Haz şcolar şi medical

Lăsăm aberațiile religioase deoparte. Lăsăm și știința deoparte. Astăzi zâmbim puțintel. Fac parte dintre cei care consideră umorul o parte esențială a vieții. Întotdeauna mi-a plăcut să râd, și uneori am avut și de suferit din cauza asta, pentru că nu m-am putut abține în situații în care ar fi fost mai bine să o fac. Am râs cu gura până la urechi ca elev în fața celor mai severi profesori, am râs la spital, la biserică, în ședințe, indiferent de urmări. Îi deplâng pe cei care trec prin viață cu o figură încruntată. Sigur că, prin natura ei, profesia medicală implică foarte multă responsabilitate și seriozitate. Însă venind în contact cu un număr foarte mare de indivizi din cele mai variate cercuri sociale și cu cele mai variate grade de cultură generală și medicală, este aproape imposibil să nu dai peste expresii sau întâmplări amuzante.

Una dintre cele mai vii amintiri din școală este din clasa a 6-a, când am fost dat afară de la o oră de educație fizică (!) pentru că nu mă puteam concentra să fac niște probe de gimnastică. Motivul? Tocmai văzusem cu câteva ore în urmă cu colegul de bancă filmul The Pink Panther Strikes Again, în care, la un moment dat, celebrul comisar Clouseau, interpretat de inegalabilul Peter Sellers, își amintește de anii în care era un mare gimnast, specialist în proba barelor paralele. Când încercam să încep exercițiul de la ora de sport, prietenul meu îmi șoptea la ureche, citând o replică din film: ”I was known as the Pavlova of the parallels”. Evident că eram pe spate de râs, dând un replay mental al scenei din film. Pentru cei care n-au habar despre ce vorbesc (și bănuiesc că sunt destui), atașez și un scurt fragment din investigația „genialului” polițai francez. Accentul singur face toți banii, ca să nu mai vorbim de chestii gen „zgârietura” pianului Steinway.


Fragment Pantera Roz de LazyPawn


În anii de liceu am păstrat un caiet în care notam toate gogomăniile spuse de profesori sau colegi. Cum să nu te umfle râsul când un coleg cu boala învățatului după ureche spune la ora de biologie, foarte sigur pe el, că excesul de hormon somatotrop hipofizar la adult produce megalomanie (în loc de acromegalie). Sau când profesorul de geografie îl întreabă pe alt coleg ce fel de zahăr exportă Cuba (așteptând răspunsul „făcut din trestie de zahăr”) și tipul, după o gândire profundă răspunde … păi din Cuba – zahăr cubic, evident. A fost un adevărat scandal cu un coleg mucalit care a fost lăsat corigent la română pentru simplul motiv că la teză a scris despre capodopera lui Ștefan Augustin Doinaș intitulată „Mistruțul cu colți de argint”. O profesoara de franceză adresa tot la a doua lecție următorul îndemn: „Mă… dacă sunteți uituci și idioți și bătuți în cap, faceți cum făceam eu – un caiețel-vocabular de unde să vă repetați cuvintele în fiecare seară!”


Trecând la întâmplări din sfera medicală, probabil că cea mai simpatică rămâne cea cu ARP-ul, pe care am povestit-o și în alte părți. O reproduc și aici, împreună cu cea cu nea Ovidiu, brancardierul.

Prin spitale sunt cunoscute cazurile de bolnavi și mai ales bolnave cu tot soiul de nevroze, dar care se cred cu boli grave. La femei e mai frecvent, la bărbați însă e mai grav, te doare mintea să vezi ce pot debita. La unii dintre ei cauza e și scăderea “bărbăției” la o anumită vârstă. În primul meu an pe secție am observat pe la vizitele mari pe saloane că medicii mai vechi, când prezentau profului cazuri de genul ăsta, se exprimau cam în felul următor:
-Aici este XY, în vârstă de 45 de ani, acuză cefalee difuză, vertij nesistematizat, tulburări de somn … Examenul obiectiv este normal, tomografia la fel etc.
-Mda… cred că are nevoie de ceva ARP-uri (pronunțat arepeuri, și cu un ton foarte serios, la care toți medicii bătrâni dădeau din cap, aprobator).
-Da, un ARP ar rezolva problema – mai spunea altul.

Ăștia mai tineri ne uitam unul la altul, căutam prin cărți, agende, să ne luminăm ce mama naibii o fi însemnând prescurtarea aia, de la ce medicament sau tratament provine. Efectiv mi-era jenă să întreb, să nu par idiot că nu știu ceva atât de elementar. Mai trec vreo câteva luni, începem și noi să prezentăm cazurile în timpul vizitei, că deh, mai știam și noi câte ceva. Acum imaginați-vă o rezidentă de anul 1, colega mea, figură foarte serioasă, genul de tocilară ambițioasă foc … prezintă primii 3 bolnavi din salon cu o viteză de 10 silabe pe secundă, al 4-lea era unul de-ăsta cam nevrotic. Spune fata ca la carte pe nerăsuflate toată Foaia de Observație pe de rost, toată lumea mulțumită, când… ce idee are ea, ca să impresioneze toți specialiștii și primarii cu profesorul în frunte, ia să se prefacă ea că știe cum e cu tratamentul enigmatic. Așa că finalul prezentării ei sună cam așa: Pacientul se află în prezent pe un tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene, anxiolitice… și ne-am gândit să asociem și un ARP (arepe). La care izbucnește un râs greu de descris … cauza lui am aflat-o toți bobocii după vizită. ARP însemna de fapt … aparat de ridicat poola, era o glumă cifrată care circula de vreo 15 ani printre veterani.


Pe secție exista un personaj celebru (acum e pensionat), nea Ovidiu, brancardierul șef. E vorba de o secție de neurologie, cu mulți bolnavi imobilizați, care trebuie duși cu căruciorul, chiar cu targa – brancardierii au mult de lucru. Nea Ovidiu era un tip foarte „brunet”, așa la vreo 55-60 de ani, veteranul secției, care știa tot ce mișcă. Era un om cu multe talente – dacă nu se găsea un medicament, făcea el rost înaintea oricui, dacă trebuia reparat ceva, aducea el echipa de muncitori, dacă era un aparținător care avea nevoie de bilet de voie să-și vadă o rudă, mergea la nea Ovidiu ș.a.m.d. Evident, contra cost. Cred că făcea mai mulți bani ca 2 specialiști la un loc. Dar, mai presus de orice, omul ăsta avea un talent ieșit din comun la vrăjit femei. E vorba de paciente aflate în stare bună, din categoria NF, cu tot soiul de probleme „existențiale”. Cu toate că nu era tocmai un flăcău și nici nu dădeai doi bani pe el ca aspect fizic, avea niște texte la care se pare că era greu de rezistat, plus (spun gurile rele) și niște dotări naturale deosebite prin anumite părți. Când alte tratamente dădeau greș la anumite paciente, obiceiul era sa-i sugerăm lui nea Ovidiu să încerce tauroterapia, și el o făcea cu mare plăcere. Apropo, coloratul nostru avea și 9 copii ai lui!

Locul preferat al întâlnirilor amoroase era o sală unde pe vremuri se țineau prezentări de cazuri, ca o sala de clasa, între timp transformată într-un soi de depozit de paturi, saltele, materiale sanitare diverse și alte prostii. Evident ca nea Ovidiu avea cheia de la sala aia. Sala era de obicei deschisă, o închidea doar când era pe acolo cu vreo „tanti” la tauroterapie. Într-o dimineață, medicul Xulescu îi sugerează lui nea Ovidiu că n-ar fi rău să „discute” cu o bolnavă care tocmai se internase și părea a fi un caz disperat. Se plângea de toate cele, dar la o discuție mai intimă recunoștea că problema cea mai mare era soțul plecat să lucreze prin străinătate de 1 an, și … deh… singurătatea. Înțelegerea era să trimită bolnava respectivă să aștepte în sala de tauroterapie, ca din întâmplare, și apoi să vină nea Ovidiu cu vraja. Începe dezastrul. În aceeași zi era programat examenul de primariat. O doamnă doctor respectabilă dintr-un județ învecinat se retrăsese în sala respectivă să se reculeagă, poate să mai citească ceva notițe înainte de a intra în examen. Bolnava nu a mai ajuns în sală, fiind dusă între timp la ceva analize pe la alte etaje. De aici ne bazăm pe relatările lui nea Ovidiu. Omul a intrat în sală, a văzut femeia retrasă într-un colț, timidă, de unde să bănuiască faptul că era doamna doctor în așteptarea examenului… Sigur pe el, ca de obicei, a încuiat ușa pe dinăuntru, și a început un dialog de genul:
-Am auzit că sunteți cam singură…
-Poftim?!
… între timp nea Ovidiu își dăduse jos halatul, era într-o ținută mai lejera, să se vadă ce corp bestial are…
-Păi cu soțul plecat în străinătate… să știți că vă înțeleg… cum a putut lăsa o femeie așa frumoasă acasă? (aiurea, era și bătrână și urâtă, dar textele erau tipice pentru Ovi).
-Domnule, ești nebun? Sunt aici la examen!
-Hă, hă, sigur că da … tocmai că EU VĂ FAC EXAMENUL ĂLA! … cu un râs plin de optimism.

Ce e sigur e că la un moment dat s-au auzit bubuituri în ușă și doamna doctor a ieșit cât se poate de speriată și răvășită spunând că un nebun cu halat de brancardier a atacat-o. Săracu’ nea Ovidiu, el doar urma indicațiile medicilor.


O sursă inepuizabilă de amuzament este stâlcirea unor termeni medicali de către bolnavii și aparținătorii mai puțin instruiți. Mi-am notat de-a lungul timpului zeci de astfel de expresii pe care le-am întâlnit în mod direct. Vă prezint câteva:

  • Problemele mele au început de când mi-au scos ovalele … Asta am auzit-o de mai multe ori, probabil faptul că ovarele au o formă ovală duce la confuzii.
  • Domnul doctor de la Bacău mi-a spus că am avut un atac ischemic la tranzistori … De fapt denumirea este atac ischemic tranzitor (trecător).
  • De la oftalmologie am primit diagnostic de pedofilie … Mi-a luat ceva timp să descopăr că se referea la ambliopie.
  • La urechi am avut tite de nenumărate ori … Pacienta credea că „otită” sunt două cuvinte, „o tită” – cu pluralul în cazul mai multor infecții – niște tite.
  • Mi s-a spus că mi-s înfundate aortele din cap … A folosit termenul de aortă în locul celui de arteră, aorta fiind doar una dintre artere (și categoric nu e în cap).
  • Și tatăl meu a avut boala Țalmăr … Se referea la boala Alzheimer.
  • Eu am chinuri la carotidă … A trebuit să consult documentația bolnavului ca să o pricep pe asta. Există o malformație a carotidei denumită kinking (o curbură patologică angulară, termen englezesc), pe care pacientul l-a înțeles drept chin-chin, adică îl chinuie.
  • Soțul meu a avut traipas coronarian … Spusă de o doamnă simandicoasă, care credea că termenul de by-pass coronarian ar avea vreo legătură cu cifra 2, și dorea să explice că soțul a fost operat pe 3 coronare.
  • M-am tratat luni de zile cu antianalgetice … Un fel de negare a negației, combinând antialgice cu analgezice.
  • Am făcut și ordonanță magnetică … În loc de rezonanță magnetică.
  • A avut cancer la creier, un biogastrom … În loc de glioblastom.
  • Suferă de ependepsie … Auzit frecvent în loc de epilepsie.
  • Am nervalgie de gemen … În loc de nevralgie de trigemen (perechea a V-a a nervilor cranieni).
  • Mi-a cauzat un infarct mental … În loc de infarct medular (al măduvei spinării).

Etichete:, , , , ,

Posted 26 noiembrie 2010 by LazyPawn in category "Diverse", "Neurologie

9 COMMENTS :

  1. By IoanaMaria on

    Bine ca nu ti-a cerut nimeni sa ii scoti amigdalitele. Mai ales daca suferise de ceva tite inainte.

    Uite una din multele auzite de la elevii mei:
    -- Ce credeti despre o lume ca asta din “Imagine” a lui John Lennon?
    -- E imposibila.
    -- De ce?
    -- Fiindca nu-i posibila.

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Ah, păi chestiile astea cu „mi-am scos apendicita/amigdalitele” sau „mă doare faringita/spondiloza/cefaleea” etc. sunt deja de domeniul banalului. Le aud zilnic.

  2. By onebluebutterfly on

    Bine ca ne mai arati cate ceva si din latura asta a ta. Pentru ca, in ciuda faptului ca ai anuntat din prezentare ca ai simtului umorului, uneori reusesti sa pari suspect de serios!!! :cheerful:

    1. By IoanaMaria on

      Io zic ca si cand glumeste e serios, ii un simt al umorului la costum si papion :) Sper sa nu fie cu suparare…

      1. By LazyPawn (Post author) on

        Și la costum și papion este amuzament berechet. Mai mișto decât ăla gen Vacanța Mare. Confirmă și nenea de mai jos.

  3. By AmonRaT on

    Amuzante povestirile, mi-au amintit de vremea cand imi placea sa inventez diagnostice pentru adeverintele de “invoire” la sport gen “aschiopatie femurala de grad II”, “trahiocardie pulmonara acuta” sau “trauma hipofizara la nivel de mezencefalus”. :happy:
    Apropo, mersi ca mi-ai reamintit de seria Pink Panther, cred ca o sa incerc o revizionare, daca mai gasesc filmele.

  4. By Dollo on

    Am inteles in ce consta tauroterapia, dar ARP-ul cum se facea, vizual, intravenos sau oral? :) Se rezolva in spital sau era ambulatoriu? Pe reteta compensata… :P

Comments are closed.