Libertatea în epoca postmodernă

Nu mă voi referi la post-modernismul din literatură sau arhitectură sau din artă în general, ci la postmodernismul social, la curentul care a început să poarte societatea umană într-o direcție incertă. Asistăm oarecum neputincioși la pervertirea noțiunilor și idealurilor ce au însuflețit societatea modernă, precum drepturile omului, libertatea de exprimare, autodeterminarea națională, drepturile minorităților, transformându-le în caricaturi suprarealiste a ceea ce au fost cândva. Voi trata pe rând fiecare dintre aceste pervertiri, încercând să trag poate un semnal de alarmă asupra direcției greșite spre care ne îndreptăm după părerea mea.

Cine ar fi crezut acum 10 ani că un stat teocratic, un stat care nu are nimic de a face cu principiile democrației, cu drepturile omului, cu drepturile femeii și minorităților, va ajunge și în Comisia pentru Statutul Femeii a Națiunilor Unite?! Iată că s-a întâmplat, Iranul a fost numit membru în această comisie pe data de 29 aprilie 2010. Prima dată a cerut un loc în Consiliul pentru Drepturile Omului și a fost refuzat, oferindu-i-se un la schimb un loc în comisia ce ar trebui să vegheze la respectarea drepturilor femeilor în lumea întreagă. Poate că nu ar strica sa fie numiți membri și Somalia, Sudan, Afganistan, iar la prezidiu Arabia Saudita! Iranul, o țară în care femeile nu au dreptul sa muncească  în același birou cu bărbații, este una din țările care ar trebui să vegheze la respectarea și impunerea drepturilor femeii în alte țări. Despre ce drepturi mai vorbim acum, despre dreptul de a fi lapidată în public? Își închipuie cineva că va apărea Ahmadinejad la TV cu un discurs de genul “Arabia Saudită trebuie să acorde dreptul femeilor de a avea permis de conducere sau vom fi nevoiți să aplicăm sancțiuni”? Unde e mișcarea feministă din SUA și Europa, unde sunt apărătorii drepturilor omului? Probabil protestează împotriva alegerii Libiei în Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU de zilele trecute. De fapt nu protestează nimeni. Ahmadinejad și Ghadafi apărând drepturile omului, mai suprarealist de atât ce ar putea fi?

E surprinzător? Nu, dacă ținem seama de evoluția ONU din ultimii ani ne dăm seama că e doar o evoluție firească a lucrurilor. În 2002 ONU adopta o rezoluție care dădea dreptul palestinienilor să folosească orice mijloace pentru obținerea independenței. La câteva luni după asta, palestinienii operează câteva atacuri asupra israelienilor în  Hebron. În 2004 Sudanul este ales în fruntea Consiliului în condițiile în care la Darfur era în desfășurare o epurare etnică. Tot în 2004, când a fost ridicată problema lapidărilor, crimelor pentru onoare, mutilărilor și pedepsei cu moartea pentru apostazie, oficialii țărilor islamice au respins criticile pe motiv că ar fi o implicare nelegitimă în politica internă a unor state suverane. Şi pentru ca tabloul să fie complet, ONU aprobă o rezoluție anul trecut în decembrie prin care condamnă “defăimarea religiilor”, o rezoluție care, în loc să apere libertatea de conștiință, o îngrădește mai mult, dând legitimitate persecuțiilor religioase sub acuzația de defăimare a religiei. Citat din rezoluția ONU:

… Welcomes the recent steps taken by Member States to protect freedom of religion through the enactment or strengthening of domestic frameworks and legislation to prevent the defamation of religions and the negative stereotyping of religious groups;

Conținutul întregii rezoluții poate fi văzut aici, citatul e punctul 19, pagina 72: http://www.globalgovernancewatch.org/docLib/20091222_Updated_Defamation_Resolution.pdf

Toate eforturile din ultimii 60 de ani de impunere a drepturilor omului sunt anulate se ultimele decizii ale organismelor internaționale, care se lasă manipulate de cei care încalcă aceste drepturi și au făcut o virtute din asta. O asemenea rezoluție pune capăt libertății de exprimare, întrucât orice critică la adresa unei religii devine o defăimare. Îndrăznești să spui că Dumnezeu e imoral, jap, o amendă că ai defăimat creștinismul, îndrăznești să spui că Mahomed e pedofil, primești bomba prin poștă! Cam aici am ajuns cu libertatea de expresie!

Limitarea libertății de expresie în numele protecției minorităților ia câteodată aspecte tragi-comice prin absurdul lor. De exemplu, preotul Dale McAlpine a fost arestat în Marea Britanie pentru că a spus că homosexualitatea e un păcat. Nu sunt de acord cu el, nu-i împărtășesc opinia, dar nu pot sa nu observ ca s-a sărit calul în acest caz. Fiecare om are dreptul la opinie, atâta timp cât nu instigă la ură și acte de violență, poate să spună ce vrea. Să mă aștept să fiu arestat dacă o sa spun că trasul pe nas e ceva dăunător, sau că e imoral sa îți bați nevasta? Poate vă este cunoscut cazul lui Geert Wilders, un politician olandez acuzat de defăimarea unui grup și instigarea la ură împotriva musulmanilor în filmulețul Fitna postat pe saitul propriu. Tot ce a făcut a fost să alăture citate din Coran cu atentate teroriste sau cu violențe produse de musulmani. Citatele sunt corecte, atentatele și violențele sunt documentate, iar alăturarea dintre ele este una normală atâta timp cât cei care produc acele atentate și violențe se justifică citatele respective. A ajuns spunerea adevărului un delict?

În numele protecției minorităților s-a ajuns la situația în care nimeni nu mai beneficiază de protecție. În democrație, trebuie evitată dictatura majorității, este unul din principiile statului democratic, dar de aici până la a instaura o dictatură a minorităților este cale lungă. Se pare că nu este atât de lungă dacă în Statele Unite decizia statului Arizona de a impune măsuri mai drastice pentru combaterea imigrației ilegale a revoltat întreaga clasa politică și mass-media. Se pare ca pentru unii americani este revoltător să interzici unor străini să treacă fraudulos granița, de parcă oricine are dreptul de a se plimba prin New York precum în Ciudad de Mexico. Şi nu e doar America în situația asta ingrata, ci și Europa, unde Comisia Europeana ia atitudine de fiecare dată când un stat membru deportează imigranți ilegali. Problema nu e numai cu noii imigranți, ci și cu vechii imigranți, care refuză integrarea în societatea adoptivă, iar la nivelul Uniunii Europene se promovează un multiculturalism exacerbat, pe când la nivelul statelor se încercă măsuri pentru încurajarea integrării minorităților. Astfel, două concepte, în loc să caute o cale de mijloc, se bat cap în cap ducând la o societate disfuncțională.

Dacă până acum s-a dus o luptă împotriva celor care doreau introducerea creaționismului în școli sau măcar scoaterea teoriei evoluției, acum se duce o luptă surdă pentru scoaterea unor subiecte istorice precum Holocaustul sau Cruciadele din programa școlară, pentru ca ar putea ofensa elevii musulmani.

No lessons on the Holocaust

Islam is the reason British teachers are suddenly happy to teach creationism

Am încheiat lupta cu creaționismul creștin pentru a o începe iar cu cel islamic? Se pare că da, și asta nu pentru că ar aduce mai multa credibilitate sau ar fi mai bine susținut de dovezi, ci pentru că musulmanii se simt mai ușor ofensați. În ritmul acesta, de teamă să nu ofensăm pe cineva, vom rescrie istoria și vom remodela teoriile științifice pentru a se potrivi credințelor religioase, un proces invers celui derulat în ultimele sute de ani.

Cred că niciodată în ultima sută de ani principiile secularismului nu au fost mai amenințate ca în acest început de mileniu, și cred că va fi din ce în ce mai rău dacă nu suntem atenți și vom lăsa ca religia să invadeze spațiul public și să aibă un cuvânt de spus acolo unde doar adevărul ar trebui sa aibă … și vom lăsa ca sensibilitățile religioase să dicteze legi împotriva interesului cetățeanului.


Etichete: , ,

Posted 18 mai 2010 by eu_unul in category "Religie şi societate

1 COMMENTS :

  1. By LazyPawn on

    Excelent punctat, și referitor la problematica pretenţiilor musulmane din UK pot spune din surse directe că nu este câtuși de puţin o exagerare. Islamismul se află cam unde era creștinismul acum 500 de ani, poate cel mai bun exemplu fiind pedeapsa cu moartea pentru apostazie (părăsirea religiei proprii). Din păcate, în loc să se integreze, încearcă să distrugă valorile locale seculare, și o parte din politicieni consideră acest lucru mai mult sau mai puţin OK.

Comments are closed.