Credinţa în credinţă

Ideea acestui post mi-a fost dată de un schimb recent de replici cu un cunoscut. Ajungând întâmplător la capitolul religie, am constatat că opiniile sale sunt atât de reprezentative pentru românul obișnuit, de clasă medie, încât ar merita să fac un portret al acestei categorii.

Așadar, nu mă voi referi la lelea Floarea, cea care abia știe să scrie. Nu mă voi referi nici la preotul ortodox care, cu o voce mieroasă, toarnă prostii în capul enorașilor pentru propășirea BOR. Nu voi vorbi nici despre propagandistul vreunei secte aflate în ascensiune pe la noi. Nu mă voi referi nici la tânărul aiurit care înghite pe nemestecate toate prostiile new age și nu poate face diferențierea între știință și pseudoștiință. Toți aceia la un loc probabil că reprezintă mai puțin de 20% din populația țării.

Voi vorbi despre românul obișnuit, pe care-l întâlnești pe stradă, sau la locul de muncă, într-un oraș mediu. Iată câteva din caracteristicile sale în această privință:

  • este ferm convins de faptul că a crede în dumnezeu este o virtute, o calitate
  • a fost educat de părinți, societate, mass-media în spiritul ideii că moralitatea nu poate fi concepută decât în contextul raportării la niște principii de sorginte divină
  • consideră că religia ortodoxă este parte a ființei naționale, ca urmare ar trebui ocrotită, păstrată, privilegiată chiar
  • are o părere extrem de proastă despre celelalte religii, indiferent dacă sunt variante ale creștinismului sau religii complet diferite
  • ca urmare vede orice opinie nepietenoasă față de religie ca un atac la identitatea sa națională și culturală
  • cunoaște foarte sumar ideile de bază ale propriei sale religii, după ureche
  • nu a citit niciodată Vechiul Testament, iar din Noul Testament eventual câteva fragmente
  • nu a studiat nici un tratat de teologie sau vreunul de filozofie care să abordeze aceste probleme fundamentale
  • nu reușește să facă o distincție între ateism și comunism
  • își închipuie că teoria evoluționistă, pe care o denumește de obicei darwinism, ar fi într-un oarecare impas, deoarece așa aude la colț de stradă
  • în shimb, nu știe nimic despre ea, singura idee reținută (și aia greșit) fiind că ne tragem din maimuțe
  • cu excepția domeniului îngust în care activează, este indiferent la altceva, poate cu excepția știrilor mondene sau din sport
  • merge la biserică foarte rar, de obicei cu ocazia marilor sărbători creștine, sau la vreo cununie sau botez
  • întrebările concrete legate de aspecte în care tezele fundamentale ale religiei sale contrazic realitatea științifică sau logica elementară îi produc o vie neplăcere, o stare de neliniște de care dorește să scape cât mai repede
  • și-a trasat o barieră mentală, are o compartimentalizare a gândirii care îi permite să repete papagalicește orice prostie religioasă, fără a-i afecta logica și bunul simț în domenii în care rațiunea este necesară
  • nu crede în sinea sa în povești de genul celor din Geneză, sau Potopul, sau miracole marca Jesus, însă nici nu ar îndrăzni vreodată se se gândească serios la ele, de frica posibilei dărâmări a fragilei bariere de care aminteam

În esență, românul nostru nu crede ceea ce susțin cărțile sfinte, și asta pe de o parte pentru că nici măcar nu le-a citit (nici pe ele, nici pe cele care le demontează), iar pe de altă parte pentru că nu este preocupat de adevărul propozițiilor religioase, pentru el contând doar efectul închipuit asupra lui și societății. Întrucât societatea i-a inoculat ideea că a crede este un lucru intrinsec bun, moral, înălțător, patriotic, se străduiește să creadă, sau să se comporte ca și cum ar crede. Își face cruce cu orice ocazie, înfierează ne-ortodocșii cu apelative gen sataniști, comuniști sau eretici ș.a.m.d. și consideră că Biserica este o instituție onorabilă, având încredere în cei care o conduc.

Din cauza acestei stări de fapt, pe care mulți o denumesc pe bună dreptate “credința în credință“, demontarea cu orice soi de argumente a ideii de dumnezeu este inutilă ca efect în planul maselor. Nici creșterea gradului de educație științifică, nici 1.000 de cărți scrise de reprezentanții valului nou de atei, nici 1.000 de site-uri sau bloguri nu vor avea un efect asupra religiozității românești. Pentru un efect vizibil, este nevoie ca prin orice mijloace să se facă înțeleasă ideea că a nu crede niște bazaconii superstițioase cu origini în neolitic este o opțiune cel puțin decentă pentru niște oameni care trăiesc în mileniul 3. Nu mă întrebați cum poate fi transmis acest mesaj, și cât timp va dura.


Etichete: ,

Posted 15 mai 2010 by LazyPawn in category "Argumente filozofice

3 COMMENTS :

  1. By eu_unul on

    Cred ca esti un pic nedrept punand atitudinea asta in carca romanului ortodox exclusiv. Oameni care nu isi cunosc propria religie si cred din obisnuinta gasesti in toate religiile, si in toate sectele si cultele. Si nu e doar romanul obisnuit, e omul obinuit, poate ca tarile vestice o duc mai bine pentru ca au mai multi oameni “neobisnuiti”.

    1. By LazyPawn (Post author) on

      De acord cu tine, fenomenul e global. De alfel, termenul în sine l-am auzit prima dată la filozoful Dan Dennett.
      M-am referit la ai noștri doar pentru că pe aceștia îi cunoaștem mai bine, nu pentru a-i contrasta cu alţii care ar fi mai răsăriţi.

  2. By Padre Pio on

    Da! Omul descris mai sus e … universal. Nu-i numa’ roman.

    De multe luni il “jignesc” incontinuu (in stilul meu evident: Isus “Unsul” etc -- autocenzura!), pe acest om, prin bombardarea lui ca biblia lui e oribila si de prost gust = PENIBILA si nu e buna nici ca maculatura adica nici ca … hartie … (autocenzura) . Desigur nu am avut nici un rezultat notabil in acest stil! :) Acum cateva luni acest drept credincios ortodox imi spunea ca un homosexual e ultimul JEG uman imaginabil!!!

    Ieri, totusi, am avut o surpriza-neasteptata! Acelasi crestin ortodox apara dreptul cuplurilor homosexuale de a infia copii! (eu nu am sugerat asta niciodata…) Nu sunt adeptul adoptiei copiiilor de catre cupluri homosexuale dar nici… fundamental impotriva -- pentru ca, inca, nu cunoastem daca asta e chiar (asa de) nociv pentru dezvoltarea intectual-emotionala a unui astfel de copil.

    Surpriza mai mare am avut-o cand un ateu declarat/demonstrat era TOTAL/VEHEMENT impotriva adoptiilor de acest fel spunindu-mi ca e mai scarbos decat… RELIGIA insasi sau “studiul” RELIGIEI la scoala (=temele mele principale/favorite). Degeaba am incerca sa-i spun (ateului) ca acel copil va avea, intr-adevar/recunosc, o trauma psihica datorita (in principal) perceptiei majoritatii despre homosexualitate decat datorita incapacitatii/imposibilitatii cuplului respectiv, mai putin ortodoxe, de a creste/educa copilul adoptat… vezi si http://lazypawn.com/wordpress/capete-stalpi/

    Religia e ceva monstruos! e ca o epidemie=ciuma! greu poti sa te ti deoparte! chiar de esti ateu convins: http://www.mapsofwar.com/images/Religion.swf

Comments are closed.