de la Dumnezeu, iar acum spui că doar binele vine de la El, pe când tot răul vine de la diavol. Astea par să fie contradicții. Mi-e teamă că religia ta este mult prea complicată ca să poată fi înțeleasă de capul acesta bătrân. Totuși aș fi un pasionat ucenic și aș încerca din răsputeri să înțeleg dacă ai fi dispus să mă ajuți. Te rog lămurește-mă: cine este diavolul și cum pot toate lucrurile să vină de la Dumnezeu și totuși să nu vină de la Dumnezeu?

Iisus:
Diavolul este un înger decăzut care e foarte ambițios. El s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și vrea să-i răstoarne toată lucrarea.

Socrate:
Pentru numele lui Zeus, ce este un înger?

Iisus:
Un înger este un înger.

Socrate:
Bineînțeles, asta este o identitate. Dar vezi, asta nu înseamnă nimic pentru mine necunoscător cum sunt în a ta religie. De asemenea, este adevărat, pe cât de adevărat poate fi, că nu are legătură cu nimic din ceea ce eu pot să înțeleg. Asemuiește-mi-l cu ceva ce eu sunt familiar.

Iisus:
Un înger este un înger.

Socrate:
Te rog iartă-mi ignoranța cruntă, înțeleg că nu sunt un învățat precum ești tu. Eu nu am văzut niciodată un înger și nici nu am auzit de așa ceva. Mi s-a spus că tu ai avut multe viziuni neobișnuite când ai pribegit prin deșert timp de 40 de zile fără să mănânci nimic. Te rog spune-mi, cum arată acești îngeri?

Iisus:
Au aripi.

Socrate:
La fel au și țânțarii. Poți fi un pic mai precis?

Iisus:
Arată ca oamenii cu deosebirea că au aripi.

Socrate:
Ce altceva? Îmi închipui că pot zbura.

Iisus:
Da, pentru asta au aripi.

Socrate:
Bineînțeles – trebuia să-mi dau seama de asta. Spui că arată ca oamenii. Prin ce diferă de oameni?

Iisus:
Sunt mai buni decât oamenii, și nu mor niciodată.

Socrate:
Cât mai buni decât oamenii?

Iisus:
Mai virtuoși și mai puternici decât oamenii. Mult mai puternici.

Socrate:
Atunci sunt supraoameni.

Iisus:
Da, cu adevărat!

Socrate:
Dacă sunt supraoameni și sunt nemuritori, noi atenienii numim asemenea ființe, divinități.

Iisus:
Nu! Dumnezeu este mult mai puternic decât ei.

Socrate:
La fel, pentru noi Zeus e mai puternic decât toate celelalte divinități Olimpiene, dar celelalte prin definiție sunt tot divinități. Cum ai defini noțiunea de Dumnezeu?

Iisus:
Dumnezeu este creatorul a tot. El este atotputernic, atotștiutor, infinită înțelepciune, esența dreptății, milei, compasiunii, bunătății și păcii.

Socrate:
Aceste însușiri nu sunt în chip necesar consistente. E peste puteri ca o ființă să fie dreaptă, pașnică și plină de milă în toate împrejurările cu putință. Dacă un om sau un popor merită o pedeapsă după regulile justiției, trebuie să-l pedepsești sau să duci război contra lui, dar asta ar fi o încălcare a regulilor păcii sau milei. Nici o ființă nu ar putea avea aceste însușiri pentru că se contrazic între ele; nu pot fi în aceeași ființă în același timp. E ca și cum un om ar coti în ambele părți, la stânga și la dreapta, și totuși ar rămâne ca întreg.

Iisus:
Minunate și misterioase sunt căile Domnului.

Socrate:
Pare că ai mai multe divinități precum avem noi aici în Atena, doar că nu le numești divinități.

Iisus:
Nu! A Lui este înțelepciunea și atotputernicia.

Socrate:
Atunci singura diferență ar fi măsura puterii?

Iisus:
Nu. Dumnezeu este mai bun și mai virtuos decât ei. Păcatul este cu neputință pentru el.

Socrate:
Ce este păcatul?

Iisus:
Este un fapt de neascultare a lui Dumnezeu.

Socrate:
Acum înțeleg de ce Dumnezeu nu poate păcătui, pentru că nu ar putea să fie neascultător lui însuși. Dar de vreme ce păcatul este cu neputință pentru el, asta nu este un merit pentru el de a fi fără păcat, precum nu este un merit pentru o piatră să nu fie vrednică să se miște de la sine. Este o chestiune legată de definiție. Ce fac acești îngeri?

Iisus:
Slujesc Lui, Celui Atotputernic.

Socrate:
Dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce are nevoie de alții pentru a-i sluji?

Iisus:
Așa îi place Lui.

Socrate:
Înseamnă că sunt sclavii Lui?

Iisus:
Nu, dânșii slujesc de la sine dorință.

Socrate:
Ce se întâmplă dacă nu-l slujesc de la sine dorință?

Iisus:
Au fost câțiva îngeri conduși de Satana – Diavolul, care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și au fost alungați din împărăția cerurilor și condamnați la chin și pedeapsă pe vecie.

Socrate:
Ce este împărăția cerurilor?

Iisus:
Este un loc minunat în înaltul cerurilor. Cărările sunt pavate cu aur. Totul este pașnic și frumos. Dumnezeu trăiește acolo și toți cei care cred în Dumnezeu vor ajunge la El când vor muri. Oamenii au viață eternă acolo, li se dau aripi și vor venera pe Dumnezeu, vor cânta la harpă în beatitudine și fericire eternă. Este menirea și ținta întregii vieți a omului să ajungă în împărăția cerurilor când va muri.

Socrate:
Acestea sună ca poveștile pe care le-am auzit de la cei care au mâncat floare de lotus. Dacă aceasta este menirea vieții, nu am putea fi îmbătați de vin sau alte licori și să ne simțim așa tot timpul, precum sunt cerșetorii și bețivii pe care îi vedem de partea cealaltă a orașului?

Iisus:
Porunca spune să ne ferim de beții cu vin sau băuturi tari.

Socrate:
Dacă este singurul țel al vieții omului de a ajunge în împărăția cerurilor, de ce nu se omoară pur și simplu pentru a ajunge acolo?

Iisus:
Nu e voie să omori.

Socrate:
Dacă Dumnezeu a vrut ca omul să meargă în împărăția cerurilor, de ce a pus omul pe pământ? De ce nu a pus omul de la început în împărăția cerurilor? Îmi vine greu să cred că omul cu toate ale sale vrednicii, dorințe și încâlcituri a fost creat doar pentru a se pleca, supune și venera. Cu certitudine nu trăiește și niciodată nu a trăit un tiran uman atât de vanitos și trufaș care a vrut ca supușii lui doar să se plece și să se supună cu servilitate în fața lui de dimineață până seara, ca să nu mai vorbim de veșnicie. Înțeleg de ce Satana a vrut să se răzvrătească împotriva unei asemenea orânduiri împietrite, înregimentate, opresive și plictisitoare. Din ce mi-ai spus până acum, aș fi fost de partea Satanei în această rebeliune, chiar dacă mă consider un om umil, nu aș putea să mă plec și supune și cânta elogii toată ziua unei ființe care mă amenință cu pedepse și chinuri veșnice dacă nu aș face precum spune El.

Iisus:
Să nu mergeți după alți dumnezei, că Domnul Dumnezeul tău, Care se află în mijlocul tău, este Dumnezeu zelos.

Socrate:
Şi de ce Satana s-a răzvrătit? Ştia că Dumnezeu este așa puternic precum îl înfățișezi și că va fi înfrânt?

Iisus:
Satana s-a răzvrătit deoarece a fost mândru și a vrut să conducă împărăția cerurilor el însuși. El știa de marea putere a lui Dumnezeu, că era mai mare decât a sa, dar el a vrut puterea cu atâta ardoare încât și-a luat asupra sa orice primejdie.

Socrate:
Atunci Satana a fost foarte brav să lupte împotriva unui dușman pe care nu putea să-l învingă.

Iisus:
El a fost păcătos deoarece nu a ascultat de dorința lui Dumnezeu.

Socrate:
Mi se pare că singura deosebire între Satana și Dumnezeu este mărimea puterii.

Iisus:
Dumnezeu este desăvârșit. El este atotputernic, atotștiutor și fără de păcat.

Socrate:
Desigur, el este fără de păcat prin definiție pentru că nu poate fi neascultător sie însuși. Singura deosebire între cei doi este mărimea puterii. De aceea Satana nu a fost rău sau păcătos în a se scula împotriva lui Dumnezeu, el a greșit că a pierdut răzvrătirea. Dacă ar fi câștigat, Dumnezeu ar fi fost cel păcătos, deoarece Dumnezeu ar fi fost neascultător Satanei care ar fi fost mai bun decât Dumnezeu și ceilalți îngeri pentru că nu ar fi putut păcătui împotriva sa, adică să fie neascultător sie însuși și astfel ar fi arătat atotputernicia sa. Dacă Satana învingea, ar fi devenit Dumnezeu, conform definiției tale deoarece ar fi fost atotputernic și fără de păcat. Cine știe dacă nu s-a întâmplat tocmai așa? Din ceea ce îmi descrii ca fiind Dumnezeu, încep să bănuiesc că așa s-a întâmplat.

Iisus:
Dumnezeu este mai mult decât putere și îndreptățită lipsă a păcatului: el este dreptate, milă, pace, compătimire nesfârșită și atotiertător. Vicios, egoist, distructiv și perfid este Satana.

Socrate:
Ce s-a întâmplat cu Satana după ce a fost alungat din împărăția cerurilor?

Iisus:
A fost aruncat în Iad de către Dumnezeu, unde a fost chinuit și torturat pentru tot veacul veacurilor.

Socrate:
Ce este Iadul și de ce a stat Satana acolo dacă este așa de chinuitor și neplăcut acolo?

Iisus:
Dumnezeu l-a închis în Iad și nu i s-a permis să plece. Dumnezeu a creat Iadul ca un loc pentru a pedepsi Satana și toți oamenii care nu au credință în Dumnezeu. Este un veșnic infern în flăcări și tortură, agonie și chinuri: toți oamenii care nu cer lui Dumnezeu iertarea păcatelor și nu au credință în El vor fi torturați pe vecie de către diavoli.

Socrate:
Dacă Dumnezeu este drept sau milos, cum poate să facă așa ceva unui dușman cu care a dus o bătălie? De ce nu l-a iertat pur și simplu pe Satana după ce l-a înfrânt precum oamenii fac adesea după ce biruiesc un popor? Omenirea pare mai plină de milă în victorii decât Dumnezeu, deoarece nu se poartă cu cei cuceriți cu atâtea teribile torturi toată viața ca că nu mai amintesc de veșnicie. De ce Dumnezeu nu și-a arătat însușirile care le descrii ca fiind drepte, pline de milă, compătimire și iertare, lui Satan? Cu siguranță însușirile de războinic ale lui Dumnezeu sunt într-o vădită opoziție cu descrierea ta ca fiind bun, milos și iertător.

Iisus:
Dumnezeu lucrează pe căi misterioase, în minunile pe care le face.

Socrate:
Dacă Satana este închis în Iad, cum poate el aduce boli și nenorociri peste omenire și de ce Dumnezeu îngăduie asta dacă este atotputernic și bun? Dacă Dumnezeu este atotputernic, cum de îngăduie ca perfidul Satana să-și facă lucrările? De ce nu-l distruge? De altfel mă gândesc dacă nu cumva varianta opusă nu ar fi mai bună.

Iisus:
Dumnezeu îngăduie Satanei să fie liber și să aducă boli și nenorociri asupra omenirii pentru a-l pedepsi pe om pentru păcatul din Grădina Eden.

Socrate:
Grădina Eden? Ce este Grădina Eden?

Iisus:
Când Dumnezeu a creat primul bărbat și prima femeie, Adam și Eva, el i-a pus în Grădina Eden. Când ei au fost creați, ei au fost puri și fără de păcat. Așa i-a făcut Dumnezeu pe ei. Grădina Eden a fost un paradis frumos și le procura tot ceea ce aveau nevoie. Nu trebuiau să muncească ci doar să culeagă fructe din pomi. Ei erau inocenți și netulburați ca niște copii și nu știau nimic despre dragostea carnală. Își aveau unul pe altul drept însoțire și-l adorau și-l venerau pe Dumnezeu care îi vizita din când în când.

Socrate:
De ce Dumnezeu a creat omenirea?

Iisus:
Era singur.

Socrate:
De ce nu a creat mai mulți îngeri care erau asemenea lui în loc să creeze această formă inferioară de viață, omul? Oare a vrut sclavi la care putea privi de sus și care s-ar fi temut de el, i-ar fi slugărit și l-ar fi venerat?

Iisus:
De vreme ce El este creatorul nostru, îi datorăm venerație, slujire și ascultare.

Socrate:
Este cumva copilul unui răufăcător obligat la obediență față de tatăl său, sau are dreptul și obligația de a judeca el însuși ceea ce e bine și ceea ce e rău? Ce păcat, ce fapt de neascultate a înfăptuit omul în Grădina Eden?

Iisus:
În mijlocul Grădinii Eden, Dumnezeu a pus pomul cunoașterii. El le-a spus lui Adam și Evei să nu mănânce din roadele acelui pom. Satana s-a dus în Grădină prefăcut în șarpe și i-a spus Evei că va căpăta o mare cunoaștere dacă va mânca din fruct. I-a mai zis că Dumnezeu le-a spus să nu mănânce din fruct deoarece i-a fost teamă că dacă ei ar mânca ar deveni măreți precum este El însuși. Eva l-a convins pe Adam să mănânce din fruct. După ce au mâncat ei au cunoscut dragostea carnală. Acesta a fost păcatul originar.

Socrate:
Este cumva cunoașterea ceva rău, astfel încât Dumnezeu dorea să o țină departe de noi? De ce Dumnezeu a dorit să nu avem cunoaștere? Vroia să ne țină sclavi servili care se târăsc la picioarele sale? Pare că îi datorăm Satanei mulțumiri și venerație pentru ajutorul său. Satana pare mai degrabă ca și titanul Prometeu, care în ciuda ordinelor date de zei a adus omenirii cunoașterea și focul. Pentru acest serviciu adus omenirii, Prometeu ca și Satana a fost condamnat la chinuri și tortură pe vecie. Fără îndoială viața omului ar fi fost cu mult mai fără de preț fără dragoste, foc și cunoaștere.

Iisus:
Dar Satana a mințit-o pe Eva, pentru că noi nu am devenit măreți precum Domnul Dumnezeu mâncând din fruct. El ne-a mințit pentru că dorea să distrugă lucrarea lui Dumnezeu.

Socrate:
Dumnezeu este atotputernic, de ce i-a îngăduit Satanei să meargă în Grădină și s-o ispitească pe Eva? Dacă Dumnezeu nu vroia ca omul să mănânce fructul, de ce a pus pomul în Grădină? Dacă Dumnezeu nu vroia ca omenirea să facă dragoste carnală, de ce i-a înzestrat pe oameni cu mădulare pentru așa ceva? Dacă Dumnezeu nu vroia ca omenirea să păcătuiască de ce i-a dat dorința pentru cunoaștere și ispite?

Iisus:
Dumnezeu a pus pomul în Grădină și i-a permis Satanei să intre acolo deoarece vroia să ispitească omenirea.

Socrate:
Ai spus că Dumnezeu este atotștiutor și deci știa ce se va întâmpla înainte ca să se întâmple. Atunci cu siguranță știa cum se va purta omul în orice împrejurare.

Iisus:
Dumnezeu i-a dat omului libera voință. I-a dat în chip egal putința de a fi virtuos și a asculta de Dumnezeu cât și putința de a fi păcătos și neascultător la vorbele Sale.

Socrate:
Dumnezeu știa sau nu că omul va păcătui?

Iisus:
Ştia că omul ar păcătui, dar i-a permis libertatea de a alege singur.

Socrate:
Dumnezeu putea sau nu să-l creeze pe om în așa fel încât să nu poată păcătui? Putea să-l creeze pe om astfel încât să nu fi păcătuit în acea împrejurare?

Iisus:
Da, întrucât Dumnezeu este atotputernic, putea să facă în așa fel, dar nu dorea ca oamenii să fie niște marionete, a dorit ca omul să aibă libertatea de a alege.

Socrate:
Dumnezeu ar fi putut crea omul cu două capete, trei picioare sau în orice alt chip vroia?

Iisus:
Dumnezeu putea să-l facă pe om în orice chip ar fi dorit.

Socrate:
Dumnezeu l-a creat pe om precum a dorit el? A dorit ca omul să aibă un cap, două picioare și să fie întocmai așa cum apare astăzi?

Iisus:
Desigur: Dumnezeu este atotputernic, nu ar fi putut face vreo greșeală.

Socrate:
Deci Dumnezeu nu a făcut nici o greșeală, și a creat omul întocmai cum a voit să fie?

Iisus:
Da.

Socrate:
Atunci tu și cu mine am fost creați întocmai așa cum Dumnezeu a plănuit să fim? Şi Adam și Eva au fost creați întocmai așa cum Dumnezeu a plănuit ca ei să fie?

Iisus:
Da. Așa este cum am spus.

Socrate:
Este tot ceea ce face parte din om făcut de Dumnezeu?

Iisus:
Da. Dumnezeu este stăpânul, cel care domnește și creează toate.

Socrate:
Diavolul sau orice altă putere a făcut vreo parte a omului?

Iisus:
Nu. Dumnezeu este singurul creator a toate.

Socrate:
Atunci, dacă Dumnezeu a creat ochii omului, picioarele și mintea, El de asemenea a creat dorințele omului, toate dorințele sale, chiar și dorința pentru cunoaștere și dragoste carnală. De ce omul a păcătuit?

Iisus:
El a păcătuit datorită slăbiciunii sale și firii sale rele.

Socrate:
Este firea omului parte din om, precum mâinile și picioarele sunt părți ale omului?

Iisus:
Da. Firea omului este parte din om.

Socrate:
Cine a creat omul?

Iisus:
Dumnezeu.

Socrate:
Cine a creat mâinile și picioarele omului?

Iisus:
Dumnezeu.

Socrate:
Cine a dat omului două mâini, două picioare și l-a creat întocmai așa cum este azi și întocmai așa cum erau pe vremea lui Adam și Evei?

Iisus:
Domnul Dumnezeu.

Socrate:
Cine a creat firea omului?

Iisus:
Domnul Dumnezeu.

Socrate:
Atunci cine a dat omului firea sa rea și slăbiciunea? Dumnezeu, deoarece tot ceea ce este parte a omului vine de la Dumnezeu și numai de la Dumnezeu.

Iisus:
Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a alege.

Socrate:
Cine a avut intenția ca omul să aibă două mâini, diavolul?

Iisus:
Nu. Dumnezeu a dorit ca omul să aibă două mâini.

Socrate:
Atunci cine a dorit ca omul să aibă slăbiciuni și firea rea, diavolul? Nu. Dumnezeu a dorit ca omul să aibă slăbiciuni și firea rea. Dacă omenirea este vicioasă sau rea sau slabă, este datorită faptului că Dumnezeu a pus viciul și slăbiciunea în ea și a dorit să fie astfel. Să-ți spun o altă pildă. Ai văzut păsările omorând peștii în mări? Cine a dat păsărilor gheare și cioc să omoare peștii? Cine să-l învinuiască pe om, când însuși judecătorul trebuie adus în fața judecății?

Iisus:
Omul are libertatea de a alege. Dumnezeu nu l-a silit să păcătuiască. El doar i-a dat prilejul de a fi virtuos sau păcătos. Omul nu ar fi avut nici o valoare pentru Dumnezeu dacă ar fi făcut doar o marionetă care nu ar fi fost vrednică să facă decât bine. El a vrut să-i dea omului prilejul de a fi bun sau rău potrivit cu priceperea și alegerile sale.

Socrate:
Este nechibzuit ca Dumnezeu să-l pedepsească pe om după ce l-a creat. E ca și cum Homer ar fi scris o odă despre porc și apoi s-ar fi apuca să bată și să biciuiască acele slove sau le-ar fi aruncat în foc pentru a arde veșnic, deoarece îi sunt neplăcute însușirile acelui animal. Sau ca și cum un sculptor ar face statuia unui porc și ar biciui-o pe vecie deoarece îi sunt neplăcute trăsăturile acelui animal.

Iisus:
Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu o fire rea ce ar fi sortit ca el neapărat să păcătuiască.

Socrate:
Atunci cine?

Iisus:
Dumnezeu a creat omul curat și bun. Dumnezeu a pus omul în paradis, în Grădina Eden. El i-a dat libertatea de a alege și i-a îngăduit Satanei să intre în Grădină și să ispitească omul. Dumnezeu nu a sortit ca omul să păcătuiască.

Socrate:
Dar Dumnezeu a creat tot ceea ce a dus la o asemenea soartă sau împrejurime. Când el a creat fiecare lucru în acea împrejurime, el a știut întocmai cum se vor purta între ele acele lucruri cu fiecare prilej, deoarece era atotștiutor. El a voit ca fiecare lucru să fie întocmai așa cum este pentru că era atotputernic și nu putea să facă greșeli. Este ca și când un învățat sau un tămăduitor ar fi amestecat mai multe substanțe pentru a face un leac, de altfel fiecare nevătămătoare în sine, dar amestecate devin o otravă ucigătoare, iar apoi ar da acel leac unui bolnav, fugind de la a da orice socoteală pentru moartea dânsului. În chip asemănător Dumnezeu a amestecat mai multe lucruri, un om inocent, un pom al cunoașterii, o frumoasă grădină și un înger.

Iisus:
Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.

Socrate:
Pare că Dumnezeul tău a făcut omul pur și simplu pentru a-l privi cum suferă. Toată treaba cu Satana, Grădina Eden și libertatea de a alege nu este decât o chestiune de fațadă. Dumnezeu de fapt a vrut o scuză pentru a hărțui, prigoni, chinui și oprima omenirea. Dacă o ființă atotputernică și atotștiutoare creează tot și-i îngăduie creației sale să se poarte într-un anumit chip, înseamnă că el a dorit să se poarte în acel chip și este singurul care trebuie să dea socoteală pentru roade.

Iisus:
Te înștiințez, pe Domnul Dumnezeu nu-l poți batjocori. Nu vorbi despre El așa, vei fi aruncat în cuptorul cel de foc; acolo-ți va fi plângerea și scrâșnirea dinților, în chinuri și torturi veșnice.

Socrate:
Am crezut că zeii noștri ai Olimpului sunt vicioși și necruțători, dar ei par mielușei plini de milă și iertare punându-i în balanță cu acest Dumnezeu al tău: care chinuiește și torturează pentru veșnicie fiindcă ai făcut ceea ce te silește să faci prin felul în care ai fost creat tu și felul în care a creat lumea în care ființezi.

Iisus:
Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

Socrate:
De ce, dacă el este un Dumnezeu al păcii și milei totuși chinuiește omenirea și îngăduie, și chiar cere, vărsare de sânge pe pământ, și îngăduie și chiar cere Satanei să ispitească și să schingiuiască omenirea, de vreme ce ai spus că tot ceea ce se întâmplă îi este cunoscut și chiar dorește să se întâmple? O ființă atotputernică ce știe tot și creează tot, de fapt determină tot, fiindcă el știe felul în care creația sa va făptui.

Iisus:
Dumnezeu a dat omului libertatea de a alege fiindcă nu dorea o marionetă. Dumnezeu nu a dorit ca omul să păcătuiască. Dumnezeu a fost foarte dezamăgit când omul a păcătuit.

Socrate:
Dumnezeu nu putea să fie dezamăgit deoarece cunoștea firea omului și tot restul ce el a creat. De vreme ce el e atotputernic, el a vrut ca omul să păcătuiască. Chiar el l-a silit pe om să păcătuiască creându-l cu dorințe și slăbiciuni.

Iisus:
Blestemate-ți sunt vorbele. Dumnezeu a creat lumea, toată verdeața și toate animalele pentru plăcerea omului. Privește lumea asta minunată din jurul tău. Cum poți să spui asemenea lucruri îngrozitoare despre Domnul Dumnezeu după ce ți-a dat atâtea lucruri?

Socrate:
Dacă aș accepta religia ta, ar trebui să-i iau partea Satanei împotriva Dumnezeului tău, chiar dacă aș ști că voi fi chinuit și torturat pe vecie. Lipsa de dreptate și viciul Dumnezeului tău nu sunt atrăgătoare. Am auzit despre teribile întâmplări cu ucideri și jertfire de oameni de către sălbatici pe îndepărtate țărmuri, dar cu siguranță nici chiar ei nu ar fi schingiuit victimele lor pentru veșnicie. Am auzit de înfricoșătoare povestiri cu teribili monștrii, ciclopi, gorgone, meduze, dar acești monștrii sunt blânzi și prietenoși ca mieii în comparație cu ceea ce îmi descrii în cartea ta a Revelației. Şi tu îmi spui despre bunătatea, mila și firea atot-iertătoare a Dumnezeului tău.

Iisus:
Toți suntem copii a lui Dumnezeu. Dumnezeu este tatăl nostru și nu dorește ca noi să păcătuim, dar ne pedepsește când o facem. El este drept și milos și el ne trimite, pe noi copiii lui, în Iad, la blestemare și schingiuire pe vecie când este vina noastră. Când noi păcătuim și avem poftă carnală precum Adam și Eva, el nu are de ales decât să ne pedepsească, schingiuindu-ne în foc veșnic pentru totdeauna.

Socrate:
Spui că suntem toți copiii lui Dumnezeu. Este un adevărat monstru să-și hărțuiască proprii săi copii pentru că au ochi, picioare, dorințe pe care el le-a dat. Nu văd nici un înțeles, nici rațiune, nici adevăr, nici milă, nici dreptate, nimic, decât adevărate capricii ale puterii. Mai degrabă ființele omenești, cu toate capriciile, egoismul și slăbiciunile lor, par a avea mai mult din aceste însușiri decât Dumnezeul tău. Dumnezeul tău este demonic, netrebnic și nebun perfid.

Iisus:
Noi suntem numai niște oameni și nu putem înțelege misterele nesfârșite ale lui Dumnezeu. Este de datoria noastră în a crede și a-l urma. Nu este de datoria noastră să judecăm ci să făptuim și să murim.

Socrate:
Să nu judecăm? Dar de ce ni s-a dat minte? Cum am putea hotărî cum să trăim și care este menirea vieții? Ce facem noi discutând despre asta acum? De ce ai predicat oamenilor toată viața? De ce ți-ai primejduit viața înfruntând legile și ordinea impusă de romani?

Iisus:
Prin credință sunteți mântuiți, ca să nu se laude nimeni.

Socrate:
Credință? Ce înseamnă credință?

Iisus:
Trebuie să credem fără să cerem dovezi. Feriți-vă să fiți precum Toma necredinciosul. Dacă noi credem în Dumnezeu, vom fi răsplătiți înmiit pentru toate necazurile și suferințele noastre când vom ajunge în Raiul lui Dumnezeu.

Socrate:
Tu spui să credem orice ni se spune, fără a cerceta sau căuta, să fim creduli? Dacă aș face asta, ar trebui să-mi dau banii oricărui om de pe drum care îmi promite că mi-i va reîntoarce înmiit. Aș fi un nebun să fac ceea ce spui. Şi tu de fapt nu-mi ceri bani, ci să-mi hărăzesc toată viața unei singure îndatoriri și unui singur țel fără măcar să socotesc valoarea acelei îndatoriri. Un tâlhar îmi cere banii amenințându-mi viața, tu îmi ceri viața amenințându-mă cu torturi pe vecie și promițându-mi paradisul. Nu-s un blând și credul nebun să fiu dus de nas de câte ori mi se fac amenințări și făgăduințe deșarte.

Iisus:
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

Socrate:
Cei blânzi sunt măcelăriți și luați sclavi precum femeile și copiii popoarelor biruite.

Iisus:
Ferește-te să-l iei la întrebări pe Domnul Dumnezeu.

Socrate:
Nu l-am întâlnit niciodată pe acest domn, de aceea nici nu pot să-l iau la întrebări. Te întreb pe tine care pretinzi că îl înfățișezi, pentru a socoti ce anume faci.

Iisus:
Trebuie să crezi Scriptura, cuvântul lui Dumnezeu, prin har fără să te aștepți să înțelegi și fără să ceri dovezi.

Socrate:
Este cu neputință pentru om să nu aleagă. Înțelegi că sunt nenumărate religii în lume? Dacă am crede din har, ar trebui să le acceptăm pe toate, dar ele sunt diferite și ar fi cu neputință. E ca și cum aș crede că pământul este rotund și plat în același timp. Neîndoielnic, tu nu întrebuințezi ceea ce predici, deoarece tu ai fi crezut ca religia evreilor și Vechea Scriptură aveau dreptate și nu ai fi început această nouă religie eretică. Sau ieri când preoții Atenei te-au prevenit în drum să nu mai predici ereziile tale, tu ar fi trebuit să crezi în religia greacă a zeilor olimpieni pentru că a fost prima religie și ar fi trebuit să crezi din har căci ți-au spus că este adevărată.

Iisus:
În har suntem mântuiți, ca să nu se laude nimeni.

Socrate:
Să-ți dau o pildă. Să zicem că Oracolul de la Delphi mi-ar fi spus că un om este vinovat de omorârea și siluirea soției mele și că ar trebui să-l omor altfel mă va omorî el pe mine, de frică să nu-i descopăr nelegiuirea, iar tu-mi spui „să nu omori”. Tu îmi spui să cred din har orice mi se spune. Urmând ordinul tău, ar trebui să omor omul deoarece cred în Oracolul de la Delphi și ar trebui totuși să nu-l omor datorită credinței în Dumnezeu. Nu pot amândouă, să-l omor pe om și să nu-l omor, deoarece e contradictoriu, de aceea nu pot crede în Oracolul de la Delphi și în Dumnezeu în același timp. Îmi este cu neputință să cred orice doar din har pur și simplu. E o alegere cu mintea pe care tu, eu și toți oamenii o facem despre ce să credem, fie că este de dorit sau nu. Ce ai face mai degrabă: ai face o alegere gândind, discutând și considerând toate laturile chestiunii sau orbește ai tăgădui că ar fi necesară o alegere? Aceasta este o alegere de căpătâi din viața unui om, deoarece răspunsul la întrebarea: „care este menirea vieții?” hotărăște întregul curs al vieții sale. Dacă omul își îndrumă toate faptele sale potrivit cu religia sa, după cum susții tu, atunci fără îndoială, el trebuie că își face multe gânduri în legătură cu alegerea religiei sale. Dă-mi voie să-ți spun o altă pildă: Dacă ar trebui să călătorești de la un oraș la altul pentru a limpezi un lucru hotărâtor întregii tale vieți, nu ar fi înțelept să chibzuiești asupra tuturor drumurilor care ai putea să le străbați, să te ferești de acele care sunt umblate de tâlhari, să chibzuiești dacă nu cumva este un oraș mai fără de primejdie sau mai aproape unde să călătorești, sau, dacă într-adevăr se află un asemenea oraș unde ți-ai putea lămuri acel lucru?

Iisus:
Dacă sincer vrei să afli adevărul despre Dumnezeu, facere și menirea vieții, este o cale simplă de a descoperi adevărul. Tot ceea ce trebuie să faci este să ceri Domnului Dumnezeu să vină în inima ta. Dacă sinceri dorești să cunoști adevărul despre Dumnezeu, Duhul Sfânt se va pogorî în ființa ta și tu vei deveni unul cu Dumnezeu. În acea clipă, tu vei ajunge la cunoaștere cerească și pace, și când vei muri, vei merge în Rai și vei trăi veșnic în fericire și extaz.

Socrate:
Doresc să aflu adevărul. Ce trebuie mai precis să fac ca să ajung la această cunoaștere și înțelepciune? Cum ar trebui să mă rog Lui?

Iisus:
Spune: „Doamne vino în inima mea și dă-mi înțelepciunea să pricep adevărul.”

Socrate:
Tu spui că doar repetând asta, eu voi ajunge să înțeleg care este menirea vieții?

Iisus:
Desigur, Domnul spune să căutăm și vom găsi, să întrebăm și ni se va răspunde, să batem și ni se va deschide. Dumnezeu a făgăduit să arate adevărul tuturor celor care întreabă.

Socrate:
“Doamne vino în inima mea și dă-mi înțelepciune să pricep adevărul.”

Iisus:
Așa, vezi? Acum mulțumește-i lui Dumnezeu pentru că ți-a dat viață veșnică.

Socrate:
Nimic nu s-a întâmplat. Nu știu mai mult decât știam înainte despre menirea vieții.

Iisus:
Atunci nu ești sincer. Tu nu ai dorit cu adevărat ca Dumnezeu să vină în inima ta să-ți arate adevărul. Nu ai avut credința că El ar veni în inima ta.

Socrate:
Cu adevărat doresc să știu adevărul. Mi-am dedicat întreaga viață să studiez filozofia și rațiunea. Aș dori mai mult decât viața însăși să aflu care este menirea omului pe pământ. Este o întrebare la care i-am căutat răspunsul de când am văzut prima dată lumina soarelui. Doar dacă nu-l găsesc între timp, eu îl voi căuta și în ultima zi a vieții. Poate Dumnezeu nu m-a auzit, ar trebui să-l rog din nou cu voce mai tare?

Iisus:
Nu ai izbutit să găsești răspunsul deoarece nu ai credință. Căci adevărat grăiesc ție: dacă vei avea credință în tine cât un grăunte de muștar, vei zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi ție cu neputință.

Socrate:
Asta este cu neputință. A avut vreunul din cei care te urmează azi, rude sau prieteni care au fost bolnavi și au murit? Desigur că a avut și dacă a fost bun creștin a dorit ca rudele sau prietenii să nu fie bolnavi și să moară, ci să fie sănătoși și fericiți din nou. Fără îndoială nimeni nu ar fi atât de nechibzuit să spună că niciodată nu a avut un prieten sau o rudă care să-i moară. Nimeni nu ar fi atât de nepăsător să spună că niciodată nu a dorit ca acel prieten sau acea rudă să trăiască încă. De aceea spun: nici un credincios de-a lungul veacurilor nu a avut vreodată credință în Dumnezeu, sau Dumnezeu a mințit.

Iisus:
Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!

Socrate:
Îți voi spune o pildă ca să-ți arăt că niciodată un creștin sau un evreu nu a avut credință, și-ți voi arăta că Dumnezeu a mințit când a făgăduit că va veni în inima omului ca să-l învețe despre menirea vieții. Întâi, încuviințezi căci Iadul este o nenorocire mai mare decât orice nenorocire pământească?

Iisus:
Da, desigur.

Socrate:
Şi ai spus că toți oamenii sunt păcătoși și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu?

Iisus:
Da.

Socrate:
Toți creștinii și evreii, care au credință, cred că vor ajunge în Iad dacă păcătuiesc. Dă-mi voie să-ți prezint această pildă. Fiecare creștin este ca un om care stă pe o stâncă: el știe că dacă va face un păcat, va cădea în moarte și chiar mai rău în chinuri pe vecie. Ai spus că Iadul este o nenorocire mai mare ca orice nenorocire pământească. Oricât de mari îi sunt nenorocirile pământești sau oricât de mari dorințele sale, nici un om care a fost un creștin credincios, nu ar comite un păcat, adică să sară de pe o stâncă și să ajungă în Iad în chinuri veșnice. Ai spus că toți oamenii, cuprinzând și creștinii și evreii sunt păcătoși. Atunci nici un creștin sau evreu, încă de la începuturile timpului, nu a crezut cu adevărat că va ajunge în Iad. Pentru că dacă ar fi crezut, atunci nu ar fi păcătuit: nu ar fi sărit de pe stâncă dacă ar fi crezut în Iad, că jos îl vor aștepta chinurile veșnice. Toți oamenii sar de pe stâncă, toți oamenii păcătuiesc. De aceea nici măcar unul în toate aceste veacuri nu a crezut în tine. Înseamnă că Dumnezeu niciodată nu s-a coborât în inimile lor mai mult decât s-a coborât în inima mea acum câteva clipe în urmă. De aceea Dumnezeu nu are dreptul să se aștepte ca ei să se poarte în chip creștin sau să aibă credință în El. Dumnezeu nu are dreptul să-i pedepsească sau să-i trimită în Iad. Dumnezeul tău nu este drept. Dumnezeul tău nu este Dumnezeu.

Iisus:
Privește la lumea din jurul tău. Nu dovedește asta că Dumnezeu e aievea? Vezi frumosul cer și binevoitorul pământ care te fac puternic și sănătos și-ți dau soarele pentru căldură, codrul și câmpiile pentru hrană. N-ar trebui să-l venerezi pe Dumnezeu pentru toate astea care le-a făcut pentru tine?

Socrate:
Știucă lumea e toată bună și binevoitoare, dar grindina aia care mi-a distrus semănăturile?

Iisus:
Numai pentru că este ceva rău în lume nu tăgăduiește bunătatea: trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru asta. Domnul Dumnezeu e aievea altfel de unde a apărut lumea dacă nu ar fi creat-o El?

Socrate:
Nu este neapărat ca Dumnezeul tău să fi făcut lumea, sunt mii de preoți care susțin că al lor Dumnezeu a creat-o. Doar pentru că nu am un răspuns nu înseamnă că trebuie să-l încuviințez pe al tău fără să-l cercetez. Ar putea fi la fel de întemeiat să crezi că zeul Chaos a creat lumea. Chiar dacă aș avea aceeași părere cum că Dumnezeu a creat lumea, aici se oprește descrierea însușirilor lui Dumnezeu și nu putem să continuăm firesc și să susținem că celelalte descrieri ale tale despre Dumnezeu ar fi fără greșeală.

Iisus:
Stai nu pleca! Trebuie să-ți salvezi sufletul de la osândirea veșnică. Primește-l pe Dumnezeu în inima ta. Nu voi pleca până nu-mi spui da.

Socrate:
Da. Acestea sunt doar gândurile de pe urmă ale unui om bătrân: Cu siguranță ai dreptate, de vreme ce tu ai atâția care te urmează. Şi cine sunt eu, un bătrânel cu mintea înceată și nechibzuită, să pun rațiunea și filozofia deasupra vocii mulțimii?

Iisus:
Mulțumește-i Domnului Dumnezeu pentru viața veșnică pe care ți-a dat-o.

Socrate plecase.

Traducere și adaptare a “Socrates Meets Jesus”


Etichete: , ,

Posted 15 iunie 2010 by Kyu in category "Argumente filozofice

15 COMMENTS :

  1. By logosfera on

    Felicitari lui Socrate pentru faptul ca s-a abtinut si nu i-a dat un cap in gura lui Iisus pentru ineptiile debitate. :smile:

  2. By maria on

    Mai mult intâlnire între Socrate şi un creştin. Dacă era Iisus îi dădea mat cu o minune clasică de tipul preschimbării apei în vin. Sau îl sâcâia la cap şi cu “Eu sunt Dumnezeul tău…”.
    Mulţumesc pentru lectură. A fost copioasă, totuşi ironia şi delicatesele, ce-l fac pe Socrate să fie Socrate, au lipsit.

    1. By Kyu (Post author) on

      Nu cred că i-ar fi mers lui Iisus cu Socrate, care în oarecare măsură prin metoda sa de distilare a adevărului e premergător metodei ştiinţifice de investigare a realităţii. :smile:

  3. By gregor on

    Ca idee generala mi-aduce aminte putin de The Man from Earth, poate si din cauza ca mi-am imaginat conversatia ca o scena de teatru.

  4. By flyingtoday on

    destul de penibil acest dialog .nu cred ca era vorba de Iisus Hristos pentru ca acest Iisus din dialog habar nu are de dogmele de baza ale crestinismului (sic!) si nu e de mirare, caci era jucat de un ateu care nu stia prea multe despre crestinism.

    1. By LazyPawn on

      Dă-ne câteva exemple de dogme pe care Iisus-ul din acest articol le-a încurcat. Fă un pustiu de bine creștinismului și răspunde tu corect întrebărilor adresate de Socrate.

      1. By topcat on

        Salutari si felicitari pentru blog de la o mai veche cunostinta de pe softpedia :smile:
        Raspunsul necontradictoriu pentru Socrate este: natura umana decazuta nu iti permite sa intelegi maretia (sau alte calitati umane) lui dzo (as putea sa formulez propozitia si in termeni evolutionisti :silly: )
        Asta ar fi concluzia, foarte pe scurt, pe care am tras-o dupa luni intregi de combateri pe un site ortodox. :blink:

        1. By LazyPawn on

          Salut! Dacă eşti cumva TopcatBV, toată stima -- aveai nişte postări tare deştepte prin 2005.

            1. By LazyPawn on

              Haha, nu implicam așa ceva … ce e drept te-ai pus singur în postura de „avocat al diavolului”. :devil:

  5. By topcat on

    Dupa parerea mea, e maxim ce poate da o minte credincioasa, un fel de ultim refugiu :smile:
    Asta nu inseamna ca Socrate nu ar avea replica :tongue:

  6. By Nea Gicu on

    Isus cade in penibil in acest dialog pentru ca dialogul a fost imaginat de un ateu ….daca si-ar imagina un crestin o discutie intre Isus si sa zicem tot Socrate ….Socrate ar fi cel cazut in penibil …fara replici inteligente ….pe scurt era facut praf ..depinde doar de ce parte a baricadei esti …pe mine m-a amuzat dialogul …dar cred ca pe un crestin l-ar enerva ..

    1. By LazyPawn on

      Te contrazic. Isus cade în penibil pentru că argumentele existente sunt de așa natură. Trebuie să ai o orbire cauzată de credință pentru a nu realiza acest lucru. Sigur că un credincios nu ar fi scris dialogul în acest mod, pentru simplul motiv că este lipsit de logică și idolatrizează un mit.

Comments are closed.