De la căscat la empatie e un pas mic

Am observat că au apărut și continuă să apară din ce în ce mai multe bloguri în limba română a căror tematică principală este cea sceptic-rațională și mai ales anti-religioasă. Unele se găsesc și în blogroll-ul meu, în partea dreaptă jos. Merită felicitări și recomand tuturor să viziteze linkurile respective. Eu încerc să adaug ceva în plus, în afara obișnuitelor critici aduse pozițiilor teiste, în afara argumentelor raționale, caut să abordez și subiecte care țin de știință, în special de ramurile care mă preocupă și la care, cât de cât, mă pricep. Neurologia este profesia mea de bază, iar biologia și în special ceea ce ține de evoluționism reprezintă o pasiune veche. De aceea, am scris destul de multe articole care țin de cele două domenii și voi continua să o fac. Bineînțeles, ceea ce scriu pe un blog ca acesta nu are cum să respecte standardele impuse unui articol științific, este doar un mod de popularizare a unor noțiuni din domeniile respective, iar cei cu adevărat interesați pot găsi materiale bibliografice suficiente.

La urma urmei, una din criticile pe care le aducem mereu pozițiilor religioase este faptul că tind să minimalizeze rolul științei în înțelegerea lumii înconjurătoare, cu toate că este singurul instrument dovedit ca fiind capabil să o facă. Cred că Richard Dawkins e exprimat cel mai bine acest reproș:

I am against religion because it teaches us to be satisfied with not understanding the world.

La un copil normal de 4-6 ani există o curiozitate extraordinară, o dorință fantastică de a înțelege cum funcționează lucrurile din jurul său. Țin minte cum se plângeau părinții mei că fac bucățele toate jucăriile scumpe după câteva ore sau cel mult zile. Motivul era simplu, doream să văd mecanismul lor, să înțeleg cum se îmbină părțile electrice și mecanice, să pricep ce face bateria, întrerupătorul sau o roată dințată. Întrebările agasante ale copilului de tipul „cum” și „de ce” sunt aceeași expresie a unei curiozități naturale specifice omului. Pentru unii, ca subsemnatul, acea curiozitate nu se potolește niciodată. Indiferent dacă era vorba de emisiuni de știință și cultură generală (pe vremea copilăriei cea cea mai bună era Teleenciclopedia), sau de reviste de știință și tehnică, sau de simplele explicații ale unui electrician sau instalator, eram mereu interesat și încântat de ce aflam. Din păcate, pentru mulți copii curiozitatea științifică dispare cândva pe la vârsta școlară, și nu reapare decât cel mult sub forma unei prostești curiozități de tip monden („oare vecina de la 3 chiar a avut o relație cu Sile?”). Trebuie să accept că asta este structura mentală a unor persoane, și nu avem ce face. Din păcate, altora „cu potențial” li se vâră pe gât un răspuns facil de tipul „așa a dat dumnezeu”, răspuns care le taie apetitul pentru cunoașterea adevărată. Sunt destui creștini care nu sunt de acord cu acest punct de vedere, afirmând că, de fapt, scrierile sfinte îndeamnă la studierea naturii prin metodele științei, pentru a înțelege mai bine opera lui Dumnezeu. Această gogomănie este contrazisă vehement atât de istoria creștinismului, cât și de creaționismul din ziua de astăzi. Sigur că nici un popă nu e deranjat de inventarea unui șurub mai performant, însă Biserica a luptat prin toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziție împotriva acelor descoperiri științifice care contraziceau dogmele ei. Știința a câștigat de fiecare dată, în cele din urmă, așa cum e firesc, dar bătălia a însemnat sacrificii și stagnare. În plus, tot de fiecare dată, Biserica nu a recunoscut oficial înfrângerea, ci doar a trecut la o „reinterpretare” forțată a textelor, pentru a se acomoda cu noile cunoștințe. Același proces este în desfășurare în prezent și în bătălia dintre evoluționism și creaționism, cu din ce în ce mai multe oficialități și ramuri religioase făcând trecerea spre încadrarea evoluției în viziunea lor mistică particulară.

Lăsând divagația la o parte, subiectul meu de astăzi este … căscatul. Nu doar cel produs de lectura articolului de față, ci căscatul în general. Este prezent nu doar la oameni, ci și la o mulțime de animale, nu doar mamifere, ci chiar și păsări, reptile sau chiar pești. Pare a fi prezent cam la toate vertebratele. Dumnezeu a avut grijă, ca de obicei, să facă lucrurile să pară de parcă am fi rude cu celelalte viețuitoare. :tongue:

Mențiune: nu sunt eu în poza din stânga (și cu atât mai puțin în dreapta). Orice asemănare este pur întâmplătoare.

Întrebarea „de ce căscăm?” am adresat-o prima dată profesorului de biologie din liceu, și din privirea sa uimită și bolboroseala care a urmat mi-am dat seama că nu s-a gândit niciodată la așa ceva. Ulterior mi-am dat seama că, de fapt, și dacă și-ar fi pus întrebarea, era tot degeaba, pentru simplul motiv că până în urmă cu câțiva ani pur și simplu nu se cunoștea explicația. În mod tradițional, se credea că apare atunci când scade concentrația de oxigen la nivel cerebral, și ca urmare, o inspirație profundă ar ajuta la restabilirea nivelului optim de oxigen cerebral. Explicația a fost respinsă în urma unor studii simple care au demonstrat că nu există o legătură între nivelul oxigenării și frecvența căscatului. Mai mult, căscatul nu este frecvent în afecțiuni care compromit oxigenarea cerebrală, însă este frecvent în alte tipuri de boli precum scleroza multiplă.

Abia de prin 2007 încoace, o serie de studii au ajuns la concluzii convingătoare privind natura termo-reglatoare a căscatului. Mai exact, creierul are nevoie de o temperatură optimă pentru a funcționa, la fel ca procesorul unui calculator. O temperatură prea înaltă duce la încetinirea proceselor cerebrale. Aceste temperaturi înalte apar în mod fiziologic în condiții de oboseală, dar și la trecerea dintr-o stare cerebrală la alta sau suprasolicitări. Mecanismul este ușor de înțeles, aerul inhalat „cu sete” este mai rece decât sângele de la nivelul feței, are loc un transfer termic rapid, și sângele care irigă creierul va deveni la rândul lui ceva mai rece, ducând la ajustarea temperaturii cerebrale. Experiențele efectuate inițial pe animale, ulterior cu subiecți umani, au demonstrat că o simplă compresă rece pe frunte are un efect puternic inhibitor asupra căscatului. De asemenea, căscatul nu se produce atunci când temperatura ambiantă este ridicată (pentru că nu ar duce la răcirea creierului, ci din contră). Din același motiv, peștii nu cască atunci când apa este caldă. Aceeași ipoteză a radiatorului explică și căscatul patologic din anumite forme de scleroza multiplă, caracterizate printr-o tulburare a proceselor de termoreglare cerebrală. Căscatul apare și în cazul în care creierul se pregătește de o activitate care-l solicită mai mult decât cea precedentă. Exemplul familiar tuturor este căscatul de dimineață, când se face trecerea de la „puturoșenia” somnului la activitățile din orele care vor urma. Însă s-a observat același fenomen și în cazul unor atleți care se pregătesc pentru o probă dificilă, în cazul unor studenți care urmează să intre în examen, sau în cazul celor care sar cu parașuta, înaintea deschiderii trapei. Este ca un stimulant cerebral, ca o încărcare rapidă, prin scăderea temperaturii, și astfel creșterea vitezei de transmisie interneuronală. Așa că de-acuma știți ce aveți de făcut, în locul unei cafele sau unui Redbull, mai bine căscați de câteva ori. Efect garantat.

Mai interesant decât rolul căscatului este găsirea unei explicații pentru faptul că este contagios. Acest lucru apare menționat încă în scrieri antice, și cred că oricine îl poate observa. Pentru mulți oameni, apare o senzație imperioasă de căscat atunci când văd pe un altul, ba chiar mai mult, și o fotografie, sau doar gândul la așa ceva poate provoca reacția. Nu m-aș mira ca pe unii să-i apuce o criză de căscat chiar acum. Același lucru se petrece și la unele animale, și de dată recentă sunt studiile care arată că molipsirea este valabilă și între specii diferite! Cimpanzeii și alte primate încep să caște dacă văd un om căscând, dar nu dacă individul își deschide pur și simplu gura. Chiar și câinii o fac, dar în proporție mai mică. Specii aflate mai departe de noi pe arborele evolutiv, chiar dacă au prezent reflexul de căscat, nu par a se molipsi de la căscatul unui alt individ al speciei lor sau al unei specii diferite.

Într-o lucrare publicată doar cu câteva zile în  urmă se dovedește faptul că, pentru oameni, „contagiozitatea” are un debut destul de precis, la vârsta de 4 ani. Copiii mai mici nu răspund la căscatul celor din jur. Nu întâmplător, aceea este și vârsta la care apar primele semne mai clare de empatie. Copilul de 4 ani începe să fie conștient de suferința sau bucuria celor din jur, și să reacționeze ca atare. Se formează primele legături socio-emoționale mai puternice. Totuși, copiii suferind de autism sunt neinfluențați de căscatul celor din jur. Pentru ei, căscatul nu este molipsitor. Incapacitatea lor de a înțelege sentimentele celorlalți și de a forma legături normale cu persoanele din jur merge în paralel cu lipsa de reacție la căscatul altcuiva. Motivul se găsește la nivelul neuronilor oglindămirror neurons, probabil cea mai fascinantă descoperire în domeniul neurologiei din ultimii ani. Pentru a vă face o idee, vă ofer clipul de mai jos, o prezentare făcută în 2009 de dr. Vilayanur Ramachandran:

Neuronii oglindă adaugă o nouă bază pentru înțelegerea științifică a modului în care s-a dezvoltat empatia și moralitatea umană, dovedind din nou cât de copilăroase sunt poveștile religioase cu duhuri binevoitoare. Și încă ceva: le plâng de milă celor care urmăresc materialul de mai sus și nu simt un „fior” intelectual.


Etichete:, , ,

Posted 17 septembrie 2010 by LazyPawn in category "Moralitate", "Neurologie

17 COMMENTS :

  1. By radub on

    Oare aceşti neuroni oglindă se activează şi dacă îţi imaginezi acţiunea, sau doar dacă o vezi?

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Am citit undeva că răspunsul ar fi „da”, dar nu reușesc să găsesc sursa acum. Însă chiar și căscatul în sine are un mecanism de tip mirror-neurons, și căscatul se poate declanșa la unele persoane prin simplul gând sau citirea unui text despre căscat. Așa încât răspunsul este probabil „da”.

      Ceea ce știu cu siguranță este că se activează și prin auz, nu doar prin văz. Spre exemplu maimuțele cu care s-a lucrat în testele inițiale, în care o altă maimuță aflată în raza vizuală spărgea nuci, aveau neuroni oglindă activați pentru actul de spargere a nucii. Acei neuroni oglindă se activau ulterior și dacă maimuța doar auzea zgomotul spargerii nucilor dintr-o altă cameră.

  2. Pingback: Explicatia cascatului | Dollo News

  3. By Betelgeux on

    nu stiu daca am inteles bine (la clip ma refer) : daca imi anesteziez bratul si ma uit la o persoana care pune mana pe plita, o sa simt durerea?

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Da, cam așa ceva. Totuși, senzația nu este atât de puternică și de vie ca și atunci când ai avea propria ta arsură, pentru că acei neuroni oglindă sunt doar o mică porțiune din totalul neuronilor care recepționează senzațiile. Vei simți o senzație neplăcută pe brațul amorțit.

  4. By mork on

    1. Cel din poza din dreapta seamana putin… :smile:
    2. M-a apucat o serie de cascaturi…. sunt prea influentabil sau nivelul meu de empatie este elevat?
    3. Tot timpul m-a disperat explicatia profesorilor: “De ce casti? Nu esti atent!!!” periodicitatea momentelor in care individul casca (la primele ore din dimneata sau atunci cand era cald in clasa -- la foc puternic sau dupa amiza) imi dadea mie de gandit -- un pusti pe atunci. Noroc cu revistele de popularizare a stiintei (cresterea oxigenarii era considerat motivul, dar uite ca mai aflu ceva nou).
    4.

    Da, cam așa ceva. Totuși, senzația nu este atât de puternică și de vie ca și atunci când ai avea propria ta arsură, pentru că acei neuroni oglindă sunt doar o mică porțiune din totalul neuronilor care recepționează senzațiile. Vei simți o senzație neplăcută pe brațul amorțit.

    Asta si aplica si in cadrul hipnozie? Citisem despre experimente facute sub hipnoza, in care se sugereaza subiectului (say victimei, cum vrei) ca are in mana o moneda fierbinte; in consecinta acesta resimtea efectele durerii iar in palma ii aparea o inflamatie rosie, corespunzatoare unei arsuri (pseudo-arsura). Este posibil ca evocarea efectelor monedei fierbinti (chiar daca subiectul nu a avut experienta in sine, sigur stie ce este o moneda si ce inseamna “fierbinte” si poate face asociatiile de rigoare) sa fi stimulat organismul corespunzator?

    P.S. Casc in draci. Not cool, man. Not cool at all….

    1. By LazyPawn (Post author) on

      1. Uff, mă gândeam eu că cel din dreapta e problema …
      2. Tu ar trebui să știi mai bine. Plângi la filme? :unsure:

      3. Da, bună observație. Căscatul nu e neapărat un semn de plictiseală, ci din contră, o încercare de a reveni la parametri optimi!

      4. Chestia cu inflamația propriu-zisă din palmă este o legendă urbană. Dacă simte sau nu senzația, nu știu. Hipnoza este mai mult o chestie teatrală, merge la persoane care doresc să fine hipnotizate și au înclinații histrionice. Având în vedere mecanismul ei, bănuiesc că neuronii oglindă sunt importanți și aici, dar nu cred că s-a studiat problema până acum.

  5. By bashar on

    Citind articolul, imi vin in minte urmatoarele situatii pentru care as dori parerea ta avizata:

    1. Neuronii-oglinda ar putea contribui la obtinerea senzatiilor aproape reale din timpul visului? Faptul ca visand, “vedem” anumite imagini, ar putea activa acesti neuroni?

    2. Am cunoscut persoane care, in timp ce porti un dialog cu ele, au tendinta de a-ti termina propozitiile. Aproape ca rostesc aceleasi cuvinte in acelasi timp. O fi aici tot “mana” acestor neuroni?

    3. Era un batran in Satu Mare (a murit de vreo 3-4 ani) pe nume Marutza care raspundea aproape instantaneu unor clisee verbale, dialoguri deja clasice, ori imita gesturi aproape inconstient. Uneori isi dadea seama de asta chiar in timp ce “actiona”.
    De exemplu, il intrebai : “Tu esti Mircea?” La care el, necontrolat, raspundea: “Da-mparate!” si adauga imediat” “****-te dumnezo!”, dandu-si seama de ceea ce a facut. In alte ocazii, era indeajuns sa imiti sunetul scos de un tzantzar prin preajma lui si sa te prefaci ca te pleznesti peste fata, ca imediat incepea sa-si care la palme involuntar.
    Era senzatia teraselor cu bere in timpul verii cand tinerii il puneau sa mearga sa le ia bere dandu-i bani si pentru el, iar cand el venea bucuros, cu mainile pline de halbe catre masa, acestia isi ridicau brusc bratele-n sus. Evident ca si Marutza facea acelasi gest improscand berea peste tot. Chiar daca stia ce o sa urmeze, tot nu se putea impotrivi gestului de aruncare. Venea catre masa spunand “nu nu nu nu” dandu-si seama de ce o sa faca cei de la masa. Degeaba. Nu mergea. Se spunea despre el ca “are avans”. Tot neuronii-oglinda or fi cauza, ori o fi alta?

    1. By LazyPawn (Post author) on

      1. Sincer nu știu, dar nu cred, nu prea văd o legătură.
      2. Ah, nu. Ești tu prea predictibil. Nevastă-mea face la fel cu mine, nu pot să-i spun nimic nou, nu reușesc să-mi termin propoziția, o termină ea. Încă mai încerc. :smile:
      3. S-ar putea să fie niște neuroni oglindă hiperactivi la acel individ. Există și o afecțiune extrem de rară în care apar manifestări similare, boala Maine sau Jumping Frenchmen -- vezi aici.

      1. By bashar on

        1. Cand visam avem senzatii vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile. Tipul din videoclip facea referire la faptul ca neuronii-oglinda se activeaza in cazul in care vedem ca se-ntampla ceva, dandu-ne si noua aceeasi senzatie. Spre exemplu, daca in vis musc dintr-un mar, n-ar putea neuronii-oglinda macar sa ajute la aparitia senzatiei de gust? Practic stiu ce gust are marul, deci ce i-ar putea impiedica sa reactioneze?
        2. E o explicatie si asta, insa ma tem ca toti cei de la locul meu de munca sunt predictibili. Nu numai mie mi se intampla.
        3. A murit saracu’ Marutza. Deci “s-ar putea sa fi fost” in loc de “s-ar putea sa fie”. Am urmat link-ul si se pare ca boala lui Marutza e corect descrisa acolo. Multumesc de indrumare.

        1. By LazyPawn (Post author) on

          1. Stai puțin, că faci o mică confuzie aici. Văzul și auzul sunt simțurile prin intermediul cărora observăm ce face un alt individ. Neuronii oglindă în sine nu codează informații auditive sau vizuale, ei sunt doar de două tipuri -- motori (schema mișcării) și senzitivi (atingerea în special). Dacă te referi la partea de vis în care simți că faci anumite mișcări, sau că ești atins undeva pe corp -- aceea poate conține activări de neuroni-oglindă. Însă imaginile pe care le „vezi” în timpul somnului nu au legătură cu neuronii-oglindă, ele sunt doar descărcări ale neuronilor care prelucrează și/sau depozitează informațiile vizuale în general. Așadar, e un lucru modul în care iei cunoștință de ce face alt individ (văzându-l sau auzindu-l), și este un alt lucru răspunsul reflex care ia naștere în creierul tău (fie motor, fie senzitiv, foarte posibil și psihic).

          2. Eu cred că este doar o persoană cu o gândire rapidă și o gură mare, care ghicește rapid ce dorești să spui și se repede să completeze fraza. Nothing special. Dacă ar fi mai mult, ar fi ceva de genul telepatiei, care eu personal nu cred că există (și asta este poziția științifică actuală, nu s-a putut demonstra vreodată concludent așa un fenomen).

  6. By Darius on

    Pe mine mă molipsesc teribil orice fel de mamifere: pisici, câini, iepuri (că tot e exemplificat) şi ce animale mai văd la Animal Planet. Mă molipsesc la fel de tare ca de la oameni. :)

  7. By marco vinti on

    Ma intreb, daca creierul se raceste putin, doar cu un cascat, ar avea efect sa ne udam capul cu apa rece, iar la gat sa punem un prosop ud cu apa la cateva grade, ca sa racim arterele care iriga creierul ?

    1. By LazyPawn (Post author) on

      O întrebare bună. Se poate testa, când ai o criză de căscat, pui un prosop rece la gât. Ar trebui să răcească sângele cerebral și să-ți treacă pofta de căscat.

  8. By Saturnine on

    “Nu m-aș mira ca pe unii să-i apuce o criză de căscat chiar acum.”

    M-a apucat de la poza cu iepurele si de la cvantul cascat , si de la somn ca ii ora 3 jumate A.M.
    “Același lucru se petrece și la unele animale, și de dată recentă sunt studiile care arată că molipsirea este valabilă și între specii diferite! Cimpanzeii și alte primate încep să caște dacă văd un om căscând, dar nu dacă individul își deschide pur și simplu gura”

    Mi-am adus aminte de mythbusters care incercau sa testeze cat de contagio se cascatul, si au concluzionat ca e mit . DAR mie mi se parea ca agitatorii aka cei ce trebuiau sa ii molipseasca pe ceilalti (care nu stiau care ii faza) , mi se parea ca se prefaceau, so poate de aceea a avut acel rezultat testul . Daca ar fi cascat pe bune poate iesea ca e adevarat :D

    Despre videoclip nu am nimic de comentat, cred ca l-am mai vazut, sau poate am vazut doar alt clip cu omul acesta pe TED . Interesant.
    Pacat ca nu avem acces la injectii de amortire sa facem testul acasa .

    Dar ceea ce ma marcheaza pe mine in mod deosebit este aceasta vesnica re-editare a motivelor pentru care una sau alta . Azi avem o teorie, maine avem alta . Pana acum credeam ca de aceea una, maine aflu ca din alt motiv . Probabil se trage de la prea multe teorii ne demonstrate, prezentate ca adevarate, sau prezentate pur si simplu iar creierul meu tanar nu le judeca, dar totodata acele teorii pareau corecte, adica aveau logica , de exemplu despre cascat, teoria anterioara cu oxigenarea, a persistat mult timp . De ce ? Nu s-a obosit nimeni sa o demonstreze sau sa o refuteze ?

  9. By black.swan on

    A fost foarte interesant acest articol: în principal, datorită faptului că mi-a oferit o nouă explicație (mai actuală și mai corectă) pentru fenomenul căscatului (prezentarea lui Ramachandran, precum și sistemul neuronilor oglindă îmi erau deja familiare). Ați putea, vă rog, să îmi spuneți titlul studiului in care este susținut faptul că abia la copiii de 4 ani căscatul începe să devină contagios? Vă mulțumesc!

    1. By LazyPawn (Post author) on

      Da, sigur -- sunt mai multe studii cu rezultate similare, cel pe care l-am avut în minte are un scurt rezumat aici.

Comments are closed.