Pentru ca să alunece sania lui Moş Crăciun

Ca orice părinte, am amintiri pe care le consider neprețuite din perioada în care copiii mei erau micuți. Unele sunt teribil de amuzante, fie prin desfășurarea evenimentelor, fie prin cele spuse de juniorii mei. La categoria „copiii spun lucruri trăznite”, cred că aș acorda medalia de aur următorului episod:

Pe marginea aleii din zona în care locuiam se găsea un șir de copaci înalți, pe care-i puteam admira și de pe balcon. Când Victor avea 3-4 ani, ca orice copil la vârsta respectivă, a început să facă corelații între diferite fenomene. Printre altele, a observat că, de câte ori era furtună sau bătea vântul cu putere, acei copaci se scuturau și se legănau. Sau, cel puțin așa ar formula ideea un adult.  Încercând eu să-i fac de mic educație științifică :smile: , așa, ca pentru vârsta lui, am început prin a-i explica originea unor fenomene. De ce există zi și noapte, de unde vine ploaia și altele de același tip. S-a arătat foarte receptiv și absorbea totul ca un burete. Când am ajuns la episodul „vânt”, m-a oprit din start:

Tati, ăsta știu de unde vine, am văzut! Vântul vine din cauză că se mișcă așa tare copacii ăia, și împing tot aerul – vuu, vuu!

Pentru medalia de argint, am o discuție între cei doi băieți, între care există o diferență de doi ani. Victor, cel mai mare, era acum pe post de profesor pentru cel mic, în locul meu. Problema este că, pentru a-l impresiona pe cel mic, el dădea răspunsuri la toate întrebările, chiar dacă sursa era propriul lui căpșor și nu taică-so. Am surprins la un moment dat un dialog în care cel mic îl întreba (foarte inteligent, de altfel) – „de ce iarna ninge în loc să plouă?” La care Victor, după un moment de gândire profundă, a găsit răspunsul:

Păi iarna ninge pentru ca să alunece sania lui Moș Crăciun!

Mă întreba un prieten, nu de mult, cum se explică faptul că e posibil să găsești doi oameni cu același grad de inteligență, cu aceeași pregătire profesională și cultură generală, eliberați pe cât se pare de constrângeri sociale sau familiale, și care au totuși concepții atât de diferite despre lume. Cum se face că unul înțelege lumea în mod natural și i se pare logică și rațională, în timp ce altul găsește absolut necesară ipoteza unui creator, și în general este aplecat spre misticism? E o întrebare profundă, la care nu întotdeauna răspunsurile comode sunt și cele adevărate.

Impresia mea, pe baza unei experiențe destul de îndelungate, este că la rădăcina acestei diferențe stă modul diferit în care creierul este tentat să răspundă la întrebarea „de ce?. Întrebarea „de ce?” poate fi interpretată în două sensuri, unul cauzal (care este cauza care a dus la) și unul teleologic (care este scopul acțiunii). Ideea de scop este proprie organismelor biologice dotate cu un sistem nervos central suficient de avansat încât să poată calcula rezultatul unor acțiuni. Te duci la benzinărie cu scopul de a alimenta mașina, iată un scop clar al unei ființe inteligente. Dacă întrebarea este însă „De ce se erodează piatra?”, un om cu o gândire sănătoasă realizează că singurul sens plauzibil al sintagmei „de ce” este cel cauzal, nu cel teleologic. Așadar, răspunsul normal este unul care să descrie cauza fizică a proceselor care duc la erodarea pietrei, și nu un răspuns de genul „pentru ca să producă nisip, care să ne gâdile tălpile în mod plăcut”.

Să considerăm și o altă întrebare, care aparent, prin formularea ei, lasă cale deschisă ambelor interpretări. De exemplu – „De ce sunt rafturile supermarketului pline cu conserve?” pare a permite atât răspunsul cauzal „pentru că lucrătorii tocmai le-au pus acolo”, cât și răspunsul teleologic „pentru ca să fie cumpărate de clienții înfometați”. Ar fi de remarcat totuși o deosebire importantă, și anume că răspunsul corect, care se referă strict la întrebare, așa cum a fost ea formulată, este primul. Al doilea răspuns este de fapt corespunzător întrebării subînțelese „care a fost scopul pentru care lucrătorii au pus conservele pe rafturi?”. Așadar, atunci când ajungem la ideea de scop, ea nu poate să se refere decât la o acțiune întreprinsă de un agent inteligent, precum omul. Raftul sau conservele în sine nu au scop. Omul care le-a pus acolo are.

În limbajul științific, de multe ori se folosesc exprimări care, pentru un individ nefamiliarizat cu domeniul respectiv și convențiile lui, par a sugera ideea de scop atribuită unor entități nedotate cu encefal, ca al nostru. De exemplu, un biolog ar putea spune: „la altitudini mai mari, gena EPAS1 se modifică astfel încât să permită o utilizare mai eficientă a oxigenului”. Ce înseamnă asta? Că gena respectivă și-a propus să salveze tibetanii de la neplăcerile cauzate de hipoxie? A avut ea un scop nobil? Evident că nu. Orice biolog sau genetician înțelege automat că exprimarea de mai sus este doar o „scurtătură” pentru o explicație de tip cauzal, care ar conține mult mai multe cuvinte, de exemplu – „la un moment dat a apărut o mutație la nivelul genei EPAS1, mutație care a fost favorizată de selecția naturală în condițiile concentrației scăzute de oxigen de la mari altitudini, și ca urmare varianta mutantă a genei a ajuns să fie predominantă în acest grup populațional”. În acest sens trebuie înțeles și conceptul de „genă egoistă” popularizat de Dawkins. Genele nu sunt egoiste, ele nu au scopuri pentru că nu gândesc. Rezultatul cauzal automat al procesului selecției naturale duce la favorizarea genelor care sunt bune în a ține în viață și oferi ocazia de perpetuare vehiculului care le transportă (animalul care are gena respectivă).

Revenind la întrebarea cheie „de ce ninge iarna?”, ne este ușor să recunoaștem din răspunsul dat de Victor faptul că el vedea întrebarea în sens teleologic. Este tipic pentru copii să înțeleagă mult mai ușor acest mod de gândire, să caute agentul cauzal inteligent, cu scop, în orice. Vântul este produs de copacii care sunt nervoși și se agită, iar ninsoarea este produsă de doamne-doamne cu scopul de a-i ușura misiunea lui Moș Crăciun. La un moment dat însă, în cursul maturizării, ar trebui să sosească o etapă în care să se facă diferențierea între categoriile de obiecte care au scopuri (ființele inteligente), și toate celelalte obiecte, care nu au scop. Gândirea de tip teist rămâne însă captată în mrejele unui soi de personificare a naturii, ca la literatură, căutând neîncetat să vadă scopuri în orice. Pentru un teist, întrebarea „de ce există Luna, sau stelele?” nu este una la care să se răspundă prin descrierea modului în care acestea iau naștere, ci este una la care răspunsul e ceva de genul „pentru ca să ne lumineze noaptea”. Pentru un teist, la întrebarea „de ce a lovit acel tsunami în locul X?” nu este una la care să se răspundă prin descrierea cauzei fenomenului respectiv, ci este una de genul „pentru ca oamenii să se apropie mai mult de Dumnezeu, să nu mai păcătuiască atât”. În mintea lor, totul și toate se întâmplă cu un scop magic, de obicei unul care-i vizează pe ei personal, buricul Universului.

Ar mai fi de adăugat faptul că, de multe ori, persoanele credincioase, formulează întrebări la care îți cer în mod expres să dai un răspuns teleologic. De exemplu, „de ce există oameni”? Nu se mulțumesc cu răspunsul rațional, cel cauzal, care descrie originea biologică a speciei umane, ci pretind un răspuns teleologic. Ei bine, nu există așa ceva, pentru că apariția oamenilor nu este un scop al cuiva, ci a fost doar un proces care a avut o cauză, la fel ca și erodarea pietrei. Practic, deși bănuiesc că nu realizează acest lucru, credincioșii care pun această întrebare dau un exemplu tipic de gândire circulară, pentru că a accepta să răspunzi în oricare alt fel decât unul cauzal înseamnă că automat ai acceptat ideea unui agent dotat cu inteligență, dumnezeu, care a planificat treaba asta. Este exact ca și cum ai  întreba un om care susține că este complet nevinovat „OK, bine, ești nevinovat … dar de ce ai fugit de la locul faptei?”.

Eu văd această incapacitate severă de a renunța la mirajul teleologic ca o trăsătură absolut fundamentală care separă persoanele înclinate spre superstiții de cele raționale. Victor, cel puțin, avea o scuză – vârsta de 4 ani. Dar pentru „ninsoarea” credincioșilor, care o fi scuza?!


Etichete:

Posted 14 iulie 2010 by LazyPawn in category "Argumente filozofice", "Greşeli de logică", "Religie şi societate

16 COMMENTS :

  1. By Shiro on

    Binevenit si acest articol.
    Eu chiar reprosez uneori limbajul interpretabil al unor exponenti ai lumii stiintifice, limbaj lesne de surprins in documentare de popularizare a stiintei. Cel putin in cazul evolutiei biologice lasa sa se inteleaga sensul secund (cel teleologic) in ce priveste procesul discutat. E adevarat ca metafora scuteste o etapa mai lunga si poate mai dificila pentru neinitiat, dar in acelasi timp atrage confuzie nedorita. Cu privire la scuza “ninsorii” credinciosilor cred ca tine atat de mediul in care au fost educati, dar mai ales de trasatura generala de personalitate a acestei categorii. Poate ma insel insa asa tind sa cred. Ca unii sunt facuti (nah, am comis-o si eu cu limbajul bivalent :biggrin: ) pentru un asemenea tipar mintal. Caz in care leac nu este. :smile:

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Înclin spre varianta a doua, personalitate. Mai exact personalitate imatură.

  2. By Anx on

    Nu am (inca) copii, dar imi doresc foarte mult. Am vazut in jurul meu foarte des cum parintii isi ‘strica’ copiii printr-o educatie nu foarte potrivita si de multe ori ma gandesc cum ar trebui sa procedez in anumite situatii.

    Legat de articol, ma gandeam daca e ok sa ii incurajez in a crede in Mos Craciun… Nu cumva asta e primul pas pe care il face omul modern spre gandirea mistica? Bine, iluzia Mos Craciun e spulberata mai devreme sau mai tarziu, dar totusi e vorba de o varsta la care ni se formeaza miezul personalitatii si odata ce faci un prim pas pe un drum, al doilea vine de la sine.
    :turtle:

  3. By IoanaMaria on

    @Anx: eu am unul, piticut inca (10 luni) si imi pun aceeasi intrebare. La cat mi-e de teama sa nu o ia pe calea “credintei” imi vine si sa ii spun povesti din lumea noastra (pompieri care salveaza oameni, medici care fac la fel etc) in loc de basme cu Ilene Cosanzene si Greuceni.

    O solutie ar fi sa ii spun clar ca “asa cred oamenii, e in capul lor, se prefac ca exista Mosul/alt caracter imaginar, ca sa isi faca surprize de Craciun, e pentru ca tin unii la altii”, na, sau ma rog, ceva asemanator. Inca nu m-am gandit serios, dar chiar nu-mi vine sa ii bag in cap pe bune povestile astea.

    Imi amintesc ca am urat-o de-a dreptul pe mama cand mi-a zis ca nu exista Mos, si cand mi-am dat seama ca nici iepuras, am plans la scoala de numa :smile: prin clasa a doua cred ca eram, e cam tot ce imi aduc aminte de pe atunci…

    1. By godless1859 on

      @IoanaMaria 1. sa nu ii tai accesul copilului la povestile cu Greuceni si Ilene Cosanzene. Este de ajuns sa-i spui ca acelea sunt doar povesti. Dar acele povesti reprezinta cel mai simplu mod prin care oamenii invata sa faca deosebirea intre fantezie si realitate. De aia si se numesc asa.
      Ia, citeste articolul meu: http://sclavii.blogspot.com/2010/07/miracole-crestine.html

      2. I-ai urat pe parintii tai pentru ca te-au MINTIT, nu pentru ca nu mai existau iepurasul si Mos Craciun. Eu n-am apucat sa-i urasc pe ai mei deoarece n-a tinut poanta cu “Mos Gerila” -- asa-i zicea pe vremea aia.

      1. By IoanaMaria on

        @godless: creca ai dreptate, pentru 1, ti-am citit si articolul, is fan de ele :smile:

        Pentru 2, nu mai tin minte exact motivul urii mele, dar era ca si cum parintii l-ar fi ucis :sad:. Era ca si cum ar fi existat si la un moment dat a disparut, nush daca ii limpede ce zic…

        1. By LazyPawn (Post author) on

          Aceeași senzație o au și credincioșii când încerci să le explici că dumnezeu e doar o himeră din mintea lor. O combinație de furie și ură. Și atunci, involuntar, recurg la construirea unui zid mental care să separe etajul rațional de curticica în care-și păstrează jucăria numită dumnezeu. E sugestiv chiar și limbajul, tu le explici că nu există, și răspunsul tipic este „de ce-l urăști pe dumnezeu?”

          1. By IoanaMaria on

            E 100% cum zici, din pacate nu e usor de loc sa “re-himerezi” Mosul/dumnezeul, tinea cald cumva, era placut sa stii ca exista niste parinti eterni pe undeva, si e greu sa iti renegi familia :sad: E si mai dur cand preotii se intituleaza “parinte”, si mi-e teama ca ei nu considera adresarea asta o conventie…

  4. By agnoate on

    Pe vremea mea noi il numeam ” Mosh Gorila” :lol:

  5. By Betelgeux on

    In primul rand, felicitri pentru blog !

    Mi-am pus si eu intrebarea asta si inca mi-o mai pun. Diferenta in cazul meu e ca intrebarea ma priveste :smile: . Momentan pendulez intre stiinta si misticism, in sensul ca ma alimentez cu informatii din ambele. Bineinteles ca nu sunt sigur ca misticismul e real dar sunt sigur ca creierul meu si-ar dori sa fie. Si de asta imi pun si intrebarea cu pricina. Momentan am vreo 2 variante, si jumate.
    1. Pana la 18 ani am fost crestin, si nu unul ignorant…unul care cerceta dar ca printr-o minune nu-i observa aberatiile. Ma gandesc ca creierul meu o prins in astia 18 ani “virusul vietii de dupa moarte” iar dupa abandonul crestinismului incearca sa umple golul cu niste iluzii mai rationale. Totusi, as merge pe varianta a doua:
    2. Asta mi-e scris in gene, sa fiu o persoana introvertita si visatoare. Si combinatia asta de introvertit visator merge perfect cu misticismul.
    Ar mai fi posibilitatea atractiei mele spre misticism din cauza muzicii New Age pe care o ascultam chiar inainte de a lasa crestinismul si o ascult si in prezent (de preferat in combinatie cu cea electronica, gen Enigma sau Vangelies).

    Cea mai probabila mi se pare varianta a doua, si eu cred ca asta e raspunsul la intrebarea pe care o ridici. Unii oamnei sunt prin natura lor fascinati de iluzii sau de ideile noi, nemaiauzite. Asa-s si eu desi am un filtru al ratiunii (dar probabil cu o panza mai putin deasa).

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Mulțumesc pentru aprecieri!

      Să știi că cele două nu se exclud reciproc. Uite, și eu, câteodată, ascult Vangelis și Enigma, plus chiar altele și mai și -- muzică de tip ambiental. Exemplu la întâmplare, să vezi în ce hal sunt. :smile:

      Vezi acolo inclusiv pe prietenul Jesus și alte simboluri religioase din plin (ce e drept, cam kitch-oase). Totul e să le iei ca ceea ce sunt, o parte a psihicului uman, și nu ceva din lumea exterioară.

      A fi rațional în chestiuni serioase legate de lume și univers nu înseamnă că ești un soi de roboțel lipsit de sensibilitate, sau visare. Nu știu de ce fac această confuzie atâția. Ateii pot să viseze, să plângă, să fie creativi în orice domeniu artistic și așa mai departe. E o percepție profund eronată, că misticismul ar fi obligatoriu pentru a simți ce simte orice om normal.

  6. By Betelgeux on

    Imi place melodia, ascult si genul asta.

    Asa imi place si mie sa cred, ca misticismul nu intra in conflict cu stiinta. Cu siguranta misticismul nu neaga stiinta dar invers nu prea e valabil. Chiar ai un articol despre woo-woo ( :smile: ). Mie mi se pare rational misticismul care ma atrage, de exemplu nu vad nimic iartional intr-o oarecare forma de existenta dupa moarte. E drept ca nu exista dovezi in sensul asta dar eu nu pot sa nu trec dincolo de ele. Si legat de posibila existenta de dupa moarte, la asta ma refeream cand am spus ca visatorul se regaseste in misticism. Nu mai fac de mult timp confuzia de care zici tu, cam de cand m-am lasat de crestinism :smile:) . Mie mi se pare ok sa visezi la o existenta post-mortem atat timp cat nu devine o certitudine si din cate mi-am dat eu seama ateilor nu li se pare ok .

    1. By godless1859 on

      Chiar deloc nu este ok. Un credincios in viata de dupa moarte se va comporta exact ca un sarman care crede ca o sa castige la 6 din 49 (desi acolo chiar exista o sansa reala sa castige). Credinta in acest castig il va potenta pe inidivid sa nu atace problemele financiare cu care se confrunta intr-un mod eficient si sa si le rezolve. Astfel el va ramane in continuare sarman, dar cu speranta ca va depasi aceasta situatie, iar speranta nu este identica cu realitatea.

      “Religia -- o frază de dânşii inventată
      Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
      Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
      După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
      Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?”

      Poate ca tu nu realizezi faptul ca o credinta in existenta unei vieti in afara de asta pe care o ai o devalorizeaza pe aceasta, iar toate dovezile pe care le avem, precum si bunul simt ne indreapta sa credem ca odata cu moartea nu mai existam in nici un fel.
      De aceea recomandarea mea este: bate fierul cat e cald si nu te mai minti ca o sa fie cald la infinit.

      1. By Anx on

        Drag/draga Godless, tu nu ai jucat niciodata la loto? Majoritatea oamenilor nu vor sa castige, ci spera! E un lucru cu totul diferit fata de a ‘crede’ in ceva. Speranta motiveaza oamenii, nu ii tine pe loc. Eu cel putin asa functionez.

        In acest moment nu avem nicio dovada ca exista viata dupa moarte. Dar nici invers, ca nu mai exista nimic dupa moarte (imi cer iertare, dar bunul simt pentru mine nu este o dovada).

        Cum argumentez asta? Corpul nostru pe baza de carbon isi inceteaza existenta, dar cum totul in natura se transforma, de ce oare, dupa moarte, nu ar fi posibil ca noi sa ne transformam in altceva (un element care poate nu a fost descoperit pana acum, fiindca, sa fim sinceri, stiinta nu este foarte avansata, avand in vedere cate intrebari fara raspuns avem). Sau, avand in vedere ca suntem cu totii energie (conform legilor fizicii cuantice) si ca energia poate fi transformata, dar nu creata sau distrusa, atunci… ‘Jana nu e moarta, Jana se transforma!’

        O alta chestie pe care nu am inteles-o in comentariul tau a fost “bate fierul cat e cald si nu te mai minti ca o sa fie cald la infinit.” Nimeni nu isi traieste viata gandindu-se ‘ok, lucrul asta il fac dupa moarte!’ Faptul ca a crede in zeitati cu fervoare si a nu-ti pune nici macar o data niste intrebari este o dovada de incultura, lipsa de educatie, pentru confortul psihic sau doar prostie nu inseamna ca trebuie sa imbratisam extrema cealalta si sa nu credem ca exista lucruri pe care omul nu le poate cuprinde cu mintea sau pur si simplu suntem prea mici pentru a le vedea.

        O zi frumoasa!

Comments are closed.