Peştoaica legată mistic de Săgetător

Am aflat de curând că un fost coleg și prieten, căruia-i voi spune Marcel (nu e numele său real), este pe punctul de a divorța. Gura târgului spune că doamna ar fi fost găsită într-o ipostază exagerat de tandră cu un tinerel.  Până aici, nimic deosebit. Însă motivul „real” al despărțirii mi l-a oferit o colegă pricepută:

Era evident că nu aveau cum să se înțeleagă, deoarece ea este Pește iar el e Săgetător!

What? Cum zisăși? Există oameni educați, în mileniul trei, care iau astrologia în serios? Se pare că da. Și judecând după numărul de emisiuni TV, discuții pe internet, rubrici din ziare ș.a.m.d. numărul acestora este chiar unul semnificativ. Fiind un tip studios din fire, am decis să verific mai întâi ce spun experții despre compatibilitatea dintre Pește și Săgetător. Mi-era teamă că nu voi găsi referințe suficiente. Ha, ha, ha, câtă naivitate, se vede că sunt depășit! Prietenul google dă 64.500 de rezultate la căutarea „compatibilitatea zodiilor”, iar dacă o iei pe engleză cu „astrological compatibility” sunt 1.260.000 de rezultate. Cool! O adevărată industrie, avem de unde alege.

Am ales câteva mai din fruntea listei și am început studiul. Mă așteptam să găsesc ceea ce mi-a spus colega, o critică severă și avertizare serioasă asupra pericolelor care-i pândesc pe săgetătorii îndrăgostiți de peștoaice (peștișoare?). Dar … o nouă surpriză! Descrierea relației este cât se poate de variată, de la unele care afirmă că sunt „legați mistic” până la altele care afirmă că e un dezastru. E posibil cumva ca astrologii să nu se pună de acord între ei? Sau metodele lor să nu fie infailibile? Hmm…

Hai să dăm niște citate, însoțite de micile mele comentarii de necunoscător în ale astrologiei. Ne spune unul:

Femeia Pește și bărbatul Săgetător pot împărtăși un potențial creativ extraordinar, întrucât el o va ajuta să-și lărgească încrederea în capacitatea de a-și imagina imposibilul. (wow – ce mi-ar plăcea să pot și eu vorbi așa, din puțul gândirii). Întâlnirile lor se vor centra adesea pe căutarea creativului și spiritualului (pe bune? colegul meu Marcel caută chestia aia? eu mi-l aduc aminte ca preocupat de căutarea unui posterior bombat) și dacă această pereche poate menține contactul cu realitatea le este garantată o iubire de durată (aha, deci divorțul e din cauză că nu au menținut contactul cu realitatea). Din punct de vedere sexual lucrurile vor fi absolut incredibile! (mare păcat cu realitatea aia). Femeia Pește rămâne fără suflare la vederea deschiderii sexuale a bărbatului Săgetător (Marcel, deschidere sexuală nebănuită? oare ce vor să zică?). El, la rândul lui, va renaște senzitiv în adâncul sufletului făcând dragoste cu femeia sa Pește. (și odată renăscut, s-a hotărât să divorțeze).

Trecem la altă sursă:

Ei bine, să știți că există amor din compasiune, și asta numai pentru că inima foarte mare (chiar că mare, are loc și amantul) și sensibilă a Peștilor este gata să se sacrifice pentru fericirea unui Săgetător care aspiră la descoperirea adevărurilor fundamentale ale existenței umane. (ăștia au luat-o razna, iar îmi spun că Marcel caută adevăruri fundamentale). Neptunianul Pește asta și visează: să-i fie de folos cuiva marele sacrificiu pe care e gata să-l facă de dragul unei mari iubiri, fiindcă asta e natura lui: să-l ridice pe celălalt până la nivelul la care îl poate privi de la egal la egal și apoi să-l ia în brațe cu tot cu cauza pentru care acesta suspină. (na, că mi-au dat lacrimile, ce mumos, câtă sensibilitate). Cum să nu-i placă unui Săgetător faptul că cineva „arde” pentru același scop? (io cre’ că nu s-o prins de faza cu arderea). Cum să nu-i placă unui Săgetător faptul că cineva i se ofera cu totul? (poate nu-i place că se oferă cu totul mai multora? o fi și celălalt Săgetător?!).

Sursa a treia nu este așa optimistă, poate pe asta o fi citit-o colega mea:

E una dintre acele perechi care trebuie evitate de la început. (greșeala lor, că s-au îndrăgostit înainte de a citi horoscopul – câtă inconștiență!). Săgetătorul are un fel franc și candid de a fi (carevasăzică nu mai e complexul ăla care caută adevărurile fundamentale), care e greu de înțeles de către Pești, cu atât mai mult de acceptat. (cum rămâne cu marele sacrificiu pescăresc de mai sus?!). Prin natura lor, Peștii sunt ușor de influențat de circumstanțele exterioare, ceea ce îi face să fie o zodie foarte complexă (aha, deci Peștele este ăla complex), pe care Săgetătorul o va înțelege foarte greu (m-am prins! amantul e dintr-o zodie care înțelege Peștii!). Peștele îl va exclude efectiv pe Săgetător când se retrage în lumea lui interioară pentru a-și rezolva singur problemele personale (aici au nimerit-o, așa e, s-a retras în loc să sugereze un ménage à trois).

Toate studiile care au testat astrologia au arătat un eșec total și lamentabil al acestei pseudoștiințe. Nici nu ar putea fi altfel, din moment ce la origine este doar ideea unor popoare primitive de acum mii de ani, care au făcut o asociere între forma distribuției unor corpuri cerești și caracteristicile individului (de ex. o formă de leu însemna că individul va avea calitățile unui leu). Cu greu poate fi găsit ceva mai pueril.

Unul dintre cele mai bine puse la punct studii dublu-orb a fost efectuat de Shawn Carlson în 1985. În grupul de studiu au fost incluși 83 de subiecți, care au oferit unei trupe de astrologi profesioniști (aleși ca fiind cei mai buni din branșă) datele lor natale (locul exact și data exactă a nașterii cu precizie de minut). Echipa de astrologi a întocmit așadar 83 de profile psihologice corespunzătoare celor 83 de hărți astrologice bazate pe data nașterii. Ulterior, fiecărui individ i s-au oferit câte 3 profile, dintre care unul era al lui, și două ale altor participanți. Fiecare individ a ales dintre cele 3 variante pe cea pe care o considera cea mai apropiată de ceea ce este el în realitate. Dacă astrologia ar funcționa perfect, ar trebui ca toți cei 83 să aleagă profilul corect. Dacă ar fi absolut lipsită de valoare, s-ar aștepta ca răspunsurile să coincidă în proporție de 33% (o treime să nimerească profilul). Studiul a fost dublu orb, excluzând orice posibilitate de fraudă. Rezultatul: Din cei 83 de participanți, doar 28 au ales corect profilul corespunzător datelor lor native. Adică … exact o treime, rezultatul așteptat conform șansei. În a doua parte a studiului, un număr de 116 subiecți au completat un formular cu zeci de întrebări de natură psihologică. Ulterior, astrologii au primit pentru fiecare dintre cei 116 subiecți datele nașterii plus 3 variante de profil psihologic (una cea reală completată de subiect, alte 2 aparținând unor alți subiecți). Misiunea astrologului era să determine căreia dintre cele 3 variante de profil psihologic îi corespund datele natale ale subiectului. Rezultat? Au nimerit în 40 din 116 cazuri, adică, din nou, cam o treime, corespunzător unui răspuns complet întâmplător.

În multe alte teste astrologii au fost rugați să „împerecheze” momentul/locul nașterii cu profilul descris de subiectul însuși. Nu numai că nu au reușit acest lucru cu o probabilitate mai mare decât șansa statistică, ci s-au făcut de râs printr-o totală lipsă de corespondență ÎNTRE EI (adică fiecare astrolog a împerecheat diferit datele oferite). În plus, rezultatele cele mai bune ale astrologilor au fost la fel de bune ca și cele oferite de voluntari care au făcut împerecherea absolut la întâmplare. Pentru cei interesați, am atașat o lucrare foarte interesantă aici.

Ar putea exista o singură rezervă teoretică, și anume că distinșii domni astrologi care au binevoit să se supună testării nu au fost suficient de bine pregătiți. 🙂 Poate că există un oarecare adevăr, dar nu e suficient de bine cunoscut. Această ultimă portiță de ieșire a fost închisă prin studiile efectuate pe „gemeni temporali”. Gemenii temporali sunt persoane care s-au născut la mai puțin de 5 (sau 15) minute distanță. Urmărind mii de perechi de gemeni temporali și analizând trăsăturile și evoluția lor nu s-a găsit absolut niciun fel de asemănare semnificativă statistic. Indivizi născuți în același loc, la același moment, pot fi și sunt complet diferiți de cele mai multe ori.

Sigur, poți să te amuzi la infinit citind pălăvrăgelile aberante ale astrologilor, dar întrebarea serioasă rămâne aceeași: cum se face că o mulțime de oameni aparent normali la bibilică le iau în serios? Când vorbim de credințele religioase, cât or fi ele de stupide, cel puțin putem găsi niște scuze. Este o gândire deziderativă, bazată pe spaima de moarte și speranța că ar mai fi ceva, este dorința de a se face „dreptate”, există o mitologie a miracolelor, există o promovare activă în familie și societate … dar aburelile astrologice?!

Un prim pas spre înțelegerea răspunsului a fost oferit de un test imaginat de psihologul american Bertram Forer. Acesta a avut ideea de a oferi unor studenți câte un text cuprinzând un profil psihologic al fiecăruia în parte. Studentul urma să compare evaluarea făcută de profesor cu ceea ce considera el însuși despre sine, și să acorde un calificativ de la 0 la 5 unde 0 (zero) era lipsa totală de concordanță și 5 descriere perfectă. Media notelor obținute de profesor a fost de 4,2, sugerând o excelentă cunoaștere a profilului psihologic individual. În realitate însă, toți studenții primiseseră unul și același text în plicul individual, text luat dintr-o rubrică de astrologie:

Simți o mare dorință de a fi plăcut și admirat de către cei din jur. Ai o tendință de a fi critic cu tine însuți. Ai  evidente abilități neexploatate, pe care încă nu le-ai folosit în avantajul tău. Ai anumite deficiențe de personalitate, însă în general ești capabil să le compensezi. În exterior ești disciplinat și cu autocontrol, însă în sinea ta ai tendința de a fi nesigur și îngrijorat. Câteodată te întrebi dacă ai luat decizia corectă sau nu. Preferi să existe o anumită doză de schimbare și varietate și ești nemulțumit când ești supus unor restricții și limitări. Te mândrești cu faptul că ești un gânditor independent și nu accepți afirmațiile celorlalți fără dovezi care să te satisfacă. Ți-ai dat seama că nu e bine să fi prea sincer atunci când te dezvălui celor din jur. Uneori ești extrovertit, cald, sociabil, în timp ce alteori ești introvertit, îngrijorat, rezervat. Unele aspirații pe care le ai nu sunt tocmai realiste. Securitatea este unul din obiectivele tale majore.

Testul inițial a avut loc în anul 1948. De atunci a fost repetat de sute de ori cu cele mai diverse grupuri sociale și cu texte „astrologice” diferite. În mod uimitor, răspunsul a fost același, persoanele testate regăsindu-se foarte bine în descrierea „personalizată” oferită. Ba chiar și nota medie a fost tot pe la 4,2 (între identitate marcată și perfectă). În literatura de specialitate, acesta a ajuns să fie cunoscut drept efectul Forer, și se referă la tendința psihologică de a ne recunoaște în descrieri care sunt suficient de vagi și cu o predominanță a elementelor pozitive încât practic se potrivesc oricui. Pe acest efect se bazează o mare parte a succesului „ghicitorilor” și „astrologilor”. De altfel, un alt tip de teste au vizat persoane care încă nu intraseră în contact cu „conținutul” zodiei lor, și cărora li s-au citit texte corespunzătoare unei alte zodii. Proporția celor care s-au „minunat” de cât de apropiată este descrierea de ceea ce sunt ei cu adevărat este exact aceeași cu cea a persoanelor care își cunosc descrierea zodiacală și o consideră adecvată.

Toate aceste argumente logice cât se poate de clare, toate rezultatele la fel de clare care arată unanim că superstiția numită astrologie este o glumă care nu funcționează și nu are cum să funcționeze … tot nu reușesc să schimbe mentalitatea celor mulți care rămân la părerea că „e ceva acolo”. Așa a gândit și Monsieur Domenech, antrenorul echipei de fotbal a Franței, mare pasionat de astrologie, care a calculat că echipa sa va avea mare succes la turneul final din Africa de Sud.

Etichete:

Posted 24 iunie 2010 by LazyPawn in category "New Age & alte tâmpenii similare
9 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Prometescu
24 iunie 2010 21:08

Întotdeauna m-am întrebat cum ar suna un horoscop răutăcios…

http://www.bombshock.com/humour/humours_star_signs.html

Vogelfrei
Vogelfrei
25 iunie 2010 09:05

Si inca n-ati adus vorba de povestea cu Ophiucus, purtatorul de sarpe, a 13-a zodie.. sa vedeti cum se mai incurca problema 🙂 . Saracii oameni, au citit toata viata rubrica gresita. Aa, si nici de ascendent n-ati adus vorba, poate era ceva incompatibilitate pe-acolo..

godless1859
25 iunie 2010 11:06

Remus Cernea si Gigi Becali -- nascuti amandoi pe 25 iunie -> astrologia e un mare rahat.

Teile
Teile
25 iunie 2010 11:23

Creierul uman e susceptibil la aberaţii de felul ăsta(gândire magică, corelaţii „greşite”).Măcar unii au „evoluat”. 🙂

Zergu
25 iunie 2010 15:00

Foarte tare. Mă bate gândul să testez chiar eu efectul Forer pe niște subiecți … 🙂

Bogdan cel Nazdravan
25 iunie 2010 17:29

Inca o dovada ca omul este aplecat spre misticism (daca mai era nevoie). Daca ne-am naste cu un anumit bagaj de cunostinte, ar fi normal sa respingem aceste idei, dar, din pacate, educatia multora lasa de dorit. Somnul ratiunii naste… zodii 🙂

profudereligie
25 iunie 2010 18:24

Felicitări, nu m-am putut abţine şi mi-am făcut cont tocmai pentru a te felicita.
O mână de ajutor în ceea ce priveşte influenţa astrelor: http://profudereligie.blogspot.com/2009/10/astrologia-si-zodiacul.html

acadea
acadea
27 octombrie 2010 15:46

Efectul forrer este cunoscut in NLP drept limbaj de tip Milton, sau limbaj hipnotic.(de la creatorul sau , Milton erickson)
Este un stil de exprimare cu care interlocutorul este intotdeauna de acord, se simte relaxat si inteles.
textul ala este plin de sintagme milton, de exemplu:
„uneori esti, te simti X, alteori, NON-X” -- sunt toate variantele acoperite- orice alegere faci , este o alegere falsa.
e un fel de double-binding, gen:
vrei sa ne intalnim marti seara sau miercuri dimineata ?
intrebarea asta ofera alegeri false, orice varianta alegi, presupune o intalnire.
apoi generalizari si nominalizari universale.
-- unele (generalizare) aspiratii sunt „nu tocmai” (alta generalizare -- lasa loc la interepretarea in sensul dorit de cititor) realiste.
-securitatea e „unul din” obiectivele tale majore
(presupuneri implicite: toata lumea are obiective, toti au obiective majore)
este evident ca nu o sa iesi din grupul majoritar sa zici ca nu e securitatea obiectivul tau etc
etc

textul ala e o bijuterie hipnotica, numa’ bun de marketing.

acadea
acadea
27 octombrie 2010 16:05

Scurte cuvinte despre zodii si compatibilitati
o abordare mai „Stiintifica” gaseste cauza in lipsa responsabilitatii individului pt propriile actiuni, convingeri, ganduri etc.
este mult mai usor INTOTDEAUNA sa dau vina pe „exterior”, pe altcineva, pe altceva, in cazul asta pe ZODIE pt orice merge prost.
Daca ma cert cu toata lumea -- asa sunt eu …. Berbec, sunt incapatat si tenace
Puteti observa si o inversare a cauzalitatii.
Sunt certaret pt ca sunt Taur. si nu „Sunt taur pt ca sunt certaret”
Identificare cu trasaturile zodiei, si adaptarea in „rolul” zodiei.
Astea sunt doar cateva dintre erorile de rationament facute de cei care isi justifica viata si faptele prin zodie fara sa isi asume consecintele.

Un alt aspect al zodiacului este caracterul IMUABIL.
Sunt timid pt ca sunt rac, ok.
Dar ma pot schimba ?
Ei bine, nu, pt ca nu as mai fi rac atunci.
Unui rac ii sta bine timid.
Posibilitatea schimbarii este exclusa din start pt ca este incompatibila cu zodia.
Un capricorn nu poate sa renunte usor. Ce fel de capricorn ar fi ala tolerant ?!
Frameul de gandire este atat de sabotant incat respectivii nu intrezaresc solutii SANATOASE de rezolvare a unor situatii de viata deoarece le elimina din start ca fiind nepotrivite „felului lor de a fi”.

In relatiile de cuplu, orice conflict este „aruncat” in capul incompatibilitatii.
„Eu sunt asa(scorpion), tu esti asa(fecioara), nu ne intelegem.”
Dar nici macar nu incercam sa vedem daca putem sa ne intelegem.

„Asa sunt eu, asta e felul meu, nu ma pot schimba” !
Cata comoditate…

Pe scurt, credinta in zodiac semnifica:
-fuga de asumarea responsabilitatii
-ignoranta in cunoasterea de sine
-rigiditate si inflexibilitate in fata „provocarilor” din mediu (exceptie daca zice in zodie ca esti flexibil si adaptabil la schimbare -- inseamna ca esti balanta sau varsator, stim deja)
-- lipsa de incredere in sine
-- superficialitate in general

Tips&tricks pt cunoscatori:
Work-around-ul pt caracterul imuabil al zodiacului este adus de aspectul de „Ascendent”
Daca zodia descrie personalitatea cu care te nasti, ei bine Ascendentul este cea spre care TINZI etc
Zodiacul chinezesc aduce o nuantare mai precisa (inmulteste cu 12, pt fiecare an, alta zodie)

Cheers