Creierul – producător sau receptor?

Am dat de o discuție interesantă, întinsă pe mai multe pagini (din păcate întreruptă de prostii parazitare), în care disputa se centra asupra următoarei întrebări: este creierul sediul gândurilor, organul care „produce” gânduri, sau doar un receptor al lor?

Toată lumea acceptă faptul că există o corelație evidentă între creier și gânduri. Studiile de imagistică cerebrală, tulburările care apar în cazul unor afecțiuni cerebrale sau simpla influențare medicamentoasă a creierului – toate se reflectă în procesul de gândire al individului respectiv. Cu toate că acestea fac foarte probabilă ipoteza că neuronii cerebrali și sinapsele lor reprezintă „uzina” de gânduri, la prima vedere nu poate exista o certitudine. Așa cum se exprima unul dintre participanții la discuție, se poate imagina o analogie de tipul creierului care este un suport al gândurilor la fel cum o țeavă este suportul prin care curge apa. Dacă țeava se blochează, nu mai apare apa la capăt. Dacă creierul se blochează, nu mai „curg” gândurile. Oricât de ridicolă ar părea sugestia, ar fi incorect să nu o luăm în considerare ca o posibilitate. Iată doar câteva elemente care, cred eu, înclină balanța cu claritate în direcția materialistă:

  1. Se cunoaște de aproximativ un secol faptul că excitarea intra-operatorie a unor arii corticale este capabilă să declanșeze gânduri, amintiri, emoții. Chiar mai mult, acestea sunt diferite în funcție de zona stimulată. Dacă masa cerebrală ar fi doar un receptor, nu ar putea produce așa ceva. Țeava nu începe brusc să producă apă dacă o atingi. Aparatul de radio nu produce știri sau muzică printr-un bobârnac.
  2. Una dintre cele mai cunoscute boli neurologice, epilepsia, este în esență produsă de descărcarea anormală, masivă, sincronă și repetitivă a unor grupuri neuronale care se pot întinde pe o arie mai mică sau mai mare. În funcție de zona care este sursa descărcării, individul are anumite manifestări clinice. De exemplu, când e vorba de aria motorie din emisfera stângă (cea care controlează jumătatea dreaptă a corpului), individul are convulsii pe jumătatea dreaptă, conform așteptărilor. În mod similar, pot exista manifestări care afectează doar sensibilitatea, starea de conștiență sau integrarea informațiilor senzoriale. Partea interesantă este că în anumite forme de epilepsie creierul începe să producă … ați ghicit … gânduri! Un exemplu este ceea ce în literatura de specialitate este denumit „forced thinking”, un gând care începe brusc, parazitar, îl chinuie pe individ, nu poate scăpa de el, și care este de multe ori urmat de generalizarea crizei. Faimoase sunt și stările de trăire de tip „déjà vu” sau „jamais vu”, în care locuri sau întâmplări noi par a fi retrăite, respectiv locuri sau persoane cât se poate de cunoscute par a fi noi. Toate aceste elemente sunt incompatibile cu ideea unui creier-receptor.
  3. Afecțiunile neurologice nu produc doar o pierdere a gândirii, ci și o modificare calitativă a ei. Sunt descrise mii de cazuri în care întreaga personalitate și întregul mod de a gândi al individului s-au schimbat ca urmare a unui accident vascular cerebral, sau a unei tumori cerebrale. Cum ar putea modificarea „țevii” să transforme un om rațional într-unul irațional, unul flexibil într-unul rigid, unul tăcut într-unul vorbăreț ș.a.m.d.?
  4. Capacitatea de a gândi, calitatea și tipul gândurilor, sunt lucruri învățate nu înnăscute. Un copil needucat, să nu mai vorbim de cazurile copiilor crescuți de animale, nu deprinde nici măcar rudimentele gândirii abstracte. Există o legătură evidentă între expunerea la informație și depozitarea/prelucrarea acelei informații ulterior, plus asocierile care se fac între informațiile existente. Este ca și cum un aparat de radio ar fi învățat limba rusă în copilărie, urmând ca apoi să o folosească în exclusivitate. Nu prea merge cu statutul de transmițător.

Desigur, ideea că ar exista ceva extracorporal sau supranatural care să producă gânduri sau conștiință este foarte dragă tuturor idealiștilor. Însă în momentul în care discuția părăsește teritoriul filozofiei în care orice este permis, și intră pe teritoriul științei, bătălia este pierdută. Vor mai trece decenii sau poate chiar secole până când vom avea o imagine clară și completă a modului în care funcționează creierul, însă faptul că el este cel responsabil de gândire nu mai constituie demult un semn de întrebare.


Etichete: , , ,

Posted 10 mai 2010 by LazyPawn in category "Argumente ştiinţifice", "Neurologie